Health insurance framework contract upheld; annulment action against Government Decision rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 18.08.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat:

- în principal: anularea parţială a Hotărârii nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 (H.G. nr. 161/2016 sau Hotărârea 161/2016) cu privire la Anexa 2 cuprinzând Contractul-cadru;

- în subsidiar:

a) anularea parţială a Hotărârii 161/2016 cu privire la Anexa 2 cuprinzând Contractul-cadru, ca urmare a intrării în vigoare a unei noi legi a bugetului de stat, respectiv Legea nr. 6/2017 a bugetului de stat pe anul 2017;

b) anularea parţială a Hotărârii 161/2016 cu privire la art. 3 lit. q) şi parţial lit. z), art. 24 lit. q) şi parţial lit. a), art. 42 lit. p) şi parţial lit. z), art. 59 lit. o) şi parţial lit. x), art. 74 lit. n) şi parţial lit. ş) şi parţial art. 92 lit. p) din Contractul-cadru reprezentând Anexa 2 din Hotărâre;

c) anularea parţială a Hotărârii nr. 161/2016 cu privire la art. 197 alin. 1 din Contractul-cadru reprezentând Anexa 2 din Hotărâre.

La data de 03.10.2017, Ministerul sănătăţii a formulat o cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 11.12.2017, a fost admisă în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Sănătăţii.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2681 din data de 8 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenientul accesoriu Ministerul Sănătăţii, ca nefondată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2681 din data de 8 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A. şi, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Bucureşti pentru o nouă judecată pe fond, iar, în subsidiar, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea procesului pe fond.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.

Argumentele aduse de recurenta-reclamantă în susţinerea acestui motiv de casare vizează faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii adiţionale şi asupra cererii de intervenţie formulate în cauză de A., respectiv de Ministerul Sănătăţii în favoarea pârâtului Guvernul României.

În cadrul cererii adiţionale susţine recurentul că a arătat care sunt motivele ce susţin cererea sa de anulare a dispoziţiilor art. 161 din H.G. nr. 161/2016 şi a făcut trimitere la argumentele de fapt si de drept dezvoltate pe larg prin cererea de chemare în judecată şi care vizează faptul că această prevedere este de natură să aducă atingere liberei concurenţe pe piaţa serviciilor medicale, în sensul art. 8 din Legea nr. 21/1996 şi practicii constituţionale în materie, precum şi a libertăţilor de circulaţie în sensul art. 49 şi art. 56 TFUE.

De asemenea, atât pârâtul Guvernul României, cât şi intervenientul Ministerul Sănătăţii, au formulat şi au depus întâmpinări la cererea adiţională formulată de A., însă, în soluţionarea cauzei, susţine recurentul-reclamant, instanţa de fond a analizat, în mod exclusiv, petitele formulate prin cererea de chemare în judecată, fără a se pronunţa asupra cererii adiţionale depuse de A., încălcând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. c) teza finală C. proc. civ., din sentinţa recurata lipsind "soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii", astfel cum dispun în mod imperativ dispoziţiile anterior menţionate.

De asemenea, a mai susţinut că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii" şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) teza I C. proc. civ., care prevăd că "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut."

În plus, instanţa de fond nu s-a pronunţat nici asupra cererii de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Sănătăţii în favoarea pârâtului Guvernul României, din dispozitivul Sentinţei recurate lipsind soluţia instanţei cu privire la această cerere.

Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a înţeles să dezvolte prin argumente comune cele două motive de recurs invocate, criticile de nelegalitate subsumate acestora, fiind redate în cele ce urmează.

Recurentul-reclamant susţine că hotărârea este nemotivată, conţine şi motive străine, dar şi încalcă normele de drept material, argumente comune motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 si pct. 8 din C. proc. civ.

În primul rând, pornind de la situaţia derulării procesului la fond, arată că în cadrul probei cu înscrisuri, A. a solicitat instanţei să dispună emiterea unei adrese către Consiliul Concurenţei în vederea comunicării de informaţii privind stadiul investigaţiei privind majorarea valorii serviciilor medicale decontate doar unităţilor sanitare publice statuate în H.G. nr. 791/2015 şi menţinute prin H.G. nr. 161/2016.

