Public procurement: Unavailability of goods as fortuitous event vs. unjustified refusal to sign follow-up contract

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06.08.2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale - Unitatea Militară 02574 şi Ministerul Apărării Naţionale, a solicitat instanţei să dispună următoarele: suspendarea executării Documentului constatator nr. A1 - 1468/23.05.2018, emis de Unitatea Militară nr. 02574 Bucureşti, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze; anularea Documentului constatator nr. A1 - 1468/23.05.2018 şi, pe cale de consecinţă, anularea notificării de reziliere nr. x/23.05.2018, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei prealabile - punct de vedere nr. A1 - 2034/06.07.2018 şi constatarea faptului că neîncheierea contractului subsecvent este urmarea imposibilităţii fortuite, iar nu a unui refuz nejustificat care să fie sancţionat cu rezilierea contractului şi cu emiterea unui document constatator negativ şi care implică imposibilitatea sa de a participa la alte proceduri de achiziţie publică pe o perioadă de 3 ani; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7331/23.11.2018 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19.02.2019 sub nr. x/2018, iar prin sentinţa civilă nr. 49/08.03.2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 03.06.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului şi a suspendat din oficiu judecarea cauzei.

Prin decizia civilă nr. 1851/18.10.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 24.02.2020 sub nr. x/2018*.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 288 din 15 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale - Unitatea Militară 02574 şi Ministerul Apărării Naţionale ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

3.1 Împotriva soluţiei de respingere a capătului de cerere privind suspendarea executării, recurenta a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei instanţei de fond spre o nouă judecată.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut faptul că nu există un caz bine justificat. În prezenta speţă, a apreciat recurenta, este îndeplinită această condiţie, în raport de prevederile art. 167 alin. (1) lit. g) şi art. 171 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 98/2016 a achiziţiilor publice, din interpretarea cărora rezultă faptul că reţinerea unei culpe în sarcina operatorului economic care a avut drept consecinţă încetarea anticipată a unui contract de achiziţii publice constituie o cauză de excludere a operatorului din procedurile de achiziţie publică pentru o perioadă de 3 ani de la data apariţiei situaţiei. A susţinut recurenta că, în speţă, este îndeplinită şi condiţia privind prevenirea unei pagube iminente, având în vedere sumele de bani pe care le-ar pierde ca urmare a excluderii din procedurile de achiziţie publică şi, totodată, prejudicierea imaginii faţă de partenerii contractuali.

3.2 Recurenta a formulat recurs şi împotriva soluţiei de respingere a capătului de cerere privind anularea în tot a documentului constatator, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în totalitate a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, a susţinut recurenta că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că motivele invocate nu se încadrează în cazul fortuit.

Astfel, potrivit art. 144 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016, (...) refuzul nemotivat al ofertantului declarat câştigător de a semnat contractul de achiziţie publică/acordul-cadru este asimilabil situaţiei prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. g) din Lege.

A menţionat recurenta că legiuitorul a avut în vedere refuzul nemotivat al ofertantului declarat câştigător de a semna contractul de achiziţie, însă reclamanta se află în situaţia unei imposibilităţi fortuite de executare a obligaţiilor sale. Refuzul de a semna contractul subsecvent are la bază un motiv obiectiv, independent de voinţa şi/sau conduita reclamantei, având în vedere că modelul de microbuz care ar fi trebuit livrat autorităţii contractante, în configuraţia solicitată de aceasta, nu mai poate fi comandat şi fabricat şi nu se mai află în stocul B..

Susţinerile instanţei conform căreia recurenta avea obligaţia de a cunoaşte în orice moment evoluţia producţiei, stocurile producătorului sau ale reprezentantului sunt nesustenabile şi lipsite de obiectivitate, cel puţin din perspectiva faptului că era clasată pe locul trei.

A mai arătat recurenta că nu putea anticipa scoaterea din fabricaţie a modelului de autovehicul, această decizie aparţinând în exclusivitate producătorului, decizie care i-a fost adusă la cunoştinţă în momentul transmiterii solicitării către producător.

În ceea ce priveşte argumentele instanţei de fond conform cărora exista posibilitatea pentru recurentă de a se adresa altui reprezentant al producătorului existent pe piaţa unică a Uniunii Europene, a susţinut recurenta că sunt neîntemeiate. Dacă acest tip de autovehicul nu se afla pe stocul importatorului B. în România, coroborat cu faptul că se afla la sfârşitul perioadei de fabricaţie, este puţin probabil să se afle pe stocul altui reprezentant B. din Uniunea Europeană.

