Contraventional fine for discrimination in press publication: causal link between offensive language and social category criterion under O.G. 137/2000
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the plaintiff's challenge and confirming the validity of the National Council for Combating Discrimination’s sanction. The dispute concerned a challenge to an administrative decision imposing a 2,000 RON contraventional fine for discrimination based on the publication of a newspaper article featuring degrading, hostile, and offensive language regarding a specific social group and ethnic category. The court held that the elements of the contravention were met, as the publication’s content and manner created an intimidating atmosphere targeting a protected characteristic, satisfying the objective element of the offense under Article 15 of Emergency Governmental Ordinance No. 137/2000 and the subjective element through simple negligence, with the "social category" criterion constituting the determinative motive for the discriminatory treatment as defined by Article 2(1) of the same ordinance.
Legislator headnote
AI generatedart. 496 alin. (1) C. proc. civ; Contraventional fine for discrimination in press publication: causal link between offensive language and social category criterion under O.G. 137/2000: The dispute concerned a challenge to an administrative decision imposing a 2,000 RON contraventional fine for discrimination based on the publication of a newspaper article featuring degrading, hostile, and offensive language regarding a specific social group and ethnic category. The court held that the elements of the contravention were met, as the publication’s content and manner created an intimidating atmosphere targeting a protected characteristic, satisfying the objective element of the offense under Article 15 of Emergency Governmental Ordinance No. 137/2000 and the subjective element through simple negligence, with the "social category" criterion constituting the determinative motive for the discriminatory treatment as defined by Article 2(1) of the same ordinance.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal.
Procedural basis cited in the dispositive for handling the appeal proceedings.
Full text
Şedinţa publică din data de 3 iunie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a formulat plângere prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 881/27.11.2019, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 2.000 de RON, potrivit art. 2 alin. (11) şi art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare cu modificările şi completările ulterioare şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 100/2020 din 24 septembrie 2020, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A..
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.
În motivarea recursului se arată că cele învederate în plângerea iniţială nu se regăsesc printre situaţiile prevăzute în art. 15 din O.G. nr. 137/2000, anume "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia", sens în care solicită a se constata că plângerea formulată de B. este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
În opinia recurentului, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în mod greşit a apreciat că aspectele sesizate constituie fapte de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi a dispus aplicarea amenzii contravenţionale în valoare de 2.000 de RON, potrivii art. 2 alin. (11) şi art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Reclamantul mai arată că nu se consideră vinovat de săvârşirea acestei fapte, solicitând anularea hotărârii nr. 8Sl/27.11.2019, emisă de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi exonerarea sa de la plata amenzii contravenţionale în valoare de 2.000 de RON.
Nu poate fi de acord cu motivele instanţei de fond în sensul că limbajul folosit este unul degradant, cu accente ostile, umilitoare şi ofensatoare la adresa unui grup reprezentat şi prin publicarea unor fotografii care surprind, în mod explicit, o categorie socială vizată de articol astfel încât să fie evident că este defavorizată o categoric socială.
Recurentul apreciază că elementul material al faptei contravenţionale constând în publicarea unui articol de presă, aşa zis ofensator, la adresa unui grup de persoanei al cărui conţinut ar fi vizat şi ar fi dus la crearea unei atmosfere sau a unui cadru de ostilitate, în raport de condiţiile de viaţă ale acestora, în mod clar nu se circumscrie cu claritate laturii obiective a contravenţiei reglementate de art. 15 din O.G. nr. 137./2000.
Recurentul consideră că nu sunt întrunite nici elementele care definesc actul de discriminare, informaţia prezentată nu este însoţită de un limbaj tendenţios, cu accente negative, de natură a leza demnitatea unei categorii defavorizate, instanţa, în mod greşit apreciind că, prin actul administrativ atacat, ar fi întrunite elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000.
Astfel, recurentul susţine că în mod greşit a fost interpretat faptul că modul de viaţă al categoriei vizate, redat atât prin referire la numărul de copii cât şi prin fotografii, s-ar constitui în criteriul de discriminare care a determinat săvârşirea faptei.
