Interim suspension of Court of Audit measures: failure to establish a well-justified case and imminent damage

Şedinţa publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.07.2020 sub nr. x/2020, reclamanta, SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, în contradictoriu cu pârâta, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat:

1. Suspendarea măsurii nr. 11.4 dispuse prin Decizia nr. 9/2019 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul XI;

2. Anularea încheierii nr. 8/16.06.2020 emisă de Comisia de soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi - Departamentul XI şi pe cale de consecinţă anularea în parte a Deciziei Curţii de Conturi nr. 9/2019 şi a Raportului de Audit Financiar nr. 1.00/4001/29.07.2019 privind măsura nr. II.4

3. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din data de 27 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare formulată pe reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, în contradictoriu cu pârâta, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, a exercitat calea de atac a recursului, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

A solicitat astfel admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond admiterea cererii de suspendare a Măsurii II.4 dispuse prin Decizia nr. 9/2019 emisă de Curtea de Conturi -Departamentul XI şi menţinute prin încheierea nr. 8/16.06.2020 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi - Departamentul XI. şi în consecinţă admiterea cererii de suspendare.

Într-o primă critică, recurenta a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii.

Astfel, arată că, potrivit menţiunilor instanţei de fond, aceasta a respins cererea A. de suspendare motivat de faptul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii legale, în baza art. 15, raportat la art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

Totodată, instanţa de fond şi-a motivat soluţia dată şi prin faptul că "nefiind dovedit cazul bine justificat, nu se mai impune analizarea cerinţei privind paguba iminentă, întrucât cele două condiţii au fost prevăzute de leguitor în mod cumulativ, astfel că neîndeplinirea uneia atrage respingerea automata a cererii de suspendare a executării".

Susţine că, în atare situaţie, se observă existenţa unor motive contradictorii în pronunţarea hotărârii atacate, aspect ce se subscrie motivelor de casare menţionate de art. 488 alin. (1) pct 6 din noul C. proc. civ., instanţa neanalizând în niciun fel cerinţa privind paguba iminentă.

De asemenea, deşi instanţa de fond a respins cererea A. de suspendare a executării actului administrativ contestat motivând faptul că, în ceea ce priveşte cazul bine justificat soluţionarea cererii de suspendare nu implică o analiză specifică fondului, instanţa investită cu o astfel de cerere, urmând doar să "pipăie fondul cauzei", nu a avut aceeaşi abordare şi în cazul motivului de suspendare (caz bine justificat) invocat de A. cu privire la nemotivarea de către Curtea de Conturi a actului/măsurii contestate, rezultând în acest fel motive/abordări contradictorii care privesc soluţionarea cererii de suspendare.

Prin urmare în ceea ce priveşte acest aspect, contrar celor susţinute iniţial şi fără a avea o abordare unitară, care să se subscrie motivat prevederilor legale, Curtea de_Apel Bucureşti nu a avut nici o reţinere în a face o analiză de fond amănunţită a stării de fapt şi de drept invocate de A. care priveau motivul nemotivării de către Curtea de Conturi a actului contestat precum şi motivul depăşirii limitelor Curţii de Conturi, instanţa urmărind să justifice întru-totul prin aceasta existenţa temeiului legal a "neregulilor" constatate de Curtea de Conturi, existenţa motivării actului emis precum şi faptul nedepăşirii limitelor de competenţă a acestei instituţii de control.

În cadrul celei de-a doua critici, a susţinut recurenta că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Arată recurenta că, un prim aspect în susţinerea acestui motiv îl reprezintă faptul că instanţa de fond nu a motivat în mod concret soluţia de respingere a cererii A. de suspendare a executării măsurii Curţii de Conturi dispuse în sarcina A., respectiv a actului administrativ contestat în speţă, limitându-se doar la prezenta o motivare teoretică, pur formală care nu susţine în niciun fel ideea de legalitate a hotărârii date, aspect ce se subscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin 1 pct. 6 din noul C. proc. civ. privind necuprinderea de către hotărârea dată a motivelor pe care se întemeiază.

Astfel, prin încheierea din data de 27.07.2020 a interpretat faptul că pentru a aprecia asupra aspectelor invocate de A. este necesară antamarea fondului litigiului, aspect care nu este posibil în această etapă a procedurii caracterizată prin cercetarea sumară a aparenţei dreptului, chiar şi în situaţia în care cererea de suspendare a executării este depusă odată cu acţiunea în anulare.

