Validity of electronically filed appeals lacking a qualifying digital signature

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.10.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâta Universitatea din Bucureşti, solicitând obligarea pârâtei la comunicarea unor informaţii de interes public conform Legii nr. 544/2001, respectiv publicarea de către pârâtă, pe site-ul său de internet, a aprobării privind susţinerea de către reclamantă a examenului de Licenţă la FPSE - Universitatea Bucureşti, repararea pagubei de 1.200.000 RON şi acordarea de daune morale, invocând, totodată, nesoluţionarea în termen legal a cererii/refuz nejustificat de soluţionare a cererii, întemeiat pe art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 554/2004.

1.2. La data de 31.10.2017, reclamanţii au depus la dosar răspunsul la adresa de regularizare a cererii de chemare în judecată, arătând că acţiunea are "doar două capete de cerere", care sunt raportate la obiectul formulat în baza Legii nr. 544/2001, astfel: 1.comunicarea de informaţii de interes public; 2. Despăgubirile aferente.

1.3. Prin încheierea din data de 02.02.2018, în temeiul art. 200 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a anulat, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, doar în ceea ce priveşte capătul de cerere privind nesoluţionarea în termen legal a cererii/refuz nejustificat de soluţionare a cererii, întemeiat pe art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1380 din 22.03. 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta Universitatea din Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. În cuprinsul acestei sentinţe s-a reţinut că, în urma anulării capătului de cerere privind nesoluţionarea în termen legal a cererii/refuz nejustificat de soluţionare a cererii, întemeiat pe art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 554/2004, din conţinutul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat prin răspunsul la adresa de regularizare a cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanţii solicită, în mod expres, în baza Legii nr. 544/2001, doar comunicarea unor informaţi de interes public şi despăgubirile aferente.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1380 din 22.03. 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat, la data de 22.05.2018, recurs reclamanţii A. şi B..

4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-pârâtă Universitatea din Bucureşti nu a formulat întâmpinare în cauză.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

5.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 494 alin. (2), art. 475 alin. (2) şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 04.01.2019 s-a fixat termen de judecată la data de 20.01.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

5.2. Prin adresa emisă de instanţă la data de 08.01.2021, în dosarul nr. x/2017 şi primită de parte la data de 11.01.2021, s-a stabilit în sarcina recurenţilor obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, solicitându-se, totodată, acestora să depună la dosar un exemplar semnat al cererii de recurs.

5.3. Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, recurenţii A. şi B. au formulat cerere de reexaminare, în condiţiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, invocând anularea taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

5.4. Prin încheierea de şedinţa din data de 04.02.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de reexaminare, constatând că petenţii sunt scutiţi de plata taxei judiciare de timbru stabilite în dosarul nr. x/2017.

5.5. Ulterior soluţionării cererii de reexaminare, recurenţii - reclamanţi au fost citaţi, încă o dată cu menţiunea depunerii unui exemplar semnat al cererii de recurs;

5.6. La data de 04.02.2021, recurenţii - reclamanţi au depus, prin e-mail, precizări prin care au susţinut că cererea de recurs era semnată la data depunerii sale la instanţa de fond şi au solicitat trimiterea, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a unei copii a cererii de recurs, pentru semnare.

5.7. Ca urmare a cererii formulate de recurenţii - reclamanţi, s-a dispus comunicarea unei copii a cererii de recurs existente la dosar, acesta fiind comunicată prin e-mail, la data de 19.02.2021, însă recurenţii au sesizat o problemă tehnică în accesarea documentului, motiv pentru care s-a procedat, la data de 25.02.2021, la comunicarea copiei cererii de recurs prin poştă,

5.8. De asemenea, la data de 22.03.2021, respectiv 23.03.2021 s-a realizat o suplimentară procedură de emitere a unei adrese către recurenţi, prin care li s-a comunicat acestora obligaţia de depunere, în dosarul cauzei, a unui exemplar semnat al recursului.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…) e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. În conformitate cu prevederile art. 148 C. proc. civ., orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni esenţiale, "şi semnătura˝ iar potrivit art. 196 alin. (2) din acelaşi cod, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii (…).

