Bailiff's disciplinary warning upheld as enforcement cost listing without itemized proof not negligence; Ministry's annulment appeal rejected and ordered to pay attorney's fees

Şedinţa publică din data de 20 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la 14.08.2019, reclamantul Ministerul Justiţiei a chemat în judecată pe pârâţii Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi A., solicitând anularea Hotărârii nr. 10/28.06.2019 pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins contestaţia formulată de Ministerul Justiţiei împotriva Hotărârii nr. 36/30.10.2018 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin decizia civilă nr. 762 pronunţată la data de 11 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, şi totodată, a respins cererea formulată de Ministerul Justiţiei ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii anterior menţionată a formulat recurs reclamantul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate şi admiterea contestaţiei formulată de Ministerul Justiţiei.

În motivarea recursului, se arată că modul de stabilite a cheltuielilor de judecată a fost reglementat prin norme juridice prevăzute atât în C. proc. civ. cât şi în Legea nr. 188/2000, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 aprobat prin OMJ nr. 210/C/2001 şi OMJ nr. 2550/2006.

Sfera cheltuielilor de executare este prevăzută la art. 670 alin. (3) C. proc. civ., norme juridice ce se completează cu dispoziţiile art. 670 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop.

Susţine recurentul că prin aceste dispoziţii legale au fost stabilite condiţiile ce trebuiesc a fi îndeplinite pentru o cheltuială să fie inclusă în sfera cheltuielilor de executare, şi anume: este dovedită cu documente justificative; este plătită pentru îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită; este avansată/plătită de către partea care a cerut îndeplinirea actului sau activităţii respective.

Simpla cerere de executare silită nu poate constitui în nicio situaţie document justificativ pentru o cheltuială de executare silită.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 65^12 din Statutul UNEJ şi al profesiei de executor judcătoresc aprobat prin Hotărârea UNEJ nr. 19/2010 cu modificările şi completările ulterioare, al căror conţinut este redat în cuprinsul cererii de recurs, şi susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la această condiţie, respectiv existenţa dovezilor pentru stabilirea unor cheltuieli de executare silită de către executorul judecătoresc.

Afirmă recurentul că în mod eronat a stabilit instanţa de fond că cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc se raportează la volumul de muncă al acestuia, în realitate acestea raportându-se la dovezile privind efectuarea acestora, dovezi ce nu au fost regăsite în dosarule ce au făcut obiectul controlului.

Eronată este şi reţinerea instanţei de fond că aceste cheltuieli s-ar încadra la pct. 5 al art. 670 alin. (3) C. proc. civ., respectiv cheltuieli efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită întrucât în sfera cheltuielilor de executare intră şi cheltuielile menţionate la pct. 6 şi 7 ale art. 670 C. proc. civ., iar pentru cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc trebuie îndeplinită cerinţa dovedirii acestora prin documente justificative.

Susţine recurentul că este eronată şi reţinerea instanţei de fond că dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 aprobat prin OMJ nr. 210/C/2001 ar fi fost abrogate implicit prin dispoziţiile art. 670 C. proc. civ., întrucât aceste dispoziţii nu sunt abrogate ci ele vin în completarea celor ale C. proc. civ. în ceea ce priveşte modul de stabilire a cheltuielilor de executare silită.

Contrar celor reţinute de instanţă onorariul executorului judecătoresc nu reflectă doar efortul intelectual depus de acesta ci şi cheltuiala executorului judecătoresc, cpmplexitatea şi valoarea actului, precum şi răspunderea acestuia pentru actul îndeplinit.

Sintagma "cheltuiala executorului judecătoresc" ca parte componentă a onorariului său, include costurile de natură logistică ale actelor/operaţiunilor efectuate de acesta

4. Apărările intimaţilor.

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, arată intimatul că executorul judecătoresc îndeplineşte un serviciu public ce nu este gratuit, astfel că este exclusă posibilitatea sau ipoteza ca în cadrul procedurii execuţionale, executorul judecătoresc să suporte spezele procedurii din patrimoniul propriu fără a avea cel puţin posibilitatea recuperării acestora, invocând în acest sens dispziţiile art. 2 din Legea nr. 188/2000.

