Judicial disciplinary review of a judge’s signature substituting for a retired colleague and the exclusion of substantive judicial acts from administrative inspection

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei de clasare nr. 935/A/02.04.2021 emisă de procuror B. în lucrarea nr. 21-62 şi a rezoluţiei de respingere a plângerii în lucrarea nr. C21-742/11.05.2021 emisă de Inspectorul Şef.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civile nr. 1482 din 22 octombrie 2021 a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii instanţei de fond recurentul-reclamant A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că sentinţa atacată nu conţine considerentele pe care se bazează, iar cele existente sunt contradictorii sau nu au nici o legătură cu cauza.

În opinia recurentului, prima instanţă era obligată să verifice rezoluţiile atacate în limitele aspectelor sesizate şi al conţinutului verificărilor prealabile, potrivit art. 45l alin. (3) din Legea nr. 317/2004, însă din considerentele sentinţei, nu rezultă că a respectat această obligaţie. Instanţa de fond nu a verificat aspectele sesizate şi nu a precizat motivele în raport de care a procedat în acest mod. Mai mult, în primul paragraf de la pagina 9 consemnează următoarele: "Referitor la susţinerea reclamantului că a solicitat Procurorului General al României să verifice falsul făcut de către doamna judecător C., care a semnat în locul judecătorului membru al completului, aflat în imposibilitate de a semna decizia (pensionat) curtea nu o va cerceta". Astfel recurenta consideră că instanţa de fond nu a respectat "principiul disponibilităţii părţii" prevăzut de art. 9 alin. (2) şi nici prevederile art. 22 C. proc. civ., încălcând principiile fundamentale ale procesului civil.

Prin reiterarea dispoziţiilor art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea 303/2004 şi prin afirmaţia "curtea nu va cerceta" solicitarea către Procurorul General al României, aceasta şi-a încălcat obligaţiile profesionale conferite de lege. Prin sesizarea către Procurorul General al României, s-a susţinut că "doamna judecător C. şi-a încălcat obligaţiile profesionale şi a săvârşit o abatere gravă şi o încălcare a legii, semnând decizia nr. 1167/08.04.2014 pronunţată în dosar nr. x/2012 în locul doamnei judecător D., care s-a pensionat, ca preşedinte al secţiei I Civile de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când dânsa nu mai era preşedinte al acestei secţii, săvârşind un fals, ".

Recurentul-reclamant mai arată că nu a cerut prin sesizarea către Procurorul General al României şi nici instanţei de contencios administrativ, să anuleze sau să se pronunţe asupra soluţiei pronunţată de instanţă prin decizia nr. 1167/08.04.2014 în dosar nr. x/2012, ci să cerceteze abaterea disciplinară şi încălcarea legii, săvârşită de doamna judecător C., care a semnat în fals ca preşedinte secţia I Civilă această decizie, nefiind preşedinte la data de 08.04.2014, când s-a pronunţat decizia şi nici la data când s-a semnat (27.06.2014) această decizie. Această situaţie de fapt a fost reţinută de procurorul E. în ordonanţa din 22.07.2020, de clasare a plângerii din 19.02.2018 adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosar nr. x/2018 al S.I.I.J.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent a apărărilor expuse în întâmpinare intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin sesizarea formulată, recurentul-reclamant şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la faptul că dosarul nr. x/2018, format ca urmare a unei plângeri pe care a formulat-o la data de 19.02.2018, s-a aflat în lucru aproximativ 2 ani şi 3 luni la secţia pentru combaterea infracţiunilor din justiţie, apreciind că vinovaţii sunt procurorul de caz şi procurorul şef al secţiei, domnul F..

De asemenea, a criticat constatările efectuate de procurorul de caz în cadrul ordonanţei de clasare emise, referitor la calitatea persoanei care a semnat pentru preşedintele secţiei I Civilă în decizia nr. 1167/08.04.2014 a ICCJ şi faptul că plângerea, pe care a formulat-o la data de 28.08.2020 împotriva soluţiei de clasare adoptată în cauză, nu a fost soluţionată, neprimind nici un răspuns deşi au trecut mai mult de 60 de zile, solicitând urgentarea soluţionării acestei plângeri.

Înalta Curte constată că verificările determinate de sesizarea formulată de reclamant au fost finalizate la data de 02.04.2021 prin rezoluţia nr. 935/A/02.04.2021 dată în lucrarea nr. 21-62, prin care s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Pentru a dispune astfel, inspectorul judiciar a reţinut faptul că susţinerile petentului privind durata de efectuare a urmăririi penale în dosarul nr. x/2018 nu mai pot forma obiectul lucrării deoarece au format obiectul verificărilor în lucrarea nr. 20-2019 a Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie pentru procurori, iar prin rezoluţia nr. 2211 din 24.07.2020 aceasta a fost clasată.

