Insurance claim rejection: Characterization of the 90-day payment request deadline as a decay period under Law No. 213/2015

Şedinţa publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 14.03.2018, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei nr. 13268/28.02.2018.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3795 din data de 26.09.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei nr. 13268/28.02.2018, emisă de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca fiind neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri reclamantul - contestator A. a exercitat calea de atac a recursului, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a considerat că hotărârea de la fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în sensul ca a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în cauză.

Susţine că, potrivit art. 13 din Legea n.r. 213/2015, de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunţată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăti din disponibilitătile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziçiilor legale. Art. 22 din Legea nr. 503/2004 prevede că "În cazul prevăzut la art. 21 alin. (1) lit. b), la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară constatarea stării de insolventä a societătii de asigurare/reasigurare se naşte dreptul creditorilor de asigurări de a solicita Plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare", fiind aplicabile la momentul plăţii prevederile care limitează obligatia Fondului de a plăti creanţele în limita unui plafon de 450.000 RON pentru fiecare creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment. Prin urmare reclamanţii au calitatea de creditor de asigurări, astfel cum este ea prevăzută de art. 4 (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015.

Potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015, dreptul la acţiune contra Fondului pentru Plata indernnizatiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculati de la data naşterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Asadar, susţine recurentul că termenul în care se poate solicita plata despăgubirilor este de 5 ani si nu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data dreptului de creanţă, asa cum susţine pârâta în decizia contestată, acest termen fiind prevăzut pentru încasarea despăgubirilor în art. 14 din aceeasi lege .

Cererea de despagubire a fost formulată în termen întrucât dosarul de daună a fost depus la societatea de asigurari B. S.A., imediat după producerea accidentului, iar această societate în temeiul art. 23 din Legea 503/2004 a trimis dosarul de dauna către F.G.A. Consideră că dispozitiile Art. 23 sunt clare:

"În termen de 30 de zile de la data publicării deciziei de închidere a procedurii de redresare financiară, societatea de asigurare/reasigurare pentru care au fost constatate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară indiciile existentei stării de insolventă este obligati să predea Fondului de garantare evidenţa contractelor de asigurare în vigoare la data închiderii procedurii de redresare financiară, evidenţa completă a dosarelor de daună, precum evidenţele tehnico-operative şi contabile aferente acestor contracte şi dosare, în vederea publicării listei potenţialilor creditori de asigurări, beneficiari ai sumelor cuvenite de la Fondul de garantare. Răspunderea pentru neîndeplinirea sau pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligatiei revine membrilor consiliului de administratie/consiliului de supraveghere conducerii executive a societăţii de asigurare/reasigurare."

În alin. (3) se prevede că " (3)După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), Fondul de garantare ia toate măsurile necesare pentru publicarea listei creditorilor de asigurări ale căror creanţe au rezultat din evidengele transmise de societatea de asigurare/reasigurare, potrivit alin. (1). Prin urmare, soluţionarea dosarelor de daună transmise de societatea în insolvenţa se solutioneaza de FDG, fără a mai fi nevoie să se constituie de catre creditorul asigurari un alt dosar şi implicit o nouă cerere .

Pe de alta parte, mai susţine recurentul că Fondul de Garantare a Asiguraţilor avea cunostinţă de cererea şi dosarul de dauna din Dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Judecatoriei Craiova, unde avea calitate de chemat în garanţie .

Instanta de fond nu a analizat si nu s-a pronuntat pe toate apararile formulate în cauza si nu a dat interpretarea legala textelor de lege invocate in cauză, fiind esenţial de reţinut că partea s-a adresat Fondului cu o cerere de despăgubire înregistrată sub nr. x din 11.08.2018.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul - contestator, a formulat întâmpinare intimatul Fondul de Graantare a Asiguraţilor, în cadrul căreia, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea hotărârii atacate, prin care în mod întemeiat şi legal prima instanţă a respins în tot contestaţia şi a menţinut Decizia FGA nr. 13268/28.02.2018.

