Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3234/2022 AI generated

Judicial Inspection classification of judge misconduct claims upheld; appeal rejected as unfounded.

Case Number Decizia nr. 3234/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant’s appeal as unfounded, thereby upholding the court of appeal’s decision that had rejected the claimant’s challenge against the Judicial Inspection’s dismissal resolution and the rejection of his complaint. The claimant, an individual, had challenged the Judicial Inspection’s classification (clasare) of his disciplinary complaint against judges, alleging misconduct under Article 99(s) and (t) of Law No. 303/2004 for insulting language and bad faith in a judicial ruling, and also argued procedural violations in the communication of the challenged resolution and the first-instance judgment. The decisive legal basis was that the challenged judicial reasoning and interpretation of law are not subject to administrative review by the Judicial Inspection, as they fall within the exclusive competence of appellate courts under judicial independence principles (Article 124(3) of the Constitution, Articles 2(3) and 97(2) of Law No. 303/2004), and the claimant failed to prove any clear legal violation, bad faith, or grave negligence; the procedural complaints also did not meet the standards for nullity under Article 488(1)(5) of the Civil Procedure Code. The appeal was rejected as unfounded, and the prior ruling remained in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 174 alin. (2) C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Judicial Inspection classification of judge misconduct claims upheld; appeal rejected as unfounded: The claimant, an individual, had challenged the Judicial Inspection’s classification (clasare) of his disciplinary complaint against judges, alleging misconduct under Article 99(s) and (t) of Law No. 303/2004 for insulting language and bad faith in a judicial ruling, and also argued procedural violations in the communication of the challenged resolution and the first-instance judgment. The decisive legal basis was that the challenged judicial reasoning and interpretation of law are not subject to administrative review by the Judicial Inspection, as they fall within the exclusive competence of appellate courts under judicial independence principles (Article 124(3) of the Constitution, Articles 2(3) and 97(2) of Law No. 303/2004), and the claimant failed to prove any clear legal violation, bad faith, or grave negligence; the procedural complaints also did not meet the standards for nullity under Article 488(1)(5) of the Civil Procedure Code. The appeal was rejected as unfounded, and the prior ruling remained in force.

Keywords

AI generated
judicial inspection interpretation of a judgment judicial independence disciplinary dismissal procedural misconduct limits of competence

Cited Legislation

AI generated
art. 174 alin. (2) C. proc. civ
(3) şi (5) şi art. 174 alin. (2) C. proc. civ.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Prin urmare, sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin.
art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004
În acest sens a depus acte doveditoare, acte pe care instanţa de fond a refuzat să le analizeze în considerentele hotărârii, rezoluţia de clasare fiind astfel pronunţată cu încălcarea termenului imperativ de 45 zile, prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată.
art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004
3464/A/05.11.2020 s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art.
art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004
Instanţa de fond a analizat pretinsele indicii ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, republicată, reţinând că în mod justificat s-a reţinut în rezoluţia de clasare nr.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:
art. 411 C. proc. civ
Faţă de lipsa părţilor, dar în considerarea faptului că a fost solicitată judecata cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 C. proc. civ., instanţa fondului a reţinut cauza spre soluţionare.
art. 426 C. proc. civ
5 al art. 426 C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Legal ground for rejecting the appeal as unfounded.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei de clasare nr. 3464/A/05.11.2020 nr. lucrare 20-3571 din 05.11.2020, care i-a fost comunicată după 130 de zile de la data înregistrării, cât şi împotriva rezoluţiei nr. lucrare: C21-255 din 17 februarie 2020, emise de Inspecţia Judiciară.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civile nr. 1106 din 8 iulie 2021 a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, ca neîntemeiată şi, totodată, a respins contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii instanţei de fond recurentul - reclamant A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentarea a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că sentinţa a fost pronunţată la data de 08.07.2021 şi i-a fost comunicată reclamantului la data de 17.11.2021, după mai bine de 4 luni de zile cu încălcarea termenului imperativ de "cel mult 30 zile . . . . . . . . . .", de la data pronunţării judecătorul fondului nesocotind dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 cu referire la art. 426 alin. (3) şi (5) şi art. 174 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece instanţa de fond, deşi retine că a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri, nu descrie şi nici nu analizează punctual în considerentele sentinţei înscrisurile avute în vedere la deliberare şi depuse la dosar.

