Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 322/2022 AI generated

Nullity of appeal for failure to articulate cassation grounds and abuse of procedural law via mass unrelated filings

Case Number Decizia nr. 322/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed all requests filed by the appellant and declared the appeal null, thereby upholding the Court of Appeal’s dismissal of the original claim. The dispute concerned the appellant’s attempt to challenge the judicial inspection’s resolution closing an investigation, which the Court of Appeal had previously rejected as unfounded along with a referral to the Constitutional Court. The High Court found the appeal procedurally defective because the appellant failed to articulate specific grounds for cassation under Article 488 of the Code of Civil Procedure, limiting his arguments to general claims of lack of integrity and impartiality, and further rejected 33 additional unrelated filings attached to the record as abusive exercises of procedural rights under Article 12 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 12 alin. (1) din C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ; Nullity of appeal for failure to articulate cassation grounds and abuse of procedural law via mass unrelated filings: Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului, în considerarea dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în raport de lipsa motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac.

Keywords

AI generated
procedural nullity grounds for cassation article of civil procedure procedural rights judicial impartiality filing of a claim

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.10.2020, reclamantul A. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare, a rezoluţiei de clasare nr. 2222/A/27.07.2020 din dosarul nr. x şi trimiterea cauzei pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea recurată

Prin sentinţa civilă nr. 1300 din 29 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

S-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

3. Recursul

Împotriva sentinţei nr. 1300 din 29 septembrie 2021 a declarat recurs reclamantul împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţiile de neconstitutionalitate invocate, în termenul de 48 de ore de la data pronunţării, apreciind că recursul este în termen conform jurisprudenţei cutumiare de la data comunicării/primirii pronunţării, atunci când nu s-a participat la pronunţare.

A susţinut recurentul nu se susţine în niciun fel respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstitutionalitate în raport de dispoziţiile art. 1, art. 2,art. 4,art. 11, art. 24 alin. (1), (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1)-(2), art. 20 alin. (1)-(2), art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 23, art. 24 alin. (1)-(2), art. 52 alin. (1), (2), (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1), (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 lit. d) din Constituţia României, art. 2, art. 7, art. 8, art. 10 din prevederile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Totodată, hotărârea este netemeinica şi nelegala, părtinitoare, lipsită de integritate, independenţă, imparţialitate, încălcând Constituţia României si prevederile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăţilor Fundamentale art. 6,art. 13,art. 14,art. 17 si celelalte prevederi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului privind eliminarea discriminărilor.

A solicitat recurentul - reclamant cheltuieli de judecată în cuantum de 3330 RON actualizate, daune de 1 ban, daune reparatorii de 1 milion de euro.

De asemenea a solicitat chemarea în judecată a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, a angajaţilor Curţii de Apel Bucureşti, a Comisiei Europene, Comisiei de la Veneţia şi Comisiei Greco.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului, în considerarea dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în raport de lipsa motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs.

Recurentul - reclamant a ataşat motivelor de recurs depuse prin poştă electronică un număr de 33 de completări, având ca obiect cerere de strămutare şi cerere de daune interese referitor la dosarul penal (fila x), cerere de îndreptare eroare materială la dosar penal şi în toate actele procedurale efectuate până la această dată, cerere de asigurare din oficiu a dreptului de asistenta juridică referitoare la dosarul penal (fila x), cerere de asigurare din oficiu/la cerere a dreptului la rambursarea cheltuielilor, excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80, 81, 91 şi 93 din C. proc. pen., cerere de încuviinţare efectuare audit la DGRFP/AJFP/ANAF Braşov (fila x), cerere de constatare a calităţii de contribuabil european, cerere de eliberare în format electronic a tuturor documentelor şi transcrierilor, excepţie de neconstituţionalitate şi excepţie de nelegalitate privind statutul procurorului, excepţie de neconstituţionalitate şi excepţie de nelegalitate privind lipsa de la dosarul penal a documentelor efectuate de instituţiile de cercetare penală, cerere de recuzare a procurorului, cerere de recuzare a judecătorilor pentru antepronunţare în toate acţiunile juridice, cerere de eliberare copii de pe notele grefierului, contestaţie privind copiile de pe notele grefierului, excepţia de necompetenţă generală, funcţională, teritorială, materială şi după calitatea persoanei a instanţei (fila x), excepţia de necompetenţă funcţională, teritorială, materială şi după calitatea persoanei a Parchetului ICCJ, DIICOT, DNA, cerere de constatare a nulităţii absolute şi relative (fila x), cerere de încuviinţare şi plasare sub control judiciar, cereri pentru detaşarea tuturor plângerilor adresate altor instanţe, cerere de constatare a nulităţii absolute, cerere strămutare dosar, cerere de constatare a gravelor lipsuri de procedură, cerere de recuzare a grefierului, cerere de amânare în vederea corectării gravelor vicii de procedură, excepţii de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din C. proc. pen. (fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x, fila x şi fila x).

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Înalta Curte constată că la filele x sunt înregistrate 33 de cereri înaintate de recurentul -reclamant prin poştă electronică, expuse la pct. 5 din prezenta hotărâre, cereri informe de sesizare a Curţii Constituţionale cu dispoziţii din C. proc. pen., recuzare procuror şedinţă, etc., având un destinatar neindicat şi cu referire la dosarul penal nr. x/2020

Reţine instanţa că în materie procesuală, art. 12 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi.

Din aceste dispoziţii legale, rezultă că abuzul de drept procesual presupune două elemente, şi anume:

- un element subiectiv, ce constă în exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procedural, în scop de şicană, fără justificarea unui interes special şi legitim, ci numai cu intenţia de a-l vătăma ori păgubi pe adversar, pentru a diminua sau întârzia posibilităţile de apărare ori de valorificare a drepturilor acestuia;

- un element obiectiv, care constă în deturnarea dreptului procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legală, actul săvârşit neputând fi explicat printr-un motiv legitim, ori în exercitarea dreptului într-un mod excesiv şi nerezonabil.

Înalta Curte constată că dosarul înregistrat pe rolul acestei instanţe, are ca obiect recursul formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi s-a respins contestaţia reclamantului împotriva soluţiei de clasare pronunţată de Inspecţia Judiciară.

În acest context, Înalta Curte reţine că cererile depuse la dosar, cu privire la care nu rezultă elemente că ar privi prezentul cadru procesual, întrunesc cerinţele prevăzute de art. 12 alin. (1) din C. proc. civ. pentru a fi considerate ca fiind abuzive, astfel că actul de procedură abuziv va fi lipsit de efectele contrarii scopului pentru care dreptul procedural a fost recunoscut, urmând ca cererea să fie respinsă ca atare.

În ceea ce priveşte recursul formulat în cauză, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii căii de atac în condiţiile art. 499 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a dispoziţiilor articolului 20 din Legea nr. 554/2004, întrucât, prin prisma trimiterii de la art. 28 din Legea nr. 554/2004, motivele de recurs şi condiţiile de exercitare a căii de atac (cu excepţia termenului) sunt reglementate prin C. proc. civ.

Astfel, condiţia legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum şi a dezvoltării motivelor, implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Înalta Curte constată că recurentul - reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., apte să conducă la casarea hotărârii recurate, limitându-se a invoca lipsa de integritate şi de imparţialitate a hotărârii în raport de Constituţia României.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Inalta Curte va respinge cererile formulate de recurentul - reclamant, având în vedere abuzul de drept procesual şi, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, în temeiul dispoziţiilor art. 489 din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererile formulate de recurentul - reclamant A. având în vedere abuzul de drept procesual.

Constată nul recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1300 din 29 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.