Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3237/2022 AI generated

Official Gazette publication obligation for extraordinary shareholder assembly notices not listed in Commercial Companies Law

Case Number Decizia nr. 3237/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s decision to reject the initial claim and allowing the defendant to refuse publication. The case involved an administrative action challenging the refusal of the state official gazette registry to publish a notice convening an extraordinary general assembly of shareholders for a joint-stock company, specifically because the agenda items did not align with statutory mandates. The court held that the registry is legally bound to verify that publication requests correspond to acts expressly provided for by law, and since the Commercial Companies Law exhaustively lists the grounds for extraordinary general assemblies and the relevant notices for official publication, the contested notice lacked a legal basis for mandatory publication in the official gazette.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 113 din Legea nr. 131/1990, art. 113 din Legea nr. 31/1990, art. 12 alin. (1) C. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Official Gazette publication obligation for extraordinary shareholder assembly notices not listed in Commercial Companies Law: The case involved an administrative action challenging the refusal of the state official gazette registry to publish a notice convening an extraordinary general assembly of shareholders for a joint-stock company, specifically because the agenda items did not align with statutory mandates. The court held that the registry is legally bound to verify that publication requests correspond to acts expressly provided for by law, and since the Commercial Companies Law exhaustively lists the grounds for extraordinary general assemblies and the relevant notices for official publication, the contested notice lacked a legal basis for mandatory publication in the official gazette.

Keywords

AI generated
joint stock companies obligations of officials administrative acts stock exchange reporting obligation joint action grounds for cassation
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Main procedural basis for dismissing the appeal as unfounded in administrative litigation.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the dismissal of the appeal in civil procedure context.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâtele Regia Autonomă Monitorul Oficial şi B., solicitând instanţei să oblige pârâtele să efectueze operaţiunea administrativă a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a a convocării adunării generale extraordinare a acţionarilor, înregistrată la R.A. Monitorul Oficial la 06.08.2019, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti; să oblige fiecare pârâtă la plata unei penalităţi de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti; să stabilească prin dispozitiv pe lângă termenul de 10 zile pentru executare şi amenda de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere pentru pârâta-funcţionar public B., începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti; în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 867 din 8 septembrie 2020, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Regia Autonomă Monitorul Oficial şi B., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.C. A. declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că primul argument al judecătorului fondului, cel că "Pe ordinea de zi a adunării generale extraordinare nu s-a aflat nici unul dintre motivele prevăzute de art. 113 din Legea nr. 131/1990", este neîntemeiat, deoarece în anul 1990 nu a existat Legea nr. 131/1990 şi deci nici articolul 113 al acestei.

În anul 1990 a fost edictat Decretul - Lege (CPUN), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 25.04.1990, care însă nu a reglementat materia societăţilor comerciale ci a abrogat unele prevederi şi acte normative din domeniul transporturilor auto şi care a avut numai două articole.

Dacă însă prima instanţă a avut în vedere prevederile art. 113 din Legea nr. 31/1990, urmează a se constata că pârâtele au fost învestite cu efectuarea operaţiunii administrative a convocării adunării generale extraordinare a acţionarilor A. S.A. în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, operaţiune care în cazul în care este respinsă trebuie justificată în fapt şi în drept.

Se mai precizează că în conformitate cu art. 11.6 din Actul constitutiv al recurentei, convocarea se va comunica acţionarilor exclusiv prin publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României şi într-un ziar de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societăţii", iar potrivit art. 11.9 din acelaşi act constitutiv "Adunarea generală poate fi ţinută şi prin corespondenţă". Adică nu era necesară "întrunirea" ei pentru a intra sub incidenţa art. 113 din Legea nr. 31/1990, în forma la zi.

Din această perspectivă, cererea făcută de administratorul unic, apreciată a fi necesară, de convocare a adunării generale extraordinare a acţionarilor, nepublicată de pârâte, are natura juridică a înfrângerii principiului libertăţii de a dispune în mod liber de bunurile sale, principiu consacrat de art. 12 alin. (1) C. civ. Or, legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în cel al neaplicării sale.

În opinia recurentei, la fel de neîntemeiat este şi cel de-al doilea argument al judecătorului fondului, respectiv că "în Monitorul Oficial nu poate fi publicat un act decât dacă publicarea acestuia se circumscrie acelei dispoziţii legale".

Nici cel de al treilea argument nu poate fi primit şi anume acela că "în caz contrar, s-ar admite publicarea oricărui tip de text dacă solicitantul îi atribuie o anumită titulară, ceea ce nu corespunde scopului Monitorului Oficial al României, ca publicaţie a statului român".

Prima facie, Legea nr. 202/1998, republicată, privind organizarea Monitorului Oficial al României nu defineşte un scop anume al Monitorului Oficial al României, aşa că un convocator, oricare ar fi el, nu are cum să corespundă ori nu cu un scop care nu există, în accepţiunea primei instanţe de judecată. Unul dintre scopurile publicării în Monitorul Oficial al României este aducerea la cunoştinţă publică a actelor sale juridice, precum şi opozabilitatea erga omnes a acestor acte juridice.

De asemenea, nici argumentul potrivit căruia "Publicarea anumitor acte în Monitorul Oficial este prevăzută de lege în considerarea importanţei acestora pentru persoanele cărora li se adresează" nu poate fi primit pentru bunul motiv că actul juridic al convocării se adresează cu prioritate acţionarilor A. S.A., acestea fiind indubitabil "persoanele cărora li se adresează".

