Retrocession of religious properties: evidentiary force of land registry entries and lack of tabular ownership

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia în data de 27.12.2018 sub nr. x/2018 reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din Romania, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea Deciziei Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 8161 din 18.10.2018, restituirea în natură către Eparhia Reformată din Ardeal a următoarelor imobile:

- imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localităţii Aiud, jud. Alba, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x, nr. top. x, având adresa în Aiud, str. x (fost nr. 13);

- imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localităţii Aiud, jud. Alba, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x, nr. top. x având adresa în Aiud, str. x (fost nr. 13);

- imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localităţii Aiud, jud. Alba, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x, nr. top. x;

S-a solicitat obligarea Comisiei Speciale de Retrocedare la soluţionarea pe fond a cererii de retrocedare pentru măsuri reparatorii în cazul unităţilor individuale (apartamente), respectiv:

- imobilul înscris în cartea funciară individuală nr. x a localităţii Aiud, nr. top. x, având adresa în Aiud, str. x (fost nr. 13);

- imobilul înscris în cartea funciară individuală nr. x a localităţii Aiud, nr. top. x, având adresa în Aiud, str. x (fost nr. 13);

- imobilul înscris în cartea funciară individuală nr. x a localităţii Aiud, nr. top. x, având adresa în Aiud, str. x (fost nr. 13).

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 124 din 9 mai 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate, raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.:

- din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că instanţă nu a cercetat şi nu a combătut o serie de probe admise şi administrate, încălcând grav principiul legalităţii şi pronunţând o hotărâre contrară legii;

- curtea de apel a soluţionat cererea pe baza prevederilor art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare;

- decizia nr. 8161 din 18.10.2018 este nelegală întrucât constatările făcute prin această decizie şi soluţia care se întemeiază pe aceste constatări sunt eronate, intrucât Colegiul Reformat Bethlen din Aiud nu a avut personalitate juridică proprie şi astfel nu a avut calitatea subiect de drept de sine stătător şi de titular al dreptului de proprietate, titularul dreptului de proprietate fiind Eparhia Reformată din Ardeal;

- potrivit normelor dreptului bisericesc datând din 1885, precum şi celor din anul 1904 colegiile aparţin cu totul de corpul bisericii; niciodată aceste colegii nu au fost înfiinţate sau înregistrate ca persoane juridice distincte, ci doar au avut o existenţă şi organizare ca şi entităţi bisericeşti, având scop special educativ;

- modalitatea de intabulare era una uzuală în perioada respectivă, o astfel de înscriere reflectând pe de o parte proprietarul, care era Biserica Reformată, prin prescurtarea "Ev. Ref." (Evanghelică Reformată), cât şi destinaţia specifică a imobilului: Colegiul Reformat Bethlen, adică exclusiv pentru scopul educaţional vizat;

- dreptul de proprietate al bisericii reformate este recunoscut şi de către instanţele judecătoreşti din epocă astfel cum rezultă din hotărârea nr. 25365 a Curţii Regale de contencios administrativ din anul 1912;

- practica administrativă a autorităţii pârâte a confirmat cele de mai sus, aceasta recunoscând în multe cazuri calitatea de proprietar al Eparhiei Reformate din Ardeal, fiind emise decizii de retrocedare ale unor bunuri imobile aparţinând fostei Şcoli Evanghelice Reformate din Aiud: Decizia nr. 387 din 20.09.2004, Decizia nr. 388 din 20.09.2004, Decizia nr. 389 din 20.09.2004, Decizia nr. 390 din 20.09.2004, Decizia nr. 391 din 20.09.2004, Decizia nr. 392 din 20.09.2004, Decizia nr. 393 din 20.09.2004, Decizia nr. 492 din 12.04.2005, Decizia nr. 493 din 12.04. 2005, care vizează imobilele înscrise chiar în cartea funciară din prezentul litigiu, care cuprindea aproape totalitatea bunurilor imobile ale şcolii;

- prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., s-a arătat că instanţa de fond a dat o soluţie eronată, prin admiterea excepţiei efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, sentinţa recurată cuprinzând sub acest aspect motive contradictorii şi numai motive străine de natura cauzei, considerându-se că hotărârile irevocabile invocate (sentinţa nr. 834/27.06.2007, pronunţă de către Judecătoria Aiud, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 106/12.02.2008 a Tribunalului Alba şi sentinţa nr. 208/30.03.2005 pronunţată de către Tribunalul Alba), prin care s-a constatat lipsa calităţii procesuale a Eparhiei privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare prin care au fost înstrăinate imobile aparţinând fostului Colegiu Reformat Bethlen din Aiud, leagă Curtea de Apel Alba Iulia şi prima instanţă; în consecinţă a recunoscut pe deplin efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat, fără a proceda la analiza completă şi complexă a probatoriului administrat şi cu elemente de absolută noutate faţă de hotărârile din 2005 şi 2007;