La data de 11.04.2018, Consiliul Concurenţei a transmis la dosarul cauzei Decizia Consiliului Concurenţei nr. 69/13.12.2017 care, în mod expres, constata, pe baza unei analize laborioase, încălcarea art. 8 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996.

Prin Decizia nr. 69/13.12.2017 Consiliul Concurenţei a constatat "încălcarea art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996, de către Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României, în perioada 28 septembrie 2015 - 11 august 2017, prin completarea Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului - cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015 cu prevederile art. 201 introduse prin art. I pct. 2 din H.G. nr. 791/2015 precum şi prin adoptarea prevederilor art. 197 din Anexa nr. 2 Contractul - cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 - 2017 la H.G. nr. 161/2016".

Consiliul Concurenţei, prin decizia anterior menţionată, a constatat că dispoziţiile legale a căror anulare a pretins-o recurenta "au consacrat un regim discriminatoriu cu privire la modalitatea de plată a serviciilor medicale prestate de furnizori, realizând o distincţie nejustificată între furnizorii publici si privaţi, care nu se raportează la un indicator obiectiv de evaluare a serviciilor medicale, ci are în vedere doar criteriul public privat".

A învederat recurentul-reclamant faptul că sentinţa recurată omite orice tip de analiză care să includă aprecieri (aproprierea ori respingerea, sau după caz, găsirea fără relevanţă) a ratio decidendi din Hotărârea nr. 69/13.12.2017 a Consiliului Concurenţei. Practic, cu uşurinţă se poate observa că Hotărârea nr. 69/13.12.2017 Consiliului Concurenţei nu a fost analizată deloc, deşi acest act de autoritate făcea dovada deplină a celor constatate în cuprinsul lui.

Astfel, în acest context, se poate constata şi încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 259 C. proc. civ., dacă prin absurd (deşi, nu rezultă din niciun considerent al sentinţei recurate) s-ar ajunge la o eventuală concluzie că instanţa ar fi revenit asupra probei. Instanţa de fond nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor necesitatea de a reveni asupra probei cu acest înscris şi nici nu a motivat în niciun fel, prin Sentinţa recurată, de ce nu a mai procedat la cercetarea acestuia.

Instanţa de fond a stabilit iniţial că, pentru soluţionarea cauzei este necesară şi utilă consultarea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 69/13.12.2017, dispunând chiar amânarea cauzei pentru a da posibilitatea Consiliului de a depune motivarea hotărârii, pentru ca ulterior, la pronunţarea soluţiei în cauză, să ignore efectiv constatările Consiliului Concurenţei. Or, aceasta reprezintă o atitudine procesuală nelegală a instanţei de fond, care a condus la pronunţarea unei hotărâri lovite de nulitate deoarece, prin sentinţa recurată, instanţa a încălcat regulile de procedură (art. 259 C. proc. civ.) a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Astfel, încălcarea acestor dispoziţii legale atrage, în opinia recurentului-reclamant, incidenţa ambelor motive de casare ale art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.

În al doilea rând, ignorarea de către instanţa de fond a Hotărârii Consiliului Concurenţei nr. 69/13.12.2017 a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale, atrăgând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, a învederat că investigaţia şi decizia Consiliului Concurenţei au vizat şi ulterior au şi constatat încălcarea art. 8 din Legea concurenţei nr. 21/1996 de către Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României, în perioada 28 septembrie 2015 - 11 august 2017, prin completarea Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului - cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015 cu prevederile art. 201 introduse prin art. I pct. 2 din H.G. nr. 791/2015 precum şi prin adoptarea prevederilor art. 197 din Anexa nr. 2 Contractul - cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 - 2017 la H.G. nr. 161/2016.

Or, exact dispoziţiile H.G. nr. 161/2016 fac obiectul acţiunii în anulare deduse judecăţii, A. reclamând printre altele încălcarea art. 8 din Legea concurenţei nr. 21/1996 drept motiv de nulitate a actului contestat.

De altfel, şi în cadrul pledoariei, recurenta a invocat, prin reprezentat convenţional, caracterul decisiv al actului emis de autoritatea de concurenţă, în acest sens, fiind elocvente şi cele reţinute prin încheierea din data de 16.04.2018 (de dezbateri pe fond) în ansamblul său, anume că "Din acest punct de vedere, solicită aplicarea nulităţii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 21/1996."

