Reinstatement of school inspector after revocation for public finance and reporting duties; validity of financial control authority and annual report publication
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Ministry of Education, upholding the first-instance judgment that annulled the ministerial order revoking the plaintiff from the position of General School Inspector and ordering his reinstatement with back pay. The dispute arose from the executive's attempt to terminate the plaintiff's management contract for alleged breaches of public finance obligations and failure to submit an annual educational status report; the court found the Ministry’s claims unfounded, noting that the plaintiff was appointed after the contested financial irregularities occurred and that the mandatory annual report had been properly published online, satisfying the contractual duty to inform the Ministry. The decision rests on the interpretation of Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code regarding misapplication of material law, specifically rejecting the claim that the plaintiff violated his duties as a credit disposer under OMFP 923/2014 or failed to present the report as required by the methodology annexed to OMECTS 5557/2011, while applying Article 20 of Law 554/2004 and Article 496 of the Civil Procedure Code to finalize the annulment and impose litigation costs of 1,500 RON on the losing party.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 4711 alin. (4) din C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 394 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Reinstatement of school inspector after revocation for public finance and reporting duties; validity of financial control authority and annual report publication: The dispute arose from the executive's attempt to terminate the plaintiff's management contract for alleged breaches of public finance obligations and failure to submit an annual educational status report; the court found the Ministry’s claims unfounded, noting that the plaintiff was appointed after the contested financial irregularities occurred and that the mandatory annual report had been properly published online, satisfying the contractual duty to inform the Ministry. The decision rests on the interpretation of Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code regarding misapplication of material law, specifically rejecting the claim that the plaintiff violated his duties as a credit disposer under OMFP 923/2014 or failed to present the report as required by the methodology annexed to OMECTS 5557/2011, while applying Article 20 of Law 554/2004 and Article 496 of the Civil Procedure Code to finalize the annulment and impose litigation costs of 1,500 RON on the losing party.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal and upholding the lower court's decision in administrative litigation.
Procedural provision governing the dismissal of the appeal.
Basis for imposing litigation costs on the losing party.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 mai 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/2017 la data de 13.09.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4697 din 18.08.2017 prin care s-a dispus revocarea sa din funcţia de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin începând cu data de 04.09.2017, precum şi încetarea cu aceeaşi dată a Contractului de management nr. x/06.09.2016, încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi reclamant, ca netemeinic şi nelegal şi, repunerea în situaţia anterioară emiterii acestui Ordin, în sensul reintegrării în funcţia de Inspector Şcolar General la Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin cu plata unei despăgubiri, reprezentând suma drepturilor salariate şi/sau a prestaţiilor de asigurări sociale, ce s-ar fi cuvenit - indexate, majorate şi reactualizate de la momentul revocării nelegale din funcţie până la efectiva reîncadrare în funcţia deţinută, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 244 din 03.10.2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-au dispus următoarele:
"Admite cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale.
Dispune anularea Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4697/18.08.2017 privind revocarea reclamantului din funcţia de Inspector Şcolar General al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Caraş-Severin.
Dispune repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii Ordinului sus menţionat, în sensul reintegrării în funcţia de Inspector Şcolar General al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi, totodată, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri echivalente drepturilor salariale ce s-ar fi cuvenit reclamantului, actualizate cu indicele de inflaţie, de la momentul revocării din funcţie până la reîncadrarea în funcţia deţinută.
Dispune obligarea pârâtului la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 650 RON."
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a exercitat calea de atac a recursului pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii recurate, iar pe fond respingerea acţiunii promovate de intimatul - reclamant.
În dezvoltarea criticilor sale, a susţinut recurentul - pârât că, o primă interpretare greşită a normelor juridice făcută de instanţa de fond este aceea potrivit căreia nu se verifică neîndeplinirea obligaţiei prevăzută la punctul III din contract şi anume " să respecte atribuţiile prevăzute de legislaţia finanţelor publice pentru ordonatorii de credite".
Or, aşa cum a arătat şi dezvoltat atât prin întâmpinare cât şi prin note şi concluzii, susţine recurentul că, la nivelul instituţiei coordonate de către reclamant, persoana însărcinată să acorde această viză avea acordul scris al ministerului de a acorda viză CFPP emis în baza OMFP nr. 522/2003, act normativ care a fost abrogat prin OMFP nr. 923/2014, deci ordonatorul de credite, în speţă reclamantul, nu a întreprins demersurile legale necesare în vederea solicitării către ordonatorul principal de credite (ministrul educaţiei naţionale) a emiterii unui nou acord pentru persoana însărcinată cu viza CFPP în condiţiile noului act normativ respectiv OMFP NR. 923/2014.
