Precautionary Measures Upheld: Taxpayer's Appeal Unfounded, Cross-Appeal Lacks Interest

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, urmare a declinărilor succesive de la Judecătoria Bacău şi Curtea de Apel Bacău, sub nr. x/2018, precizată ulterior, reclamanta S.C. "AMD Credit" S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa, obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de încetare a măsurilor asigurătorii emisă la data de 27.01.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 124 de la data de 19 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscal şi respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. AMD Credit S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. AMD Credit S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Antifraudă Fiscală 2 Constanţa.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 124 de la data de 19 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs, reclamanta S.C. AMD Credit S.R.L. şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Recursul declarat de reclamanta S.C. AMD Credit S.R.L.

În motivarea cererii de recurs reclamanta S.C. AMD Credit S.R.L. a arătat, în esenţă, faptul că de la data emiterii deciziei de măsuri asigurătorii şi până la emiterea titlului de creanţă, au trecut mai mult de 6 luni.

A susţinut că la data de 27.07.2016 a devenit exigibilă obligaţia pârâtei de a emite decizia de încetare a măsurilor asiguratorii, nefiind aplicabile în speţă disp. art. 213 alin. (8) din Legea nr. 207/2015.

A precizat recurenta - reclamantă că sesizarea formulată de pârâtă către DNA nu priveşte societatea şi nu are în vedere faptele care au fost surprinse în decizia de măsuri asigurătorii, aşa cum rezultă din extrasul de sesizare care se referă la alte pesoane decât societatea reclamantă.

Mai mult, elementul material al faptelor descrise ca reprezentând fapta de evaziune fiscală nu are nicio identitate cu cel descris în decizia de măsuri asigurătorii şi nici în procesul-verbal de control care a stat la baza instituirii măsurilor asiguratorii.

A mai arătat reclamanta că sesizarea penală a fost formulată ca urmare a solicitării organelor de urmărire penală, iar nu ca urmare a emiterii procesului-verbal de control nr. x/29.01.2016 al Direcţiei Regionale Antifraudă 2 Consatanţa şi nu o vizează pe reclamantă ca fiind făptuitoarea vreunei infracţiuni.

Pentru toate acesate motive, concluziile finale ale reclamantei sunt de admitere a cererii de recurs, cu consecinţa casării sentinţei civile recurate, iar pe fond, admiterea contestaţiei şi obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de încetare a măsurilor asiguratorii.

Recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Prin cererea de recurs formulată, autoritatea pârâtă a solicitat admiterea căii de atac cu consecinţa casării parţiale a sentinţei civile atacate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi.

În susţibnerea recursului, recurenta precizează că prima instanţă a încălcat principiul contradictorialităţii, invocând, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF.

În continuare, după o amplă dezvoltare a ceea ce presupune principiul contradictoriaţităţii în cadrul procesului civil, recurenta - pârâtă a mai susţinut şi faptul că acesta are prioritate prin raportare la principiul rolului activ al instanţei.

Mai mult decât atât, în susţinerea punctului de vedere anterior amintit, a invocat recurenta prev. art. 15 alin. (1) Secţiunea 1 din H.G. nr. 520/2013 cu precizarea că în cadrul ANAF este organizată Direcţia Regională Antifraudă Fisaclă 2 Constanţa, sens în care se justifică calitatea procesuală pasivă în cauză a instituţiei fiscale.

1.4. Aspecte procesuale relevante

La termenul de judecată din 04 iunie 2021, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes a recursului formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în raport de soluţia pronunţată de instanţa de fond de respingere a acţiunii faţă de această parte pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând cererile de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul reclamantei S.C. AMD Credit S.R.L. este nefondat, iar recursul pârâtei Agenţia Naţională de Administrare fiscală este lipsit de interes.

Recursul exercitat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Pentru corecta logică a redactării, Înalta Curte va analiza, cu întâietate, recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin prisma excepţiei lipsei de interes invocată din oficiu de instanţă, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Recurenta-pârâtă a arătat că trebuie să stea în proces în calitate de parte pârâtă, având în vedere că pârâta Direcţia Regională Antifraudă Constanţa nu are personalitate juridică proprie.

Înalta Curte aminteşte că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

Din economia dispoziţiilor procedurale referitoare la exercitarea recursului principal, rezultă că partea litigantă care are interes în formulare căii de atac este cea care a pierdut procesul, celelalte părţi având la îndemână procedura recursului incident.

În speţa dedusă judecăţii, partea care a pierdut procesul, în primă instanţă, este societatea reclamantă, iar faţă de recurenta-pârâtă ANAF acţiunea a fost respinsă pentru excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi nu pentru chestiuni legate de fondul raportului juridic litigios.

