Scope of judicial review for tax security measures under Art. 213 Fiscal Procedure Code: concrete proof of asset dissipation risk vs. high debt amount

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 24.04.2019, contestatorul A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu a formulat contestaţie împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. SRG AIF 832/20.03.2019, emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, Inspecţie Fiscală, din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi a actelor subsecvente emise în temeiul acestei decizii de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov- Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin care solicită să se dispună anularea în tot, ca netemeinică şi nelegală, a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii şi desfiinţarea tuturor măsurilor asigurătorii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 190 din 24 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis e contestaţia formulată de contestatorul A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi s-a anulat Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. SRG AIF 832/20.03.2019 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu.

A fost obligat intimatul la 300 RON, cheltuieli de judecată contestatoarei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta apreciind că hotărârea instanţei a fost dată cu ignorarea dispoziţiilor art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de fond a greşit când a admis acţiunea intimatei-reclamantei şi a anulat dispoziţia asiguratorie, deoarece au fost identificate expres şi explicit motivele pentru care s-a emis acest act.

Astfel, s-a indicat în cuprinsul actului fiscal, cuantumul obligaţiilor suplimentare de 7.814.788 RON, reprezentând impozit pe venitul din salarii şi contribuţii pentru perioada 28.08.2015-31.12.2017, precum şi starea de fapt care a determinat stabilirea cuantumului obligaţiilor fiscale datorate bugetului.

A apreciat recurenta că instanţa de fond trebuia să reţină ca fiind dovedit aspectul valorii impresionante a sumei suplimentare stabilite în sarcina intimatei-reclamante, precum şi faptul că nu s-a făcut dovada unor altor bunuri aflate în patrimoniul intimatei-reclamante şi care să poată fi urmărite în cazul finalizării acţiunii, în afara sumelor din conturile bancare şi care au fost identificate ca fiind de 22.521 RON.

Soluţia adoptată de organul fiscal este perfect justificată ca măsură de asigurare a creditorului bugetar a posibilităţii încasării creanţei sale atât timp cât singurele bunuri sunt disponibilităţi scriptice în conturi bancare, fiind îndeplinită şi explicitată condiţia prevăzută de art. 213 din Codul de procedură fiscală, şi anume, a existenţei pericolului sustragerii sau ascunderii patrimoniului.

Această justificarea legală a măsurilor asigurătorii a fost dată de legiuitor prin dispoziţiile exprese din art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi nu mai trebuia explicitat pericolul sustragerii sau ascunderii patrimoniului cât timp în România această intimată nu deţine alte bunuri decât conturi bancare şi în care au fost identificate doar scriptic sume, fără să se cunoască cuantumul exact al disponibilităţilor existente.

Se impune admiterea recursului, casarea hotărârii greşite şi, în rejudecare, respingerea acţiunii în contencios administrativ, cu consecinţa menţinerii actului administrativ de instituire de măsuri asigurătorii şi a se reţine că acest act este motivat cât timp, din conţinutul acestuia rezultă clar că are la bază constatările fiscale din Decizia de impunere nr. x/19.03.2019 şi ale Raportului de inspecţie fiscală x/19.03.2019 emise de AJFP Sibiu, şi în care este descrisă pe larg starea de fapt şi de drept care a stat la baza aplicării tratamentului fiscal.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că recurenta pârâtă nu a dovedit incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Organul fiscal nu arată în ce modalitate dispoziţiile art. 213 din Codul de procedură fiscală au fost interpretate şi/sau aplicate în mod greşit de prima instanţă ci, dimpotrivă, motivarea organului fiscal excedează reglementării legale fiind în vădită contradicţie atât cu sensul şi scopul reglementării cât şi cu practica instanţelor judecătoreşti în materie.

S-a arătat că nu există niciun motiv de natură să justifice instituirea măsurilor asigurătorii, iar cuantumul considerabil al sumelor stabilite suplimentar (în condiţiile în care nu se dovedeşte îndeplinirea cerinţelor art. 213 din Codul de procedură fiscală) nu justifică eo ipso instituirea măsurilor asigurătorii.

Motivele pentru care s-a considerat pe fondul raportului juridic de drept fiscal că societatea ar datora sume suplimentare nu pot constitui un motiv legal pentru instituirea măsurilor asigurătorii.