Totodată justificarea acestor cheltuieli pe care executorul judecătoresc are dreptul să le recupereze este dată şi de obligaţiile acestuia consfinţite în actele legislative care guvernează atât activitatea de executare silită cât şi cele de organizare profesională, logistică şi operaţională a formei de exercitare a profesiei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 10/28.06.2019 pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins contestaţia formulată de Ministerul Justiţiei împotriva Hotărârii nr. 36/30.10.2018 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018.

Prima instanţă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de Ministerul Justiţiei în contradictoriu cu pârâtul executor judecătoresc A., reţinând în esenţă că Noul C. proc. civ. detaliază cheltuielile de executare silită în art. 670 alin. (3), făcând distincţie între onorariul executorului judecătoresc (menţionat la pct. 2 al aceluiaşi articol) si cheltuielile efectuate cu ocazia emiterii altor acte de executare silita (pct. 5).

Constată Înalta Curte că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere faptul că prima instanţă a făcut o interpretare şi o aplicare corectă dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Prin cererea nr. x/26.07.2018, Ministerul Justiţiei a solicitat Consiliului de Disciplină declanşarea acţiunii disciplinare împotriva intimatului executor judecătoresc A., sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 47 lit. e) teza a doua din Legea nr. 188/2000, constând în "neglijenţă în efectuarea lucrărilor".

Prin Hotărârea nr. 36 din 30.10.2018, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost admisă în parte acţiunea disciplinară promovată de Ministerul Justiţiei pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 47 lit. e) teza a II-a, fiind aplicată executorului judecătoresc sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 49 lit. b) din Legea nr. 188/2000, respectiv "avertisment"

Reclamantul Ministerul Justiţiei a formulat contestaţie, respinsă prin Hotărârea Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti prin Hotărârea nr. 10 din 28.06.2019, prin care a fost respinsă contestaţia formulată, menţinută Hotărârea nr. 36/30.10.2018 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti

Împotriva Hotărârii nr. 30 din 28.06.2019 a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Ministerul Justiţiei a formulat cererea de chemare în judecată prin care a solicitat anularea acestei hotărâri, iar prin decizia civilă nr. 762 din 11 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea ca fiind neîntemeiată.

În esenţă, ceea ce se impută executorului judecătoresc a fost menţionarea în cuprinsul încheierilor de stabilire a cheltuielilor de executare, pe lângă onorariul său, şi a unor cheltuieli de executare pentru care nu se poate aprecia ca fiind justificate, reluând şi prin cererea de recurs aceleaşi susţineri, respectiv "simpla cerere de executare silită nu poate constitui în nicio situaţie document justificativ pentru o cheltuială de executare silită".

Prin recurs se critică hotărârea atacată pe considerentul că instanţa de fond nu a reţinut că fapta de a include în cuantumul total al cheltuielilor de executare şi cheltuielile pentru care nu există un document justificativ constituie abaterea prevăzută de dispoziţiile art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000.

În raport de normele legale incidente cauzei, recursul formulat este nefondat.

Dispoziţiile art. 670 C. proc. civ. prevăd:

"(1)Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.

(2)Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligaţia de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ţinut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum şi onorariul executorului judecătoresc şi, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporţional cu activitatea depusă de aceştia.

(3)Sunt cheltuieli de executare:

1.taxele de timbru necesare declanşării executării silite;

2.onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;

3.onorariul avocatului în faza de executare silită;

4.onorariul expertului, al traducătorului şi al interpretului;

5.cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită;

6.cheltuielile de transport;

7.alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.

(4)Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta. Dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privinţa acestor cheltuieli de executare nu este condiţionată de plata unei cauţiuni.

(5)În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepţia onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripţie.

(6)Pentru sumele stabilite prin aplicarea alin. (1)-(5), încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât şi pentru executorul judecătoresc."

Reţine Înalta Curte că norma legală enumeră la alin. (3) care sunt categoriile de cheltuieli de executare ce pot fi menţionate în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare întocmită de către executorul judecătoresc, iar la pct. 7 fiind menţionate, la nivel generic, cheltuielile prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite, în această categorie fiind incluse toate acele cheltuieli pentru care se face dovada necesităţii acestora.