În cauză, Înalta Curte observă că la data de 22.03.2018, recurenţii B. şi A. au purtat o corespondenţă electronică (e-mail) cu registratura secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti în cuprinsul căreia au declarat recurs împotriva sentinţei civilă nr. 1380 din 22.03. 2018 a sus indicatei instanţe, învederând şi criticile de nelegalitate pe care înţeleg să le formuleze împotriva unei astfel de hotărâri judecătoreşti.

Încă din debutul, Înalta Curte apreciază că se impune realizarea unei delimitări între: (i) ipoteza utilizării poştei electronice drept modalitate de comunicare a cererii de recurs, ipoteză în care, de cele mai multe ori, cererea de recurs este reprezentată de fişierul ataşat corespondenţei electronice şi (ii) formularea recursului în chiar corpul corespondenţei electronice în discuţie, situaţie în care o astfel de corespondenţă devine însăşi petiţie de recurs.

Din circumstanţele concrete ale demersului judiciar în discuţie, Înalta Curte reţine că este incidentă cea de-a doua ipoteză expusă anterior, întrucât nu există niciun fişier, fie în format .pdf sau în alt format editabil, care să fi fost ataşat corespondenţei electronice provenind de la reclamanţi şi care să conţină cererea de recurs purtând semnătura părţilor.

Pe cale de consecinţă, întrucât cererea de recurs este reprezentată de însăşi corespondenţa electronică în discuţie, devin aplicabile prevederile art. 148 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora:

"Cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanţelor judecătoreşti pot fi formulate şi prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege".

Pe de altă parte, noţiunea de înscris în formă electronică este definită de prevederile art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001 ca reprezentând o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.

Astfel cum s-a reţinut în Decizia nr. 6/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în judecarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. x/2013: ˝în sfera înscrisurilor sub formă electronică pot intra documente (...) generate şi vizualizate cu ajutorul unor programe informatice de editare, iar transmiterea acestora se poate realiza fie prin intermediul reţelelor închise, fie prin internet, fie prin alte mijloace (de exemplu, remiterea către destinatar a suportului magnetic ce are stocată informaţia respectivă) - C. - Consacrarea legală a semnăturii electronice, Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2002, pag. 224-225".

Conform, însă, prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001: "În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiţie de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplineşte această cerinţă dacă i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii".

Înalta Curte subliniază faptul că potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) şi (3), coroborate cu cele ale art. 148 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., orice cerere de recurs adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris, sub sancţiunea nulităţii, forma scrisă fiind astfel reglementată ad validitatem.

Potrivit art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia(...). (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanţei de judecată, chiar şi în ipoteza depunerii cererilor prin mijloace de comunicare la distanţă sau drept înscris electronic, în sine, potrivit art. 148 alin. (2) C. proc. civ.. De asemenea, pentru a se reţine validitatea unei cererii de recurs constând într-un înscris în formă electronică, acestuia trebuie să îi fie ataşată o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, astfel cum sunt toate aceste elemente definite de art. 4 din Legea nr. 455/2001.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că cererii de recurs depusă de reclamanţii B. şi A. nu îi este ataşată niciun fel de semnătură şi cu atât mai puţin o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Totodată, exemplare ale recursului formulat în cauză au fost expediate şi către Consiliul Superior al Magistraturii, care a dispus înaintarea lor la dosarul Înaltei Curţi, însă nici aceste exemplare nu poartă semnătura recurenţilor.

Adiţional celor menţionate în paragrafele anterioare, Înalta Curte menţionează că a pus în vedere recurenţilor-reclamanţi în multiple rânduri să depună la dosarul cauzei un exemplar semnat al recursului declarat în cauză. Un astfel de aspect rezultă din adresa emisă de instanţă la datele de 08.01.2021, ce a fost comunicată recurenţilor la data de 11.01.2021 (în acest sens dovezile de comunicare aflate la dosar), adresa emisă la data de 24.02.2021 comunicată recurenţilor la data de 02.03.2021 (în acest sens dovezile de comunicare aflate la dosar) şi citaţiile comunicate recurenţilor la datele de 22.03.2021, respectiv 23.03.2021, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

Întrucât până la termenul de judecată acordat în cauză, recurenţii-reclamanţi nu au îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina lor, nu au comunicat instanţei un exemplar original al recursului şi nici nu au procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile de formă ale recursului prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 şi art. 196 din C. proc. civ., republicat, recursul necuprinzând semnătura părţii, care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanţii B. şi A., pentru lipsa semnăturii

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1380 din 22 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa semnaturii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.