A apreciat recurenta că este neîntemeiată şi susţinerea instanţei de fond potrivit căreia recurenta avea obligaţia de a constitui un stoc care să onoreze în orice moment comanda, întrucât se afla pe locul III, astfel că era cel mai puţin probabil să i se solicite încheierea contractului subsecvent. Totodată, nici considerentele economice nu i-ar fi permis acest lucru, întrucât şi-ar fi asumat riscul de a rămâne cu produsele în stoc.

În opinia recurentei, singura soluţie justă pe care autoritatea contractantă o avea la dispoziţie, constatând faptul că ofertantul se află în situaţia unei imposibilităţi fortuite de executare a obligaţiilor, este cea oferită de prevederile art. 143 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 98/2016.

A concluzionat recurenta că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute în mod expres de lege privind existenţa unei imposibilităţi obiective din partea sa de a încheia contractul subsecvent.

4. Apărările intimaţilor

Intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea executării Documentului constatator nr. A1 - 1468/23.05.2018, emis de Unitatea Militară nr. 02574 Bucureşti, până la soluţionarea definitivă a cauzei; anularea Documentului constatator nr. A1 - 1468/23.05.2018 şi, pe cale de consecinţă, anularea notificării de reziliere nr. x/23.05.2018, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei prealabile - punct de vedere nr. A1 - 2034/06.07.2018 şi constatarea faptului că neîncheierea contractului subsecvent este urmarea imposibilităţii fortuite, iar nu a unui refuz nejustificat care să fie sancţionat cu rezilierea contractului şi cu emiterea unui document constatator negativ şi care implică imposibilitatea sa de a participa la alte proceduri de achiziţie publică pe o perioadă de 3 ani.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva soluţiei de respingere a capătului de cerere privind anularea în tot a documentului constatator, recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta a criticat cele reţinute de instanţa de fond, arătând că se afla în situaţia unei imposibilităţi fortuite de executare a obligaţiilor sale. Astfel, a arătat recurenta, refuzul de a semna contractul subsecvent are la bază un motiv obiectiv, independent de voinţa şi/sau conduita sa, având în vedere că modelul de microbuz care ar fi trebuit livrat autorităţii contractante, în configuraţia solicitată de aceasta, nu mai poate fi comandat şi fabricat şi nu se mai află în stocul B..

Înalta Curte apreciază că, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, motivele invocate de recurentă nu se încadrează în definiţia cazului fortuit.

S-a reţinut de către instanţa de fond că în acordul-cadrul nu s-a prevăzut expres provenienţa autovehiculelor, în sensul de a fi comandate de către S.C. A. S.R.L. de la producător sau de la reprezentantul său în România şi a fi livrate autorităţii contractante la preţul prevăzut în acordul-cadru. Nu s-a făcut dovada că autovehiculele în cauză sunt vândute în regim de exclusivitate absolută, existând posibilitatea oricărui operator economic de a constitui stocuri, fie în România, fie în piaţa unică a Uniunii Europene.

Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurenta-reclamantă nu constituie o împrejurare incertă, intempestivă pe care nu o putea cunoaşte. În calitate de semnatară a acordului-cadru, deci de titulară a unor obligaţii născute din acesta, era ţinută să gestioneze cu diligenţă capacitatea de furnizare a bunurilor, în vederea îndeplinirii obligaţiilor contractuale.

Cum a exemplificat instanţa de fond în ceea ce priveşte posibilităţile pe care le avea recurenta la îndemână în vederea gestionării cu diligenţă a capacităţii de furnizare a bunurilor, aceasta trebuia să cunoască în orice moment evoluţia producţiei, a stocurilor producătorului sau ale reprezentantului acestuia, iar în cazul în care acestea ar fi ajuns sub limita critică, să identifice stocuri la orice operator economic, astfel încât să-şi poată îndeplini obligaţia de furnizare.

În afara corespondenţei cu B. S.R.L., recurenta nu a făcut alte demersuri din care să rezulte dispariţia de pe piaţa liberă a bunurilor a căror livrare a fost asumată prin acordul-cadru, nefăcând dovada existenţei unor motive obiective care să o împiedice să-şi îndeplinească obligaţia asumată prin acord.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea în tot a documentului constatator, nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

În aceste condiţii, având în vedere că la acest termen instanţa de recurs va pronunţa soluţia definitivă asupra fondului cauzei, cum măsura suspendării executării poate fi dispusă şi este aptă să producă efecte juridice numai până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare, este evident că nu mai prezintă relevanţă criticile formulate prin recursul asupra soluţiei de respingere a cererii de suspendare a executării actului administrativ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 288 din 15 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 288 din 15 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 26 mai 2022.