Prin urmare, fiind utilizată de legiuitor noţiunea generică "cheltuieli prevăzute de lege/cheltuieli necesare desfăşurării executării silite" însemnează că nu a fost impusă obligaţia detalierii acestora, ci doar dovedirea lor, situaţie în raport de care susţinerile recurentului că "nu au fost detaliate pe sume pentru fiecare cheltuială în parte" nu pot fi primite.

În acord cu instanţa de fond, reţine şi Înalta Curte că într-adevăr textul art. 670 C. proc. civ. face distincţie între onorariul executorului judecătoresc şi cheltuielile efectuate cu ocazia emiterii altor acte de executare silită, însă prin această distincţie, intenţia legiuitorului a fost de a lăsa executorului judecătoresc onorariul ca expresie a efortului intelectual depus de acesta, şi a stabilit celelalte cheltuieli în funcţie de volumul de muncă pe care îl implică fiecare dosar în parte, de necesitatea desfăşurării procedurii de executare silită.

Pe de altă parte, este de observat şi faptul că dispoziţiile art. 670 alin. (3) pct. 3 C. proc. civ. nu conţin vreo distincţie între cheltuieli convenite/cheltuieli efectuate/cheltuieli achitate, iar alin. (4) al aceluiaşi articol are în vedere stabilirea de către executorul judecătoresc a sumelor datorate ce urmează să fie plătite în principiu de către debitor.

Prin urmare nu pot fi validate susţinerile recurentului, normele juridice în discuţie neavând o formulare explicită în sensul instituirii unei obligaţii de detaliere a cheltuielilor de executare necesare desfăşurării executării silite.

Pe de altă parte, conţinutul constitutiv al abaterii disciplinare pentru care s-a solicitat sancţionarea intimatului constă într-o "neglijenţă în efectuarea lucrărilor", respectiv o atitudine de nepăsare, de lipsă de grijă, de lipsă de interes în îndeplinirea unei îndatoriri.

Împrejurarea că executorul judecătoresc nu a detaliat cheltuielile de executare pe sume pentru fiecare cheltuială în parte nu poate constitui abaterea prevăzută de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000.

Totodată, Înalta Curte reţine şi faptul că aprecierea în cadrul unui control disciplinar a modului de aplicare şi interpretare a normei juridice precitate de către executorul judecătoresc cu consecinţa reţinerii unei abateri disciplinare şi a aplicării unei sancţiuni disciplinare excede art. 47 lit. e) din Legea nr. 199/2000 republicată, care vorbeşte despre "neglijenţă în efectuarea lucrărilor". Referitor la abaterea în discuţie, din punctul de vedere al laturii obiective, reţine Înalta Curte că trebuie să se identifice o neglijenţă neechivocă, iar nu una ce ar reieşi ca urmare a interpretării sau aplicării dispoziţiilor legale.

În plus, eventuala vătămare suferită de către debitor, în măsura îndeplinirii condiţiilor specifice, poate fi remediată prin sesizarea instanţei de judecată cu o contestaţie la executare în cadrul căreia să fie analizată legalitatea încheierii executorului judecătoresc sub aspectul cuantumului total al cheltuielilor de execuatre.

Cu privire la cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.: "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său".

În jurisprudenţa sa în cauzele împotriva României (cauza Costin c. României, hotărârea din 26 mai 2005, par. 43; cauza Străin şi alţii c. României, hotărârea din 21 iulie 2005; cauza Petre c. României, hotărârea din 27 iunie 2006), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

În raport de soluţia de respingere a recursului, instanţa va admite cererea şi va obliga recurentul la plata sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată onorariu de avocat, în favoarea intimatului A..

Pentru toate argumentele expuse, Înalta Curte constată că recursul promovat este nefondat, astfel că îl va respinge ca atare, soluţia instanţei de fond fiind corectă din perspectiva criticilor anterior analizate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 762 din 11 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 RON reprezentând onorariu avocat solicitate de intimatul pârât A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2022.