Limits of judicial disciplinary inspection: prohibition of reviewing evidentiary assessment and legal reasoning to protect judicial independence

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 23.06.2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspecţia Judiciară, a solicitat anularea rezoluţiei de clasare nr. C 20-656/12.06.2020, precum şi anularea rezoluţiei Inspectorului Şef al IJ şi trimiterea dosarului la pârâtă pentru completarea verificărilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1035/2020 din 20 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că a probat în faţa instanţei de fond caracteristicile lipsei de onestitate în exercitarea profesiei de către magistrat, totodată şi superficialitatea cu care a fost tratată speţa la Inspecţia Judiciară şi în faţa instanţei de fond.

În opinia recurentei, primul motiv de casare vizează faptul că în dosarul de fond se susţine de către pârâtă faptul că verificările au fost făcute din Ecris în ceea ce priveşte audierea minorului. Din Ecris nu va reieşi dacă minorul a fost audiat corect sau incorect, astfel că recurenta a solicitat să se facă verificări dacă un judecător avea dreptul să audieze minorul singur.

A susţinut recurenta că nu a cerut modalitatea concretă de soluţionare a dosarului, ci doar a adus la cunoştinţă aspecte legate de comportamentul procedural sau procesual al magistratului care a audiat minorul fără să respecte articole sau alte legi în acest sens.

A arătat recurenta că a dorit să sesizeze neîndeplinirea corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu de către magistrat, nu să pună în discuţie soluţia pronunţată la fond, nici să nesocotească principiul independenţei judecătorului.

Al doilea motiv de recurs vizează faptul că în dosarul de fond se susţine de către Inspecţia Judiciară faptul că verificările au fost efectuate de pe Ecris cu privire la consemnarea corectă a dispoziţiilor art. 358 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de control judiciar cu o acţiune prin care a solicitat anularea rezoluţiei de clasare nr. C 20-656/12.06.2020, precum şi anularea rezoluţiei Inspectorului Şef al IJ şi trimiterea dosarului la pârâtă pentru completarea verificărilor.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod temeinic şi legal că, potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura stabilirea situaţiei de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, interpretarea probelor, aprecierea asupra apărărilor şi susţinerile părţilor expuse în actele de procedură, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, aprecierea asupra relevanţei diferitelor probe administrate în cauză.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie sau din gravă neglijenţă a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

În acest context, în mod corect a apreciat prima instanţă că toate susţinerile reclamantei reprezintă critici cu privire la legalitatea şi modul de administrare a unor mijloace de probă, precum şi cu privire la soluţia pronunţată în cauză în baza respectivelor probe, aspecte care ţin exclusiv de aprecierea instanţei de judecată şi care pot fi verificate sub aspectul legalităţii numai prin promovarea căilor de atac prevăzute de lege.

În cauză, recurenta nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare fiind, de fapt, critici ale raţionamentului logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate. În concret, au fost invocate aspecte privind nemulţumirile părţii cu privire la modul de instrumentare a dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Cornetu, nemulţumiri vizând:

- legalitatea administrării unei probe: s-a susţinut că audierea minorului s-a făcut la data de 24.09.2019 judecătorul cauzei a audiat singur minorul, fără prezenţa altei persoane "lucru interzis de legile în vigoare";

- legalitatea aplicării sau nu a unor sancţiuni procedurale: s-a susţinut că la administrarea probei cu interogatoriu a lipsit paratul, însă instanţa nu a "făcut nicio aplicare legală a lipsei acestuia de la interogatoriu";

- modul de interpretare şi valorificare a mijloacelor de probă administrate, la soluţionarea litigiului cu care magistratul a fost învestit: s-a susţinut că declaraţia minorului "a fost folosită de instanţă sub alte aspecte decât cele consemnate"; partea a exprimat nemulţumirea sa privind modul în care instanţa a interpretat şi valorificat declaraţia martorei şi declaraţia minorului.

Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti. Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Înalta Curte are în vedere faptul că atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt.

Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că a fost invocat formal, nefiind formulate argumente distincte privind incidenţa acestui motiv de casare.

În concluzie, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1035/2020 din 20 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1035/2020 din 20 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 26 mai 2022.