Cu alte cuvinte, instanţa de fond a considerat că ANAF nu poate avea calitatea de pârâtă în dosar, reclamanta neputând invoca pretenţii judiciare în contradictoriu cu această autoritate publică.

Prin urmare, cea care avea interes să recureze această parte a soluţiei, era societatea reclamantă, care, potrivit principiului disponibilităţii, a înţeles să cheme în judecată şi ANAF.

În raport de soluţia pronunţată asupra fondului cauzei, de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, Înalta Curte reţine că interesul recurentei-pârâte în exercitarea cererii de recurs, nu este personal şi legitim, o eventuală soluţie de respingere/admitere a recursului fiind lipsită de eficacitate juridică.

Recursul formulat de reclamanta S.C. AMD Credit S.R.L.

Recurenta-reclamantă invocă, în susţinerea căii de atac, aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 213 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În exercitarea controlului judiciar, Înalta Curte reţine că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la emiterea deciziei de încetare/ridicare a măsurilor asigurătorii a fost refuzată de organul fiscal, prin invocarea prevederilor art. 213 alin. (8) din Codul de procedură fiscală.

Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, "(…) în situaţia în care au fost instituite măsuri asigurătorii şi au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii subzistă până la data soluţionării cauzei de către organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată. După comunicarea soluţiei date de către organele de urmărire penală sau hotărârii judecătoreşti, în cazul în care măsurile asigurătorii instituite de către organul fiscal competent nu se transformă în măsuri executorii potrivit legii, acestea se ridică de către organul care le-a dispus."

Prin urmare, textul de lege menţionează expres că în cazul în care au fost sesizate organele de urmărire penală, măsurile asigurătorii subzistă până la data soluţionării cauzei de către organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată.

În acest context, argumentul recurentei, în sensul că sesizarea penală nu a fost formulată ca urmare a procesului-verbal de control nr. x/29.01.2016, ci ca urmare a solicitării organelor de urmărire penală, nu are relevanţă în dezlegarea pretenţiilor deduse judecăţii, deoarece textul de lege nu distinge cu privire la modalitatea de sesizare a organelor penale.

Pe de altă parte, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost emisă în urma procesului-verbal de control din data de 29.01.2016, iar sesizarea organelor penale s-a efectuat inclusiv pe baza constatărilor din actul de control, la data de 26.05.2016 sub nr. ADAF 14733/26.05.2016, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 213 alin. (7) Codul de procedură fiscală.

Din această perspectivă, faptul că organul fiscal nu a emis titlul de creanţă în termenul de 6 luni de la instituirea măsurilor asigurătorii nu mai prezintă importanţă pentru situaţia societăţii recurente, art. 213 alin. (8) stabilind clar că măsurile asigurătorii subzistă în condiţiile sesizării organelor penale.

Astfel, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă a exercitat dreptul său de a refuza ridicarea măsurilor asigurătorii, în mod justificat şi proporţional cu situaţia de fapt şi juridică rezultată din comportamentul fiscal al societăţii recurente, care a implicat conotaţii de natură penală supuse cercetării organelor competente.

Acesta constituie un element esenţial, care nu poate fi ignorat în procesul evaluării îndeplinirii condiţiilor necesare pentru ridicarea măsurilor asigurătorii. Astfel, faptul că prin sesizarea penală, 54 de societăţi, printre care se află şi reclamanta, sunt acuzate că în perioada 2011-2015 au acţionat coordonat, prin realizarea unor activităţi specifice evaziunii fiscale, concretizate în crearea unui circuit fraudulos, prin înregistrarea unor documente şi facturi fiscale care atestau operaţiuni nereale în scopul furnizării de documente justificative către societăţi terţe care, prin înregistrarea în contabilitate, îşi diminuau astfel baza impozabilă şi prejudiciau bugetul de stat prin neplata impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adăugată, precum şi a accizei datorate pentru livrări de motorină, nu poate fi considerat lipsit de relevanţă faţă de dispoziţiile legale imperative prevăzute de art. 213 alin. (8).

În acord cu prima instanţă, instanţa de control judiciar reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru ridicarea măsurilor asigurătorii instituite prin decizia nr. 2280/27.01.2016, iar dispoziţiile art. 213 alin. (8) din Codul de procedură fiscală au fost corect interpretate şi aplicate de instanţa de fond, nefiind făcută dovada că au încetat motivele şi împrejurările pentru care au fost dispuse măsurile asigurătorii.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes invocată din oficiu şi va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de, ca lipsit de interes.

Totodată, va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 124 din 19 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 124 din 19 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 iunie 2021.