În aceste condiţii, este evident că instanţa de fond avea obligaţia de a motiva în fapt şi în drept de ce, cu privire la problema de drept ridicată prin cererea principală (şi prin cererea adiţională) - recte, incidenţa nulităţii reglementate de art. 8 din Legea nr. 21/1996, a lipsit de relevanţă constatările Consiliului Concurenţei din Decizia nr. 69/13.12.2017.

Cât priveşte motivele străine de natura pricinii (pct. 6 al art. 488), susţine recurentul că instanţa de fond a motivat soluţia de respingere a acţiunii, prin raportare la alte argumente de fapt şi de drept decât cele invocate de A..

În aceste condiţii, considerentele atacate apar ca fiind străine de natura cauzei, întrucât, din cuprinsul acestora rezultă că instanţa de fond nu a analizat motivele invocate de A., pentru a aprecia dacă acestea sunt sau nu întemeiate; în schimb, instanţa de fond a dispus respingerea acţiunii motivând această soluţie prin argumente fără legătură cu cele invocate de A., argumente care nici măcar nu au fost puse în discuţia părţilor.

Totodată, a mai arătat că A. a invocat încălcarea libertăţii economice şi a liberei concurenţe prin raportare la alte aspecte care caracterizează activitatea furnizorilor privaţi de servicii medicale şi discriminarea acestora faţă de furnizorii de servicii medicale publice, şi nu cu privire la impunerea preţului, aşa cum în mod nelegal instanţa de fond a ales să analizeze cererea de chemare în judecată.

Or, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, învederează recurentul că instanţa de fond s-a rezumat la a cerceta aspecte privind impunerea preţului serviciilor medicale şi a motivat, în contradicţie cu cele stabilite de Consiliul Concurenţei, soluţia de respingere prin dezvoltarea unor argumente care nu au fost supuse analizei instanţei şi pe care, dacă instanţa ar fi apreciat necesar să le invoce din oficiu, avea obligaţia procedurală de a le pune în discuţia contradictorie a părţilor.

Cât priveşte încălcarea normelor de drept material, susţine recurentul reclamant că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, aspect uşor de constatat de către instanţa de recurs în urma analizei complete a Deciziei nr. 69/13.12.2017 emise de Consiliul Concurenţei. În concret, toată argumentaţia recurentei, expusă prin cererea principală şi prin cea adiţională, a fost validată (în mod independent) prin decizia autorităţii de concurenţă.

În concluzie, arată recurentul că, dacă instanţa ar fi analizat constatările Consiliului, instanţa de fond nu ar fi putut să îşi formeze convingerea că acţiunea recurentei era nefondată, ci dimpotrivă.

Astfel, în opinia sa, a arătat că Decizia nr. 69/13.12.2017 era şi este decisivă, câtă vreme interdicţia de denaturare a concurenţei stabilită prin art. 8 din Legea nr. 21/19962 era, în mod complet şi corect fundamentată, ca fiind încălcată.

4. Apărările formulate

Împotriva recursului promovat de reclamant, ambii intimaţi au formulat întâmpinări, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale

5.1. La data de 12 februarie 2021 Consiliul Concurenţei a depus la dosar cerere de intervenţie accesorie în favoarea recurentului-reclamant A., solicitând admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie, urmând a se constata că prevederile art. 197 din Anexa nr. 2 Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 la Hotărârea Guvernului nr. 161/2016 au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei, prin raportare la aspectele reţinute în cuprinsul Deciziei Consiliului Concurenţei.

5.2. Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare la cererea de intervenţie accesorie formulată de Consiliul Concurenţei, solicitând respingerea acesteia în principiu, ca inadmisibilă, conform art. 64 alin. (2) din C. proc. civ.

5.3. La termenul de judecată din 04 iunie 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de Consiliul Concurenţei în interesul recurentului-reclamant A., pentru motivele reţinute în practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nefondat, în considerarea argumentelor prezentate în cele ce urmează.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de casare recurentul- reclamant invocă faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii adiţionale la acţiunea introductivă de instanţă, formulată pentru termenul de judecată din 11.12.2017 şi nici asupra cererii de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Sănătăţii în interesul Guvernului.