Organele fiscale nu au motivat aplicarea şi interpretarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor legale privind luarea măsurilor asigurătorii, neinvocând şi nedovedind nicio situaţie concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiţia prevăzută de dispoziţiile legale, respectiv aceea a existenţei pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului societăţii, cu consecinţa periclitării sau îngreunării colectării.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta a fost supusă unei verificări fiscale pentru perioada 28.08.2015-31.12.2017, având ca obiect impozitul pe veniturile din salarii şi contribuţiile obligatorii aferente, aşa cum rezultă din Raportul de inspecţie fiscală nr. x/19.03.2019 al AJFP Sibiu, ocazie cu care s-a constatat că, impozitele şi contribuţiile datorate de reclamantă bugetului de asigurări sociale a fost stabilit greşit, respectiv, că sumele primite pentru munca prestată în străinătate de angajaţii societăţii comerciale respectiv diurnele, reprezintă în fapt venituri de natura salarială din activităţi realizate în străinătate de către aceştia, şi pentru care societatea nu a calculat, reţinut, declarat şi achitat în România contribuţiile datorate către bugetul de asigurări sociale şi nu a achitat nici impozitul pe salarii datorat bugetului general consolidat al statului.

Urmare a constatărilor consemnate în RIF nr. x/19.03.2019 al AJFP Sibiu au fost calculate obligaţiile fiscale suplimentare în cuantum de 7.814.788, stabilite prin Decizia de impunere nr. x/19.03.2019 emisă de AJFP Sibiu.

Având în vedere cuantumul mare al creanţei fiscale, existând indicii/elemente care indicau pericolul ca reclamanta debitoare să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă sau să-şi risipească patrimoniul, s-a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. SBG AIF 832/20.03.2019 a AJFP Sibiu, emiţându-se adrese de înfiinţare a popririlor asigurătorii asupra sumelor datorate reclamantei de către terţi şi asupra disponibilităţilor băneşti din conturi bancare.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, rezultă că măsurile asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, se pot dispune în cazuri excepţionale, legiuitorul explicitând această sintagmă, prin redarea unor situaţii precum existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Înalta Curte reţine că legalitatea actului administrativ se analizează prin raportare la condiţiile de formă şi de fond existente la momentul emiterii actului, iar motivele avute în vedere de autoritatea emitentă trebuie să se regăsească chiar în conţinutul actului administrativ, lipsa unei motivări corespunzătoare neputând fi suplinită prin conţinutul recursului.

Astfel, în motivarea deciziei s-a invocat cuantumul obligaţiilor fiscale precum şi împrejurarea că disponibilul din conturile bancare este inferior acestor obligaţii, făcând dificilă recuperarea creanţei fiscale.

Aceste aspecte evidenţiate în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii contestate nu reprezintă decât o motivare generică, fără a fi detaliate în concret argumentele pe care autoritatea fiscală le-a avut în vedere pentru a concluziona că reclamanta prezintă risc cu privire la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, respectiv existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

În acest context, nu pot fi primite susţinerile autorităţii publice în sensul că ipotezele prevăzute de textul în discuţie se verifică prin cuantumul mare al creanţei constatat cu ocazia inspecţiei fiscale ori că prin luarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii contestate s-a urmărit protejarea organului fiscal prin asigurarea existenţei posibilităţii recuperării creanţelor, argument suficient, în opinia acesteia, pentru motivarea actului administrative, alături de preluarea concluziei organelor fiscale în urma controlului inopinat.

Pericolul la care face referire art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenţei unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale care îi vor incumba, pericolul fiind unul extrinsec faptelor controlate, în sensul că rezultă din acţiuni/inacţiuni ale contribuabilului distincte de operaţiunile care au făcut obiectul controlului fiscal, aşadar din împrejurări exterioare operaţiunilor controlate.

O interpretare contrară ar avea semnificaţia faptului că, ori de câte ori organele fiscale ar constata că anumite obligaţii fiscale suplimentare în sarcina unui contribuabil, determinate de faptul că anumite operaţiuni nu au fost tratate corect din punct de vedere fiscal, acestea ar fi îndreptăţite să ia măsuri asigurătorii, ceea ce ar transforma aceste măsuri în regulă, iar nu în excepţie, astfel cum au fost reglementate.

Aşa fiind, corect prima instanţă a reţinut că decizia contestată nu apare ca fiind suficient argumentată, în condiţiile în care nu sunt indicate în mod expres criteriile în baza cărora s-a formulat concluzia potrivit căreia ar fi aplicabile dispoziţiile cu caracter de excepţie ale art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu împotriva sentinţei nr. 190 din 24 iulie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.