Recurentul susţine că a criticat actele emise de Inspecţia Judiciară, respectiv rezoluţia de clasare nr. 3464/A/05.11.2020, deoarece i-a fost comunicată după circa 130 de zile de la data înregistrării, numai la insistenţele sale repetate la Inspecţia Judiciară.

În acest sens a depus acte doveditoare, acte pe care instanţa de fond a refuzat să le analizeze în considerentele hotărârii, rezoluţia de clasare fiind astfel pronunţată cu încălcarea termenului imperativ de 45 zile, prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată.

Recurentul mai arată că a criticat rezoluţia de clasare, pentru nelegalitate, deoarece documentul comunicat, nu a fost confirmat de Inspectorul Şef, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 45 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 317/2004 republicată cât şi dispoziţiile art. 29 alin. (9) din Ordinul nr. 136/2018 emis de şeful Inspecţiei Judiciare.

Deşi art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 republicată obligă ca rezoluţia de clasare să fie confirmată de inspectorul şef, totuşi exemplarul comunicat nu a fost confirmat, astfel încât rezoluţia de clasare, încălcând o normă legală imperativă, este lovită de nulitate absolută, iar sub acest aspect instanţa de fond a refuzat să se pronunţe.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv cererile repetate adresate Inspecţiei Judiciare, pentru comunicarea soluţiei adoptate în cauză, rezoluţia de clasare comunicată şi neconfirmată, rezultă că rezoluţia de clasare şi rezoluţia de respingere a plângerii au fost pronunţate cu încălcarea art. 45 alin. (3) teza a II-a, şi art. 45 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 317/2004 republicată, fiind astfel lovite de nulitate absolută.

În opinia recurentului, sentinţa recurată reţine netemeinic şi părtinitor, cum că invocarea, motivarea unei hotărâri de către judecători, folosindu-se expresii inadecvate care afectează prestigiul justiţiei, cum ar fi:

". . . . . . . . . .fructul unor demersuri de ordin vindicativ ale petentului" sau " Orientarea amenzii spre cuantumul maxim s-ar putea justifica doar în viitor", nu ar constitui o abatere disciplinară.

Însă, folosirea de către magistraţi în hotărârile judecătoreşti a unor expresii insultătoare la adresa părţii, catalogând-o drept persoană răzbunătoare, în afara oricărui temei legal, precum şi ameninţarea acesteia că în situaţia formulării în viitor a unei alte cereri de recuzare se va aplica amenda maximă, aceste fapte întrunesc fără dubiu elementele constitutive ale abaterii disciplinare aşa cum este reglementată de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 republicată.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent a apărărilor expuse în întâmpinare intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Hotărârea de fond ar putea fi casată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., doar în situaţia unei încălcări a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, acestea fiind, în principal, o eventuală nerespectare a dreptului la apărare, a principiului contradictorialitaţii şi a dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilităţii sau a oralităţii dezbaterilor, aspecte care nu pot fi reţinute în cauza de faţă.

Înalta Curte constată că la primul şi singurul termen de judecată, la apelul nominal reclamantul a fost lipsă. Faţă de lipsa părţilor, dar în considerarea faptului că a fost solicitată judecata cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 C. proc. civ., instanţa fondului a reţinut cauza spre soluţionare.

Astfel, instanţa de fond a judecat cauza pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, astfel încât nu se poate pune problema nerespectării dreptului la apărare, a principiului contradictorialitaţii şi a dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilităţii sau a oralităţii dezbaterilor, cu atât mai mult cu cât reclamantul a depus şi răspuns la întâmpinarea Inspecţiei Judiciare şi un set de înscrisuri.

