Legality of statutory pricing mechanisms for high-efficiency cogeneration and non-encroachment on regulatory authority competence.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's judgment that rejected the administrative action for annulment; the municipality prevailed in no respect, and the contested Government Ordinance remains in force. The dispute concerned the legality of a government ordinance establishing criteria and pricing mechanisms for high-efficiency cogeneration support, where the appellants (a heat distribution company and the municipality) challenged the ordinance on grounds of insufficient motivation, lack of competence (attributing regulatory power exclusively to the energy regulator), and violation of fundamental principles such as price transparency and consumer protection, arguing that the pricing method created illegal cross-subsidization. The court held that the ordinance was legally motivated via its supporting notes, that the government did not usurp the regulator's specific competence to set prices but rather established the regulatory framework, and that the appellants failed to demonstrate a breach of specific legal norms, with general principles being insufficient to ground annulment without proving a violation of the concrete statutory rules that elaborate those principles.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 20 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 61 alin. (3) C. proc. civ, art. 65 alin. (2) C. proc. civ; Legality of statutory pricing mechanisms for high-efficiency cogeneration and non-encroachment on regulatory authority competence: The dispute concerned the legality of a government ordinance establishing criteria and pricing mechanisms for high-efficiency cogeneration support, where the appellants (a heat distribution company and the municipality) challenged the ordinance on grounds of insufficient motivation, lack of competence (attributing regulatory power exclusively to the energy regulator), and violation of fundamental principles such as price transparency and consumer protection, arguing that the pricing method created illegal cross-subsidization. The court held that the ordinance was legally motivated via its supporting notes, that the government did not usurp the regulator's specific competence to set prices but rather established the regulatory framework, and that the appellants failed to demonstrate a breach of specific legal norms, with general principles being insufficient to ground annulment without proving a violation of the concrete statutory rules that elaborate those principles.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedSubstantive legal basis cited in the dispositive to support the dismissal of the appeal against the administrative act.
Procedural provision cited in the dispositive to ground the refusal of the appeal for lack of merit.
Full text
Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 2 februarie 2016, reclamanţii RADET şi Municipiul Bucureşti au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea parţială a H.G. nr. 1215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, respectiv a dispoziţiilor privind stabilirea preţurilor pentru energia termică şi energia electrică produse în centrale de cogenerare de înaltă eficienţă, obligarea pârâtului la emiterea unor noi reglementări care să prevadă stabilirea preţurilor pentru energia electrică şi pentru energia termică produse în centralele de cogenerare de înaltă eficienţă prin alocarea costurilor de producţie real efectuate între cele două forme de energie, în temeiul expertizei de specialitate ce se va efectua în cauză şi obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din data de 7 septembrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal având în vedere că numita RADET Constanţa a formulat şi depus la dosarul cauzei o cerere de intervenţie accesorie, a apreciat întemeiate cererile de amânare a cauzei formulate pentru ca acestea să studieze această cerere şi pentru a formula concluzii asupra admisibilităţii acesteia, a comunicat pârâtului Guvernul României un exemplar al cererii de intervenţie accesorie formulată în cauză de numita R.A.D.E.T. Constanţa precum şi un exemplar din intitulatele Precizări formulate de aceasta, un exemplar al Notei de probatoriu şi obiective de expertiză depuse de către reclamanţi la dosarul cauzei şi de asemenea şi un exemplar din întâmpinarea acestora la cererile de intervenţie accesorie formulate de Ministerul Energiei şi ANRE şi a amânat judecarea cauzei, acordând un nou termen de judecată.
Prin încheierea din 15 februarie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererile în probaţiune, privind expertizele termodinamică şi contabilă, a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată de reclamanţii RADET şi Municipiul Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a respins cererea de intervenţie accesorie în favoarea reclamantelor, formulată de RADET Constanţa, în ceea ce priveşte cererea de suspendare, a admis cererile de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului, formulate de ANRE şi Ministerul Energiei, în ceea ce priveşte cererea de suspendare şi a fixat termen pentru continuarea judecăţii la 15 martie 2017.
