Judicial standing to challenge public institution director vacancy and reappointment in administrative litigation

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.04.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Academia de Ştiinţe Gheorghe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Şişeşti, obligarea pârâtei la emiterea unui act prin care să se constate că funcţia de director al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad este vacantă şi obligarea la organizarea unui concurs pentru ocuparea funcţiei de director al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4470 de la data de 2 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei de interes şi respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Academia de Ştiinţe Gheorghe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Şişeşti", ca lipsită de interes.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4470 de la data de 2 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate din perpsectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., solicitând admiterea cererii casarea sentinţei recurate şi rejudecarea în fond a litigiului, cu consecinţa admiterii acţiunii.

În esenţă, în motivare, a arătat că prima instanţă a reţinut că "funcţia vizată prin acţiune are statut legal şi reglementar, iar a recunoaşte reclamantului dreptul de a solicita constatarea vacantării funcţiei, implicit de a interfera în raporturile de serviciu/munca aferente, ar echivala cu recunoaşterea dreptului de a obţine în justiţie modificarea legii sau a actelor emise în baza şi în executarea legii, unei alte persoane decât celei care are vocaţia să ocupe funcţia respectivă, ceea ce nu poate fi acceptat".

Afirmă recurentul că instanţa a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 33 noul C. proc. civ., însă a făcut o greşită aplicare a acestora. Într-adevăr, interesul trebuie să fie legitim, personal şi determinat, născut şi actual, însă trebuie să se raporteze la folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare.

Or, instanţa de fond, în mod greşit, a raportat interesul la vocaţia ocupării funcţiei respective, motiv pentru care, fără să pună în discuţie acest aspect, a reţinut că reclamantul nu ar avea vocaţia ocupării funcţiei, motiv pentru care, prin formularea acţiunii, ar interfera în raporturile de serviciu/de muncă aferente.

Asemenea concluzie, susţine recurentul, încalcă art. 33 din C. proc. civ. şi art. 1 din Legea nr. 554/2001 de vreme ce, în materia contenciosului administrativ, poate formula acţiune orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, iar conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept.

Rezultă că nu este absolut necesar, pentru exercitarea dreptului de a se adresa instanţei, ca însuşi dreptul sau interesul legitim să facă obiectul acţiunii, fiind suficient ca reclamantul să invoce un drept sau un interes legitim, despre care să susţină că a fost vătămat şi, în ipoteza admiterii acţiunii, să obţină un folos practic.

Or, prin Certificatul de Urbanism sub nr. x/18.06.2015, în baza căruia a întocmit un Plan Urbanistic Zonal, i s-a solicitat obţinerea avizului SCDCB Arad, despre care, prin decizia nr. 1240/13.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2014, s-a stabilit că este "acordul proprietarilor/administratorilor terenurilor afectate de propunerile PUZ", iar "acest acord presupune existenţa unui raport juridic de egalitate şi nu un raport juridic administrativ, de putere, în condiţiile în care nu este stabilită prin lege competenţa pârâtei de a emite avize într-un anumit domeniu".

Faptul că reclamantul avea sau nu vocaţia de a participa la concursul pentru funcţia de director al SCDCB Arad nu prezintă relevanţă, deoarece asemenea interes nu este singurul interes legitim, personal, determinat, născut şi actual în formularea acţiunii.

Instanţa, făcând referire la vocaţia de ocupare a funcţiei, a restrâns nejustificat prevederile art. 33 noul C. proc. civ. şi art. 1 din Legea nr. 554/2004, considerând nelegal, cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, că interesul ar exista numai dacă dreptul sau interesul legitim vătămate ar fi ele însele deduse judecaţii.

Or, asemenea interpretare este nelegală, de vreme ce interesul formulării unei acţiuni este în legătură cu un drept sau un interes legitim vătămate, reclamantul putând să se adreseze instanţei de contencios administrativ, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi dacă "se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim" - primul temei de drept al acţiunii noastre.

De vreme ce legea însăşi prevede posibilitatea sesizării instanţei pentru obligarea unei autorităţi sau instituţii publice la efectuarea unei operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim, este absurd să se susţină că interesul în formularea acţiunii ar exista numai dacă însuşi dreptul sau interesul legitim ar fi obiectul operaţiunii administrative respective.