- prima instanţă însă a deturnat ideea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, pe de o parte din perspectiva dreptului aplicabil, hotărârile fiind pronunţate sub imperiul vechilor coduri, civil şi de procedură civilă, iar, pe de altă parte, întrucât şi în cazul în care ar exista identitate de părţi şi identitate de cauză, dacă reclamantul pierde un prim litigiu, poate câştiga un nou proces având alt obiect (chiar similar, de exemplu, un teren învecinat etc), dacă administrează alte probe, prin care convinge instanţa în noul proces;

- având în vedere cele de mai sus, în lipsa întrunirii cerinţelor specifice impuse de prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., hotărârile depuse au valoare de cel mult de precedent judiciar, fără vreun efect normativ, fără a fi vorba de izvoare de drept, argumentele cuprinse în hotărârile respective putând fi combătute şi fiind absolut permise dovezile contrare. Astfel, hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei şi aplică greşit dreptul material;

- s-a invocat nelegalitatea hotărârii recurate prin prisma art. 488 pct. 7 din C. proc. civ., invocându-se hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4684 din 2 noiembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. x/2008, prin care s-a soluţionat anterior chestiunea litigioasă, în sensul că Eparhia Reformată din Ardeal are calitatea de fost proprietar al imobilelor solicitate a fi restituite, în care s-a stabilit că Decretul 176/1948 reprezintă temeiul de fapt şi de drept ce atestă că Eparhia Reformată din Ardeal este îndreptăţită la restituirea bunului în cauză, nu în calitate de continuator în drepturi a fostului proprietar, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că hotărârea atacată nu conţine motive contradictoriii raportat la prevederile legale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 şi de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., astfel că este neîntemeiat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

In ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., s-a arătat că prima instanţă a reţinut în mod corect efectul lucrului judecat al sentinţei civile nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba şi al sentinţei civile nr. 834/27.06.2007 a Judecătoriei Aiud, însă nu şi a deciziei nr 4684/2.11.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Neîntemeiat este şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în condiţiile în care s-a apreciat de către prima instanţă că dovada dreptului de proprietate se realizează prin conţinutul cărţii funciare, iar reclamanta nu a făcut dovada că a fost proprietarul imobilelor.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. 8161 din 18.10.2018, emisă de către Comisia Specială de Retrocedare, s-au respins cererile nr. x/11.02.2003, nr. y/23.01.2006, nr. z/23.01.2006, nr. w/23.01.2006, formulate de către reclamantă cu privire la retrocedarea unor imobile, întrucât, potrivit cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, acestea s-au aflat în proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud şi nu în proprietatea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal.

Cu respectarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta a promovat prezenta acţiune, solicitând anularea Deciziei nr. 8161 din 18.10.2018, emisă de către pârâtă şi obligarea acesteia la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilelor:

- imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localităţii Aiud, jud. Alba, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x, nr. top. x, având adresa în Aiud, str. x (fost nr. 13);

- imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localităţii Aiud, jud. Alba, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x, nr. top. x având adresa în Aiud, str. x (fost nr. 13);

- imobilul înscris în CF în format electronic nr. x a localităţii Aiud, jud. Alba, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x, nr. top. x.

În drept, potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, (1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Potrivit art. 32 şi 33 din Decretul Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare:

Art. 32 - Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există.

Art. 33 - Cuprinsul cărţii funciare, cu excepţia îngrădirilor şi excepţiunilor legale, se consideră exact în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost notată în cartea funciară vreo acţiune prin care se contestă cuprinsul ei, sau dacă n-a cunoscut pe altă cale această inexactitate.

Soluţionând cauza, prima instanţă a găsit neîntemeiate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, reţinând, în esenţă, că Decizia nr. 8161 din 18.10.2018 prin care Comisia Specială a respins cererile de retrocedare, a fost întemeiată în mod corect pe principiul forţei probante obligatorii a înscrierii în cartea funciară şi pe efectul pozitiv al puterii de lucru judecat derivat din dezlegările sentinţei civile nr. 208/2005 a Tribunalului Alba, sentinţa civilă nr. 834/2007 pronunţată de Judecătoria Aiud, decizia nr. 106/2008 a Tribunalului Alba.

S-a reţinut că imobilele în discuţie s-au aflat la momentul preluării abuzive în proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud, astfel cum rezultă din evidenţa de carte funciară, nefiind întrunită ipoteza textului legal aplicabil ca "imobilul să fi aparţinut cultului religios din România".

Recurenta - reclamantă a invocat, drept temei de casare, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii.

Din perspectiva acestor critici, reţine Înalta Curte că modalitatea în care prima instanţa a apreciat, după caz, asupra efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în raport de hotărârile de care ambele părţi s-au prevalat, nu se încadrează în cazul de casare invocat.

Cerinţă motivării corespunzătoare a unei hotărâri, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi analizată în raport de raţionamentul juridic reţinut de instanţa de fond

În privinţa lipsei motivelor pe care se întemeiază sentinţa recurată, este evident că o astfel de critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea primei instanţe fiind amplu motivată, răspunzând chestiunilor de fapt şi de drept care au fost supuse judecăţii în faţa sa.