Prin sentinţa nr. 1717 din 10 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanţii Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti - RADET Bucureşti prin administrator judiciar A. şi Municipiul Bucureşti, respectiv intervenienta accesorie în interesul reclamanţilor Radet Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenienţii accesorii în interesul pârâtului anume Ministerul Energiei şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE, având ca obiect "anulare act administrativ", s-a respins cererea de intervenţie accesorie în favoarea reclamantelor, formulată de Radet Constanţa şi s-au admis cererile de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului, formulate de ANRE şi Ministerul Energiei.
1.3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1717/10.05.2017, a încheierilor din data de 15.02.2017 şi 07.09.2016, toate pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal reclamantul Municipiul Bucureşti a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea Sentinţei şi a încheierilor recurate şi rejudecarea litigiului în fond cu consecinţa respingerii cererilor de intervenţie formulate de ANRE şi Ministerul Energiei şi admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac exercitate reclamantul a susţinut următoarele:
1.3.1. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul susţine că întreaga motivare se compune din citate ale unor prevederi legale, din încercarea explicării scopului schemei şi a temeiurilor acesteia, adică din anumite aspecte generale ce se regăsesc şi în situaţia de fapt din cuprinsul cererii de chemare în judecată. De asemenea, instanţa încearcă să îşi justifice refuzul de a se pronunţa asupra motivelor invocate de reclamanţi sub pretextul că acestea ar fi legate de puterea discreţionară a statului, iar instanţa nu ar avea competenţă să se pronunţe asupra oportunităţii alegerii tehnice făcute de stat.
Considerentele instanţei nu analizează în niciun fel motivele concrete invocate. Instanţa a ignorat motivele esenţiale invocate de reclamanţi referitoare la încălcarea principiului accesibilităţii preţurilor la consumatori şi a celorlalte principii, la existenţa unei subvenţii încrucişate, avantajarea energiei electrice şi eludarea raţiunii centralelor în cogenerare, încălcarea cadrului legal aplicabil pentru stabilirea/ajustarea preţului energiei termice şi a bonusului prevăzut de schema de sprijin de promovare a cogenerării de înaltă eficienţă în România.
Având în vedere neanalizarea de către prima instanţă a motivelor invocate prin cererea de suspendare în demonstrarea cazului bine justificat, nefiind cunoscute considerentele pentru care instanţa a înlăturat argumentele invocate şi pentru conservarea drepturilor sale, se arată că menţine aceste motive făcând trimitere la acestea.
În al doilea rând, instanţa nu a motivat în fapt şi în drept nici respingerea tuturor capetelor de cerere. Astfel, instanţa se referă doar la anularea actului administrativ. În ceea ce priveşte capătul (iii) al cererii şi capătul de cerere având ca obiect anularea răspunsului la plângerea prealabilă nu există nicio analiză şi motivare şi nici măcar o referire pe cale de consecinţă cu privire la aceste capete, faţă de soluţia asupra capătului (ii). În consecinţă, hotărârea instanţei este nemotivată şi din aceste puncte de vedere.
Motivarea corespunzătoare a hotărârii înseamnă, în acelaşi timp, garanţia că instanţa nu a judecat arbitrar şi, din acest punct de vedere, constituie o parte componentă a dreptului la un proces echitabil.
Conform art. 20 C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, regulă ce nu a fost respectată în speţă.
Prin urmare, acest motiv de recurs se încadrează în opinia recurentului şi în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate anterior se critică şi încheierea de şedinţă din data de 23.11.2016 despre care se afirmă că nu este motivată.
După ce în prealabil a încuviinţat proba, în cursul procedurii de obţinere a documentelor, fără a aştepta răspunsul la adresele a căror emitere a fost dispusă, instanţa a înţeles să revină asupra unei părţi din documentaţia care a stat la baza emiterii H.G. nr. 1215/2009.