Recurenta mai arată că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că "Publicul are interesul să consulte anunţurile publicate în Monitorul Oficial al României prefigurând că acestea au un anumit conţinut sau că vizează anumite raporturi juridice" nu justifică soluţia de respingere a cererii de publicare a convocatorului unei adunări generale extraordinare a acţionarilor, nevăzându-se de ce ar fi împiedicat sau limitat interesul publicului de a consulta conţinutul acestui convocator ce priveşte exclusiv raporturile juridice dintre acţionarii A. S.A.

În mod corect s-a apreciat că "Prin intermediul Monitorului Oficial al României se realizează aducerea la cunoştinţa publicului a anumitor tipuri de acte ale căror denumire şi conţinut sunt prevăzute de lege".

Citarea prevederilor art. 2 din Ordinul secretarului general al Camerei Deputaţilor nr. 1173/2018, republicat, este scoasă atât din contextul Legii nr. 202/1998, republicată, cât şi din chiar al Ordinului însuşi.

Că publicarea unui convocator nu este supusă reglementărilor Ordinului nr. 1173/2018, republicat, o dovedeşte şi art. 26 din această normă terţiară (infralegală) care stipulează că "Publicarea actelor în Părţile III - VII ale Monitorului Oficial al României se realizează în condiţiile stabilite de regia autonomă, cu respectarea dispoziţiilor art. 7-11 din Legea nr. 202/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legilor care reglementează regimul juridic al actelor respective ".

În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Regia Autonomă Monitorul Oficial şi B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă A. S.A. s-a adresat pârâtei Regia Autonomă Monitorul Oficial cu cererea de publicare a Adunării generale extraordinare a acţionarilor săi, purtând numărul 536/06.08.2019.

Pârâtele au emis adresa nr. x, înregistrată la reclamantă sub nr. x/28.08.2019, prin care i s-a comunicat refuzul efectuării operaţiunii administrative a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a a convocării Adunării generale extraordinare a acţionarilor A. S.A., pretinzând că:

"Punctele înscrise pe ordinea de zi nu intră în competenţa adunării generale a acţionarilor astfel cum sunt stabilite clar prin Legea nr. 30/1990. Articolul 113 din legea societăţilor reglementează situaţiile în care se impune convocarea adunării generale extraordinare a acţionarilor, problemele incluse în ordinea de zi a convocării neavând temei legal pentru a fi supuse aprobării acţionarilor. În Monitorul Oficial al României, în conformitate cu Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, se publică ceea ce legea prevede în mod expres, în condiţiile şi forma prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare".

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a constatat că nu există temei legal de publicare a unei convocări AGA având pe ordinea de zi astfel de subiecte care exced prevederilor art. 113 din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare.

Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare arată structura publicaţiei oficiale a statului, cu precizarea categoriilor de acte supuse publicării.

Contrar opiniei susţinută de către recurentă, în Monitorul Oficial al României se publică doar ceea ce legea dispune şi în condiţiile acesteia.

Monitorul Oficial al României este publicaţia oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituţie, de Legea nr. 202/1998 şi de alte acte normative, iar publicarea oricărui act trebuie să fie prevăzută de lege.

Cum actul în cauză - circulaţia în interiorul unei societăţi comerciale - nu este cuprins între situaţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990, pentru care se poate organiza o adunare generală extraordinară, în mod corect s-a apreciat că există un temei legal al publicării convocării acestei adunări.

Legea nr. 31/1990 privind societăţilor comerciale, enumeră limitativ situaţiile şi cazurile în care societăţile sunt ţinute să solicite publicări în Monitorul Oficial al României, astfel încât deciziile lor să poată fi opozabile terţilor şi în consecinţă aplicate şi respectate. Legea conţine în cuprinsul său şi situaţii în care societăţile publică doar pe site-ul propriu sau într-un ziar naţional, fiind astfel evidentă clasificarea hotărârilor luate în funcţie de importanţa lor în ceea ce priveşte scopul şi efectul pe care îl au asupra terţilor.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut că articolele 111 şi 113 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile prevăd expres cazurile pentru care se poate convoca o adunare generală ordinară şi extraordinară a acţionarilor, iar pe ordinea de zi a convocatorului în discuţie nu sunt cuprinse situaţiile prevăzute expres de lege.

Astfel, susţinerea recurentei potrivit căreia trimiterea judecătorului la art. 113 din Legea nr. 31/1990 este străină cauzei, nu poate fi primită, deoarece publicarea se poate realiza numai în baza legii şi în situaţiile avute în vedere de aceasta.

Totodată, prin Ordinul nr. 1173/2018 privind procedurile publicării, republicării şi rectificării precum şi ale publicării în numere speciale, cu tiraj limitat a actelor în Monitorul Oficial al României, cu modificările şi completările ulterioare se detaliază parcursul actelor în vederea publicării lor.

De asemenea, regia autonomă are atributul de a verifica actele supuse publicării şi corespondenţa lor cu legea, iar publicarea actelor în Părţile III-VII ale Monitorului Oficial al României se realizează în condiţiile stabilite, cu respectarea dispoziţiilor art. 7-11 din Legea nr. 202/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legilor care reglementează regimul juridic al actelor respective.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că prin intermediul Monitorului Oficial se realizează aducerea la cunoştinţa publicului doar a anumitor tipuri de acte, ale căror denumire şi conţinut sunt prevăzute prin lege, motiv pentru care a respins acţiunea.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 867 din 8 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2022.