Astfel, potrivit prevederilor punctului 3 "Conţinutul controlului financiar preventiv", subpunctul 3.5 din OMFP 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu:
"3.5. Operaţiunile ce privesc acte juridice prin care se angajează patrimonial entitatea publică se supun controlului financiar preventiv după avizarea lor de către compartimentele de specialitate juridică şi financiar-contabilă. La entităţile publice unde nu sunt organizate compartimente de specialitate juridică si/sau financiar-contabilâ, controlul financiar preventiv se exercită exclusiv prin viza persoanei desemnate de conducătorul entităţii publice"
Potrivit prevederilor pct. 3 -Ordonanţarea cheltuielilor - paragraful 14 din OMFP nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale:
"Nici o ordonantare de plată nu poate fi prezentată spre semnare ordonatorului de credite decât după ce persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu a acordat viza".
Potrivit dispoziţiilor lit. B). - Controlul financiar preventiv propriu - punctul 4 Organizarea controlului financiar preventiv propriu, subpunctul 4. 2 teza -l- din OMFP 923/2014:
"4.2. Controlul financiar preventiv se exercită, prin viză, de persoane din cadrul compartimentelor de specialitate desemnate în acest sens de către conducătorul entităţii publice".
În consecinţă, ţinând seama de aceste texte, rezultă indubitabil că reclamantul avea obligaţia expresă de a desemna persoana însărcinată să acorde viza de control financiar preventiv propriu în condiţiile legii, fapt pe care acesta nu l-a dovedit, ci dimpotrivă, din afirmaţiile sale conform cărora numirea persoanei responsabile cu CFPP s-a realizat de către antecesorul său în baza OMFP NR. 522/2003, act normativ care a fost abrogat prin OMFP NR. 923/2014, chiar recunoaşte că nu şi-a îndeplinit această obligaţie care decurge din calitatea sa de ordonator de credite conform lit. B), pct. 11 din contractul de management care stipulează în mod imperativ:
"B. Managerul are următoarele obligaţii:
8.să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru personalul din subordine. sub rezerva legalităţii lor;
9.să aplice normele de gestiune, regulamentele de organizare şi de funcţionare şi procedurile administrative unitare;
10.să acţioneze pentru îndeplinirea prevederilor bugetului anual de venituri şi cheltuieli al inspectoratului şcolar, iniţiind programe şi măsuri eficiente pentru o bună gestiune, în condiţiile reglementărilor legale în vigoare;
11.să respecte atribuţiile prevăzute de legislaţia finanţelor publice pentru ordonatorii de credite;"
Consideră că este irelevant faptul că solicitarea privind acordul de împuternicire a persoanei autorizate să acorde viză CFPP a fost efectuată de către antecesorul reclamantului, întrucât reclamantul avea obligaţia, cu prilejul ocupării funcţiei din care a fost revocat si implicit a dobândirii calităţii de ordonator de credite, de a solicita un nou acord de împuternicire a persoanei însărcinată cu acordarea vizei CFPP, în condiţiile OMFP 923/2014 care a abrogat OMFP 522/2003, pentru a se asigura că plăţile pe care le aprobă în calitate de ordonator de credite sunt legale si temeinice.
În aceeaşi ordine de idei, susţine că, la nivelul reclamantului care avea si calitatea de ordonator de credite,t persoana însărcinată CFPP a acordat în 20.07.2016 si 17.08.2016 vize CFPP pe documentele de plată aprobate de către reclamant în calitatea sa de ordonator de credite. în perioada în care persoana însărcinată cu viza CFPP se afla în concediu de odihnă, emitându-se astfel, de către reclamant, documente de plată nelegale.
Faptul că viza CFPP a fost acordată în perioada în care persoana însărcinată să acorde acesta viză se afla în concediu de odihnă, reiese chiar din Nota de relaţii cu nr. x/21.08.2017 întocmită de către această persoană.
Cât priveşte emiterea acordurilor privind persoanele care acordă viză CFPP în cadrul instituţiilor din subordinea reclamantului, învederăm onoratei instanţe că reclamantul avea obligaţia expresă de emitere a acestor acorduri în temeiul OMFP 923/2014 - Cap. III, pct. 6. lit. b). iar în situaţia în care constata că, conducătorii instituţiilor din subordinea sa au emis decizii de împuternicire a unor persoane să acorde viză CFPP fără ca în prealabil emiterii deciziilor aceştia să aibă acordul prealabil al reclamantului acesta era obligat, în calitatea sa de ordonator de credite, să ia măsurile legale ce se impun împotriva conducătorilor instituţiilor din subordine care au emis decizii fără acordul prealabil al reclamantului.