Astfel, pe lângă caracterul confuz al paragrafului în care se argumenteză revenirea asupra acestui mijloc de probă, acesta conţine referinţe generale, fără să se ştie ce a avut în vedere instanţa pentru a pronunţa această soluţie.
De asemenea, lipsa motivării încalcă dreptul reclamantului la un proces echitabil şi dreptul la apărare.
În plus, încălcarea acestor drepturi intervine chiar prin revenirea asupra probei care fusese încuviinţată, probă care ar fi putut întări criticile reclamantei, neexistând nicio raţiune juridică pentru care instanţa să revină asupra acestei probe pe parcursul soluţionării cauzei şi fără să aştepte răspunsul la adresele transmise.
De asemenea, se apreciază că cele reţinute de instanţă sunt şi străine de cauză.
Astfel, instanţa apreciază că s-ar specula conţinutul relevant al acestei documentaţii.
Or, de vreme ce documentaţia nu era cunoscută şi făcea parte din actele care au stat la baza emiterii H.G. nr. 1215/2009, nu poate fi înţeleasă observaţia inutilă şi lipsită de relevanţă a instanţei.
Totodată, este străină referirea instanţei la decizia de avizare (fără a se cunoaşte care decizie care de vreme ce nu este identificată), care ar fi un aviz pentru acordarea ajutorului de stat şi nu ar avea în vedere niciun aspect relevant pentru cauză.
Critici similare sunt aduse şi încheierii din data de 12.04.2017 şi implicit a sentinţei pronunţate.
Deşi instanţa a încuviinţat proba cu documentaţia care a stat la baza emiterii H.G. nr. 1215/2009, iar aceasta nu a fost depusă la dosarul cauzei, deşi fiecare dintre instituţiile publice a precizat că cealaltă ar deţine documentaţia, iar la termenul din 12.04.2017, faţă de precizarea Ministerului Economiei s-ar fi impus revenirea cu adresă la Ministerul Energiei, instanţa a respins solicitarea trecând la judecata pe fondul cauzei.
Prin încheierea din data de 12.04.2017, instanţa a reţinut că nu se mai impune revenirea cu adresă la Ministerul Energiei care, la momentul la care a învederat instanţei că este posibil ca parte din documente să se regăsească la Ministerul Economiei, iniţiator la acel moment al actului a şi făcut precizarea că s-a depus documentele care se află în posesia sa.
Or, motivarea instanţei este una superficială, ratificând haosul existent la nivel instituţional în ceea ce priveşte acest act administrativ şi superficialitatea cu care prezenta cauză a fost tratată de pârât şi celelalte autorităţi implicate. Astfel, soluţia instanţei nu respectă cerinţele de motivare conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Prin Sentinţa recurată instanţa a făcut referire la pronunţarea de către Comisia Europeană a unei decizii de aprobare a ajutorului de stat, ceea ce în viziunea instanţei ar presupune evaluări complexe de ordin economic şi tehnic şi, prin urmare, o putere discreţionară a statului, invers proporţională cu posibilitatea de cenzură din partea instanţei.
În acest context, rezultă că înscrisurile solicitate erau relevante pentru a verifica întinderea analizei efectuate de Comisie atunci când a aprobat ajutorul de stat mai ales dacă a verificat pe fond legalitatea prevederilor H.G. nr. 1215/2009, inclusiv a mecanismelor de calcul din perspectiva dreptului european sau nu. Or, poziţia Municipiului Bucureşti este că s-a făcut doar o analiză formală a schemei de ajutor de stat propuse de Guvernul României, exclusiv din perspectiva întrunirii cerinţelor formale privind ajutorul de stat.
Mai mult decât atât, în motivare instanţa face trimitere la documente nedepuse la dosar care s-ar regăsi pe unele site-uri de internet, acte care ar constitui operaţiuni administrative integrante din actul administrativ lato sensu.