Procedura de soluţionare a recursului

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 18.05.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul contestator A., este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 13268/28.02.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA"), prin care a fost respinsă cererea sa de plată nr. x/20.01.2017 (18.01.2017 - data poştei), ca tardiv formulată.

Legalitatea actului administrativ emis de pârât a fost confirmată de prima instanţă, prin respingerea acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată, iar o astfel de soluţie este una legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, motivat de faptul că reflectă o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale incidente materiei, nefiind, astfel, fondate criticile subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Criticile recurentului formulate împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond vizează interpretarea dată textului de lege invocat, respectiv art. 14 din Legea nr. 213/2015, şi anume momentul de la care curge termenul prevăzut de lege pentru depunerea cererii de plată.

Raportat la dispoziţiile legale incidente şi situaţia de fapt, criticile formulate sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că între intimatul - pârât FGA şi recurentul-reclamant există un raport de drept administrativ, ivit ca urmare a falimentului asigurătorului, în temeiul căruia Fondului îi revine obligaţia de a primi cererea de plată şi de a o soluţiona în raport de dispoziţiile legale în vigoare şi de actele depuse în probaţiune de solicitant. Raportul legal de garantare are o existenţă de sine stătătoare şi nu este accesoriu al raportului juridic din contractul de asigurare, deoarece dreptul la plată se naşte numai în situaţia în care are loc falimentul asigurătorului şi creditorul de asigurări solicită plata despăgubirii din fondurile FGA, conform Legii nr. 213/2015, iar nu din fondurile asigurătorului falit, în procedura falimentului.

Potrivit art. 2 alin. (3) legea nr. 213/2015: Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege.

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a)-b) legea nr. 213/2015 (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) creanţa de asigurări - creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare; b) creditorii de asigurări sunt, după caz: (i) persoana asigurată - persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare; (ii) beneficiarul asigurării - terţa persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat; (iii) persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă;

Iar potrivit art. 14 alin. (1) legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Din analiza dispoziţiilor mai sus redate, Înalta Curte reţine că pârâtul FGA are obligaţia satisfacerii doar a creanţelor de asigurări, prin acestea înţelegându-se creanţele creditorilor de asigurări rezultate dintr-un contract de asigurare facultativă sau obligatorie, încheiat în condiţiile legii. Art. 4 alin. (1) lit. b) stabileşte în mod clar şi fără dubiu că are calitatea de creditor de asigurare fie persoana asigurată care a încheiat contractul de asigurare cu asigurătorul său, fie beneficiarul asigurării care este terţa persoană indicată de persoana asigurată ca îndreptăţită a încasa despăgubirea ca urmare a producerii riscului asigurat sau, în fine, persoana păgubită care este cea îndreptăţită la acordarea despăgubirii aferente riscului acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă (RCA).

Pentru a se putea naşte însă pentru pârâtul FGA obligaţia de plată a unei creanţe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanţe are obligaţia formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile. Înalta Curte constată că acest termen este unul imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuţie (art. 2545 alin. (2) C. civ.). Aşadar termenul în discuţie nu este un termen de prescripţie, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Nefiind un termen de prescripţie, termenului de 90 de zile nu îi sunt aplicabile regulile acestor termene nici în privinţa datei de la care începe să curgă nici în privinţa suspendării sau întreruperii, afară dacă legea prevede expres altfel (art. 2548 C. civ.).

Art. 14 alin. (1) din legea nr. 213/2015 mai prevede că acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Astfel, legiuitorul a stabilit în mod clar şi previzibil momentul la care se naşte raportul juridic de garantare, ale cărui componente sunt dreptul creditorilor de asigurări de a fi plătiţi din disponibilităţile Fondului, corelativ cu obligaţia intimatului de a achita sumele solicitate, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, reglementând, în mod precis, conduita pe care orice creditor de asigurare trebuie să o adopte, fiind inserate condiţiile şi termenele în care un astfel de creditor îşi poate exercita dreptul de a obţine despăgubirile la care se consideră îndreptăţit.

Aşadar, textul de lege stabileşte expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă este născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, în situaţia în care acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Ca atare, dispoziţiile legale sunt clare asupra datei de începere a curgerii termenului de decădere prevăzut de textul de lege indicat şi nu poate fi primită o altă interpretare, care ar putea extinde începutul termenului în discuţie.

