Judicial Inspectorate’s refusal to open disciplinary complaint against prosecutors: limits of administrative review and judicial independence

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Rezoluţiei de clasare nr. x/2018 din data de 26.09.2018 dispusă de Inspecţia Judiciară şi obligarea pârâtei să admită sesizarea prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a C.S.M.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1291 din 3.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă ca neîntemeiată, contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs recurentul-reclamant A., apreciind că sentinţa recurată este nelegală.

Recurentul a criticat, în esenţă, rezoluţia în litigiu pentru faptul că inspectorul de caz nu a efectuat verificările solicitate prin sesizarea adresată autorităţii administrative în conformitate cu Ghidul CSM, nu a constatat realitatea susţinerilor sale cu privire la exercitarea funcţiei cu rea credinţă şi gravă neglijenţă de către magistraţii procurori verificaţi atunci când au dispus/confirmat măsura punerii în mişcare a acţiunii penale, a măsurii preventive a controlului judiciar, încălcarea dreptului la apărare prin neîncunoştiinţarea statutului în dosar şi stadiul de soluţionare, tergiversarea soluţionării acestuia instrumentat prin echipe mixte cu ofiţeri acoperiţi din SRI şi MAI.

Recurentul a mai arătat că inculparea sa se bazează pe o greşită aplicare a legii penale, întrucât, în opinia sa, nevinovăţia penală este dovedită printr-o hotărâre pronunţată de instanţa de contencios administrativ, care atestă că deciziile pe care le-a luat în calitate de manager, şi care constituie elementul material al infracţiunii pentru care este inculpat, au fost corecte. În opinia recurentului, această hotărâre ar trebui să conducă, în mod automat, la pronunţarea unei soluţii prin care procurorul să constate nevinovăţia sa or, procurorul tergiversează pronunţarea unei soluţii în dosarul său.

Cu privire la procurorul B. recurentul arată că acesta, în calitate de procuror şef al secţiei de combatere a corupţiei, i-a respins plângerile pe care le-a formulat împotriva actelor procurorului şi nu a dispus, din oficiu, revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, deşi aceasta era vădit nelegală.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În cauza de faţă, Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa recurată în mod corect a apreciat că actul administrativ contestat este legal, iar susţinerile formulate în cauză sunt neîntemeiate.

Astfel s-a reţinut că recurentul a criticat rezoluţia în litigiu pentru faptul că inspectorul de caz nu a efectuat verificările solicitate prin sesizarea adresată autorităţii administrative în conformitate cu Ghidul CSM, nu a constatat realitatea susţinerilor sale cu privire la exercitarea funcţiei cu rea credinţă şi gravă neglijenţă de către magistraţii procurori verificaţi atunci când au dispus/confirmat măsura punerii în mişcare a acţiunii penale, a măsurii preventive a controlului judiciar, încălcarea dreptului la apărare prin neîncunoştinţarea statutului în dosar şi stadiul de soluţionare, tergiversarea soluţionării acestuia instrumentat prin echipe mixte cu ofiţeri acoperiţi din SRI şi MAI.

Referitor la critica privind efectuarea verificării prealabile, în mod întemeiat instanţa de fond a reţinut că în cauză au fost respectate cerinţele procedurale instituite de HCSM nr. 1027/2012 prin care s-a adoptat Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, adică art. 12-14.

Totodată, în mod corect a apreciat Curtea de Apel că pretenţiile recurentului ca Inspecţia Judiciară să facă un adevărat "audit" al activităţii parchetului în cauza sa, dincolo de aspectele punctual reclamate, sunt în afara oricărui temei legal.

Mai mult decât atât, inspectorul de caz a solicitat relaţii DNA după cum rezultă din pct. 2 al rezoluţiei dar şi din dosarul administrativ depus la dosarul cauzei.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond a constatat că autoritatea administrativă intimată, prin inspectorul de caz, a examinat sesizarea recurentului în concordanţă cu atribuţiile, competenţele şi dispoziţiile legale ce îi conferă acest drept.

Referitor la susţinerile recurentului cu privire la măsurile dispuse în dosarul său de magistraţii procurori, în mod corect inspectorul de caz a avut în vedere că, în ceea ce priveşte soluţiile adoptate de parchet Inspecţia Judiciara nu are competenţa de a verifica nici măsurile luate şi nici soluţiile adoptate de procuror, întrucât s-ar încălca principiul independenţei magistratului, consacrat în art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, cu excepţia situaţiei în care procurorii îşi exercită funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, ceea ce nu a rezultat din verificări în situaţia de faţă.

Prin hotărârea atacată instanţa de fond a subliniat că Inspecţia Judiciară nu poate îndeplini rolul unei "suprainstanţe de control judiciar", care să analizeze, în cadrul unor verificări de natură strict administrativă, rezultatul activităţii procurorului, în ipoteza în care partea reclamantă este nemulţumită de modalitatea, diferită de a sa, în care procurorul a interpretat şi aplicat normele legale materiale sau procedurale pe parcursul soluţionării dosarului.

Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale.

Astfel, în raport cu circumstanţele cauzei, a înscrisurilor de la dosar, contrar criticilor formulate de recurent, Curtea a constatat că în cauza de faţă, în mod întemeiat Inspecţia Judiciară în urma verificărilor efectuate, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii procuror a acestei abateri.

Mai mult decât atât, Curtea a subliniat că voinţa legiuitorului atunci când a prevăzut această abatere disciplinară nu a fost aceea de a înfrânge în vreun fel principiul independenţei magistratului, căci obiectivul verificării disciplinare nu poate fi constituit în raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar, încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe, ceea ce nu s-a constatat în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte criticile formulate cu privire la tergiversarea soluţionării cauzei, instanţa de control judiciar apreciază că acestea sunt neîntemeiate, în condiţiile în care în urma verificărilor s-a constatat că dosarul nu a fost lăsat în nelucrare, iar timpul scurs de la data înregistrării acestuia şi până în prezent a fost afectată administrării probelor necesare în vederea aflării adevărului judiciar.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1291 din 03 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.