Pentru a admite excepţia lipsei interesului reclamantului în formularea cererii, instanţa a reţinut că "potrivit art. 34 lit. a) şi c) din Legea nr. 45/2009 modificată şi completată, funcţia în discuţie asigură conducerea executivă a Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad, respectiv pune în aplicare ceea ce decide consiliul de administraţie, situaţie în care decizia de emitere a avizului solicitat de reclamant, în raport de care acesta pretinde că are interes în prezenta cauză, nu îi aparţine directorului, ci consiliului de administraţie al SCDCB Arad, iar reclamantul nu a susţinut şi dovedit că acesta din urmă ar fi decis în sensul emiterii avizului (...)"

A invocat art. 34 lit. a) din Legea nr. 45/2009 şi a formulat o adresă prin care a solicitat Academiei de Ştiinţe Agricole Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" să comunice care dintre organele de conducere ale Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad, reglementate la art. 13 lit. a) din H.G. nr. 685/2017 - consiliul de administraţie şi art. 13 lit. b) din H.G. nr. 685/2017 - directorul, deţine competenţa pentru a emite "acordul vecinilor" reglementat la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea 50/1991, acesta făcând parte din documentaţia tehnica, conform Ane¬xei I, Cap. I, pct. 2.5.6.

Preşedintele şi membrul al Consiliului de Administraţie nu are doar atribuţia de a pune în executare deciziile luate de Consiliul de Administraţie al SCDCB Arad, ci are şi funcţia de a decide, în calitate de preşedinte, alături de ceilalţi membri, cu privire la soluţionarea problemelor de pe ordinea de zi a şedinţelor Consiliului de Administraţie.

Or, de vreme ce directorul, oricine ar fi, este de drept şi Preşedintele Consiliului de administraţie, astfel încât legala numire a directorului se reflectă în componenţa Consiliului de administraţie, rezultă evident interesul reclamantului, în contextul în care acordul solicitat trebuie emis de consiliul de administraţie, într-o componenţă care să respecte dispoziţiile legale.

Instanţa a ignorat complet dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 45/2009, care justifică interesul de a solicita obligarea pârâtei la efectuarea unei operaţiuni administrative necesare pentru ca subsemnatul să-mi exercit un drept sau interes legitim, respectiv acela de a solicita de la Consiliul de administraţie al SCDCB Arad emiterea acordului, în condiţiile în care din Consiliul de administraţie face parte de drept directorul unităţii, care este şi preşedinte al consiliului de administraţie,

Arată recurentul că prima instanţă este într-o eroare cu privire la obiectul acţiunii, deoarece subsemnatul nu am solicitat şi nu am susţinut că actul de numire în funcţia de director a dlui B. ar fi nelegal şi ar trebui anulat.

Nulitatea este sancţiunea care intervine în cazul încălcării unor dispoziţii legale la momentul emiterii actului. Or, Decizia nr. 208/29.03.2016, prin care domnul B. a fost numit în funcţia de director al SCDCB Arad a fost probabil legal emisă, însă a încetat să producă efecte la momentul încetării personalităţii juridice a SCDCB Arad, înfiinţate prin H.G. nr. 35/2006.

Mai arată recurentul-reclamant că cele două acte administrative - H.G. nr. 35/2006 prin care s-a înfiinţat Staţiunea şi H.G. nr. 685/2017 prin care s-a reorganizat această unitate - se refera la două entităţi distincte:

- Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare şi Creştere Bovine înfiinţată prin H.G. nr. 35/2006 şi

- Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare şi Creştere Bovine înfiinţată ca urmare a reorganizării fostei unităţi de cercetare, prin H.G. nr. 685/2017. Potrivit art. 233 noul C. civ., "Reorganizarea persoanei juridice se realizează prin fuziune, prin divizare sau prin transformare".

Având în vedere că prin H.G. nr. 685/21.09.2017 nu s-a atribuit o altă semnificaţie noţiunii de "reorganizare", rezultă că această instituţie, este aceeaşi ca cea reglementată în Legea nr. 287/2009 privind C. civ., în Titlul IV, Cap. V.

