Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 337/2022 AI generated

Hospital's standing as an insurance creditor under the guarantee fund for insurance claims arising from a criminal judgment in bankruptcy

Case Number Decizia nr. 337/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Fund for the Guarantee of Insured Persons, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to annul the Fund's administrative refusal and obliging it to pay the claimant, a public hospital, 1,524.06 RON for medical expenses. The dispute concerned whether the hospital qualified as a "creditor of insurance" under the Fund’s statutory mandate after a insurer entered bankruptcy, where a final criminal sentence had previously ordered the bankrupt insurer to compensate the hospital for a traffic accident injury. The court ruled that the hospital was a third-party victim entitled to direct indemnity under the compulsory civil liability insurance (RCA), and that the Fund’s obligation to guarantee such claims was triggered by the final judicial determination of the debt, thereby rejecting the Fund’s argument that the hospital’s claim was a subrogation right against the at-fault driver rather than an insurance claim. The decisive legal basis included Article 4(1)(b) of Law No. 213/2015 regarding the definition of insured creditors in civil liability cases, Article 3(1)(i) of Law No. 503/2004, and the principle of *res judicata* preventing the administrative re-examination of claims already settled by a court, distinguishing the case from the legal principles established in Decision No. 22/2017 which applied only to unidentified perpetrators or settled cases.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 17 din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006, art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 2 din Legea nr. 213/2015; Hospital's standing as an insurance creditor under the guarantee fund for insurance claims arising from a criminal judgment in bankruptcy: The dispute concerned whether the hospital qualified as a "creditor of insurance" under the Fund’s statutory mandate after a insurer entered bankruptcy, where a final criminal sentence had previously ordered the bankrupt insurer to compensate the hospital for a traffic accident injury. The court ruled that the hospital was a third-party victim entitled to direct indemnity under the compulsory civil liability insurance (RCA), and that the Fund’s obligation to guarantee such claims was triggered by the final judicial determination of the debt, thereby rejecting the Fund’s argument that the hospital’s claim was a subrogation right against the at-fault driver rather than an insurance claim. The decisive legal basis included Article 4(1)(b) of Law No. 213/2015 regarding the definition of insured creditors in civil liability cases, Article 3(1)(i) of Law No. 503/2004, and the principle of *res judicata* preventing the administrative re-examination of claims already settled by a court, distinguishing the case from the legal principles established in Decision No. 22/2017 which applied only to unidentified perpetrators or settled cases.

Keywords

AI generated
hospital liability medical expenses insurer bankruptcy claim obligation to pay civil judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
2 a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru motive de nelegalitate, circumscrise, în drept, dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015
2 a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru motive de nelegalitate, circumscrise, în drept, dispoziţiilor art. 488 alin.
art. 17 din Legea nr. 213/2015
fiind înfiinţata ca instituţie de drept public ca ultim resort de a obţine despăgubiri, rezultă şi din dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora creditorii de asigurări pot urma, la alegere, fie procedura prevăzută de legea speciala, fie procedura falimentului.
art. 320 din Legea nr. 95/2006
213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 şi art.
art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006
In interpretarea si aplicarea unitara a dispoziţiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, ICCJ prin decizia nr.
art. 2 din Legea nr. 213/2015
a fost obligată să achite instituţiei, cu titlu de daune materiale, suma de 1524.06 RON, iar calitatea de garant al Fondului, în vederea plătii despăgubirii creditorilor de asigurare este evidenţiată prin dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 213/2015.
art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015
x/13.11.2018, cu motivarea că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Galaţi nu are calitatea de creditor de asigurare conform prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor coroborate cu prevederile art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Prin criticile formulate în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Procedural provision cited in the dispositive as the legal basis for rendering the final decision on the appeal.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural provision cited in the dispositive to govern the consequences of dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 28.02.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Galaţi a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 18903/7.02.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea deciziei F.G.A. si obligarea acestuia la plata sumei de 1524,06 RON către instituţie.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 277 din 14 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Galaţi, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

S-a anulat decizia nr. 18903/07.02.2019.

A fost obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să dispună plata sumei de 1.524,06 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru motive de nelegalitate, circumscrise, în drept, dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A invocat pârâtul faptul că instanţa de fond a soluţionat cauza cu aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) si b) din Legea 213/2015, art. 313 alin. (1) din Legea 95/2006, art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea 503/2004 si art. 222 alin. (1) lit. a) si art. 230 alin. (1) din Legea 95/2006, republicata.