Faţă de aceste considerente, recurentul solicită a se constata că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau în calitatea sa de ordonator de credite, stabilite prin OMFP 923/2014 şi în consecinţă să ia act de faptul că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală expresă prevăzută de art. 4 lit. B) pct. 11 din Contractul de management care impune reclamantului să respecte atribuţiile prevăzute de legislaţia finanţelor publice pentru ordonatorii de credite.
Într-o altă critică, susţine recurentul că, cea de-a doua situaţie de interpretare sau aplicare greşită a normelor de drept material este cea legată de termenul până la care trebuia prezentat de către reclamant raportul privind starea învăţământului cărăsean pentru anul şcolar 2015-2016.
În acest context susţine că, potrivit prevederilor art. 4, lit. B) pct. 18 din Anexa 8 la OMECTS Nr. 5557/2011 din 7 octombrie 2011 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic care reglementează conţinutul contractului de management şi care se află inserat ca atare în contractul de management al reclamantului, reclamantul are obligaţia expresă:
"18. să prezinte anual ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice starea învăţământului şi stadiul implementării politicii educaţionale în judeţul/municipiul Bucureşti;"
Susţine recurentul că, din economia dispoziţiilor normative şi contractuale, invocate mai sus, rezultă fără dubiu că reclamantul avea obligaţia de a prezenta anual raportul privind starea învăţămâmtului preuniversitar judeţean adică cel tărziu până la 31.12.2016, ţinând seama că revocarea a intervenit ca urmare a neprezentării raportului privind starea învăţământului preuniversitar cărăşean pentru anul şcolar 2015 - 2016.
Prin urmare, reclamantul a avut la dispoziţie un termen mai mult decăt rezonabil de a prezenta ministrului educaţiei naţionale raportul privind starea învăţământului preuniversitar cărăşean pentru anul şcolar 2015 - 2016, acesta, în schimb, nu s-a conformat acestui termen mai mult decât rezonabil pe care l-a avut la dispoziţie.
Având în vedere aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, respingerea acţiunii şi menţinerea OMEN nr. 4697/18.08.2017 ca fiind legal şi temeinic.
Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului, solicitând astfel a se respinge recursul, în principal ca tardiv şi nul pentru lipsa motivării şi în subsidiar, ca nefondat şi a se menţine sentinţa recurată, ca temeinică şi legală.
Răspunsul la întâmpinare
Deşi i-a fost comunicată întâmpinarea intimatului - reclamant A. în termenul legal, recurentul - pârât Ministerul Educaţiei (anterior Ministerul Educaţiei Naţionale) nu a combătut apărările acestuia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.
Procedura de soluţionare a recursului
În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 18.05.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.
Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cadrul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea următoarelor argumente:
În prealabil, în ceea ce priveşte excepţiile invocate de intimatul - pârât în cadrul întâmpinării, respectiv excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului, aminteşte Înalta Curte că, în privinţa excepţiei tardivităţii, apărătorul acestuia a renunţat la a o mai susţine, în cadrul şedinţei publice de la termenul de faţă, acest aspect fiind consemnat în practicaua prezentei hotărâri.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, a fost soluţionată de instanţă în şedinţă publică, înainte de deschiderea dezbaterilor pe fondul recursului, în sensul respingerii acesteia, instanţa apreciind că aspectele de nelegalitate invocate se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În continuare, trecând la analizarea pe fond a recursului, sub aspectul motivului de nelegalitatea prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa în cauză a acestuia, judecătorul de primă jurisdicţie făcând o corectă interpretare şi aplicare a cadrului normativ incident litigiului dedus prezentei judecăţi.
În ceea ce priveşte prima critică a recurentului, ce se referă la obligaţia prevăzută la punctul III al Notificării, ce prevede ca managerul " să respecte atribuţiile prevăzute de legislaţia finanţelor publice pentru ordonatorii de credite", respectiv obligaţia contractuală prevăzută de art. 4 lit. B) pct. 11 din Contractul de management, se reproşează de către acesta faptul că intimatul - reclamant avea obligaţia expresă de a desemna persoana însărcinată să acorde viza de control financiar preventiv propriu în condiţiile legii, apreciindu-de ca fiind irelevant faptul că solicitarea privind acordul de împuternicire a persoanei autorizate să acorde viză CFPP a fost efectuată de către antecesorul reclamantului, întrucât reclamantul avea obligaţia de a solicita un nou acord de împuternicire a persoanei însărcinată cu acordarea vizei CFPP în condiţiile OMFP nr. 923/2014 cu prilejul ocupării funcţiei şi implicit a dobândirii calităţii de ordonator de credite, mai ales că persoana însărcinată să acorde această viză avea acordul scris al ministerului de a acorda viză CFPP emis în baza unui ordin, respectiv a Ordinului nr. 522/2003, ce a fost abrogat prin OMF nr. 923/2014.