Faţă de cele menţionate, apreciază că instanţa de fond nu poate face trimitere doar în mod teoretic la imposibilitatea de a se pronunţa cu privire la motivele invocate de A..

Prin urmare, instanţa nu poate fi absolvită în niciun fel de obligativitatea de a-şi motiva în concret soluţia dată raportat la împrejurările legate de starea de fapt şi de drept invocate de societate, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti nu a precizat în niciun fel în ce ar consta antamarea fondului în cazul motivelor de suspendare invocate de A., astfel încât ar face imposibilă analizarea acestora.

Un al doilea aspect în susţinerea motivului de recurs îl reprezintă faptul că instanţa de fond în mod nejustificat nu a parcurs şi la analizarea situaţiei/condiţiei pagubei iminente.

Solicită astfel a se avea în vedere că, la pronunţarea hotărârii, instanţa de fond şi-a motivat soluţia dată doar în ceea ce priveşte aşa zisa "inexistenţă" a cazului bine justificat, fără a motiva hotărârea dată şi cu privire la situaţia pagubei iminente, partea interpretând faptul că situaţiile evidenţiate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pot conduce doar cumulat atât la admiterea cât şi la respingerea cererii de suspendare.

Apreciază că nu pot fi luate în considerare menţiunile instanţei de fond potrivit cărora nu s-ar mai impune analizarea situaţiei prevenirii pagubei iminente datorată de faptul inexistenţei cazului bine justificat în suspendarea actului administrativ.

Mai mult decât atât, consideră că, în condiţiile în care instanţa de fond motivează soluţia dată prin aceea că nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii legale, aceasta avea obligaţia de a indica raţiunile care au condus la concluzia că nu s-a îndeplinit şi a doua condiţie cerută de lege pentru suspendarea actului administrativ şi anume "prevenirea pagubei iminente".

Prin urmare acţiunile/inacţiunile instanţei de judecată evidenţiate mai sus echivalează cu nemotivarea soluţiei de respingere a cererii de suspendare formulate de A., prin aceasta încălcându-se prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ.

În cadrul celei de-a treia critici, recurenta susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care solicită a se constata că, prin încheierea din data de 27.07.2020 instanţa de fond a încălcat normele de drept material cu privire la suspendarea executării actului adminsitrativ contestat, respectiv a aplicat în mod eronat aceste prevederi statuate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Bucureşti argumentând în mod eronat inexistenţa "cazului justificat" în suspendarea actului administrativ contestat.

Astfel, arată că instanţa a reţinut în mod eronat faptul că, prin raportare la prevederile art. 14 alin. (1) şi ale art. 2 alin. şi (t) din Legea nr. 554/2004 societatea nu a făcut dovada existenţei unor împrejurări legate de fapt şi de drept, care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi că, în principal au fost indicate aspecte care presupun o analiză a fondului raportului juridic litigios.

Contrar celor menţionate de instanţă, conform motivărilor A. existente la dosarul cauzei în susţinerea suspendare, a învederat faptul că, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat aceasta este motivată de noţiuni/elemente cum ar fi:

- interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material,

- reţinerea unor situaţii de fapt lipsite de suport probator în emiterea actelor contestate,

- lipsa de temei legal a neregularităţilor constatate, nemotivarea actului,

- depăşirea limitelor de competenţă a Curţii de Control în activitatea desfăşurată,

- inexistenţa unui prejudiciu real în patrimoniul A., aceste aspecte demostrând în mod cert îndeplinirea condiţiei menţionate.

De asemenea, pentru o justă soluţionare a cauzei, a arătat în mod concret suficiente împrejurări (legate de starea de fapt şi de drept) care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi care nu implică neapărat analizarea fondului în constatarea incidenţei acestora:

1. Legat de "Interpretarea şi aplicarea eronată a prevederilor legale; depăşirea limitelor de competenţă în acest sens de către Curtea de Conturi prin interpretarea unor prevederi legale asupra cărora Curtea Constituţională, dar mai ales însăşi legiuitorul a statuat întru-un anumit sens; inexistenţa unui prejudiciu real în patrimoniul A.", a făcut trimitere la prevederi ale Codului muncii din perspectiva anulării concedierii (art. 80 alin. (1) şi (2) - repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere), respectiv la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1267/2011 care a statuat în mod clar faptul că în sensul celor arătate " angajatorul nu suferă o pierdere patrimonială ci îşi execută obligaţiile băneşti la care angajatul era îndrituit în lipsa actului contestat",