Or, de vreme ce instanţa a respins probele solicitate de reclamanţi, trebuia să se pronunţe doar prin raportare la documentele pe care autoritatea emitentă a înţeles să le depună la dosarul cauzei. Întemeindu-şi soluţia pe înscrisuri extrinseci dosarului, după ce respinsese probele solicitate de recurent, instanţa a pronunţat o soluţie ce încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum şi principiul contradictorialităţii.
Aceste argumente sunt valabile şi în privinţa nelegalităţii încheierii din data de 23.11.2016 şi, implicit a Sentinţei recurate.
De vreme ce la dosarul cauzei nu a fost depusă documentaţia aferentă actului administrativ, este de neconceput cum s-a putut totuşi reţine că H.G. nr. 1215/2009 îndeplineşte cerinţa motivării, dar şi că restul motivelor ar fi neîntemeiate, cu consecinţa respingerii acţiunii.
Prin încheierea din data de 15.02.2017, instanţa a respins proba cu expertizele solicitate reţinând asemenea unui apărător al pârâtei pretinsul caracter vădit inutil, nerelevant şi neconcludent pentru soluţionarea prezentei cauze, în raport de limitele judecăţii impuse de capetele de cerere şi de controlul de legalitate al unei metodologii, pe care trebuie să îl facă instanţa. Astfel, capătul de cerere invocat privind adoptarea unei noi metodologii presupune obligarea la respectarea anumitor criterii, cerinţe, principii, rigori şi reguli, pretinse de reclamante ca fiind nesocotite de actuala metodologie, nicidecum impunerea către pârât a unei anumite formule de calcul sau a alteia, astfel încât să fie necesară stabilirea ei de către un expert în termoenergetică.
În privinţa expertizei contabile, cele reţinute de instanţă în sprijinul respingerii probelor cu expertizele solicitate nu echivalează cu o motivare în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind o motivare superficială şi generală. Instanţa face trimitere la limitele judecăţii impuse de capetele cererii, fără a arăta la ce se referă. Tocmai capetele de cerere şi controlul de legalitate pe baza motivelor invocate de reclamanţi demonstrau utilitatea, pertinenţa şi concludenţa probei.
Instanţa nu argumentează în concret, în fapt şi în drept, prin raportare la obiectul cauzei, la critice invocate şi la capetele de cerere de ce probele nu ar fi fost utile, pertinente şi concludente.
Se mai apreciază că considerentele sumare ale instanţei sunt străine de natura pricinii, întrucât instanţa vorbeşte despre controlul de legalitate al unei metodologii, deşi în speţă actul administrativ este reprezentat de o hotărâre de guvern, fiind criticate, printre altele dispoziţiile legale din cuprinsul acesteia care reglementează modalităţile de calcul al preţurilor energiei termice şi electrice produse în cogenerare.
Pe de altă parte, proba cu expertiza în specialitatea termoenergetică era utilă, pertinentă şi concludentă pentru capătul al cererii, capăt care a făcut obiectul cererii şi a fost ignorat de prima instanţă.
Tocmai având în vedere caracterul complex şi tehnic al actului administrativ atacat şi al motivelor invocate prin cererea reclamantului, precum şi pentru o bună înţelegere de către instanţa de judecată a acestor motive inclusiv din punct de vedere practic, aceste probe erau utile, pertinente şi concludente pentru în scopul justei soluţionări a cauzei.
Se mai apreciază a fi contradictorii considerentele instanţei din perspectiva faptului că, iniţial, instanţa apreciază că probele sunt inutile prin raportare la pretinsele limite ale judecăţii impuse de capetele de cerere, pentru ca în paragraful următor, să se refere totuşi la capătul de cerere care indica în mod expres necesitatea expertizei şi care releva practic, utilitatea probei prin raportare la limitele judecăţii impuse de capetele de cerere. Însă, pentru a respinge proba, în ciuda utilităţii acesteia prin raportare la acest capăt de cerere, instanţa s-a folosit de un considerent străin cauzei aşa cum s-a arătat.
Prin respingerea acestor probe, instanţa a refuzat în opinia recurentului dreptul acestuia la apărare şi la probe suplimentare în sprijinul cererii sale, încălcând astfel şi dreptul la un proces echitabil, fiind astfel incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.
