Cassation appeal dismissed; pension agency upheld in denial of refugee status benefits under Law No. 189/2000

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 29.11.2019, sub nr. de dosar x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, a solicitat instanţei anularea hotărârii nr. 16801/29.10.2019, cu consecinţa obligării pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Bihor - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, la recunoaşterea calităţii sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 09.09.1943 - 31.12.1945.

Prin sentinţa nr. 54/CA/6.02.2020, Tribunalul Bihor a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâta în favoarea Curţii de Apel Oradea.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 63/CA/2020-P.I. din 3 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea instanţei de fond este pronunţată cu o greşită apreciere a ansamblului materialului probator şi o greşită aplicare a normelor de drept material.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 189/2000, dovedirea calităţii de persoană persecutată din motive etnice care a fost obligată să părăsească localitatea se face atât prin acte oficiale eliberate de către organele competente, cât şi prin orice alte mijloace de probă prevăzute de lege. Instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere probele testimoniale administrate la dosar. Totodată, deşi s-au făcut demersuri la toate organele competente, nu există un răspuns al acestora din care să reiasă fără putinţă de tăgadă că reclamantul nu a avut calitatea de refugiat. În numeroase situaţii nu a existat la momentul cedării Transilvaniei de Nord Vest o evidenţă clară şi completă a persoanelor refugiate, astfel că la analizarea acestor cereri ar trebui să se aibă în vedere orice mijloc de probă.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 16801/29.10.2019, cu consecinţa obligării pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Bihor - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, la recunoaşterea calităţii sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 09.09.1943 - 31.12.1945.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentul a criticat sentinţa instanţei de fond, arătând că, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 189/2000, dovedirea calităţii de persoană persecutată din motive etnice care a fost obligată să părăsească localitatea se face atât prin acte oficiale eliberate de către organele competente, cât şi prin orice alte mijloace de probă prevăzute de lege. Astfel, în opinia recurentului, instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere probele testimoniale administrate la dosar.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, "(1) Beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român), care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: (…) c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate; (…)"

Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 189/2000, "Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale, eliberate în termen de 30 de zile, la cerere, de către organele competente, sau prin orice mijloc de probă prevăzut de lege (…)."

Instanţa de fond a constatat că, în lipsa înscrisurilor oficiale din care să rezulte calitatea de persoană refugiată a reclamantului, perioada refugiului, data refugiului, membrii familiei cu care s-a refugiat, precum şi persecuţiile etnice suferite, în mod corect a stabilit pârâta că nu s-a făcut dovada unei persecuţii din motive etnice şi nici a situaţiei de refugiu în altă localitate, astfel cum prevede art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Astfel, instanţa de fond a avut în vedere că din Adeverinţa nr. x/30.07.2019, eliberată de Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Bihor, rezultă că mama reclamantului, numita B., nu figurează în evidenţe în perioada 1943-1945 ca persoană refugiată din teritoriul României cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940.

Comuna Ţeţchea, prin Adeverinţa nr. x/09.09.2019, a arătat că nu are în evidenţă documente din care să rezulte persoane având calitatea de refugiat în şi din comuna Ţeţchea, în perioada 1940-1945.

Totodată, din Adeverinţa nr. x/09.09.2019, eliberată de Comuna Şuncuiuş, a rezultat că reclamantul nu figurează în evidenţe ca refugiat în perioada octombrie 1940- martie 1945.

În ceea ce priveşte proba testimonială la care face referire recurentul-reclamant, a reţinut instanţa de fond că nu se coroborează cu restul probelor administrate, iar parte din acestea din urmă contrazic susţinerile reclamantului, cum e cazul Adeverinţei nr. x/05.09.2019, eliberată de Parohia Ortodoxă Română Picleu, din care rezultă că recurentul-reclamant a fost botezat în satul natal la 14.10.1943, ulterior datei de la care susţine că a fost refugiat.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei, întrucât în speţă nu s-a făcut dovada unei persecuţii din motive etnice şi nici a situaţiei de refugiu în altă localitate, astfel cum prevede art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000. Totodată, nu s-a identificat nici aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale privind forţa probantă a probatoriilor administrate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 63/CA/2020-P.I. din 3 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 63/CA/2020-P.I. din 3 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 26 mai 2022.