Anti-Corruption Directorate's annulment appeal rejected; prior decision upholding CSM prosecutor resolution stands.

Şedinţa publică din data de 20 mai 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii. Sentinţa primei instanţe.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Inspecţia Judiciară, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi intervenientul accesoriu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, a solicitat anularea în parte a Hotărârii secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 686/31.10.2017, în ceea ce priveşte măsurile dispuse la art. 3, art. 4 şi art. 5 din această hotărâre.

Prin sentinţa civilă nr. 2547 din 31 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes ca neîntemeiate, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Inspecţia Judiciară, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, şi, pe cale de consecinţă, a anulat în parte Hotărârea secţiei pentru procurori a CSM nr. 686/31.10.2017, respectiv art. 3, 4 şi 5 din hotărârea atacată şi a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul PÎCCJ - DNA, ca neîntemeiată.

2. Recursul formulat împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi intervenientul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, ambele recursuri fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

3. Decizia instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 4396 din 30 septembrie 2021, Înalta Curte, cu majoritate, a admis recursurile declarate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi de intervenientul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei civile nr. 2547 din 31 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta Inspecţia Judiciară.

A anulat art. 5 din Hotărârea secţiei pentru procurori a CSM nr. 686/31.10.2017, fiind respinsă în rest cererea principală.

A admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul PÎCCJ - DNA în favoarea pârâtului CSM.

4. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 4396 din 30 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat contestaţie în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 42 alin. (1) pct. 6 şi 9 şi art. 13 C. proc. civ.

După ce sunt redate de către contestator dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., susţine că în alcătuirea completului care a judecat cauza a intrat un judecător incompatibil, care nu a formulat cerere de abţinere, judecător aflat în una din situaţiile expuse de art. 42 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cea de la pct. 6, respectiv "dacă între el, soţul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, şi una dintre părţi a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainate de a fi desemnat să judece pricina".

Astfel, menţionează că unul din judecătorii completului de judecată ce a soluţionat dosarul nr. x/2018 constituit la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost el însuşi citat ca martor în dosarul penal nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dosar în care a fost cercetat şi trimis în judecată fratele acestuia (rudă până la gradul al patrulea în sensul art. 42), dosar penal nr. x/2013 în care a semnat declaraţia de martor din data de 3 iulie 2014.

Susţine, totodată, că acest judecător a avut calitatea de persoană interesată în dosarul penal nr. x/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dosar penal în care a fost emisă Ordonanţa de clasare nr. 313/P/2014 din 9 octombrie 2018, din conţinutul căreia rezultă că şi împrejurarea că aceasta a fost interceptată de către organele de urmărire penală.

În atare situaţie, este evident faptul că acest judecător avea cunoştinţă de aceste împrejurări, şi ca atare aceasta se află într-o vădită situaţie de incompatibilitate în ceea ce priveşte soluţionarea unui dosar în care figurează ca parte contestatoarea Direcţia Naţională Anticorupţie şi ar fi trebuit aă formuleze cerere de abţinere, ceea ce nu s-a întâmplat, fiind invocate dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, arată contestatorul că dincolo de motivele de incompatibilitate vădită prevăzute în art. 42 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. coexistă acestora şi motivele de incompatibilitate reţinute în art. 42 alin. (1) pct. 9 (el, soţul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, se află în relaţii de duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori rudele acesteia până la gradul al patrulea inclusiv), dat fiind soluţia de clasare pronunţată de DNA faţă de judecătorul care a intrat în alcătuirea completului de judecată la soluţionarea dosarului nr. x/2020 prin care acesteia i-a fost adusă la cunoştinţă inclusiv împrejurarea că a fost interceptată în dosarul penal nr. x/2013

Susţine şi faptul că premisele dispoziţiei legale anterior arătate sunt complinite şi prin aceea că există pe rolul instanţelor judecătoreşti dosarul cu nr. x/2020 dosar ce are ca obiect acţiune în răspundere delictuală.

Afirmă contestatorul că principiul independenţei judecătorului creează premisele unui alt principiu - imparţialitatea judecătorului, iar între obligaţiile pe care aceste principiu le stabileşte în sarcina judecătorului se regăseşte şi aceea de evitare a conflictelor de interese.

Dat fiind ca imparţialitatea justiţiei reflectă imparţialitatea judecătorului atât cea interioară, cât şi cea percepută de un observator străin se poate afirma că în materia judiciară noţiunea de conflict de interese sunt incluse atât conflictele reale dintre interesul personal al judecătorului şi obligaţia de a judeca imparţial, cât şi împrejurările exterioare în care un observator rezonabil ar percepe sau ar putea să perceapă un astfel de conflict.

În concluzie, se susţine că sunt îndeplinite şi condiţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. respectiv în cauză există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului.

