Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 297/2022 AI generated

Invalid suspension of tax contest pending criminal trial where criminal proceedings predate and depend on tax inspection results

Case Number Decizia nr. 297/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the taxpayer's appeal, partially quashed the Court of Appeal’s decision, and ordered the partial annulment of two administrative decisions (specifically the suspension of the administrative contest), compelling the tax authorities to resolve the contestations on the merits, while the remainder of the lower court's judgment remains in force. The dispute arose from a tax litigation where the taxpayer challenged a tax inspection report, an assessment decision, and a measures disposition, following the tax authorities' suspension of the administrative contest pending the outcome of a prior criminal investigation for fiscal evasion. The court held that the application of the doctrine that "criminal proceedings suspend civil ones" was erroneous under Article 214 of the Fiscal Procedure Code because the criminal file predated the tax inspection, which was initiated by the prosecution to establish the existence of undeclared income, meaning the resolution of the administrative tax dispute was a prerequisite for the criminal case rather than the reverse.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 204 C. proc. civ, Decizia nr. 263 din 13.08.2015, Decizia nr. 4013 din 11.09.2015; Invalid suspension of tax contest pending criminal trial where criminal proceedings predate and depend on tax inspection results: The dispute arose from a tax litigation where the taxpayer challenged a tax inspection report, an assessment decision, and a measures disposition, following the tax authorities' suspension of the administrative contest pending the outcome of a prior criminal investigation for fiscal evasion. The court held that the application of the doctrine that "criminal proceedings suspend civil ones" was erroneous under Article 214 of the Fiscal Procedure Code because the criminal file predated the tax inspection, which was initiated by the prosecution to establish the existence of undeclared income, meaning the resolution of the administrative tax dispute was a prerequisite for the criminal case rather than the reverse.

Keywords

AI generated
tax evasion proceedings tax inspection suspension of investigation pending proceedings civil annulment code of criminal procedure
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Decizia nr. 263 din 13.08.2015

Administrative decision partially annulled in the operative order.

Decizia nr. 4013 din 11.09.2015

Administrative decision annulled in the operative order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat a se dispune în temeiul dispoziţiilor art. 18 punct 4 lit. a) din Legea nr. 554/2004, anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.03.2015, a Deciziei de impunere cu nr. 134/27.03.2015, întocmită în baza acestui RIF, şi a Dispoziţiei de măsuri nr. 92/27.03.2015.

Deşi prin acţiunea introductivă a solicitat anularea doar a RIF-ului, a deciziei de impunere şi a dispoziţiei de măsuri mai sus identificate, până la primul termen de judecată şi-a precizat/modificat acţiunea cerând şi anularea celor două decizii pronunţate pe calea recursului graţios.

Prin sentinţa nr. 149/F/18.12.2015 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea modificată de reclamantă privind anularea Deciziei nr. 263/13.08.2015 şi a Deciziei nr. 4013/11.09.2015.

A reţinut că prin precizarea de acţiune din 06.10.2015, reclamanta a extins cadrul procesual în sensul chemării în judecată şi a pârâtei ANAF, modificând obiectul cererii, în sensul că a solicitat doar anularea Deciziei nr. 263/13.08.2015 şi a Deciziei 4013/11.09.2015.

Împotriva acestei soluţii reclamanta, prevalându-se de prerogativa conferită prin dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, a declarat recurs, admis prin Decizia nr. 474/05.02.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal care a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.

Pârâta AJFP Braşov a depus întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii acţiunii având în vedere că prin Decizia nr. 263/13.08.2015 emisă de ANAF a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/134/27.03.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/113/27.032015 emise de AJFP Braşov, iar prin Decizia nr. 4013/11 septembrie 2015 emisă de AJFP Braşov a fost respinsă contestaţia administrativă formulată împotriva Dispoziţiei de măsuri nr. 92/27.03.2015, iar reclamanta nu a solicitat anularea actelor prin care s-au soluţionat contestaţiile administrative, conform art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

La data de 6.10.2015 reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus o precizare/modificare la acţiune, întemeiată pe dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., solicitând modificarea cererii iniţiale şi extinderea cadrului procesual în sensul chemării în judecată şi a pârâtei ANAF, în calitate de emitentă a Deciziei nr. 263/13.08.2015 şi anularea acestei decizii, precum şi a Deciziei nr. 4013/11.09.2015 emisă de pârâta AJFP Braşov.

Prin sentinţa nr. 149/18.12.2015 a fost respinsă cererea modificată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., cu motivarea că Decizia nr. 263/2015 emisă de ANAF este legală, atât în ce priveşte respingerea ca nemotivată a contestaţiei pentru suma de 220.219 RON, cât şi în ceea ce priveşte soluţia de suspendare a contestaţiei administrative până la soluţionarea aspectelor penale, ca şi Decizia nr. 4013/2015 emisă de AJFP Braşov.