Referitor la sentinţa recurată se susţine că a fost motivată în mod contradictoriu, întrucât a reţinut instanţa că principiile a căror încălcare a fost invocată ar fi lipsite de sancţiune sau că nu ar fi fost demonstrată o astfel de sancţiune, deşi apreciază că excesul de putere determină necesitatea unei cenzuri din partea instanţei.
Se mai apreciază că instanţa a plasat analiza criticilor referitoare la încălcarea principiilor pe tărâmul nemotivării şi a aspectelor generale referitoare la aceste principii prin raportare la procedura de H.G. nr. 1215/2009, în condiţiile în care aceste considerente sunt străine cauzei, neavând legătură cu motivele concrete invocate de reclamanţi cu privire la încălcarea acestor principii.
Cu privire la considerentele instanţei de la pct. 5 din cuprinsul Sentinţeihotărârii atacate se apreciază că acestea sunt, de asemenea, străine cauzei.
În primul rând, este străină pricinii pretinsa analizare a restului motivelor subsumat fondului reglementării. Având în vedere obiectul cauzei, instanţa nu avea de analizat în general fondul reglementării, ci motivele de nelegalitate invocate în sprijinul anulării actului administrativ atacat.
În al doilea rând, caracterul străin al considerentelor instanţei din cuprinsul pct. 5 este generat de faptul că deşi instanţa precizează că instanţa ar analiza în cadrul acestei secţiuni restul argumentelor, cele reţinute de instanţă nu analizează motivele concrete de nelegalitate invocate de reclamanţi şi nu răspund la acestea.
Considerentele instanţei din cuprinsul secţiunii menţionate constituie aspecte generale referitoare la temeiurile în baza cărora ar fi fost adoptată H.G. nr. 1215/2009, la schema de ajutor de stat, la noţiunea de bonus, la faptul că acesta din urmă ar constitui ajutor de stat ceea ce ar presupune evaluări complexe de ordin economic şi tehnic şi o pretinsă putere discreţionară a statului.
În plus, contrar celor reţinute de instanţă, în speţă sunt criticate dispoziţiile legale care reglementează cum se calculează preţurile pentru energia termică şi electrică produsă în cogenerare, iar nu formula de calcul a bonusului în sine.
Se critică încheierea din 07.09.2019 prin care s-a apreciat admisibilă cererea de intervenţie accesorie a Ministerul Energiei şi ANRE din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Se pretinde că s-au admis cele două cereri de intervenţie accesorie printr-o motivare superficială, fără a analiza argumentele reclamantului referitoare la interesul, natura de sprijinire a apărării şi legătura de cauzalitate, ceea ce afectează şi dreptul de apărare al recurentului.
În opinia recurentului, cererile de intervenţie în sprijinul Guvernului României erau inadmisibile atât din perspectiva neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, cât şi a materiei contenciosului administrativ.
Astfel, dintr-o primă perspectivă, Ministerul Energiei şi ANRE trebuiau sa justifice un folos practic în ceea ce priveşte formularea cererilor de intervenţie.
Or, nu s-a dovedit şi nici nu s-a argumentat de către intervenienţi că pronunţarea unei hotărâri de anulare a H.G. nr. 1215/2009 sau de suspendare (având în vedere şi acest capăt de cerere soluţionat distinct de instanţă) ar fi fost de natură a afecta drepturile proprii ale intervenienţilor şi care ar fi acele drepturi.
Ministerul Energiei şi-a justificat pretinsul interes prin aceea că modificarea H.G. nr. 1215/2009 prin H.G. nr. 494/2014 este contrasemnată inclusiv de Ministerul delegat pentru energie de la momentul respectiv. Astfel, arată intervenientul Ministerul Energiei, domeniul de activitate este unul specific instituţiei sale, al energiei, fiind astfel justificat interesul terţului de protejare a propriului act.