2. Legat de "Nemotivarea actului contestat, lipsa temeiului legal", a invocat prevederi ale Regulamentului 29 mai 2014 privind organizarea şi desfăşurarea activităiilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi (art. 223) care vizau obligativitatea motivării încheierilor pronunţate de comisiile soluţionare a contestaţiilor,

3. Legat de "Reţinerea unor situaţii de fapt lipsite de suport probator" a susţinut ideea de netemeinicie a concluziilor Curţii de Conturi potrivit cărora Societatea Română de Radiodifuziune ar fi fost prejudiciată cu suma de 131.831 RON reprezentând despăgubiri stabilite de Curtea de Apel Bucureşti, cuvenite salariatei B. la reintegrarea acesteia după concediere.

Raportat la toate aceste împrejurări, solicită a se avea în vedere faptul că aspectele indicate sunt de natură a contura suspiciuni clare privind legalitatea actului atacat, subscriindu-se astfel noţiunii de "caz bine justificat", nefiind însă de natură a fi analizate în profunzime în cadrul procesual al unei cereri de suspendare a executării actului administrativ, astfel că, la o cercetare sumară, se poate constata încălcarea de către instituţia emitentă a dispoziţiilor menţionate, motiv pentru care apreciază că nu pot fi primite motivările instanţei de judecată potrivit cărora aspectele menţionate ar presupune o analiză a fondului raportului juridic litigios.

Cu alte cuvinte, consideră că nu este necesară o analiză detaliată a fondului cauzei, proprie judecării cererii de anulare a măsurii dispuse de către Curtea de Conturi a României, cazul justificat rezultând din evidenta contradicţie a măsurii dispuse de către Curtea de Conturi, care a stat la baza actului a cărui suspendare se solicită, cu prevederile menţionate mai sus.

În ceea ce priveşte existenţa condiţiei cumulative a pagubei iminente, recurenta susţine că a învederat instanţei faptul că aceasta vizează executarea unui act contestat în măsura în care prin această executare se creează un prejudiciu major şi previzibil, de asemenea se aduce atingere gravă şi imediată situaţiei A. sau intereselor acesteia, valorilor pe care înţelege să le apere, aspecte ce presupun cu certitudine o anumită urgenţă în suspendarea actelor/măsurii contestate.

Aşa cum a precizat în cererea de chemare în judecată, măsurile dispuse de autoritatea de control au constat în:

- stabilirea întinderii prejudiciului (evaluat de către Curtea de Conturi ia valoarea de 131.831 RON) şi dispunerea de măsuri pentru recuperarea acestuia inclusiv a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere/majorărilor de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata şi până când s-au recuperat sumele, aspect ce implică identificare personal vinovat, calcul prejudiciu şi întreprindere demersuri de recuperare a acestuia,

- efectuarea pe întreaga perioadă supusă prescripţiei, a unei analize cu privire la litigiile derulate la nivelul entităţii si urmare cărora instanţele de judecată au formulat decizii nefavorabile A. şi în măsura în care vor fi identificate cazuri similare celui prezentat de către echipa de audit, va efectua demersurile legale, în vederea stabilirii prejudiciului creat bugetului de stat şi dispunerea de măsuri pentru recuperarea acestuia, inclusiv a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata şi până când s-au recuperat sumele.

Se au în vedere în acest sens principii de bază instituite de legislaţia muncii legate de buna credinţă în derularea raporturilor contractuale dintre angajat şi salariat, respectarea obligatorie de către A. a condiţiilor cumulative în angajare a răspunderii patrimoniale a salariatului cu privire la existenta faptei ilicite, a pagubei, vinovăţiei, a raportului de cauzalitate dintre acestea, vegherea în viitor a societăţii la respectarea disciplinei muncii de către salariaţi.

Buna-credinţă înseamnă, în esenţă, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor în consens cu valorile morale, cu respectarea ordinii de drept.

Or în condiţiile date, acţiunile A. au vizat şi trebuie să vizeze în continuare respectarea legii.