În ceea ce priveşte cererea adiţională, Înalta Curte constată mai întâi că aceasta privea ultimul capăt subsidiar al cererii introductive de instanţă, referitor la anularea art. 197 alin. (1) din Anexa 2 la H.G. nr. 161/2016 şi nu viza capătul principal al acţiunii, asupra căruia, în mod judicios, s-a aplecat cercetarea judecătorească, conform limitelor învestirii sale.

În al doilea rând, astfel cum chiar reclamantul a precizat în cererea adiţională, aceasta nu a reprezentat un petit distinct de acţiune prin care se urmărea modificarea cererii de chemare în judecată sau completarea acesteia cu altă pretenţie judiciară, ci a constituit doar o precizare a capătului subsidiar nr. 4 de cerere, în sensul înlocuirii articolului nr. 197 alin. (1) din Anexa 2 la H.G. nr. 161/2016, indicat iniţial, cu articolul 1961 din acelaşi act normativ, în forma sa modificată prin H.G. nr. 575/2017, intrată în vigoare ulterior sesizării instanţei.

Această poziţie procesuală fost susţinută şi în faţa instanţei de fond, în şedinţa publică de la 12.02.2018, fiind consemnat în încheierea de şedinţă întocmită la aceeaşi dată că reclamantul prin avocat a învederat că, în realitate, deşi sunt articole diferite ca număr, "dreptul fructificat de reclamantă este acelaşi, pentru că este o problemă de constrângere realizată la nivel instituţional, pe care a dezvoltat-o în cererea principală".

Prin aceeaşi încheiere de şedinţă, respingând excepţia netimbrării cererii adiţionale invocată de pârât, instanţa de fond a statuat că nu este necesară achitarea unei taxe suplimentare, având în vedere că "acţiunea vizează anularea unui singur act", neavând relevanţă că printr-o modificare ulterioară a hotărârii de guvern s-a dat o altă numerotare articolelor.

În acest context, analiza instanţei de fond nu trebuia să aibă în vedere, în mod distinct, cererea adiţională, care, în realitate, avea natura unei cereri precizatoare şi, relevantă fiind punctul 6 din cererea adiţională potrivit căruia reclamantul a arătat următoarele:

"Ca atare, aceleaşi considerente analizate în cadrul acţiunii introductive referitoare la art. 197 sunt aplicabile şi cu privire la art. 1961 din H.G. nr. 575/2007. În acest sens, reiterăm raţionamentul privind art. 197 din acţiunea introductivă, respectiv secţiunile 4 şi 5 - para. 4.23 - 5.11 ."

În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa din dispozitivul hotărârii a soluţiei pronunţate asupra cererii de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Sănătăţii, Înalta Curte reţine vădita netemeinicie a acesteia.

Astfel, instanţa de fond a respectat procedura prevăzută de art. 64 din C. proc. civ., în sensul că prin încheierea de şedinţă din data de 11.12.2017, a fost admisă în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Sănătăţii în interesul pârâtului Guvernul României.

Prin urmare, în calitate de intervenient accesoriu în interesul pârâtului, Ministerul Sănătăţii nu putea sprijini decât apărarea acestuia, argumentaţia cererii de intervenţie fiind făcută în contradictoriu cu acţiunea reclamantului, intervenientul având aceeaşi poziţie procesuală cu a pârâtului Guvernul României.

Aşadar, atâta vreme cât cererea de chemare în judecată a fost respinsă, în mod procedural şi logic, din punct de vedere juridic, instanţa de fond a procedat la respingerea acesteia atât în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cât şi cu intervenientul accesoriu Ministerul Sănătăţii, soarta procesuală a acestuia din urmă neputând fi diferită de cea a autorităţii pârâte.

Cu alte cuvinte, instanţa de fond nu avea temei procedural pentru a se pronunţa distinct asupra cererii de intervenţie accesorie, decât din perspectiva admisibilităţii acesteia, având în vedere că apărările pârâtului Guvernul României, pentru care s-a intervenit, au fost considerate eficiente, temeinice şi menite să formeze convingerea instanţei că acţiunea reclamantului se impune a fi respinsă.

În concluzie, dispozitivul sentinţei instanţei de fond cuprinde soluţia pronunţată asupra tuturor cererilor părţilor litigante, cu care a fost învestită, acţiunea fiind respinsă şi în contradictoriu cu intervenientul Ministerul Sănătăţii.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că nu este întrunită ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., instanţa de fond neîncălcând nicio regulă procedurală prevăzută de lege sub sancţiunea nulităţii.

Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

Analizând criticile subsumate celor două motive de casare, Înalta Curte constată că acestea se circumscriu, în principal, chestiunii privind omiterea din analizarea cauzei, de către instanţa de fond, a dispoziţiilor Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 69/13.12.2017, iar prin înlăturarea de la analiză a efectelor acestei decizii recurentul-reclamant apreciază că instanţa şi-a format o convingere eronată asupra cauzei, nemotivând, în fapt, soluţia pronunţată prin raportare expresă la acest înscris administrat în cauză.

Din aceeaşi perspectivă, susţine recurentul că soluţia a fost dată cu încălcarea normelor de drept material incidente speţei.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că instanţa de fond şi-a structurat raţionamentul juridic corespunzător criticilor de nelegalitate invocate de reclamant la punctele 2-5 din cererea de chemare în judecată, răspunzând fiecăreia dintre acestea.

Cu privire la motivul de nelegalitate vizând soluţionarea cauzei de către instanţa de fond fără analizarea punctuală a dispoziţiilor Deciziei nr. 69/13.12.2017 emisă de Consiliul Concurenţei, Înalta Curte reţine că Deciziile Consiliului Concurenţei sunt, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, republicată, acte administrative unilaterale cu caracter individual, prin care se constată încălcarea prevederilor concurenţiale, se aplică sancţiunile corespunzătoare şi se dispun măsurile necesare restabilirii mediului concurenţial.

Astfel cum a reţinut, în mod judicios, şi prima instanţă, reclamantul este nemulţumit de faptul că, prin actul normativ menţionat, furnizorii de servicii medicale, care încheie un contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, sunt obligaţi să nu încaseze sume suplimentare (faţă de cele care urmează a fi decontate de casele de sănătate) pentru serviciile medicale prevăzute în pachetele de servicii decontate din Fond şi pentru serviciile documentele efectuate/eliberate în strânsă legătură sau necesare acordării serviciilor medicale, pentru care nu este stabilită o reglementare în acest sens.

Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod corect, a stabilit situaţia de fapt dedusă judecăţii şi scopul juridic şi material urmărit de recurentul-reclamant, analizând demersul judiciar prin raportare la dispoziţiile legale incidente cauzei şi circumscrise limitelor învestirii, respectiv anularea Anexei 2 a unui act administrativ cu caracter normativ - H.G. nr. 161/2016 cuprinzând Contractul- cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări de sănătate pentru anii 2016-2017.

Fără a relua raţionamentul juridic al instanţei de fond, pe care îl însuşim în totalitate, în exercitarea controlului judiciar, Înalta Curte va răspunde punctual la principalele argumente susţinute de recurent în solicitarea de casare a sentinţei recurate.

În primul rând, Înalta Curte, contrar celor expuse de recurent, constată că instanţa de fond nu era ţinută, nici de analiza, nici de aplicarea în speţă a constatărilor făcute prin Decizia Consiliului Concurenţei nr. 69/13.12.2017, în sensul încălcării dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 21/1996, republicată, la adoptarea noilor regulamente pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului - cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Analiza legalităţii unui act administrativ cu caracter normativ, în speţă a unei hotărâri de guvern, trebuie să se raporteze la conformitatea acestuia cu dispoziţiile legale pentru executarea şi aplicarea cărora a fost adoptat, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru aprobarea actelor normative.

Or, H.G. nr. 161/2016 a fost emisă în aplicarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, respectiv a art. 221 alin. (1) lit. c) şi d) şi a) art. 229 alin. (2) din legea menţionată, astfel de hotărâri de guvern fiind emise multianual, în funcţie de adoptarea Legii anuale a bugetului.

Prin urmare, raportarea reclamantului la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 21/1996 pentru a solicita anularea unei hotărâri de guvern direct în temeiul încălcării principiului liberei concurenţei, nu poate face analiza instanţei de contencios administrativ într-o asemenea procedură.

Recurentul-reclamant încearcă să denatureze raţionamentul primei instanţe, în sensul de a induce ideea, că aceasta a înlăturat, în mod direct, critica referitoare la încălcarea concurenţei, statuând că nu este încălcat acest principiu.

