Social media insult of public figure fails to constitute statutory discrimination absent protected criterion link

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., solicitând anularea Hotărârii CNCD nr. 333/08.04.2020 pronunţată în dosar x/2019, obligarea pârâţilor, în solidar, la plata de daune morale, în cuantum de 1 leu, precum şi la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 148/CA din 2 noiembrie 2020, a admis în parte cererea de chemare în judecată, privind pe reclamanta A. şi pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., a anulat Hotărârea 580/21.09.2016 adoptată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a respins, ca nefondată, cererea de obligare a pârâţilor la plata în solidar a daunelor morale în cuantum de 1 leu.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. au declarat recurs.

3.1. Prin recursul formulat, recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării arată că, în virtutea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentinţa atacată este criticabilă sub aspectul nelegalităţii, întrucât a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Din economia Hotărârii C.N.CD. nr. 333/08.04.2020 rezultă, fără putinţă de tăgadă, care este fapta de discriminare analizată de către Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării -distribuirea pe reţeaua de socializare Facebook, de imagini reprezentându-l pe petent, prelucrate în mod umilitor şi denigrator cât şi utilizarea în mediul online de expresii injurioase la adresa acestuia, cum ar fi, spre exemplu, utilizarea în mod repetat a termenului de "gibon " - iar motivarea cuprinsă la punctul V Motivele de fapt şi de drept, subpunctele 27 - 30, chiar dacă nu este o motivare riguroasă, totuşi îndeplineşte condiţiile legale ale motivării, conţinând elementele de fapt care permit, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, fac posibilă exercitarea controlului de legalitate, aspecte de care judecătorul fondului, însuşindu-şi în totalitate criticile reclamantei, nu a ţinut cont.

În ceea ce priveşte susţinerea judecătorului fondului în sensul în care "Nu rezultă din hotărârea contestată care este criteriul de excludere", recurenta apreciază că acesta nu a analizat cu atenţie hotărârea, altfel ar fi observat că se subînţelege criteriul interzis şi anume - apartenenţa politică a petentului (preşedinte al C. şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa) şi implicit, funcţiile publice deţinute de acesta.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare nu menţionează în mod expres decât anumite criterii care trebuiesc avute în vedere în stabilirea săvârşirii unor fapte de discriminare rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia dar acesta este şi motivul pentru care întotdeauna aceste criterii sunt coroborate obligatoriu cu cete menţionate în cuprinsul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Astfel, dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare nu conţin o listă limitativă a criteriilor de discriminare întrucât criteriile enumerate de lege sunt completate cu sintagma "sau orice alt criteriu " ceea ce practic oferă posibilitatea reţinerii şi a altor criterii nespecificate de lege, în săvârşirea unei fapte de discriminare.

Însă, oricare dintre aceste criterii de discriminare, care sunt circumstanţiale la situaţia particulară a subiectului de drept care se consideră discriminat, trebuie să fi constituit mobilul determinant în aplicarea tratamentului diferit în prezenta speţă dedusă judecăţii. Or, condiţia criteriului ca mobil determinant, trebuie interpretată în sensul existenţei ca element care este concretizat, materializat şi care să constituie cauza actului sau faptului discriminatoriu şi care, în situaţia inexistenţei, nu ar determina săvârşirea faptelor de discriminare.

Prin urmare, natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge tocmai din faptul că diferenţa de tratament este determinată de existenţa unui criteriu, ceea ce presupune o legătură de cauzalitate între tratamentul diferit imputat şi criteriul interzis de lege, invocat în situaţia subiectului de drept care se consideră discriminat.

În prezenta cauză, din studierea înscrisurilor depuse în dosarul administrativ nr. x/2019, se poate reţine drept criteriu al faptelor de discriminare săvârşite de către reclamanta A., asupra petentului B., apartenenţa politică a acestuia, cât şi funcţiile publice deţinute.

În opinia recurentului, judecătorul fondului a făcut o interpretare greşită a condiţiilor care trebuiesc îndeplinite pentru ca o faptă să intre sub incidenţa dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Fapta apreciată a fi discriminare, în prezenta cauză dedusă judecăţii, constă în distribuirea de către reclamantă, pe reţeaua de socializare Facebook, de imagini reprezentându-l pe petentul B., prelucrate în mod umilitor şi denigrator cât şi utilizarea în mediul online de expresii injurioase la adresa acestuia, cum ar fi, spre exemplu, utilizarea în mod repetat a termenului de "gibon " asociat cu funcţiile publice pe care le deţine.

