Judicial review of judicial inspection closure resolution and validity of late-filed pre-judicial complaint

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii anularea Rezoluţilor de clasare adoptate de Inspecţia Judiciară în dosarele nr. x, respectiv y şi z, obligarea pârâtelor la aplicarea unor sancţiuni disciplinare procurorilor B. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare precum şi a procurorului ierarhic superior al acestuia, pentru exercitarea cu rea-credinţă a atribuţiilor de serviciu, potrivit art. 100 din Legea nr. 303/2004, pentru încălcarea cu rea-credinţă a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. (Ş) şi (T) precum şi art. 99 1 alin. (1) şi (2) din Legea 303/2004 precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1632 din 11.11.2021, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, invocată de acesta şi a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru îndeplinirea tardivă a procedurii administrative prealabile, invocată de pârâta Inspecţia Judiciară şi a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii instanţei de fond recurentul - reclamant A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6, şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentarea a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că la termenul de judecată din data de 04.06.2021, a fost pusă în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii invocate prin întâmpinare, iar instanţa de fond a pronunţat o încheiere interlocutorie prin care a fost soluţionată această excepţie.

Astfel, în cuprinsul încheierii de şedinţă mai sus amintite, s-a reţinut că instanţa "după deliberare, va respinge excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată deoarece art. 451 din Legea nr. 317/2004 declară admisibilă acţiunea in justiţie îndreptată împotriva rezoluţiei Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare fără a distinge între situaţiile în care prin această rezoluţie Inspectorul şef a respins plângerea ca neîntemeiată sau ca tardivă aşa cum s-a întâmplat în cauza. Desigur că aspectul respingerii ca tardivă urmează să fie examinat pe fondul cauzei fără ca acesta, conform opiniei instanţei să aibă influenţă asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii".

Prin pronunţarea unei noi soluţii asupra excepţiei inadmisibilităţii, recurentul consideră că i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate, fiind incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurentul mai susţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În opinia sa, în cauză, instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii fără să aibă în vedere apărările formulate.

Hotărârea atacată nu cuprinde apărările şi nici motivele pentru care instanţa de fond a înlăturat aceste apărări, nu a ţinut cont de ele şi nici nu le-a pus, din nou, în discuţia contradictorie a părţilor.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurentul susţine că prin hotărârea atacată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul arată că având în vedere împrejurarea că plângerea a fost respinsă ca tardivă, iar nu ca neîntemeiată, aceasta nu determină inadmisibilitatea acţiunii formulate împotriva rezoluţiei inspectorului-şef, prin raportare la dispoziţiile legale, care nu disting în funcţie de motivele respingerii plângerii.

În jurisprudenţă s-a statuat că "a fost stabilit, cu titlu de principiu, ca rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii-Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile".

În acest sens s-a pronunţat şi instanţa de fond la termenul de judecată din data de 04.06.2021.

Pe fondul cauzei, recurentul susţine că procurorii şi-au exercitat funcţiile cu rea-credinţă:

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor privind strângerea şi administrarea probelor recurentul invocă dispoziţiile art. 5 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora în virtutea rolului activ şi în vederea aflării adevărului "organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului".

Astfel, organele de urmărire penală aveau obligaţia să strângă şi să administreze probe, neavând relevanţă dacă reclamantul formula sau nu o cerere de probe.

Prin urmare, prin simplul fapt că nu s-au formulat cereri cu privire la administrarea anumitor probe nu se poate trage concluzia că organele de cercetare penală au administrat toate probele utile şi necesare pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

În cuprinsul Rezoluţiei nr. x/2018 emisă de către Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori, în data de 03.05.2018 s-a reţinut că "particularizat speţei, se constată nesocotirea prevederilor conţinute în art. 316 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., privind necomunicarea către petent a unei copii a referatului organului de cercetare penală, în condiţiile în care ordonanţa prin care s-a dispus clasarea, nu cuprinde motivele de fapt şi de drept".

Astfel, în mod greşit, s-a reţinut în cuprinsul rezoluţiei mai sus amintite că "procurorul de caz nu poate fi sancţionat disciplinar, pentru inadvertenţa materială, ce a fost semnalată de către petent în mod justificat în sensul constatării acesteia, dar fiind relevant faptul neîntrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare în analiză sub aspectul laturii subiective".

