Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 340/2022 AI generated

Grant eligibility dispute appeal dismissed for lack of defendant's procedural capacity

Case Number Decizia nr. 340/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to reject the administrative action for lack of the defendant's capacity to be sued in court. The dispute involved a claim by a company seeking the annulment of a response declaring its project ineligible for a non-reimbursable grant, along with a demand for payment, against an entity it alleged managed Norwegian grants; however, the "defendant" was identified in court as a non-juridical research institution that had no legal personality or connection to European fund management. The decisive legal basis was the public order exception regarding the lack of capacity to be sued under Article 56 of the Civil Procedure Code, which the first instance court correctly applied after the plaintiff failed to prove the existence of a valid legal entity with such capacity, while the appellate court held that the appellant's arguments regarding procedural deadlines and material fact re-evaluation did not constitute valid grounds for cassation under Articles 488(1)(5) and (8) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 208 din C. proc. civ, art. 56 alin. (2) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004; Grant eligibility dispute appeal dismissed for lack of defendant's procedural capacity: The dispute involved a claim by a company seeking the annulment of a response declaring its project ineligible for a non-reimbursable grant, along with a demand for payment, against an entity it alleged managed Norwegian grants; however, the "defendant" was identified in court as a non-juridical research institution that had no legal personality or connection to European fund management. The decisive legal basis was the public order exception regarding the lack of capacity to be sued under Article 56 of the Civil Procedure Code, which the first instance court correctly applied after the plaintiff failed to prove the existence of a valid legal entity with such capacity, while the appellate court held that the appellant's arguments regarding procedural deadlines and material fact re-evaluation did not constitute valid grounds for cassation under Articles 488(1)(5) and (8) of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
procedural capacity legal capacity action for annulment grounds for cassation non-administrative dispute civil judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Main ground for the verdict, cited as the basis for dismissing the appeal in the administrative jurisdiction.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive, cited in conjunction with the administrative law provision to effectuate the dismissal of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 25 iulie 2018 şi înregistrată sub nr. x/2018 reclamantul A. S.R.L. prin administrator A., a chemat în judecată pârâta B., pentru ca prin sentinţa civilă ce o va pronunţa, instanţa să dispună anularea răspunsului primit de la echipa B. prin care proiectul său nu a fost declarat eligibil, obligarea B. la emiterea unei motivări asupra respingerii proiectului înregistrat sub numărul x/24.09.2017, obligarea B. la efectuarea plăţii în cuantum de 415.180 euro reprezentând - ajutor nerambursabil şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 137 din 5 decembrie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei B..

S-a respins acţiunea în contencios administrativ având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de reclamantul A. S.R.L. - prin administrator A. în contradictoriu cu pârâta B. cu sediul în municipiul Vatra - Dornei, judeţul Suceava, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul arătând că, întrucât pârâta B. nu a formulat întâmpinare în procedura de regularizare, nu a respectat termenul prevăzut de lege, motiv pentru care, instanţa de fond ar fi trebuit sa aibă in vedere dispoziţiile art. 208 din C. proc. civ. şi să decada pârâta din dreptul de a mai invoca excepţii si de a mai propune probe.

În mod greşit, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţa invocata de pârâtă prin notele de şedinţa depuse de către domnul profesor univ. dr. C..

A precizat recurentul că a întocmit proiectul si l-a înaintat către B.- GRANTURI NORVEGIENE, fiind respins. La data de 22.11. 2017, a primit un răspuns în sensul că proiectul înregistrat sub nr. x/24.09.2017, în urma evaluării de către comisia norvegiana, nu a fost declarat eligibil, având posibilitatea de a formula contestaţie.

În urma primirii acestui răspuns, a formulat contestaţie pe care a înaintat-o către B. în termen legal, însă nu a primit nici un răspuns, situaţie în care s-a formulat prezenta acţiune

Proiectul a fost înregistrat sub nr. x din data de 24.09.2017, fiind depus la adresa de corespondenta (mail): alternative@wgz. Ro.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, si pe cale de consecinţa, admiterea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

La dosar s-a formulat întâmpinare din partea Centrului de Economie Montană CE - MONT Vatra Dornei, instituţie din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Exonomice Costin Kiriţescu, prin director, care a invocat lipsa calităţii procesuale.