Mai arată că, în contextul celor menţionate, este de reţinut faptul că imputarea unei "pagube identificate în patrimoniul A."în sarcina unor salariaţii ai societăţii identificaţi de către Curtea de Conturi, sau care urmează a fi identificaţi de societate ulterior ca fiind "vinovaţi", determină suferirea de către aceştia a unui prejudiciu material viitor şi previzibil prin executarea măsurii contestate, având în vedere că vor fi lipsiţi de drepturile salariale cuvenite, respectiv vor fi supuşi unui stres de necontestat.

Apreciază că, nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere valoarea prejudiciului " provizoriu"identiifcat de Curtea de Conturi în sumă de 131.831 RON, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile/majorările de întârziere aferente.

Mai mult decât atât, susţine că este de necontestat că punerea în executare a unui act administrativ asupra căruia există o îndoială în privinţa legalităţii, condice inevitabil şi la îndeplinirea condiţiei privind paguba iminentă, astfel cum este aceasta definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, preîntâmpinarea consecinţelor produse de un act administrativ emis nelegal şi netemeinic este posibilă doar în condiţiile suspendării măsurilor dispuse, dens în care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost formulată şi motivată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantă, a formulat întâmpinare intimata Curtea de Conturi a României, în cadrul căreia solicită respingerea recursului, ca nefondat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea hotărârii atacate, ca fiind legală şi temeinică, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 9/2019.

Procedura de soluţionare a recursului

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 17.12.2020, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 18.05.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Analizând cererea de recurs, constată Înalta Curte că recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), instanţa de control judiciar reţine că, în cadrul acestui motiv de recurs, într-o primă critică reclamanta a apreciat ca fiind contradictorie motivarea judecătorului fondului care, pe de o parte, a reţinut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii legale, în baza art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi, pe de altă parte, a reţinut şi că nefiind dovedit cazul bine justificat, nu se mai impune analizarea cerinţei privind paguba iminentă.

Această critică nu poate fi avută în vedere de către instanţa de control judiciar, raportat la faptul că teza prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la situaţiile în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluţiei cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă, atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, aceste situaţii neregăsindu-se în prezenta hotărâre.

Nu există nici o contradicţie în cadrul hotărârii atacate, fiind corectă reţinerea instanţei de fond, în sensul că, nefiind dovedit cazul bine justificat nu se mai impune analizarea cerinţei privind paguba iminentă, întrucât cele două condiţii au fost prevăzute de legiuitor în mod cumulativ. Astfel, atâta timp cât s-a constatat că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, analiza condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, devine de prisos, raportat la faptul că, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Nu se poate vorbi de contradictorialitate nici raportat la faptul că, deşi instanţa a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat motivând faptul că, în ceea ce priveşte cazul bine justificat soluţionarea cererii de suspendare nu implică o analiză specifică fondului, urmând doar să " pipăie fondul", totuşi, aceasta a analizat criticile reclamantei privind nemotivarea de către Curtea de Conturi a actului administrativ ce face obiectul suspendării şi cele privind depăşirea limitelor de competenţă a Curţii de Control în activitatea desfăşurată, cum eronat susţine recurenta - reclamantă.

În jurisprudenţa sa constantă Înalta Curte a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare), etc.

Aşadar, în mod corect instanţa de fond a analizat criticile reclamantei ce vizau nemotivarea actului ce face obiectul suspendării, respectiv depăşirea limitelor de competenţă a Curţii de Conturi a României, acestea putând fi cercetate la nivel de aparenţă, respectând cerinţa neprejudecării fondului, reţinând deopotrivă că celelalte argumente aduse de reclamantă, respectiv interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, reţinerea unor situaţii de fapt lipsite de suport probator în emiterea actelor contestate, lipsa de temei legal a neregularităţilor constatate, inexistenţa unui prejudiciu real în patrimoniul A., nu pot fi analizate în procedura sumară specifică cererii de suspendare a executării.

Prin urmare, dat fiind caracterul sumar al analizei pe care instanţa o poate face în procedura soluţionării cererii de suspendare a actului administrativ, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat întocmai, analizând actul a cărui suspendare se solicită în limitele prevăzute de normele legale în vigoare. Faptul că instanţa nu a putut analiza toate argumentele formulate de recurenta - reclamantă în dovedirea cazului bine justificat, ci doar pe cele ce permiteau o analiză de suprafaţă, nu înseamnă că hotărârea instanţei este contradictorie sau nemotivată.

