Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 332/2022 AI generated

Probationary staff salary recalculation and inflation indexation of wage differences under full reparation principles

Case Number Decizia nr. 332/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the National Directorate for Probation, thereby upholding the Court of Appeal's final decision that obligated the defendant administration to pay outstanding wage differences, inflation-indexed updates, and legal interest to the plaintiff employee. The dispute concerned the miscalculation of the employee's salary and professional allowances (risk, heavy labor conditions, confidentiality) for probationary staff between 2015 and 2018, resulting from the application of incorrect sectoral reference values (VRS) and erroneous percentage rates in several Ministerial Orders. The Supreme Court held that the issuance of subsequent Ministerial Orders correcting the wage calculations constituted an admission of the plaintiff's claims, rendering the employer's arguments regarding the lack of legal obligation or procedural nullity regarding the scope of the original action invalid. Decisively, the court applied the principle of full reparation of damage under the Civil Code, ruling that inflation indexation compensates for the devaluation of currency (damnum emergens) and statutory interest compensates for lost benefits (lucrum cessans), thereby validating the lower court's award of both components against the public employer.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 22 pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 1357 alin. (1) din C. civ, art. 498 din C. proc. civ, art. 25 din Legea nr. 153/2017; Probationary staff salary recalculation and inflation indexation of wage differences under full reparation principles: The dispute concerned the miscalculation of the employee's salary and professional allowances (risk, heavy labor conditions, confidentiality) for probationary staff between 2015 and 2018, resulting from the application of incorrect sectoral reference values (VRS) and erroneous percentage rates in several Ministerial Orders. The Supreme Court held that the issuance of subsequent Ministerial Orders correcting the wage calculations constituted an admission of the plaintiff's claims, rendering the employer's arguments regarding the lack of legal obligation or procedural nullity regarding the scope of the original action invalid. Decisively, the court applied the principle of full reparation of damage under the Civil Code, ruling that inflation indexation compensates for the devaluation of currency (damnum emergens) and statutory interest compensates for lost benefits (lucrum cessans), thereby validating the lower court's award of both components against the public employer.

Keywords

AI generated
salary recalculation wage indexing administration of justice action by staff payment of benefits e-justice
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Legal basis cited in the dispositive to ground the dismissal of the administrative appeal as unfounded.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive governing the dismissal of the appeal in the civil procedural context.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cum indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ; obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON şi începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017; obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei; obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie; să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şi aplicate în mod individual şl progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat;

S-a mai solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariate de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015, până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât şi a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1912 din 4 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune.

A fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

S-au respins capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

S-a respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.), întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiţie care nu este îndeplinită întrucât instanţa a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

Soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ. (principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei), întrucât a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiţie care nu este îndeplinită întrucât instanţa a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

Soluţia primei instanţe, este nelegală, fiind pronunţată şi cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

In cauză nu este îndeplinită condiţia "refuzului nejustificat", întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) şi în luna septembrie 2018 au fost achitate drepturile salariate acordate intimatei-reclamante prin acest act administrativ.

Referitor la soluţia instanţei de obligare a pârâtei la plata diferenţei dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 542/C/2018 şi sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 2883/C/2018 instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.) întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanţa de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv instanţa să analizeze fondul cauzei, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanţa a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 542/C/2018.

Soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferenţe salariale cuvenite ca urmare a emiterii şi dobânda legală Ordinului MJ nr. 2883/C/19.07.2018 actualizate cu indicele de inflaţie aferentă perioadei este nelegală, fiind pronunţată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. x.

Cu privire la soluţia instanţei de obligare la actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018 de modificare a OMJ nr. 542/C/2018, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.)

Prin O.U.G. nr. 3/2019 Guvernul României a stabilit că plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul de justiţie prin acte administrative ale ordonatorilor de credite se va realiza în mod eşalonat pentru o perioadă de 5 ani începând cu 2019.

S-a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu motivarea că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor legale privind condiţiile răspunderii civile a Direcţiei Naţionale de Probaţiune pentru repararea pagubei.

S-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoaşterii de către pârâţi a pretenţiilor reclamantului, conform OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv OMJ nr. 3396/C/2018, în sensul ca începând cu data de 01.01.2018, salariul de care beneficiază intimata-reclamantă conform OMJ nr. 3396/C/2018 este cel stabilit de lege pentru anul 2022, iar nu prin raportare la o valoare de referinţă sectorială, astfel că lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

Prin urmare, în mod greşit a dispus instanţa de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, în condiţiile în care nu există o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, s-a solicitat a se constat că soluţia instanţei privind obligarea la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutare a obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu se poate vorbi despre neexecutarea acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata lor.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 498 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - reclamanţi nu au formulat întâmpinare la recurs.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta a solicitat, în primul capăt al cererii, obligarea pârâtului MJ la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat şi stabilirea VRS de 445 RON - nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie.

Prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21.12.2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin:

"începând cu data de 21.12.2016 personalul de probaţiune din serviciile de probaţiune şi din structura centrală a Direcţiei Naţionale de Probaţiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii". Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05.02.2018 "Valoarea de referinţă sectorială menţionată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON (potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) şi aplicarea majorării de 10% (potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) s-a ajuns la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON.

Prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Ulterior, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 şi o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017; prin acelaşi ordin, a fost stabilit şi un calendar pentru plata sumelor restante.

Subsecvent, a fost emis şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018 şi s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probaţiune menţionat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

În raport de emiterea OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 şi a OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, curtea de apel a respins capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect, soluţie apreciază corectă de instanţa de control judiciar.

Emiterea de către Ministerul Justiţiei a ordinelor conform solicitării reclamantei, de la data solicitată prin acţiune, respectiv cu începere de la 1 ianuarie 2018, reprezintă un act de achiesare la pretenţiile reclamantei.

Din această perspectivă Înalta Curte va respinge ca neavenite susţinerile pârâtei formulate în cuprinsul cererii de recurs potrivit cărora nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent de 30% din salariul de bază.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. include neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Analizând criticile privind încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată, că instanţa de fond a respectat limitele învestirii, reclamanta solicitând obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu rata inflaţiei, drepturi datorate conform legislaţiei in vigoare.

Prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, Ministerul Justiţiei a alocat o parte din banii necesari plăţii drepturilor salariale conform acestui act administrativ, iar Direcţia Naţională de Probaţiune a efectuat doar parţial plata unor restanţe până la momentul soluţionării cauzei pe fond, astfel că este neîntemeiată susţinerea recurentei - pârâte cu privire la obligaţia instanţei de fond a reţine lipsa de obiect şi a capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale restante.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei şi plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privinţă, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 1912 din 4 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.