Aşadar, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare şi Creştere Bovine, înfiinţată prin H.G. nr. 35/2006 şi-a încetat existenţa în anul 2017, la momentul intrării în vigoare a H.G. nr. 685/2017, prin care a fost înfiinţată noua Staţiune de Cercetare-Dezvoltare şi Creştere Bovine, fiind vorba în realitate de două unităţi distincte chiar dacă denumirea acestora este identică.

Or, prin Decizia nr. 208/29.03.2016, dl. B. a fost numit în funcţia de director al SCDCB Arad înainte ca această instituţie sa fie reorganizată, acesta deţinând funcţia de director la SCDCB Arad care şi-a încetat existenţa în anul 2017.

Personalul fostei instituţii a fost preluat de noua instituţie în condiţiile art. 8 al H.G. nr. 685/2017, însă pentru ocuparea funcţiei de director trebuia să fie organizat concurs, aşa cum rezultă din art. 13 alin. (5) din H.G. nr. 685/2017.

Decizia nr. 208/29.03.2016 nu mai produce efecte după intrarea în vigoare a H.G. nr. 685/2017, ceea ce nu înseamnă însă că aceasta ar trebui anulată. Dim¬potrivă, această decizie este emisa în legătură cu altă persoană juridică, astfel încât nu prezintă relevanţă în cauza noastră.

De altfel, primul capăt de cerere constă în obligarea pârâtei la emiterea unui act prin care să constate că funcţia de director al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad este vacantă, ceea ce înseamnă că nu este ocupată, nicidecum că ar fi ocupată nelegal.

Prima instanţă s-a raportat nelegal la "persoana care ocupă funcţia în discuţie ar pune în executare o eventuală decizie (a Consiliului de Administraţie), în condiţiile în care persoana care ocupă funcţia în discuţie nu doar pune în executare deciziile Consiliului de administraţie, ci este însuşi Preşedintele Consiliului de administraţie, context în care decide asupra adoptării problemelor aflate pe ordinea de zi.

Astfel, interesul practic al reclamantul este reprezentat de constatarea ca vacanta a funcţiei de director al SCDCB Arad şi organizarea unui nou concurs pentru ocuparea în mod legal a acestei funcţii, ceea ce va conduce de drept şi la ocuparea în mod legal a funcţiei de Preşedinte al Consiliului de administraţie -organul care are competenţa emiterii acordului solicitat.

Interesul justificat este unul personal şi legitim, având în vedere că, pentru realizarea proiectului P.U.Z. este solicitată emiterea avizului de către S.C.D.C.B. Arad, iar în prezent nu există un director care să-şi exercite activitatea în mod legal - numit în conformitate cu dispoziţiile art. 34 lit. c) din legea 45/2009 şi art. 13 alin. (5) din H.G. nr. 685/21.09.2017 şi deci nu există un Preşedinte al Consiliului de administraţie care să exercite aceasta funcţie - subsemnatul fiind astfel vătămat pentru ca nu pot obţine un aviz legal emis de Consiliul de administraţie SCDCB Arad.

Prin urmare, folosul practic urmărit în cauză este fundamentat pe relaţiile de vecinătate şi rezida în necesitatea emiterii avizului pentru realizarea proiectului de dezvoltare urbanistica demarat de subsemnatul, iar legalitatea acestui aviz depinde evident de legalitatea ocupării funcţiei de director şi de Preşedinte şi membru al Consiliului de administraţie.

Investiţiile făcute în vederea realizării proiectului sunt semnificative faţă de cheltuielile foarte mari pe care le-au presupus obţinerea avizelor şi apoi prelungirea acestora astfel încât emiterea unui aviz nelegal creează prejudicii majore reclamantului.

Prin urmare, raportul juridic se bazează pe dreptul recamantuluui, în calitate de proprietar, de a solicita acordul proprietarului/administratorului terenului vecin acordul pentru realizarea proiectului PUZ şi pe obligaţia corelativă a acestuia de a da acordul, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Totodată a susţinut partea că a invocat şi un interes public subsidiar, care rezidă în dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/20014, având în vedere că SCDCB Arad este organizată şi funcţionează ca "instituţie de drept public organizată ca instituţie publică".