Această critică nu poate fi reţinută de către instanţa de control judiciar, deoarece, analizându-se conţinutul Deciziei nr. 127/24.02.2016 (dosar de fond) se constată că aceasta a avut ca temei nu doar OMFP nr. 522/2003, dar şi OMFP nr. 923/2014, în vigoare la momentul emiterii deciziei, de vreme ce fusese adoptat cu circa doi ani înainte, respectiv în anul 2014.
Ori, în condiţiile în care, la momentul numirii intimatului - reclamant în funcţia de inspector general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş -Severin, începând, cu data de 31.08.2016, respectiv la momentul perfectării contractului de management, 06.09.2016, exista deja, încă din data de 24.02.2016 o persoană desemnată a exercita controlul financiar preventiv, şi anume doamna B., prin Decizia nr. 127/24.02.2016, critica recurentului este nefondată, neexistând nici o normă legală care să-i impună intimatului - reclamant ca, la momentul numirii sale, să procedeze la emiterea unei noi decizii similare, Decizia nr. 127/24.02.2016 producându-şi efectele şi după numirea reclamantului în funcţie.
Nu poate fi reţinută nici critica conform căreia, "la nivelul reclamantului, care avea şi calitatea de ordonator de credite, persoana însărcinată CFPP a acordat în data de 20.07.2016 şi 17.08.2016 vize CFPP în perioada în care aceasta se afla în concediu de odihnă", raportat la faptul că reclamantul a fost numit ulterior în funcţia de inspector general şcolar, respectiv în data de 31.08.2016, contractul de management din care izvorăşte acestă obligaţie prevăzută la art. 4 lit. B) pct. 11, fiind perfectat la data de 06.09.2016, judicios reţinând instanţa de primă jurisdicţie că aceste neregularităţi nu pot fi sub nici o formă imputate reclamantului, care le acea dată nu ocupa încă respectiva funcţie şi implicit calitatea de ordonator de credite.
Aşadar, în acord cu instanţa de fond şi instanţa de control judiciar constată că, în speţă contractul de management perfectat la 06.09.2016 nu poate constitui temei valabil pentru antrenarea răspunderii contractuale a managerului pentru nereguli la legislaţia finanţelor publice petrecute anterior acestei date şi chiar anterior numirii în funcţia de inspector general şcolar a reclamantului, respectiv la data de 20.07.2016 şi 17.08.2016.
Referitor la neîndeplinirea de către intimatul - reclamant a aceleiaşi obligaţii contractuale de la art. 4 lit. B) pct. 11 din contractul de management, pentru neemiterea de către reclamant, în calitatea sa de inspector general şcolar, a acordurilor pentru persoanele care exercită controlul financiar preventiv în cadrul entităţilor din subordine, potrivit prevederilor din Normele generale aprobate prin OMFP nr. 923/2014, reţine Înalta Curte că instanţa de fond, făcând o judicioasă interpretare a dispoziţiilor art. 6 Capitolul III privind " Numirea, suspendarea, schimbarea sau destituirea persoanelor desemnate să exercite activitate de control financiar preventiv propriu", ce reglementează în concret procedura numirii persoanelor desemnate să exercite controlul financiar preventiv la nivelul entităţilor publice subordonate Inspectoratului Judeţean Şcolar Caraş-Severin, în mod corect a constatat că, pentru numirea persoanelor cu această atribuţie de serviciu este absolut necesar ca entităţile aflate din subordinea entităţii publice ierarhic superioare ce emite acordul de numire să efectueze o solicitare scrisă de acest fel, însoţită de înscrisurile expres menţionate, către această entitate ierarhic superioară, iar recurentul - pârât nu a făcut dovada că aceste acorduri ar fi şi fost solicitate în scris de către entităţile din subordinea ISJ Caraş-Severin şi că ar fi fost ignorate şi nesoluţionate de entitatea ierarhic superioară, respectiv de inspectoratul al cărui conducător a fost intimatul - reclamant, prin urmare pretinsa neîndeplinire a obligaţiei imputate acestuia, este nefondată.