Ulterior, instanţa de fond, prin sentinţa nr. 36/9.03.2016, a respins şi cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr. 149/18.12.2015, reţinând că din cuprinsul cererii precizatoare rezultă că reclamanta foloseşte termenul de "modificare" şi nu "completare" pentru a se considera că intenţia acesteia a fost de a supune controlului instanţei legalitatea deciziilor emise în procedura administrativă în plus faţă de petitele iniţiale.

Prin urmare, instanţa de fond a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr. 149/2015, cu motivarea că prin precizarea la acţiune reclamanta a "modificat" cererea de chemare în judecată şi nu a "completat-o".

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 90 din 26 septembrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AJFP Braşov, a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele AJFP Braşov şi ANAF, având ca obiect anularea deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor administrative nr. 263/13.08.2015 şi nr. 4013/11.09.2015.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 90 din 26 septembrie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..

În opinia recurentei, instanta de fond sustine în mod nejustificat faptul că potrivit art. 218 din Codul de Procedură Fiscală din 2003, în contencios administrativ s-ar ataca doar soluţiile împotriva contestatiilor fiscale. În fapt, precizează recurenta, lipseşte din textul normativ cuvantul "doar", şi nicio altă formulare din actul normativ nu induce ideea unei exceptii de la principiile stabilite de legea contenciosului administrativ, respectiv că orice act administrativ poate fi supus controlului unei instanţe judecatoreşti.

În continuare, instanta de fond sustine, fără a face o minimă analiză a motivelor din actiune, că, recurenta nu facut dovada contrară celor susţinute de inspectorii fiscali. Or, această dovadă se regăseşte chiar în documentele anexate raportului de inspecţie fiscală, pentru toate tranzactiile pe care inspectorii le-au atribuit societăţii recurente.

Recurenta mai precizează că, în ceea ce priveşte suspendarea solutionarii contestatiei, în speţa de faţă nu este în discuţie situaţia prevăzută de art. 214 din Codul de procedură fiscală care permite suspendarea soluţionării contestaţiei fiscale.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În cauza de faţă, recurenta susţine, în esenţă, că, nu suntem în situaţia prevăzută de art. 214 Codul de procedură fiscală care permite suspendarea contestaţiei fiscale.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că, dosarul de urmărire penală nr. 15D/P/2013 este anterior inspecţiei fiscale, iar inspecţia fiscală a fost solicitată de organul de cercetare penală, astfel că nu este îndeplinită prima condiţie prevăzută de art. 214 Codul de procedură fiscală privind suspendarea soluţionării contestaţiei, iar organul fiscal a dorit opinia inspecţiei fiscale cu privire la existenţa veniturilor neînregistrate şi care ar fi fost supuse impozitării. Astfel, se impune o analiză corectă şi atentă a principiului "penalul ţine în loc civilul" pentru că dosarul nr. x/2013 are ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală, iar existenţa acestei infracţiuni depinde de existenţa unui venit impozabil nedeclarat şi, de aceea, nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 214 Codul de procedură fiscală, în sensul că soluţionarea dosarului de urmărire penală nu poate avea vreo înrâurire asupra inspecţiei fiscale.

Un argument în plus în susţinerea ideii că, decizia de suspendarea a soluţionării contestaţiei este nelegală, este cel referitor la faptul că inspecţia fiscală în urma căreia s-au emis actele contestate, a fost demarată la cererea organelor de cercetare penală din dosarul x/2013, tocmai pentru că organele de cercetare penală aveau nevoie de clarificări cu privire la infracţiunile pe care le investigau. Prin urmare, având în vedere că organele de cercetare penală au solicitat aceste clarificări, iar actele ce cuprind clarificările sunt contestate în prezentul litigiu, este evident că pentru dezlegarea problemei penale este esenţial să fie tranşat litigiul în prealabil.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia adoptată de judecătorul fondului este pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile, astfel că va admite recursul, va casa, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite, în parte, acţiunea, va anula, în parte, Decizia nr. 263 din 13.08.2015, respectiv punctul 2 şi Decizia nr. 4013 din 11.09.2015, va obliga pârâtele la soluţionarea contestaţiilor pe fond şi va menţine, în rest, celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 90 din 26 septembrie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite, în parte, acţiunea.

Anulează, în parte, Decizia nr. 263 din 13.08.2015, respectiv punctul 2 şi Decizia nr. 4013 din 11.09.2015.

Obligă pârâtele la soluţionarea contestaţiilor pe fond.

Menţine, în rest, celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.