Recurentul mai arată că instanţa de fond a analizat susţinerile făcute prin plângerea formulată, în mod greşit, a apreciat ca fiind îndeplinită şi condiţia laturii subiective a contravenţiei, reţinând faptul că a acţionat cel puţin cu forma de vinovăţie a culpei simple, în sensul că nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Hotărârea nr. 881/2019 s-a reţinut faptul că, prin modul în care au fost făcute afirmaţiile, a fost atins un criteriu de discriminare, şi anume cel al categoriei sociale şi al etniei, iar exprimările folosite au creat o atmosferă ostilă, fiind încălcat dreptul la demnitate, apreciind în cele din urmă faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi în consecinţă a dispus sancţionarea cu amendă contravenţională în cuantum de 2000 de RON a părţii reclamate.
Criticile reclamantului s-au referit la faptul că nu s-au conturat elementele care să surprindă săvârşirea unei contravenţii, articolul publicat în ziarul "C." la data de 3.08.2018 preluând, în totalitate, dispoziţiile Legii 416/2001.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că din conţinutul frazelor precum "gata cu paraziţii ... gata cu pomanagii care toarnă în neştire copii ca să le dea statul ajutoare cât mai mari şi care brusc se îmbolnăvesc grav şi-i ia cu frisoane, palpitaţii şi ameţeli când îi cheamă primarul la muncă în folosul comunităţii...", nu reiese, aşa cum a susţinut recurentul- reclamant, faptul că scopul mesajului este doar de a aduce la cunoştinţa publicului conţinutul Legii 416/2001, în condiţiile în care limbajul folosit este unul degradant, cu accente ostile, umilitoare şi ofensatoare la adresa unui grup reprezentat şi prin publicarea unor fotografii care surprind în mod explicit o categoria socială vizată de articol, astfel încât este evident că este defavorizată o categorie socială.
Într-adevăr, dispoziţiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare nu menţionează în mod expres decât anumite criterii care trebuiesc avute în vedere în stabilirea săvârşirii unor fapte de discriminare rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia dar acesta este şi motivul pentru care întotdeauna aceste criterii sunt coroborate obligatoriu cu cete menţionate în cuprinsul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Articolul 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare stabileşte cadrul general al faptelor de discriminare (criteriu, tratament diferenţiat, drepturi încălcate, etc.) de care trebuie să se ţină scama în stabilirea unor fapte ca fiind fapte de discriminare.
O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sancţionează orice discriminare.
Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare: "Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice ".
Astfel, dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare nu conţin o listă limitativă a criteriilor de discriminare întrucât criteriile enumerate de lege sunt completate cu sintagma "sau orice alt criteriu " ceea ce practic oferă posibilitatea reţinerii şi a altor criterii nespecificate de lege, în săvârşirea unei fapte de discriminare.
Însă, oricare dintre aceste criterii de discriminare, care sunt circumstanţiale la situaţia particulară a subiectului de drept care se consideră discriminat, trebuie să fi constituit mobilul determinant în aplicarea tratamentului diferit în prezenta speţă dedusă judecăţii.
Or, condiţia criteriului ca mobil determinant, trebuie interpretată în sensul existenţei ca element care este concretizat, materializat şi care să constituie cauza actului sau faptului discriminatoriu şi care, în situaţia inexistenţei, nu ar determina săvârşirea faptelor de discriminare.
Prin urmare, natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge tocmai din faptul că diferenţa de tratament este determinată de existenţa unui criteriu, ceea ce presupune o legătură de cauzalitate între tratamentul diferit imputat si criteriul interzis de lege, invocat în situaţia subiectului de drept care se consideră discriminat.
Potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare: "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".
Aşadar, în mod temeinici şi legal s-a reţinut că elementul material al faptei contravenţionale reţinute, constă în publicarea unui articol de presă ofensator la adresa unui grup de persoane, al cărui conţinut a vizat şi a dus la crearea unei atmosfere sau a unui cadru de ostilitate, în raport de condiţiile de viaţă ale acestora, iar acesta se circumscrie cu claritate laturii obiective a contravenţiei reglementate de art. 15 din O.G. nr. 137/2001.
Modul de viaţă al categoriei vizate, redat atât prin referire la numărul de copii cât şi prin fotografii se constituie în criteriul de discriminare care a determinat săvârşirea faptei.
Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a apreciat îndeplinită şi condiţia laturii subiective a contravenţiei, fiind evident că reclamantul a acţionat cel puţin cu forma de vinovăţie a culpei simple, în sensul că nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei nr. 100/2020 din 24 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2022.