S-a arătat că Fondul de Garantare a Asiguraţilor efectuează plaţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări, deţinători ai unei creanţe de asigurare, conform art. 4 alin. (1) lit. a) si lit. b) din Legea nr. 213/2015.

Or, nu toate creanţele asigurătorului în faliment sunt creanţe de asigurări, ci numai cele expres reglementate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, celelalte creanţe urmând a fi obţinute de către creditorii societăţii de asigurare în cadrul procedurii falimentului, prin formularea unei cereri de înscriere la masa credală.

Dovada ca legiuitorul a înţeles sa reglementeze o categorie extrem de restrictiva a creditorilor de asigurări, F.G.A. fiind înfiinţata ca instituţie de drept public ca ultim resort de a obţine despăgubiri, rezultă şi din dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora creditorii de asigurări pot urma, la alegere, fie procedura prevăzută de legea speciala, fie procedura falimentului.

Unitatea medicala nu se încadrează în categoria persoanelor îndrituite sa solicite direct despăgubiri de la asigurător (formulând o acţiune în pretenţii civile sau o cerere de despăgubire), nefiind o persoana păgubită prin vătămare corporala sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri.

Tocmai de aceea conform art. 313 alin. (1) - art. 320 în forma actuala a legii- din Legea 95/2006 spitalul în cauza de faţă a furnizat asistenţă medicală în temeiul contractului de asigurare medicala de sănătate pe care Casa de asigurare de sănătate îl are încheiat cu victima accidentului rutier, iar în temeiul acestui contract poate solicita, prin subrogare în locul Casei de sănătate contravaloarea cheltuielilor efectuate, iar nu în temeiul contractului RCA al vinovatului de producerea accidentului.

Or, în baza art. 320 din Legea nr. 95/2006, unităţile spitaliceşti vor putea obţine (în măsura în care dovedesc că suma respectiva a fost decontată de Casa de asigurări de sănătate) o creanţă ce nu reprezintă creanţă de asigurări, ci o creanţa împotriva persoanei vinovate de producerea vătămării.

Instanţa de judecata a încălcat dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. a) si art. 230 din Legea 95/2006, republicata, stabilind fără nicio dovada, că în cauza nu există asigurare sociala de sănătate, în temeiul căreia victima ar fi fost tratata de către intimata-reclamanta, deşi textul legal invocat stabileşte prezumţia legala de asigurat pentru toţi cetăţenii romani, cu domiciliul în tara.

In interpretarea si aplicarea unitara a dispoziţiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, ICCJ prin decizia nr. 22/2017 (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanta, si a stabilit că persoana care a suferit o vătămare corporala prin fapta altuia nu poate fi obligata, către furnizorul de servicii medicale, la plata cheltuielilor de spitalizare si tratament medical de care a beneficiat în cadrul unităţii medicale respective, potrivit legii, în limitele pachetului de baza ori minimal, după caz, în situaţiile în care autorul vătămării nu a fost identificat sau persoana vătămata nu a formulat sau si-a retras plângerea prealabila ori a intervenit împăcarea pârtilor.

Răspunderea asigurătorului este una contractuala, în baza contractului de asigurare al cărui conţinut (obiect, valabilitate, drepturi si obligaţii ale părţilor) este reglement de Normele aprobate prin ordinul CSA 5/2010. Prin art. 49 pct. 1 lit. d) se dispune asupra cheltuielilor prilejuite de accident si care au legătura cu starea de sănătate a victimei accidentului, astfel asigurătorul în calitate de contractant despăgubeşte eventualele cheltuieli prilejuite de accident (cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentara conform prescripţiilor medicale) probate cu documente justificative şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare.