Recurentul - reclamant face o confuzie între termenul de decădere de 90 de zile, în interiorul căruia trebuie depusă cererea de plată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, sub sancţiunea respingerii acesteia, ca tardiv formulată şi termenul de prescripţie de 5 ani, prevăzut de art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015 după împlinirea căruia se pierde dreptul la acţiune în instanţă contra Fondului de Garantare a Asiguraţilor pentru plata indemnizaţiilor/despăgubirilor.

Cum deschiderea procedurii de faliment a B. S.A. s-a realizat prin încheierea pronunţată de Tribunalul Bucureşti la data de 03.12.2015 şi a devenit definitivă la data de 28.04.2016, iar evenimentul rutier s-a produs la data de 23.02.2015 (deci anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment), cele 90 de zile s-au împlinit la data de 28.07.2016, aceasta fiind data limită până la care putea fi înregistrată cererea de plată.

În condiţiile în care cererea de plată formulată de recurentul - contestator a fost expediată Fondului de Garantare la data de 18.01.2017, deci, după data de 28.07.2016, fiind înregistrată de autoritate la data de 20.01.2017 sub nr. x, în mod judicios instanţa de fond, făcând o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015, a reţinut ca fiind legală Decizia intimatului nr. 13268/28.02.2018, de respingere a cererii de plată a reclamantului, ca tardiv formulată.

Dreptul de creanţă prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este dreptul de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment, decurgând din contractul de asigurare. Prin urmare termenul de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea 213/2015 este un termen fix, de decădere, după acest termen creditorii de asigurări putând să se adreseze, la fel ca şi ceilalţi creditori ai unui asigurător falit, direct asigurătorului, în cadrul procedurii de faliment.

Procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 213/2015 este singura care permite creditorilor de asigurări obţinerea de despăgubiri/indemnizaţii de la FGA, prin depunerea de cereri de plată în termenul stabilit de art. 14 din lege şi art. 20 din Norma ASF 16/2015.

Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt a cauzei şi a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale, având în vedere că, în cazul recurentului-reclamant, termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată a început să curgă de la data de 28 aprilie 2016, dată la care a devenit definitivă încheierea pronunţată la data de 3 decembrie 2015 în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civila, de deschidere a procedurii falimentului faţă de B. S.A., întrucât dreptul de creanţă al reclamantului s-a născut anterior acestui moment, respectiv la data de 23 februarie 2015, când s-a produs evenimentul asigurat.

Criticile recurentului, potrivit cărora dosarul de daună a fost constituit la B. imediat după accident şi că acesta a fost înaintat la FGA, iar pârâtul avea cunoştinţă de dosarul de daună, fiind parte chemată în garanţie în dosarul nr. x/2015 de pe rolul Judecătoriei Craiova, nu pot fi primite de instanţa de control judiciar, ce reţine că efectele constituirii dosarului de daună la asigurătorul RCA (în speţă B.) nu sunt aceleaşi cu cele produse de formularea şi înaintarea unei cereri de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, art. 14 alin. (1) din legea nr. 213/2015 stabilind expres cerinţa formulării în scris a unei cereri către FGA pentru încasarea despăgubirilor pretinse de orice persoană prejudiciată cu titlu de creanţă de asigurări în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) legea nr. 213/2015. Nici împrejurarea, deşi nedovedită, că pârâtul FGA ar fi avut cunoştinţă de dosarul de daună constituit la B. cu ocazia derulării pe rolului Judecătoriei Craiova a unui dosar, nu poate înfrânge sancţiunea decăderii pentru nerespectarea termenului de 90 de zile. Sesizarea legală a Fondului de către persoana prejudiciată se face printr-o cerere de despăgubire, Fondul neputându-se învesti din oficiu cu solicitări de dezdăunare.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că în cauză criticile recurentului sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, iar soluţia de respingere a contestaţiei este întemeiată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat, hotărârea pronunţată de prima instanţă urmând a fi menţinută, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3795 din 26 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 18 mai 2021.