În ceea ce priveşte termenul de comunicare a hotărârii, Înalta Curte reţine că aceasta nu se regăseşte printre regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, art. 5 al art. 426 C. proc. civ. raportându-se la termenul de redactare şi semnare a hotărârii de fond, iar termenul de exercitare al recursului se calculează de la data comunicării motivării, potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., iar nu de la data pronunţării.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Înalta Curte constată că la data de 24.09.2020 a fost înregistrată la Direcţia de Inspecţie pentru judecători lucrarea nr. 20-3571, având ca obiect sesizarea formulată de petentul A. împotriva membrilor completului de judecată care au pronunţat încheierea nr. 8/27.05.2020 în dosarul nr. x/2018, înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea, sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Prin Rezoluţia nr. 3464/A/05.11.2020 s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, vizând pe judecătorii B. şi C. din cadrul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, constatându-se că nu se evidenţiază încălcări ale normelor de drept procesual sau material ori ale responsabilităţilor profesionale, de natură a constitui indicii privind săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Plângerea formulată de reclamant împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 3464/A/05.11.2020 a fost respinsă prin Rezoluţia inspectorului-şef din data de 17.02.2021.

Instanţa de fond a analizat pretinsele indicii ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, republicată, reţinând că în mod justificat s-a reţinut în rezoluţia de clasare nr. 3464/A/05.11.2020, în privinţa expresiilor invocate de reclamant în sesizarea formulată, că argumentele expuse de judecători nu au avut ca scop denigrarea recurentului.

Nefiind îndeplinită condiţia de la art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, republicată, care impune ca expresiile utilizate să fie "de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat", în mod întemeiat s-a stabilit prin rezoluţia de clasare nr. 3404/A/05.11.2020 că, în conţinutul încheierii nr. 8/27.05.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, nu au fost identificate aspecte care să se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, republicată.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că prin rezoluţia de clasare nr. 3464/A/05.11.2020 s-a analizat, faţă de argumentele reţinute de judecători în motivarea soluţiei dispuse prin încheierea nr. 8/27.05.2020, dacă există indicii referitoare la exercitarea funcţiei cu rea credinţă, cu intenţia de a încălca legea, în deplina cunoştinţă de cauză, în scopul vătămării drepturilor reclamantului, sau al exercitării funcţiei cu gravă neglijenţă, prin încălcarea flagrantă a normelor de drept material sau procedural, fără nicio justificare.

Constatând că judecătorii au motivat încheierea nr. 8/27.05.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Tulcea, în condiţiile prevăzute de art. 425 C. proc. civ., ţinând seama de aspectele rezultate din verificările prealabile efectuate şi de conţinutul abaterii disciplinare, precum şi de caracterizarea dată de legiuitori vinovăţiei în cele două forme sub care se poate săvârşi abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, Inspecţia Judiciară a concluzionat în mod corect că nu poate fi dispusă declanşarea cercetării disciplinare deoarece nu s-a probat existenţa vreunei încălcări a drepturilor procesuale ale petentului, şi nici nu s-a identificat vreo greşeală a judecătorilor care să poată fi caracterizată ca fiind evidentă şi neîndoielnică.

Instanţa fondului a analizat şi documentaţia avută în vedere de inspectorul judiciar în cadrul verificărilor prealabile efectuate, putându-se observa că în mod justificat s-a apreciat că încheierea nr. 8/27.05.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, cuprinde elementele prevăzute de art. 425 C. proc. civ., fiind prezentate în detaliu motivele de fapt şi de drept pentru care a fost admisă în parte cererea de reexaminare a amenzii judiciare şi s-a dispus reducerea amenzii judiciare aplicate petentului prin încheierea din şedinţa Camerei de Consiliu din data de 19.12.2019, de la 1000 RON la 150 RON.

Înalta Curte constată că potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti.

Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esenţă garanţia imparţialităţii judecătorului, a calităţii actului de justiţie, garanţie care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluţionat cererile de apel, pronunţându-se asupra argumentelor invocate de părţi, motivarea hotărârii explicând şi fundamentând soluţia concretizată în dispozitivul deciziei.

Reaua-credinţă presupune intenţia frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună ştiinţă de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi şi/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puţin magistratul, deşi nu urmăreşte expres, acceptă în mod conştient vătămarea unei persoane.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept. Or, în cauză, nu s-au prezentat şi identificat indicii temeinice privind reaua-credinţă, nici privind grava neglijenţă a magistratului.

Grava neglijenţă presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijenţă se apreciază, între altele, de exemplu, şi în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanţe. Dincolo de aceste aspecte, sunt şi alţi factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuţii etc. Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijenţă, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.

Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1106 din 8 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2022.