Raportat la întreaga manieră în care au fost instrumentate plângerile penale formulate, este evident că faptele procurorilor au fost săvârşite cu intenţie directă, în scopul favorizării unei persoane.

Dreptul la inviolabilitatea domiciliului este prevăzut şi de legea fundamentală. Astfe,l în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Constituţie, domiciliul şi reşedinţa unei persoane sunt inviolabile, iar situaţiile în care se poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără acordul acesteia sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.

Prin instrumentarea cauzei cu rea-credinţă de către procurorii de caz, care au interpretat şi aplicat legea după bunul plac, se acceptă ideea că dreptul la inviolabilitatea domiciliului poate fi încălcat, oricine putând săvârşi infracţiunea de violare de domiciliu (mai ales dacă este o persoană influentă pe plan local/naţional), fără să se supună rigorilor legii.

În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. "când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat"

Una dintre criticile formulate de recurent constă în faptul că la termenul de judecată din data de 04.06.2021 ar fi fost pusă în discuţie excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare, iar instanţa de fond s-ar fi pronunţat pe această excepţie şi ar fi respins-o ca neîntemeiată.

În realitate prin încheierea de şedinţă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la termenul din data de 04.06.2021 în dosarul nr. x/2020 instanţa a amânat cauza şi a acordat un nou termen de judecată la 17.09.2021 pentru formularea în scris a cererii de intervenţie accesorie formulată de C..

Prin urmare, instanţa de fond, la termenul din 04.06.2021 nu a pronunţat o încheiere de şedinţă interlocutorie, prin care să soluţioneze excepţia inadmisibilităţii acţiunii, astfel cum în mod eronat susţine recurentul.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul a formulat plângere la Inspecţia judiciară înregistrată sub nr. de lucrare y privind modul de instrumentare şi soluţionare a dosarului nr. x/2016 de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare. Prin rezoluţia nr. 4039/A/2019 a fost clasată sesizarea pe motiv că nu au fost identificate elemente din care să reiasă comiterea unei abateri disciplinare de către magistraţi.

Împotriva acestei rezoluţii, recurentul-reclamant a formulat plângere la Inspectorul-şef. Prin rezoluţia Inspectorului-şef cu nr. de lucrare x, a fost respinsă plângerea formulată de petentul A., pe motiv că aceasta a fost formulată în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Înalta Curte consideră că prima etapă a verificărilor prealabile în cadrul procedurilor în faţa Inspecţiei judiciare se poate finaliza cu clasarea sesizării în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, dacă se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare.

Potrivit dispoziţiilor art. 451, text introdus prin Legea nr. 234/2018 de la data de 11.10.2018, împotriva rezoluţiei de clasare prevăzute de art. 45 alin. (4), autorul sesizării poate formula plângere, adresată inspectorului-şef, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluţionează de acesta în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecţia Judiciară.

Conform art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, rezoluţia inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, iar potrivit art. 451 alin. (6) hotărârea Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în termen de 15 zile de la comunicare.

Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv Confirmarea de Primire întocmită de Poşta Română, recurentului-reclamant i-a fost comunicată rezoluţia de clasare nr. 4039/A/2019 la data de 24 decembrie 2019, iar plângerea împotriva rezoluţiei de clasare a fost formulată la data de 31 ianuarie 2020, fiind în mod evident depăşit termenul de 15 zile de la data comunicării.

Astfel fiind, în mod corect s-a apreciat că nu se poate reţine că această plângere ar putea echivala unei îndepliniri valabile a procedurii prealabile, având în vedere că tardivitatea formulării a împiedicat analizarea pe fond a acesteia, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 193 alin. (1) din C. proc. civ.

Constatând că recurentul-reclamant nu a parcurs procedura prealabilă cu respectarea tuturor cerinţelor impuse de dispoziţiile legale, Curtea de Apel Bucureşti în mod corect a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta Inspecţia Judiciară, pentru îndeplinirea tardivă a procedurii prealabile şi a respins cererea reclamantului, ca inadmisibilă.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Având în vedere soluţia pronunţată, Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurent.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1632 din 11 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurent.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2022.