Solidary tax liability for spouse without proven unincorporated association or family enterprise under Fiscal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea adresată Curţii de Apel Constantă şi înregistrată sub nr. x/13.09.2018 reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Finanţelor Publice Constanţa şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, formulând contestaţie împotriva deciziei nr. 35/16.03.2018 privind soluţionarea contestaţiei formulate de A., emisă D.G.R.F.P. Galaţi, comunicată la data de 22.03.2018 şi deciziei de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzute la art. 25 alin. (1), coroborată cu art. 20 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nr. 339190/06.12.2017, emisă de M.F.P - A.N.A.F - D.G.R.F.P. Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constantă - Serviciul Executare silită Persoane Fizice.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 62/CA din 7 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa.

S-a anulat Decizia nr. 35/16.03.2018 privind soluţionarea contestaţiei, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi.

S-a anulat Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/06.12.2017, emisă de ANAF-DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii primei instanţe a exercitat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, criticând-o din perspectiva unor critici de nelegalitate privind greşita aplicare a normelor de drept material.

În dezvoltarea recursului a susţinut că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. a) Codul de procedură fiscală, reţinând că pentru atragerea răspunderii solidare a reclamantei, trebuie regăsita situaţia premisa a existenţei unei asocieri fără personalitate juridica sau a unei întreprinderi familiale din care sa facă parte reclamanta şi debitorul.

S-a arătat că din interpretarea normei legale rezulta că pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantei A., în calitate de asociat al debitorului B. sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 25 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, întrucât nici debitorul B. si nici reclamanta A., deşi au realizat în comun activităţi economice, nu s-au înregistrat în scopuri de TVA, nu au colectat TVA aferenta veniturilor realizate din vânzarea imobilelor si nu au declarat si achitat bugetului de stat TVA, organele fiscale au calculat TVA în valoare de 470.046 RON aferentă veniturilor realizate din vânzarea apartamentelor tip mansarda.

A invocat recurenta şi dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, aplicabile în perioada derulării tranzacţiilor, referitoare la activităţi economice efectuate de persoane impozabile.

A arătat recurenta - pârâtă ca plafonul de scutire prevăzut de art. 152 alin. (1) din Codul fiscal se calculează pe familie, iar în cazul depăşirii acestuia, unul dintre soţi are obligaţia sa se înregistreze ca plătitor de TVA si să respecte prevederile legale în domeniul TVA, lucru care nu s-a întâmplat în cazul de fata.

Prin motivele de recurs s-a susţinut că reclamanta prin cererea de chemare în judecata si prin înscrisurile anexate acesteia nu răstoarnă în niciun fel constatările organului fiscal cuprinse în Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/06.12.2017.

Decizia nr. 339190/06.12.2017 a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedura fiscală, îndeplinind toate condiţiile de forma si de fond prevăzute de legea speciala în materie, neexistând motive care să conducă la anularea acesteia.

S-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecinţa casării sentinţei civile nr. 62/CA/07.03.2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtelor ca nefondat şi menţinerea sentinţei primei instanţe ca temeinică şi legală, considerând că instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente şi a interpretat în mod corect probatoriul administrat în cauză. În referire la criticile formulate, s-a arătat că recurentele se limitează la a prelua susţinerile formulate în faţa primei instanţe.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin violarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Decizia nr. 339190/06.12.2017 emisă de D.G.R.F.P. Galaţi s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantei pentru suma de 1036405 RON, datorată de către B., stabilită prin decizia de impunere nr. x/14.06.2011 pentru suma de 470046 RON, reprezentând TVA calculat până la data de 14.06.2011, la care se adaugă majorări şi penalităţi de întârziere de 566359 RON, calculate până la 06.12.2017. Conform deciziei nr. 339190/06.12.2017, atragerea răspunderii solidare a reclamantei pentru obligaţiile neachitate ale soţului ei s-a realizat în temeiul art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit căruia răspund solidar cu debitorul asociaţii din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligaţiile fiscale datorate de acestea, în condiţiile prevăzute la art. 20, alături de reprezentanţii legali care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea obligaţiilor fiscale la scadenţă.

Sub aspectul condiţiilor ce ar trebui îndeplinite pentru angajarea răspunderii solidare, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii deciziilor atacate, pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) asociaţii din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligaţiile fiscale datorate de acestea, în condiţiile prevăzute la art. 20, alături de reprezentanţii legali care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea obligaţiilor fiscale la scadenţă.

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că pentru angajarea răspunderii solidare, pe lângă condiţiile generale care trebuie îndeplinite pentru atragerea răspunderii debitorului, respectiv: identificarea în concret a acţiunilor sau inacţiunilor care au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale - în sensul că poate fi vorba fie de nedeclararea, fie de neachitarea, fie de declararea şi neachitarea la scadenţă a obligaţilor fiscale; dovedirea împrejurării, esenţiale, că aceste fapte au fost săvârşite cu rea-credinţă şi a legăturii de cauzalitate dintre fapte şi obligaţiile fiscale restante ale debitorului principal declarat insolvent, trebuie dovedită şi existenţa unei asocieri fără personalitate juridică sau a unei întreprinderi familiale din care să facă parte reclamanta şi debitorul.

În condiţiile în care pentru instituirea răspunderii personale solidare a reclamantei este necesar ca acesta să aibă calitatea asociat al debitorului, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţa a reţinut că această situaţie premisă nu s-a dovedit în speţă.

Susţinerile recurentelor - pârâte cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 126 alin. (1) şi art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, aplicabile în perioada derulării tranzacţiilor, privind obligaţia înregistrării în scopuri de TVA, nu pot constitui temei al deciziei de angajare a răspunderii solidare, întrucât acestea privesc exclusiv obligaţia debitorului care efectuează activităţi prin care obţine venituri cu caracter de continuitate, de a se înregistra în scopuri de TVA, iar nu răspunderea solidară a unui terţ în condiţiile dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, reţinând că nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 62/CA din 7 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.