Prin transpunerea dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare la fapta analizată în cauză, rezultă că aceasta se încadrează în teza a doua a textului de lege mai sus-menţionat şi anume "acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia"

Ceea ce judecătorul fondului a omis să analizeze este faptul că, în ceea ce priveşte faptele care aduc atingere dreptului la demnitate personală, pentru a deveni incidente prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, este suficient să fie îndeplinite condiţiile prevăzute în mod expres de textul legal mai sus-amintit, fără a fi nevoie de o coroborare cu art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Dreptul lezat prin fapta produsă este dreptul la demnitate, onoare şi prestigiu al persoanei, interdependent valorificării drepturilor la libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare, sub protecţia principiului nediscriminare, aşa cum consacră prevederile art. I alin. (2) coroborat cu dispoziţiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare precum şi în lumina prevederilor art. 29 alin. (1) şi (2), ari. 30 alin. (1) şi (6) şi art. 39, raportat la art. 16 din Constituţia României respectiv dispoziţiile art. 9, art. II şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi art. 2, art. 7, art. 18, art. 19 51 art. 20 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Cât priveşte analiza speţei sub aspectul unei eventuale justificări rezonabile şi obiective, trebuie reţinut că rezonabilitatea unei măsuri bănuită a naşte efecte discriminatorii se circumscrie unui scop legitim, atins prin metode adecvate şi necesare, proporţionale cu scopul urmărit. Or, este neechivoc faptul că din susţinerile reclamantei şi din punctul de vedere nr. 5352/16.09.2019 depus în dosarul administrativ nr. x/2019 nu rezultă nicio justificare obiectivă şi rezonabilă pentru încălcarea dreptului la demnitate personală în relaţie cu exercitarea unor drepturi civile.

În prezenta cauză, comportamentul discriminatoriu a fost săvârşit pe pagina on-line (cu acces public) de Facebook a A.. Facebook este o reţea, de socializare comunitară. O asemenea reţea de socializare, prin natura sa, presupune o pagină personală susceptibilă de a fi vizualizată de către numeroase persoane, pe de o parte cele admise direct de către autorul contului ca "prieteni virtuali", iar pe de altă parte, terţe persoane, al căror acces la pagina titularului este intermediat de statutul de "prieteni", stat care le creează tehnic posibilitatea accesării şi vizualizării paginii/postărilor unui anumit titular de cont Facebook.

Abuzul în exercitarea libertăţii de exprimare implică necesitatea răspunderii juridice, aceasta putând fi de natură civilă sau penală.

Dreptul la libera exprimare este un drept fundamental însă el este supus unor restricţii prevăzute de lege. Aceste limite fac deosebirea între exerciţiul democratic şi exerciţiul abuziv al acestui drept.

Este incontestabil faptul că, modalitatea de exprimare utilizată de reclamantă în cuprinsul mesajelor postate pe reţeaua de socializare Facebook, depăşeşte cadrul unei conduite conforme principiilor consacrate de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Libertatea de exprimare nu poate fi înţeleasă ca libertate de a face remarci cu caracter ireverenţios şi care nu au suport probator, de natură a afecta reputaţia altor persoane.

3.2. În motivarea recursului, recurentul-pârât B. arată că instanţa de fond a tratat în mod superficial postările menţionate, reţinând doar că a fost utilizat apelativul gibon, faptă ce nu se circumscrie faptelor de discriminare, în conformitate cu art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Este adevărat că simpla asemănare cu un animal, în speţă gibon, nu întruneşte elementele constitutive ale faptei de discriminare. Ceea ce nu a reţinut însă instanţa de fond este faptul că acest apelativ a fost însoţit de afirmaţii privind utilizarea doar a unei mici părţi din creier, în comparaţie cu un om. Aceste afirmaţii fac trimitere directă la capacitatea intelectuală a unei persoane, iar o astfel de persoană, care se bucură doar de o treime din capacitatea uneia normale (8% faţă de 25%) nu poate fi decât una cu un handicap psihic.

În aceste condiţii, recurentul consideră este evident că ne aflăm în faţa unei discriminări, astfel cum sunt definite de textul legal amintit, în sensul că ar beneficia de mai puţin de o treime din capacitatea intelectuală a unei persoane.