S-a învederat că recurentul - reclamant a chemat in judecată o entitate B. care nu are nicio legătură cu adresa la care se efectuează comunicările, respectiv a Centrului de Economie Montană CE - Mont Vatra Dornei, astfel că în mod corect prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii de folosinţă.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B., cu sediul în localitatea Vatra Dornei, judeţul Suceava, solicitând instanţei anularea răspunsului primit de la pârâtă, prin care proiectul său privind achiziţionarea unei ambulanţe veterinare nu a fost declarat eligibil, obligarea pârâtei la emiterea unei motivări asupra respingerii proiectului şi la efectuarea plăţii în cuantum de 415.180 euro, reprezentând ajutor nerambursabil, cu cheltuieli de judecată.

Pentru primul termen de judecată, la dosarul cauzei au fost depuse note de şedinţă de către domnul prof. univ. dr. C., în calitate de director al Centrului de Economie Montană, CE-MONT Vatra Dornei, instituţie fără personalitate juridică ce funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice "Costin C. Kiriţescu", cu sediul în localitatea Vatra Dornei, judeţul Suceava, prin care invocă faptul că entitatea indicată de reclamant ca fiind pârâta, B., în realitate nu există şi nu a existat niciodată la adresa indicată în cuprinsul cererii. La această adresă îşi are sediul Centrul de Economie Montană, CE-MONT Vatra Dornei, instituţie care nu are nici o legătură cu pretenţia reclamantului, neavând atribuţii în gestionarea fondurilor europene. A menţionat totodată că, încă din anul 2017, reclamantul a trimis corespondenţă la aceeaşi adresă, având ca destinatar B., în ciuda răspunsului instituţiei pe care o reprezintă, prin care i se preciza eroarea în identificarea destinatarului.

Având în vedere că reclamantul, căruia îi incumba sarcina probei, nu a dovedit că pârâta este o entitate constituită potrivit legii, în sensul dispoziţiilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ., curtea de apel in urma precizărilor solicitate reclamantului cu privire la cadrul procesual şi persoana juridică cu care înţelege a se judeca, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei şi a respins acţiunea ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă, pentru motive pe care Inalta Curte le constată intemeiate.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs a reclamantului din această perspectivă, Înalta Curte constată că, sub un prim aspect s-a invocat încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 208 din C. proc. civ., cu privire la neconstatarea decăderii pârâtului de a depune şi invoca excepţii, împrejurare care poate fi încadrată in cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Reţine însă Inalta Curte că textul invocat de recurent, respectiv al art. 208 din C. proc. civ., prevede că excepţiilor de ordine publică nu li se aplică această regulă a decăderii din dreptul de a mai fi invocate în condiţiile nedepunerii întâmpinării.

Or instanţa de fond în urma demersurilor întreprinse a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada chemării in judecată a unei autorităţi publice, sau autorităţi asimilate în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, constatând că cererea este formulată împotriva unei entităţi-pârâte lipsite de capacitate procesuală de folosinţă, care reprezintă aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligaţii pe plan procesual.

Potrivit art. 56 din C. proc. civ. lipsa capacitaţii de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului, excepţia fiind de ordine publică, astfel că motivul de recurs este neîntemeiat.

Cu privire la dezlegarea dată de prima instanţă cererii de chemare în judecată, Inalta Curte reţine in lipsa indicării temeiului de drept al căii de atac, că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, textul normativ în discuţie vizând esenţialmente o potenţială neconcordanţă a hotărârii primei instanţe cu prevederile legale aplicabile cauzei.

Analizând cererea de recurs, în aceste repere Inalta Curte constată că recurentul - reclamant nu a formulat nicio critică privind greşita aplicare a normelor de drept material, solicitând Inaltei Curţi o reapreciere a materialului probator cu privire la conţinutul corespondenţe electronice, atribuită de reclamant B., cu competenţe în gestionarea unor fonduri europene, granturi norvegiene.

Or, această împrejurare nu se circumscrie cazului de casare prevăzut la pct. 8 şi niciunui alt caz de casare din cele prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. fiind vorba, de aprecieri care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

Aceasta întrucât, pentru a fi incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., trebuie ca motivele invocate să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 137 din 5 decembrie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.