Discriminatory salary grid promotion based on union membership: failure to meet elements of direct and indirect discrimination under Ordinance 137/2000

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, la data de 07.02.2019, sub nr. x/2018, reclamanţii A., A., B., C. şi D. au chemat în judecată pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Societatea de Transport Bucureşti - STB S.A., solicitând: anularea hotărârii nr. 610/18.10.2017 emise de către pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi, pe cale de consecinţă, să se constate săvârşirea de către Regia Autonomă de Transport Bucureşti a faptelor de discriminare prevăzute de art. 7 lit. a), b) si f din O.G. nr. 137/2000, să se dispună înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii, să se dispună obligarea părţii care a săvârşit fapta să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii judecătoreşti şi obligarea pârâtului Consiliul National pentru Combaterea Discriminării să aplice sancţiunile corespunzătoare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1166 din 26 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., A., B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Societatea de Transport Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanţii A. şi A. au declarat recurs împotriva sentinţei nr. 1166 din 26 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.: Hotărârea va cuprinde: . . . . . . . . . .b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale pârtilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţa pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile pârtilor".

În opnia recurenţilor, analizând, considerentele hotărârii atacate, rezultă în mod evident omisiunea instanţei de apel de a analiza toate apărările formulate de către recurenţi.

În concluzie apreciază recurenţii că, considerentele hotărârii atacate fac imposibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţate

Recurenta mai susţine că, hotărârea atacată a fost pronunţată cu incălcarca normelor de drept material.

Astfel, în ceea ce priveşte faptele reclamate, constând în acordarea grilelor de salarizare în mod discriminatoriu între salariaţi pe motiv că nu sunt membrii sindicatului reprezentativ, apreciază recurenta că, aşa cum rezultă din probele administrate în dosar, în speţă sunt indeplinitc în mod cumulativ condiţiile pentru ca faptele să fie calificate drept fapte de discriminare, însă, instanţa de fond a omis să analizeze aceste apărări referitoare la: existenta unui tratament diferenţiat, existenta unui criteriu de discriminare, tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele utilizate în vederea atingerii acestui scop să nu fie adecvate şi necesare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că recurenţii au invocat motivarea lacunară a sentinţei şi nerespectarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., argumente circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi reţinută însă în cauză.

Înalta Curte aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentilor neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic de nelegalitate formulate prin recurs, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 a fost definită discriminarea directă ca fiind "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

Articolul 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 defineşte discriminarea indirectă ca fiind "prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare".

În cauză, prin Actul Adiţional nr. 2 la Contractul Colectiv de Muncă al RATB nr. 112/21.03.2014 pentru perioada 2014-2016 cu aplicabilitate de la 01.10.2015 şi, în baza Acordurilor nr. 2 şi 3 încheiate între R.A.T.B şi S.T.B. s-a stabilit schimbarea grilei de salarizare a conducătorilor de vehicule de la 20-21 (cât era grila până la 01.10.2015) la 21-22. Odată cu încheierea acestui contract colectiv de muncă a fost încheiat şi un Protocol (279204/17.08.2016) care stipula criteriile generale care trebuia avute în vedere pentru ridicarea în grilă (acordarea majorării salariale): competenţa profesională, disciplina în muncă, comunicarea, comportamentul în cadrul colectivului, lucrul în echipă, flexibilitate, eficienţă muncii, iniţiativa, abilităţi de organizare a muncii, vechime în muncă, să nu fii luat grila/să nu fii fost ridicat în grilă la momentul acordării majorării anterioare (01.102.2015 sau 01.11.2015).

Pe baza acestor criterii, s-a hotărât promovarea în grilă a 171 de conducători autobuz (dintr-un total de 320) din care, printre alţii, 158 membri ai sindicatului reprezentativ STB (din 233 astfel de membri), 8 membri ai unor sindicate nereprezentative (dintr-un total de 30), 6 nesindicalişti (dintr-un total de 31).

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, apartenenţa sindicală nu a fost avută în vedere drept criteriu de majorare salarială nici formal (în cuprinsul protocolului) şi nici practic.

Contrar susţinerilor recurenţilor, instanta constată că, majorarea nu le-a fost acordată pentru existenţa sancţiunilor disciplinare, recurentului A. pentru că nu îndeplinea criteriul comunicării.

Prin urmare, instanţa constată că aspectele sesizate de recurenţi nu se încadrează în dispoziţiile art. 2 alin. (1), (3) din O.G. nr. 137/2000, neîntrunind elementele constitutive ale faptei de discriminare, intimatul-pârât reţinând în mod corect că, nu apartenenţa sindicală a stat la baza diferenţierilor aplicate în politica de majorare salarială.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi A. împotriva sentinţei nr. 1166 din 26 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.