Împrejurarea că A. recurge la o afirmaţie aparent ştiinţifică nu diminuează cu nimic caracterul discriminatoriu al postării.

O afirmaţie de genul "Se poate dovedi matematic faptul că persoana X are un picior cu 50% mai scurt decât celălalt" este evident că ar face trimitere directă la handicapul unei persoane şi, deşi corectă din punct de vedere aritmetic, încalcă în mod flagrant principiile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 -principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării.

Mai mult decât atât, atitudinea A. a fost una neadecvată chiar şi după ce a fost sancţionată de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Astfel, în urma apariţiei în presă şi pe reţelele de socializare a deciziei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, reclamanta a făcut alte postări pe Facebook, adoptând o conduită nedemnă pentru o asociaţie civică, care are prevăzute în statutul său tocmai promovarea valorilor civice.

În susţinerea recursurilor sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

5. Incident procedural

Înalta Curte constată că deşi instanţa de fond, în dispozitivul hotărârii atacate, s-a referit la o altă hotărâre emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, din considerente rezultă, clar, că instanţa a analizat hotărârea pe care reclamanta a atacat-o.

Astfel, instanţa de control judiciar apreciază că este o eroare materială, mai ales că nici una dintre părţi nu a reclamant acest aspect.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin hotărârea contestată s-a reţinut că utilizarea cuvântului "gibon", cu referire la petent, întruneşte elementele constitutive ale faptei de discriminare, în conformitate cu art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, astfel că a fost sancţionată reclamanta cu amendă în cuantum de 1.000 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, reţinând că se poate considera discriminare o diferenţiere bazată pe un criteriu care atinge un drept.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond temeinic şi legal a apreciat că hotărârea este motivată din perspectiva arătării dreptului "atins" prin faptele reclamantei, întrucât hotărârea nu este motivată în ceea ce priveşte arătarea faptei săvârşită de reclamantă, respectiv de deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice, şi nici a felului în care utilizarea cuvântului "gibon" a condus la o deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă pe baza criteriilor prevăzute de lege.

Chiar dacă utilizarea unor cuvinte ofensatoare poate fi echivalată unui comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii, pentru a fi în prezenţa unei fapte de discriminare care să atragă sancţionarea contravenţională în temeiul art. 15 din O.G. nr. 137/2000, acest comportament trebuie să fie legat de apartenenţa persoanei/grupului de persoane/comunităţii faţă de care se manifestă comportamentul discriminatoriu la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare garantează respectarea principiilor prevăzute la art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 - principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării.

În cauză, instanţa de fond în mod corect a reţinut că nu rezultă din probele administrate în ce fel vreunul din aceste principii a fost afectat în cazul petentului, sau în ce fel a fost afectat vreunul din drepturile enumerate la art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 rezultă că pentru a fi în prezenţa unei discriminări/a unei "fapte de discriminare", orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe baza criteriilor enunţate de legiuitor, trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege;

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a apreciat că pentru a reţine existenţa discriminării şi, implicit, a contravenţiei, CNCD nu a explicat dacă ne aflăm în faţa unei "deosebiri, excluderi, restricţii sau preferinţă" şi care ar fi aceea, nu a indicat criteriul reţinut ca aflându-se la baza discriminării, dintre cele enumerate de legiuitor la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu), nu a indicat şi justificat scopul urmărit prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă şi nici efectul deosebirii, excluderii, restricţiei sau preferinţei, dacă acestea s-au concretizat în restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege;

Pentru a constata existenţa elementelor constitutive ale contravenţiei, recurentul CNDC avea obligaţia de a identifica apartenenţa recurentului B. la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată sau convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Înalta Curte constată că nu apartenenţa recurentului-pârât la un anumit partid politic a generat polemica pe reţelele de socializare, ci prestaţia acestuia din poziţiile ocupate ca om politic.

Argumentele prezentate de CNCD raportat la calitatea de politician a recurentului nu pot fi primite raportat la practica constantă în materie, practică potrivit căreia o persoană de drept privat necunoscută publicului poate pretinde o protecţie deosebită a dreptului său la viaţa privată, acest lucru nu este valabil şi pentru persoanele publice, categorie din cadrul căreia recurentul-petent B. face parte.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că nu se poate reţine în sarcina reclamantului săvârşirea vreunei fapte de discriminare.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii - pârâţi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. împotriva sentinţei civile nr. 148/CA din 2 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2022.