Faţă de aceste motive şi faţă de toate actele si lucrările dosarului, s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei atacate si, pe cale de consecinţa, respingerea contestaţiei formulate de intimatul-reclamant Spitalul Clinic de Urgenta Sfântul Apostol Andrei Galaţi împotriva deciziei nr. 18903/07.04.2019 emisă de pârâtă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata reclamată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prin sentinţa penală nr. 447/13.03.2018 a Judecătoriei Galaţi, A. S.A. a fost obligată să achite instituţiei, cu titlu de daune materiale, suma de 1524.06 RON, iar calitatea de garant al Fondului, în vederea plătii despăgubirii creditorilor de asigurare este evidenţiată prin dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 213/2015.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/13.11.2018, petentul a solicitat plata din disponibilităţile FGA a sumei de 1524,06 RON, sumă stabilită în dosarul penal nr. x/2017

Potrivit sentinţei penale nr. 447/12.03.2018, pronunţate de Judecătoria Galaţi în dosar nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 847/18.09.2018 a Curţii de Apel Galaţi, instanţa a dispus obligarea asigurătorului de răspundere civila S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar CITR, la plata către spital a sumei de 1524,06 RON cu titlul de daune materiale. În fapt, s-a reţinut că, la data de 12.08.2016, numitul B., în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare x, a accidentat pe victima C.. Autoturismul era asigurat RCA la data evenimentului de către societatea de asigurări A. S.A.. Urmare a avizării daunei a fost constituit dosarul de dauna nr. x.

Prin Decizia nr. 18903/07.02.2019, F.G.A. a respins solicitarea petentului formulată prin cererea de plată înregistrată cu nr. x/13.11.2018, cu motivarea că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Galaţi nu are calitatea de creditor de asigurare conform prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor coroborate cu prevederile art. 22 din Norma A.S.F. nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 şi art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră şi persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 447/12.03.2018 pronunţată de Judecătoria Galaţi s-a dispus obligarea asigurătorului de răspundere civilă S.C. A. S.A. la plata despăgubirilor materiale.

În raport cu aspectele relevate, rezultă că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfândul Apostol Andrei Galaţi are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că în acest temei este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraţilor.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanţele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanţele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări creanţele Fondului de garantare, precum şi primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operaţiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanţei de asigurare aceeaşi definiţie, respectiv "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport cu aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul naţional a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reţinut instanţa de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanţa penală valorizând acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfândul Apostol Andrei Galaţi în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producerea accidentului.

Prin urmare, despăgubirea menţionată este o obligaţie izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, pârâtului în calitate de parte civilă fiindu-i recunoscută ca atare o acţiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractului de asigurare deţinut de autorul prejudiciului.

Instanţa de control judiciar observă că aspectele dezlegate prin sentinţa penală nr. 447/12.03.2018 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul penal nr. x/2017, se impun cu putere de lucru judecat şi în acest dosar.

De asemenea, deşi dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Legii nr. 503/2004 operează în aparenţă cu noţiuni autonome, acestea au acelaşi înţeles şi întindere cu cele prevăzute de C. civ. şi de Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România. Noţiunile de persoană îndreptăţită să primească despăgubiri sau de creanţă de asigurare au fost analizate de instanţa penală, care a stabilit că intimatul -reclamant este îndreptăţit a primi despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, recurentul-pârât nu a fost parte în acel litigiu, însă dezlegările îi sunt opozabile şi acestuia în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condiţiile legii, de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societăţii A. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

Aşa fiind, în temeiul obligaţiei de garanţie legală pentru plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor are obligaţia plăţii despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă şi cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securităţii juridice opunându-se a mai pune în discuţie în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligaţii legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanţă de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanţă judecătorească cu exigenţele procesuale specifice.

Într-adevăr, plata despăgubirii se face în mod direct terţei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat şi asiguratului numai în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit terţa persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., însă Spitalul este terţa persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate din cauza faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută.

In ceea ce priveşte decizia de recurs în interesul legii nr. 22/2017, Înalta Curte reţine că aceasta are în vedere ipoteze de drept care nu au legătură cu speţa dedusă judecăţii, respectiv situaţia în care autorul vătămării nu a fost identificat şi situaţia în care acesta este cunoscut, însă nu răspunde penal din cauza faptului că a intervenit împăcarea părţilor.

Prin urmare, Înalta Curte constată că refuzul pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor de a acorda despăgubiri în temeiul sentinţei penale, este nelegal, astfel că hotărârea instanţei de fond care a sancţionat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile, iar, în condiţiile în care cuantumul creanţei este unul cert şi necontestat, se încadrează în limitele art. 18 din Legea nr. 554/2004.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 277 din 14 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.