Astfel cum reiese din conţinutul considerentelor încheierii recurate, instanţa de fond, în mod judicios şi-a limitat cercetarea doar la acele argumente ce pot fi analizate la nivel de aparenţă, făcând o analiză de suprafaţă a actului a cărui suspendare se solicită, în privinţa celorlalte argumente aceasta reţinând că nu pot fi analizate în procedura sumară specifică cererii de suspendare a executării.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată este motivată şi nu există contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul respingerii acţiunii, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Este lesne de observat că prima instanţă a arătat, în considerentele sentinţei recurate că nu pot fi decelate uşor motivele de nelegalitate a actului atacat, care să determine luarea unei măsuri provizorii de suspendare a executării sale, iar în lipsa unor împrejurări care să arunce o îndoială serioasă asupra legalităţii actului, nu poate intra în cercetarea aprofundată a temeiurilor pe care şi-a construit recurenta - reclamantă cazul său bine justificat, nefiind permis, în procedura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004, să se confunde analiza sumară a cererii de suspendare, cu soluţionarea pe fond a cererii în anulare a actului administrativ pretins vătămător pentru titularul acţiunii.

Aşadar, procedura sumară de cercetare a unui act administrativ-fiscal realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării se grefează pe analiza în aparenţă a unor motive de nelegalitate a respectivului act, ceea ce nu se confundă cu o cercetare a legalităţii respectivului act administrativ-fiscal.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă; lipsa de motivare neputând fi reţinută, raportat la sentinţa atacată.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigenţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, nefiind identificate nici "motive contradictorii" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalităţii sale, asigurând, totodată, garanţiile necesare pentru efectivul acces la justiţie şi pentru evitarea arbitrariului în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta - reclamantă este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reţine că, în esenţă, criticile recurentei privesc modalitatea de interpretare a condiţiilor prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 pentru dispunerea suspendării executării unui act administrativ şi de aplicare concretă a acestora în cauza de faţă.

Înalta Curte constată că recursul, astfel cum a fost formulat, este nefondat, deoarece recurenta reclamantă nu a invocat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Cu caracter preliminar, Înalta Curte menţionează că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond

Văzând dispoziţiile legale mai sus arătate, instanţa de recurs reţine că un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care vor fi îndeplinite cumulativ cele două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, cele două condiţii determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei şi invers.

Analizând susţinerile recurentei - reclamante referitoare la existenţa cazului bine justificat, Înalta Curte constată că prima instanţă, raportându-se la cerinţa neprejudecării fondului, în mod corect a realizat doar o cercetare sumară a aparenţei dreptului, analizând actul ce face obiectul suspendării doar sub aspectul existenţei unor indicii ce ar fi putut conduce la concluzia că actul administrativ este nelegal, având în vedere tocmai faptul că această condiţie a cazului " bine justificat" presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă, pentru a putea fi identificată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului şi fără a se analiza consecinţele juridice pe care acesta le-a produs.

În ceea ce priveşte posibilitatea suspendării unui act administrativ emis în temeiul unor norme legale, cum este şi cel reprezentat de Decizia nr. 9/2019, prin care s-a dispus în sarcina conducerii societăţii recurente - reclamante obligaţia de a stabili întinderea prejudiciului, dispunându-se măsuri pentru recuperarea acestuia, inclusiv a dobânzilor şi penalităţior de întârziere/majorărilor de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata până când s-au recuperat sumele, respectiv efectuarea pe întreaga perioadă supusă prescripţiei, a unei analize cu privire la litigiile derulate la nivelul entităţii şi, în măsura în care vor fi identificate cazuri similare celui prezentat de către echipa de audit, se vor efectua demersuril legale în vederea stabilirii prejudiciului creat bugetului de stat şi dispunerea de măsuri pentru recuperarea acestuia, trebuie amintit că, din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acesta se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu, în baza legii şi pentru aplicarea acesteia.

Astfel, existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ constituie o situaţie de excepţie, în cadrul căreia instanţa are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Pe de altă parte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.

În speţă, recurenta reclamantă a invocat în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, lipsa de temei legal a neregularităţilor constatate, nemotivarea actului, depăşirea limitelor de competenţă a Curţii de Conturi în activitatea desfăşurată, inexistenţa unui prejudiciu real în patrimoniul A..