Argumentul este fals şi nu are corespondent în considerentele expuse de prima instanţă.

Contrar afirmaţiilor recurentului, instanţa de fond a reţinut că nu poate reţine încălcarea principiului constituţional al liberei concurenţe, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 95/2006, în temeiul cărora a fost emisă H.G. nr. 161/2016, şi nu din perspectiva procedurii reglementate de Legea nr. 21/1996; şi aceasta tocmai în ideea de a nu ingera în competenţa specială a Consiliului Concurenţei în această materie.

Din acest considerent, raţionamentul primei instanţe nu s-a raportat la Decizia nr. 69/2017 emisă de Consiliul Concurenţei, nefiind învestită cu analiza acesteia şi neputând lua act de constatările acesteia, ca şi cum i -s ar fi impus cu puterea de lucru judecat, atâta vreme cât, această decizie reprezintă doar un act administrativ, care la momentul soluţionării prezentei cauze face obiectul unei acţiuni în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti (dosar x/2018).

Pe de altă parte, faptul că instanţa de fond a administrat proba cu acest înscris la dosarul cauzei, are semnificaţia exercitării rolului activ stabilit de art. 22 în sarcina judecătorului, în condiţiile în care părţile litigante îl menţionaseră în actele procedurale întocmite în cauză.

Înalta Curte reţine, că în mod corect, prima instanţă nu a data relevanţă probatorie şi juridică acestei decizii a Consiliului Concurenţei, având în vedere că investigaţia inspectorilor de concurenţă, care a condus la emiterea ei, a vizat o multitudine de aspecte reglementate în diferite hotărâri de guvern, emise succesiv şi în ordine cronologică, în domeniul aprobării pachetelor de servicii şi a Contractului cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, fără a se deduce expres că acţiunea anticoncurenţială are legătură directă sau indirectă cu pretenţiile concrete deduse judecăţii în prezentul litigiu.

În concluzie, alegaţiile instanţei de fond prin care au fost înlăturate susţinerile reclamantului cu privire la nelegalitatea H.G. nr. 161/2016 prin raportare la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, nu au impact faptic sau juridic asupra celor constatate prin Decizia nr. 69/2017 a Consiliului Concurenţei, criticile formulate de recurent în acest sens, fiind nefondate.

În ceea ce priveşte aspectul încălcării de către Guvernul României a dispoziţiilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, nefiind respectată obligaţia de negociere şi consultare, Înalta Curte reţine, în acord cu prima instanţă că organizaţiile patronale au rol consultativ şi nu de negociere.

Totodată, referitor la critica vizând existenţa unei discriminări între unităţile sanitare de stat sau private, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a dat relevanţă considerentelor Deciziei nr. 2/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept, prin care s-a reţinut că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În acest context, este justă şi teoria instanţei de fond în a aprecia că instituirea unei obligaţii de a nu percepe pentru serviciile medicale costuri suplimentare faţă de cele care urmează să fie decontate din FNUASS, chiar dacă s-ar accepta teza că reprezintă o restrângere a libertăţii economice, întrucât aceasta urmăreşte un scop legitim şi care are un caracter proporţional, nu poate reprezenta un motiv de nelegalitate apt să ducă la anularea actului administrativ.

Un ultim alt argument de critică a sentinţei de fond este legat de respingerea aspectului de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016, prin raportare la efectele noii legi a bugetului de stat pe anul 2017 - Legea nr. 6/2017.

Înalta Curte reţine că, în mod just, instanţa de fond a reţinut că, în materia contenciosului administrativ cauzele de nulitate trebuie să fie contemporane adoptării actului, neputând fi determinate de împrejurări subsecvente procesului legiferării, cum ar fi apariţia noii legi a bugetului de stat pe anul 2017, în condiţiile în care, chiar aplicabilitatea/valabilitatea Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 este reglementată pentru o perioadă determinată (intervalul 2016-2017).

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

În raport de soluţia prefigurată asupra cererii de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 67 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de Consiliul Concurenţei în interesul recurentului-reclamant.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite în principiu cererea de intervenţie formulată de Consiliul Concurenţei în interesul recurentului-reclamant.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2681 din 08 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de intervenţie formulată de Consiliul Concurenţei ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 iunie 2021.