A mai susţinut, conform art. 32 noul C. proc. civ., că interesul este una din condiţiile de exercitare a acţiunii civile, iar încălcarea dispoziţiilor privind interesul reprezintă un motiv de nulitate necondiţionată.

Chiar dacă s-ar considera nulitatea ca fiind condiţionată, oricum prin ne-respectarea art. 33 noul C. proc. civ. şi art. 1 din Legea nr. 554/2004 i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei civile atacate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 25 iunie 2019, intimata -pârâtă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" a solicitat, în principal, pe cale de excepţie, respingerea recursului ca fiind nul, iar, în subsidiar, respingerea cererii de recurs ca nefondată.

În şedinţa publică de la 4 iunie 2021 Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât, pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor subsumate motivului de casare invocat, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente speţei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

Recurentul-reclamant îşi întemeiază cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., care sancţionează hotărârea dată cu încălcarea de către instanţă a "regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

În raport de ipoteza textului procedural, Înalta Curte va exercita controlul judiciar în limitele soluţiei pronunţate de prima instanţă, urmând a analiza, exclusiv, criticile care vizează îndeplinirea cerinţei interesului procesual al reclamantului în exercitarea acţiunii în contencios administrativ, în raport de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, raportate la cele ale art. 33 din C. proc. civ.

Una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile în general, precum şi a celei în contencios administrativ ca specie a primei, este reprezentată de interesul de a acţiona, astfel cum această noţiune este definită de art. 33 din C. proc. civ.

În cazul demersului judiciar iniţiat în faţa instanţei de contencios administrativ, interesul procesual, pe lângă caracteristicile generale prevăzute de art. 33 C. proc. civ. (determinat, legitim, personal, născut şi actual) trebuie analizat şi prin prisma specificului raporturilor juridice de drept administrativ care intră în sfera dreptului public şi conturează contenciosul administrativ.

Fără a relua consideraţiile de ordin teoretic referitoare la interesul procesual, ca şi condiţie de exercitare a acţiunii civile şi raţionamentele de intepretare juridică bazate pe situaţia de fapt prezentată, pe care instanţa de fond, în mod corect şi judicios, le-a expus în considerente şi pe care le însuşim în integralitatea lor, Înalta Curte, în exercitarea controlului judiciar, va răspunde punctual la criticile concrete referitoare la dovedirea de către recurent a existenţei interesului cerut de dispoziţiile art. 33 din C. proc. civ. raportate la art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Premisa dezlegării acestei chestiuni este reprezentată de obiectul acţiunii deduse judecăţii, constând în solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la emiterea unui act prin care să se constate că funcţia de director al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad este vacantă şi obligarea la organizarea unui concurs pentru ocuparea funcţiei de director al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad.

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, situaţia pe care s-a grefat acţiunea în contencios administrativ, necontestată de părţi, constă în faptul, potrivit căreia, reclamantul, persoană fizică, fără a fi parte în raporturile juridice de serviciu, de drept administrativ născute între instituţia publică pârâtă şi funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acesteia, inclusiv pe funcţia publică de conducere de director, urmăreşte ca pe cale judecătorească să fie vacantat postul de director al instituţiei şi să fie organizat un concurs pentru numirea unei noi conduceri.

Înalta Curte reţine că, astfel cum a precizat şi recurentul, acesta nu poate invoca un interes direct, personal, născut din dispoziţiile Legii nr. 45/2009 sau din aplicarea H.G. nr. 36/2005 şi H.G. nr. 685/21.09.2017, având în vedere că este un terţ în raport de instituţia publică pârâtă, în sensul că nu desfăşoară vreo activitate în cadrul acestei instituţii şi nici nu deţine calitatea sau profesia cerută de lege pentru a ocupa postul de director al Staţiunii de cercetare congorm procedurii reglementată de lege şi de cele două hotărâri de guvern menţionate ca temei al acţiunii.

Cu alte cuvinte, în raport de temeiurile juridice ale demersului judiciar, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că scopul urmărit de recurent ca finalitate a interesului procesual trebuie să se încadreze în dispoziţiile legale invocate ca temei al pretenţiilor deduse judecăţii, iar reclamantului să îi fie aplicabile aceste dispoziţii.