Instanţa de control judiciar nu poate reţine nici critica conform căreia prima instanţă ar fi interpretat greşit art. 4 lit. B) punctul 18 din Anexa 8 la OMECTS nr. 5557/2011 din 07 octombrie 2011 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic, ce reglementează obligaţia reclamantului "18. să prezinte anual ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice starea învăţământului şi stadiul implementării politicii educaţionale în judeţul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ./municipiul Bucureşti;"
În cadrul acestei critici recurentul susţine că, raportat la dispoziţiile anterior menţionate, " reclamantul avea obligaţia de a prezenta anual raportul privind starea învăţământului preuniversitar judeţean, adică cel târziu până la 31.12.2016".
Ori, raportat la înscrisurile existente la dosarul de fond, si această susţinere a recurentului este una nefondată, în condiţiile în care reclamantul a făcut dovada întocmirii respectivului Raport intitulat " Starea învăţământului preuniversitar din Judeţul Caraş-Severin An şcolar 2015-2016", acesta fiind înregistrat la ISJ Caraş Severin la data de 07.09.2016 şi făcut public, conform legii, şi pe site-ul instituţiei, reprezentanţii ministerului ridicând copii de pe acest raport în luna mai 2017, aspecte necontestate de recurentul-pârât.
Prin publicarea respectivului raport pe site-ul instituţiei rezultă cu evidenţă că autoritatea pârâtă a avut cunoştinţă de conţinutul acestui act, împrejurarea că intimatul-reclamant nu a făcut dovada comunicării acestui raport către minister neavând vreo consecinţă.
Deopotrivă, constată Înalta Curte că, deşi recurentul consideră că reclamantul a încălcat, prin neprezentarea raportului privind starea învăţământului - şi obligaţia de a transmite la termenele solicitate informările către MEN, în cauza nu s-a probat că i-ar fi fost solicitată reclamantului într-un termen anume de către pârât prezentarea acestui raport şi, chiar dacă legea nu face vorbire despre o solicitare prealabilă din partea MEN pentru prezentarea acestui raport, în mod corect a apreciat judecătorul fondului că nu se poate reţine că finalitatea cunoaşterii acestui raport de MEN nu a fost atinsă, cât timp el a fost făcut public prin publicarea pe site-ul ISJ Caraş-Severin, putând fi cunoscut conţinutul sau printr-o simplă accesare a site-ului instituţiei.
În condiţiile în care recurentul - pârât a prezentat la rându-i Parlamentului, conform art. 94 alin. (2) lit. v) din Lg. nr. 1/2011, raportul privind starea învăţământului preuniversitar din România pe anul şcolar 2015-2016, înseamnă că au fost cunoscute de MEN toate rapoartele din judeţele ţării, pe baza cărora a elaborat raportul de ţară.
Or, faţă de toate aceste argumente, nu se poate reţine o neîndeplinire a obligaţiei reclamantului prevăzută de art. 4 litB pct. 18 corelat cu pct. 20 din contractul de management, cât timp raportul privind starea învăţământului în judeţul Caraş-Severin pentru anul şcolar 2015-2016 a fost elaborat, înregistrat la 07.09.2016 la ISJ Caraş-Severin şi făcut public, fiind, deci, cunoscut oricui şi opus şi pârâtului MEN, prin postarea sa pe site-ul instituţiei,finalitatea legii şi a prevederii contractuale fiind atinsă.
Aşadar, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile formulate sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, nesuspectibilă de reformare pe calea prezentului recurs.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei (anterior Ministerul Educaţiei Naţionale, respectiv Ministerul Educaţiei şi Cercetării), ca nefondat.
Totodată, raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. şi la soluţia ce se preconizează, fiind în culpă procesuală, urmează a fi obligat recurentul - pârât Ministerul Educaţiei (anterior Ministerul Educaţiei Naţionale, respectiv Ministerul Educaţiei şi Cercetării), ca " parte care pierde procesul", la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A., constând în onorariu de avocat, conform chitanţei de plată nr. x din data de 12.05.2021 şi facturii fiscale nr. x din aceeaşi dată, ataşate în original la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei (anterior Ministerul Educaţiei Naţionale, respectiv Ministerul Educaţiei şi Cercetării) împotriva sentinţei civile nr. 244 din 3 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul -pârât la plata sumei de 1500 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul -reclamant.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 18 mai 2021.