Totodată, criticile recurentei sub aspectul existenţei unor motive contradictorii sunt pur formale, nefiind arătate, în concret, aspectele contradictorii existente în considerentele hotărârii atacate.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului formulat de reclamantă, în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

In ceea ce priveşte fondul cauzei, analizat prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., se reţine că argumentele care vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente din perspectiva calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, sunt nefondate.

Din actele aflate la dosar rezultă că potrivit cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, imobilul identificat cu nr. top. iniţiale 998, 999 s-a dezmembrat în imobilul identificat cu nr. top x, transcris în cartea funciară colectivă nr. 10.003 a localităţii Aiud, nr. top x, şi în cărţile funciare individuale nr. 10.004, nr. top. x. nr. 10.005. nr. top. x şi nr. 10.006, nr. top x; imobilul identificat cu nr. top. x, reînscris în cartea funciară nr. x a localităţii Aiud, convertită în cartea funciară în format electronic nr. 92114; imobilul identificat cu nr. top x, reînscris în cartea funciară nr. x a localităţii Aiud, convertită în cartea funciară în format electronic nr. 92115.

Potrivit înscrierilor de sud B3-54 din cărţile funciare individuale nr. 10.004, nr. 10.005 şi nr. 10.006 ale localităţii Aiud, imobilele identificate cu nr. top. x apartamentul nr. x), nr. top x (apartamentul nr. x) şi nr. top. x (apartamentul nr. x) au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, prin contractele de vânzare-cumpărare nr. x/1997, nr. y/1997 şi nr. 55/1997.

La momentul preluării, imobilele în discuţie s-au aflat în proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud, iar nu în proprietatea reclamantei, neexistând rectificări ale cărţii funciare în sensul înscrierii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, aspect necontestat de aceasta.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă", iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar.

Textul normativ impune condiţiile esenţiale, respectiv ca titularul cererii de retrocedare să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită şi ca imobilul să fi fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Totodată, art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, stipulând expres că "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei". Astfel, potrivit acestui principiu, toate menţiunile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar pe de altă parte, nici un drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Or, proprietarul tabular al imobilului la data preluării abuzive, conform Cărţii funciare, era Şcoala Evanghelică Reformată din Aiud şi nu Eparhia Reformată din Ardeal, cele două entităţi fiind diferite.

În speţă, reclamanta nu a făcut dovada vreunei acţiuni în rectificare de carte funciară în sensul înscrierii dreptului său de proprietate asupra imobilelor în discuţie în condiţiile art. 34 din Decretul lege nr. 115/1938 şi nici nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a proba legătura juridică dintre aceasta şi proprietarul tabular al imobilelor solicitate, potrivit regulilor procedurale în materie.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că premisa determinantă de la care trebuie pornit este aceea că înscrierea în cartea funciară demonstrează existenţa dreptului de proprietate, iar, în lipsa unor dovezi din care să rezulte că persoana care a depus cererea de retrocedare a fost proprietara imobilului solicitat a fi restituit sau succesoarea în drepturi a persoanei înscrise în cartea funciară, este corectă soluţia de respingere a cererii de retrocedare.

In acest sens, Înalta Curte constată că obiectul prezentei judecăţi îl reprezintă analiza legalităţii deciziei autorităţii administrative prin prisma verificării condiţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, iar nu o acţiune în revendicare, sau acţiune având ca obiect rectificarea cărţii funciare.

În dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită la retrocedarea imobilelor, reclamanta - recurentă a invocat autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contrar celor reţinute de pârâtă, raportat la soluţia pronunţată de Tribunalul Alba prin sentinţa nr. 208/30.03.2005.

Instanţa de control judiciar constată că, în fapt, raportat la obiectul celor două litigii vizând anularea deciziilor emise de Comisia Specială de Retrocedare în temeiul dispoziţiilor O.G. nr. 94/2000, asupra cererilor de retrocedare, şi aspectele de fapt şi de drept analizate, se pune în discuţie practica instanţelor de judecată cu privire la soluţionarea cererilor de chemare în judecată formulate de reclamantă.

Or, se reţine că intimata-pârâtă a ataşat, la rândul său, hotărâri pronunţate de Inalta Curte de Casaţie (decizia nr. 1893/2018, decizia nr. 2034/2019), în care soluţiile sunt nefavorabile recurentei - reclamante, relevant fiind că dosarele privesc decizii distincte legale de imobile distincte. Nefiind vorba despre aceleaşi raporturi juridice, nu ar putea fi reţinută nici autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, pentru aceleaşi motive, corect a apreciat prima instanţă că practica administrativă a autorităţii pârâte nu poate fi invocată ca argument pentru reţinerea calităţii de persoană îndreptăţită conform O.U.G. nr. 94/2000.

În concluzie, reţinând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., instanţa de recurs apreciază că sentinţa recurată este legală şi temeinică.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal împotriva sentinţei nr. 124 din 9 mai 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.