Analizând sumar actul administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că acesta, la nivel de aparenţă, conţine toate elementele prevăzute de normele legale incidente, atât sub aspectul motivelor de fapt cât şi al temeiurilor de drept ce au stat la baza emiterii acestuia.

În mod judicios, respectând cerinţa reprejudecării fondului, instanţa de fond a reţinut că acţiunea de control s-a desfăşurat în temeiul şi cu respectarea prevederilor C.., act normativ ce a fost pus în aplicare, decizia fiind emisă în conformitate cu prevederile pct. 171 lit. a)-b), pct. 189-181 şi pct. 188 paragraful 3 C., competenţa Curţii de Conturi fiind stabilită prin articolul 140 din Constituţia României şi art. II alin. (2)-(3) coroborate cu art. 21 -22 şi art. 33, 43, 62-65 din Legea nr. 94/1992 republicată.

Se constată, aşadar, că, în cauza de faţă, la nivelul de aparenţă specifică analizei judiciare proprii art. 14 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ contestat este motivat, cel puţin la nivel formal, fiind emis în forma prevăzută de lege, de autoritatea competentă, cu indicarea temeiurilor de fapt şi de drept, iar caracterul succint al motivării, criticat de recurenta-reclamantă, nu poate fi analizat decât în cadrul acţiunii în anulare a actului administrativ.

Instanţa de control judiciar constată că, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, acesta poate fi reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea şi consistenţa dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acţiunii în anularea actului, deoarece, în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare, nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

În cauză, prima instanţă, analizând sumar actul administrativ ce face obiectul suspendării şi fără a antama fondul litigiului, în mod corect a apreciat că celelalte indicii ale reclamantei nu au capacitatea de a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului; argumentele aduse de aceasta în susţinerea cazului bine justificat fiind veritabile critici de nelegalitate ce nu pot fi analizate în cadrul acestei proceduri sumare.

Existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei; instanţa procedând tocmai la o analiză sumară a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită, fără a intra în cercetarea fondului.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că motivele de nelegalitate circumscrise de reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ.

Mai mult, Înalta Curte constată că, prin sentinţa civilă nr. 687 din 28 aprilie 2021 pronunţată în dosarul de bază având acelaşi număr - x/2020, aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca fiind neîntemeiată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, prin care a solicitat anularea încheierii nr. 8/16.06.2020 emisă de Comisia de soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi - Departamentul XI şi pe cale de consecinţă anularea în parte a Deciziei Curţii de Conturi nr. 9/2019 şi a Raportului de Audit Financiar nr. 1.00/4001/29.07.2019 privind măsura nr. II.4, această măsură -II.4 - dispusă prin Decizia nr. 9/2019 a Curţii de Conturi făcând obiectul prezentei cereri de suspendare.

Deşi nu este definitivă, această soluţie constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, posibilitate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Această soluţie dată acţiunii în anularea actului administrativ vine să confirme constatarea primei instanţe, în sensul neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În aceste circumstanţe, soluţia adoptată de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare creează, cel puţin cu caracter provizoriu, premisa legalităţii actelor fiscale a căror suspendare s-a solicitat, fiind astfel confirmată prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ, până la soluţionarea recursului.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă, în raport de susţinerile părţilor, a realizat, în limitele învestirii sale, o examinare sumară a situaţiei de fapt şi de drept invocate de reclamantă, pe care le-a considerat, în mod justificat, ca nefiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului ce face obiectul cererii de suspendare dedusă judecăţii, recurenta- reclamantă neoferind indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, Înalta Curte constată că, în mod legal a reţinut instanţa de fond că, nefiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat nu se mai impune analiza susţinerilor privind paguba iminentă, deoarece, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Chiar dacă în cauză s-ar fi putut reţine existenţa pagubei iminente (în raport de prejudiciul material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de înlăturat în cazul în care actul administrativ ar fi pus în executare), Înalta Curtea constată că neîndeplinirea cumulativă a cerinţelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 determină caracterul neîntemeiat al cererii de suspendare a executării deciziei atacate.

Prin urmare, prima instanţă a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ şi a reţinut fondat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor actului administrativ emis de intimata - pârâtă Curtea de Conturi a României.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că în cauză criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, iar soluţia de respingere a cererii de suspendare este întemeiată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune, ca nefondat, hotărârea pronunţată de prima instanţă urmând a fi menţinută, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune împotriva încheierii din data de 27 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 18 mai 2021.