5. Apărările formulate în cauză

Atât intimata Inspecţia Judiciară solicitând respingerea ca nefondată a contestaţiei în anulare formulată susţinând în esenţă că una din condiţiile pentru a putea promova această cale de atac pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. este aceea ca partea să fi invocat excepţia corespunzătoare iar instanţa de recurs să fi omis să se pronunţe asupra ei, or în prezenta cauză, contestatorul nu a invocat o astfel de excepţie în recursul declarat.

Se arată că în dosar nu a fost invocată nici starea de incompatibilitate a vreunuia dintre judecătorii investiţi cu soluţionarea dosarului nr. x/2018 al ÎCCJ şi nu s-a formulat nici cerere de recuzare deşi contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţşie, Direcţia Naţională Anticorupţie avea cunoştinţă de prevbederile art. 44 C. proc. civ. care reglementează instituţia recuzării.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepţia inadmisibilităţii. În susţinerea acestei excepţii arată că din interpretarea dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. rezultă că interpretarea unui judecător din completul de recurs nu poate constitui motiv de contestaţie în anulare având în vedere faptul că incompatibilitatea nu este reglementată de normele de organizare judecătorească referitoare la compunerea şi alcătuirea instanţei ci de normele referitoare la participanţii la procesul civil, motiv pentru care nici nu poate fi invocată pe calea excepţiei, aşa cum prevede teza finală a textului de lege menţionat.

Singura cale procesuală prin care se poate invoca imcompatibilitatea unui judecător din completul de recurs este formularea unei cereri de recuzare în termenele şi condiţiile stipulate la art. 44-47 C. proc. civ. şi nicidecum prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare indiferent dacă completul competent să judece cererea de recuzare s-a pronunţat sau nu pe aceasta.

În atare situaţie, susţine intimatul Consiliul Superior al Magistraturii că prezenta contestaţie în anulare prin care contestatorul invocă incompatibilitatea unui judecător din completul de recurs ce a pronunţat decizia civilă nr. 4396/30.09.2021 este inadmisibilă.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este inadmisibilă calea de atac formulată, pentru considerentele ce urmează.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, şi permite părţii interesate să solicite instanţei care a pronunţat hotărârea atacată ca, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Contestaţia în anulare specială, reglementată de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi introdusă în patru cazuri distincte, respectiv atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

A doua ipoteză a acestui motiv de contestaţie în anulare vizează, în primul rând, încălcări ale normelor referitoare la alcătuirea instanţei, produse în faţa instanţei de recurs, iar în al doilea rând, pentru ca acest motiv să fie invocat, este necesar ca în faţa instanţei de recurs excepţia referitoare la alcătuirea greşită a instanţei să fi fost invocată, iar instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra excepţiei respective.

Prin urmare, neinvocarea excepţiei sau respingerea ei de către instanţa de recurs reprezintă situaţii care conduc la depăşirea limitelor acestui motiv de contestaţie în anulare

Prin contestaţia în anulare formulată, contestatorul invocă o pretinsă stare de incompatibilitate a unui judecător ce a făcut parte din completul de judecată ce a pronunţat decizia nr. 4396 din 30 septembrie 2019 în dosarul nr. x/2018 atacată cu prezenta cale de atac, în sensul că judecătorul respectiv se afla în situaţia reglementată de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., el însuşi a fost citat ca martor în dosarul penal nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dosar în care a fost cercetat şi trimis în judecată fratele acestuia (rudă până la gradul al patrulea în sensul art. 42).

Înalta Curte reţine că faţă de dispoziţiile art. 44 raportate la art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., pretinsul motiv de incompatibilitate trebuia invocat până la închiderea dezbaterilor în faţa instanţei de recurs, iar nu ulterior pronunţării deciziei atacate, cum este cazul în speţă.

Verificând înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că în faţa instanţei de recurs nu s-a invocat de către contestator excepţia referitoare la alcătuirea greşită a instanţei, condiţie sine qua non pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare

Reţine Înalta Curte că la momentul soluţionării recursului, contestatorul avea cunoştinţă atât de compunerea completului de judecată cât şi de existenţa cauzelor penale menţionate prin contestaţia în anulare astfel încât avea posibilitatea de a invoca excepţia referitoare la nelegala alcătuire a instanţei de recurs.

Totodată, se reţine şi faptul că nu a fost invocată de către contestator nici starea de incompatibilitate a vreunuia dintre judecătorii investiţi cu soluţionarea dosarului nr. x/2018 al ÎCCJ şi nici nu s-a formulat cerere de recuzare deşi contestatorul avea cunoştinţă de prevederile art. 44 C. proc. civ. care reglementează instituţia recuzării.

În atare situaţie constată Înalta Curte că, în prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., astfel încât contestaţia în anulare formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie va fi respinsă ca inadmisibilă

7. Temeiul legal al soluţiei adoptat

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele deduse judecăţii prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Deciziei nr. 4396 din 30 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2022.