Relativ la nemulţumirea petentului referitor la adoptarea soluţiei de clasare a dosarului penal nr. x/2018 s-a arătat că soluţiile emise de procurori pot fi cenzurate pe calea controlului ierarhic şi jurisdicţional, întrucât Inspecţia Judiciară nu poate analiza raţionamentul logico - juridic al procurorului de caz.

Totodată, inspectorul judiciar a reţinut că, faţă de data înregistrării lucrării nr. 178/II-2/2020 şi raportat la data finalizării acesteia, a avut loc temporizarea înregistrării acestei lucrări şi depăşirea termenului de soluţionare a acesteia, însă modul de îndeplinire de către magistrat a obligaţiilor nu poate fi examinat fără a se lua în considerare volumul total de activitate desfăşurată în perioada de referinţă şi contextul în care a fost desfăşurată activitatea, inclusiv condiţiile stării de alertă instituită la nivel naţional pentru prevenirea îmbolnăvirii cu virusul SARS-COV2.

De asemenea, s-a avut în vedere şi volumul mare de activitate cu care s-a confruntat procurorul-şef al secţiei pentru combaterea infracţiunilor din justiţie, domnul G..

Împotriva acestei rezoluţii recurentul-reclamant a formulat plângere, în temeiul art. 45 alin. (1)1 din Legea nr. 317/2004, care a fost respinsă de Inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare prin Rezoluţia din data de 11.05.2020 în lucrarea nr. C21-743, precizându-se că rezoluţia contestată este motivată, cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate de inspectorul judiciar, fiind dispusă cu respectarea condiţiilor legale speciale în materie şi a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară.

Recurentul-reclamant a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară, prin care a contestat rezoluţia nr. 935/A/02.04.2021 şi rezoluţia Inspectorului - şef al Inspecţiei Judiciare dată în lucrarea nr. C21-743 în data de 11.05.2021.

Instanţa de fond a reţinut că recurentul-reclamant contestă rezoluţiile date de Inspecţia Judiciară sub aspectele referitoare la semnătura doamnei judecător C., care a semnat în calitate de preşedinte al secţiei I Civilă a I. C. civ..J, decizia nr. 1167/08.04.2014, în locul doamnei judecător D., eliberată din funcţie urmare a pensionării, la data redactării deciziei.

S-a reţinut că ordonanţa dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie nr. 415/P/2018 din 22.07.2020, contrar celor susţinute de recurent, nu constată decât respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (2) C. proc. civ. 1865 potrivit cărora "În cazul în care, după pronunţare, unul dintre judecători este în imposibilitate de a semna hotărârea, preşedintele instanţei o va semna în locul său, iar dacă cel în imposibilitate să semneze este grefierul, hotărârea va fi semnată de grefierul şef, făcându-se menţiune despre cauza care a împiedicat pe judecător sau pe grefier să semneze hotărârea."

Din examinările efectuate, a rezultat că Decizia nr. 1167/08.04.2014 a fost redactată şi înaintată pentru a fi semnată la data de 25.06.2014, iar la data de 27.06.2014 a fost semnată şi predată compartimentului expedieri.

De asemenea, prin Decretul Preşedintelui României nr. 432/26.05.2014 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394/28.05.2014, doamna judecător D. a fost eliberată din funcţie urmare a pensionării.

Astfel fiind, în aplicarea dispoziţiilor art. 261 alin. (2) C. proc. civ. 1865, la data de 27.06.2014, în locul judecătorului membru al completului aflat în imposibilitate de a semna decizia (pensionat), a semnat preşedintele instanţei, doamna judecător C., preşedinte al secţiei I Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de fond a mai reţinut că prin Ordonanţa din 22.07.2020 dată în dosarul nr. x/2018 s-a constatat că infracţiunile de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. şi uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen. pretins a fi săvârşite de magistraţii judecători H., I. şi C. din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu există în materialitatea lor, fiind dispusă clasarea cauzei.

Prin urmare, nu a fost primită critica reclamantului privind aspectele reţinute prin ordonanţa din data de 22.07.2020 referitoare la doamna judecător D., întrucât ţin de raţionamentul logico - juridic al magistratului procuror.

Înalta Curte constată că potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti.

Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esenţă garanţia imparţialităţii judecătorului, a calităţii actului de justiţie, garanţie care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluţionat cererile de apel, pronunţându-se asupra argumentelor invocate de părţi, motivarea hotărârii explicând şi fundamentând soluţia concretizată în dispozitivul deciziei.

Reaua-credinţă presupune intenţia frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună ştiinţă de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi şi/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puţin magistratul, deşi nu urmăreşte expres, acceptă în mod conştient vătămarea unei persoane.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept. Or, în cauză, nu s-au prezentat şi identificat indicii temeinice privind reaua-credinţă, nici privind grava neglijenţă a magistratului.

Grava neglijenţă presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijenţă se apreciază, între altele, de exemplu, şi în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanţe. Dincolo de aceste aspecte, sunt şi alţi factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuţii etc. Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijenţă, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.

Recurentul îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global.

Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1482 din 22 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2022.