Prin urmare, nu se poate reţine nici legitimitatea interesului recurentului, în condiţiile în care dispoziţiile legale invocate în susţinerea acţiunii judiciare nu sunt aplicabile propriei situaţii de fapt sau juridice în care se află reclamantul, neputând obţine, pentru sine, vreun drept recunoscut de normele legale şi administrative menţionate anterior.

Or, Înalta Curte reţine că deşi sunt invocate dispoziţii care reglementează strict organizarea instituţiei publice pârâte, în cadrul căreia reclamantul nu desfăşoară vreo activitate şi nici nu poate obţine vreo funcţie de execuţie sau conducere, motivarea demersului se bazează pe nemulţumirea sa legată de neobţinerea unui aviz favorabil, prin care staţiunea sa-si exprime acordul pentru ca acesta să construiască un complex rezidenţial pe o suprafaţa de teren, pe care se afla mai multe canale de irigaţii, bunuri domeniu public, aflate în administrarea staţiunii, canale ce deservesc terenurile administrate de staţiune si pe care aceasta isi desfăşoară activitatea.

Prin urmare, acesta este interesul real al recurentului-reclamant, înţeles ca folos material, practic şi care nu corespunde scopului juridic ce rezultă din petitul prezentei acţiuni.

De altfel, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, recurentul a încercat să îşi valorifice interesul concret de a obţine avizul solicitat de la instituţia pârâtă, introducând acţiune în contencios administrativ pentru obligarea Staţiunii de cercetare la emiterea unui aviz favorabil necesar demarării construcţiilor, acţiunea fiind respinsă prin Decizia nr. 1240 din 13.04.2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia copntenios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte mai reţine şi că toate alegaţiile recurentului- reclamant cu privire la faptul ca directorul staţiunii este si preşedintele consiliului de administraţie nu au nici o legătura cu presupusul interes al acestuia în formularea acţiunii, iar încercarea de a schimba directorului staţiunii, în speranţa că o altă persoană va fi mai receptivă la doleanţele acestuia şi poate va obţine avizul solicitat, nu poate conduce la existenţa unui interes legitim, născut şi actual.

Pe de altă parte, interesul recurentului-reclamant nu se justifică nici prin prisma dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care nu este invocat niciun drept sau interes legitim vătămat printr-un act administrativ menit să îşi producă efectele vătămătoare asupra persoanei sale.

Invocarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ de către recurentul-reclamant nu are nicio relevanţă sub aspectul existenţei interesului procesual, având în vedere că recurentul nu are calitatea de terţ vătămat printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept, în speţă nefiind întrunită această ipoteză.

Cu titlu de exemplu pentru întărirea argumentaţiei, Înalta Curte aminteşte că textul legal menţionat ar acoperi situaţia în care s-ar fi aflat terţul, cu vocaţie recunoscută de lege la ocuparea postului de director al staţiunii şi care ar solicita anularea actului administrativ individual de numire în funcţia de director a altei persoane.

În acest context, Înalta Curte constată că, în mod corect, a fost reţinut în considerentele sentinţei recurate că reclamantul nu are nicio legătură cu modalitatea în care se numesc directorii de către ASAS, nu este un posibil candidat pentru această funcţie, prin urmare, nu este privat de dreptul de a participa la un eventual concurs pe care instituţia noastră l-ar organiza.

În ceea ce priveşte celelalte critici care privesc strict procedura de reorganizare şi de numire în funcţie a directorului staţiunii de cercetare intimate, Înalta Curte constată că, în raport de soluţia de respingere a acţiunii ca lipsită de interes, nu se impun a fi analizate, deoarece acestea privesc raporturile juridice de serviciu dintre instituţia publică şi angajaţii cu vocaţie la ocuparea postului de director, situaşie în care nu se regăseşte recurentul.

Pe cale de consecinţa Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii ca lipsită de interes este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din Codul de procedruă civilă, sentinţa fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temieulş dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din Codul de proecdruă civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 4470 din 02 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 iunie 2021.