Suspension of a judicial executor for unpaid professional contributions: non-applicability of disciplinary investigation procedures to automatic administrative sanctions under Law No. 188/2000

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 11 octombrie 2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea actului administrativ reprezentat de Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3920/C/30.09.2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 34 din 02 iunie 2020 Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanţă a reţinut, în mod eronat, că dispoziţiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, conform cărora pentru suspendarea din funcţie sau excluderea din profesie este obligatorie cercetarea prealabilă, nu sunt aplicabile în cauză.

O măsură de asemenea gravitate, cum este suspendarea din funcţie la iniţiativa unui terţ, nu putea fi dispusă fără cercetarea prealabilă, dreptul de a fi ascultat rezultând şi din dispoziţiile art. 55 din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, art. 251 Codul muncii, dispoziţii ce au fost edictate în scopul garantării dreptului la apărare.

Astfel, lipsa cercetării recurentului în faţa organelor abilitate (Consiliul de disciplină) încalcă nu doar principiul legalităţii, ci şi principiul contradictorialităţii, care îngăduie celui interesat să participe în mod egal la prezentarea, argumentarea, discutarea şi combaterea susţinerilor şi să îşi exprime opinia asupra iniţiativelor organelor cu atribuţii administrativ jurisdicţionale, în scopul stabilirii adevărului .

A mai arătat recurentul că dreptul la apărare constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii, din care face parte integrantă dreptul de a fi ascultat în orice procedură. (Hotărârea Soprope, EU:C:2008:746, punctele 33 şi 36, precum şi Hotărârea M., C-277/11, Eu:C:2012:744, punctele 81 şi 82).

Dispoziţiile art. 41, 47, 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 6 par. 1 din C.E.D.O. nu doar că sunt incidente în cauză, ci obligau prima instanţă în baza principiului supremaţiei dreptului Uniunii (C.J.U.E., Costa contra Enel din 15.07.1964). Or, prima instanţă a înlăturat nemotivat în fapt şi în drept aplicarea dreptului Uniunii.

Reţinând că suspendarea din funcţie a survenit ca urmare a neplăţii contribuţiilor timp de 3 luni "astfel cum rezultă din referatul nr. x/29.05.2019 emis de compartimentul contabilitate", instanţa şi-a motivat decizia pe un referat, înscris care nu este prevăzut de Legea nr. 188/2000, Regulamentul de aplicare a legii sau Statutul profesiei şi nici nu este semnat de către un executor judecătoresc sau o altă autoritate recunoscută de lege.

Instanţa nu a menţionat probele depuse de reclamant şi, din acest punct de vedere, hotărârea recurată nu este motivată în fapt şi în drept.

Recurentul a invocat şi nerespectarea principiului proporţionalităţii sancţiunilor, în contextul în care, în cauză, nu era îndeplinită condiţia prevăzută de art. 24 lit. c) din Legea nr. 188/2000.

De asemenea, prima instanţă nu a răspuns nici motivului de nelegalitate prin care reclamantul invocase împrejurarea că Hotărârea nr. 120 din 18.07.2019 a Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nu era definitivă şi, implicit, executorie şi, prin urmare, nu putea constitui temei al emiterii Ordinului nr. 3920/C din 30.09.2019, în temeiul art. 635 C. proc. civ., raportat la art. 72 din Legea nr. 188/2000.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3920/C/30.09.2019, prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 24 lit. c), art. 25 alin. (4) din Legea nr. 188/2000 şi art. 49 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, suspendarea sa din funcţia de executor judecătoresc ca urmare a neplăţii contribuţiilor băneşti profesionale, timp de 3 luni de la scadenţa acestora, până la achitarea lor integrală.

Soluţia primei instanţe de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată a fost recurată de către reclamant, calea de atac astfel promovată fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, iar prima instanţă a prezentat motivele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate asupra actului administrativ dedus judecăţii, acestea fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

De asemenea, contrar susţinerilor recurentului, hotărârea instanţei nu trebuie să conţină răspuns pentru fiecare argument invocat de părţi în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor formulate, judecătorul putând să grupeze argumentele pentru a le răspunde în cuprinsul unui considerent comun.

Potrivit celui de al doilea motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului referitoare la inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 188/2000, Înalta Curte constată că suspendarea din funcţie a reclamantului nu s-a datorat săvârşirii vreunei abateri disciplinare, care să determine incidenţa procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 188/2000.

În cazul reclamantului suspendarea a fost determinată de neplata contribuţiilor băneşti profesionale, timp de 3 luni de la scadenţa acestora, situaţie reglementată de art. 24 lit. c) din actul normativ special indicat. Ordinul contestat a fost emis, aşadar, în mod corespunzător, pe baza referatului nr. x/29.05.2019 al compartimentului contabilitate din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti şi a Hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nr. 120/18.07.2019, prin care s-a propus suspendarea din exerciţiul funcţiei a executorului judecătoresc.

În acest context, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că, spre deosebire de procedura de constatare şi sancţionare a abaterilor disciplinare, reglementată de dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 188/2000, care implică şi cercetarea prealabilă, suspendarea prevăzută de art. 24 lit. c) operează automat şi nu este lăsată la aprecierea autorităţii publice.

Aşadar, nu se poate vorbi despre obligativitatea procedurii cercetării prealabile sau despre nerespectarea drepturilor şi principiilor din jurisprudenţa C.J.U.E. şi C.E.D.O. invocate de recurent (dreptul la apărare, principiul legalităţii, principiul contradictorialităţii sau principiul proporţionalităţii etc.) .

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a înlăturat de la aplicare dreptul Uniunii, câtă vreme legalitatea ordinului atacat este necesar a fi verificată prin raportare la dispoziţiile legale care reglementează măsura în discuţie.

De asemenea, fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică, în principiu, un control de constituţionalitate, operaţiune ce nu intră însă în competenţa instanţei de judecată, ci a Curţii Constituţionale a României, în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită, astfel încât, prin încheierea din data de 26 mai 2022 Înalta Curte a dispus, în cadrul dosarului nr. x/2019, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 24 lit. c), art. 25 alin. (1), art. 34 lit. a) şi b) din Legea nr. 188/2000.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 din acelaşi cod Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 34 din 02 iunie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2022.