De asemenea, în sprijinul dovedirii pretinsului interes, Ministerul Energiei a invocat o serie de prevederi lipsite de relevanţă din H.G. nr. 980/2015 susţinând că are interes de a proteja un act care ar intra în domeniul său de activitate.
Or, afirmaţiile intervenientului în vederea încercării dovedirii pretinsului interes nu erau întemeiate, neexistând niciun folos practic pe care Ministerul să îl poată justifica pentru promovarea acestui demers judiciar.
H.G. nr. 1215/2009 este emisă de Guvernul României, neexistând niciun prejudiciu pe care Ministerul l-ar fi suferit dacă nu ar fi formulat prezenta cerere de intervenţie.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie formulată de ANRE, aceasta a susţinut că interesul său ar fi justificat de faptul că ANRE este, alături de Ministerul Economiei, coiniţiator al H.G. nr. 1215/2009, iar schema de ajutor de stat este implementată de ANRE. Or, apreciem că aceste aspecte nu sunt în niciun caz suficiente pentru a demonstra vreun folos practic al ANRE pentru formularea cererii de intervenţie.
Prin urmare, se apreciază că intervenienţii nu au justificat un folos practic în vederea apărării poziţiei Guvernului României.
Dintr-o a doua perspectivă, având în vedere specificul prezentului litigiu în contencios administrativ din perspectiva pârâtului, intervenţia în prezenta cauză în calitate de pârât a unor alte persoane de drept public decât emitentul actului nu poate fi admisibilă. Astfel, Guvernul României este cel care a emis H.G. nr. 1215/2009, acesta având obligaţia suspendării şi, respectiv anulării parţiale a actului administrativ, în cazul admiterii cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, cererea de intervenţie accesorie în sprijinul pârâtului este inadmisibilă în această cauză, fiind vorba despre drepturile şi interesele Guvernului României cu privire la actul normativ emis de acesta.
Dintr-o a treia perspectivă, în ceea ce priveşte cererea de intervenţie formulată de ANRE, aceasta era inadmisibilă şi din perspectiva faptului că nu sprijinea apărarea Guvernului României, ci reprezenta în integralitatea sa o nouă apărare pe care pârâtul nu o ridicase în întâmpinare.
Astfel, dintr-o simplă analiză a cererii de intervenţie accesorie formulate de ANRE, se observa că aceasta nu constituia o sprijinire a apărării Guvernului, ci o apărare nouă, proprie, fără nicio legătură cu apărările formulate de pârâtul-intimat. ANRE a invocat aspecte total distincte faţă de cele invocate de Guvern. În plus, susţinerile ANRE au fost făcute prin raportare la alte acte administrative emise de aceasta, iar nu prin raportare la H.G. nr. 1215/2009.
Potrivit art. 61 alin. (3) C. proc. civ., cererea de intervenţie accesorie are natura unei simple apărări, intervenientul accesoriu care justifică un interes propriu, urmărind numai apărarea poziţiei părţii pentru care intervine. Intervenţia accesorie poate conduce la lărgirea cadrului procesual numai din perspectiva părţilor litigiului, nu şi în ceea ce priveşte obiectul acestuia.
Astfel, intervenientul accesoriu poate numai sprijini apărarea părţii pentru care intervine în proces, iar nu formula o apărare proprie, total distinctă şi nouă faţă de apărarea formulată de partea pentru care intervine.
Or, susţinerile ANRE din cuprinsul cererii de intervenţie accesorie au constituit în realitate susţineri şi apărări noi fără nicio legătură cu apărările formulate de pârât, ceea ce este inadmisibil şi contravine instituţiei şi reglementării intervenţiei accesorii.
Cererea de intervenţie accesorie poate fi formulată până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile extraordinare de atac.
Această concluzie este întărită, de altfel, şi de faptul că, potrivit art. 65 alin. (2) C. proc. civ., intervenientul ia procedura din stadiul în care se află, putând solicita administrarea de probe. Prin urmare, intervenientul nu poate veni cu o apărare distinctă de cea deja formulată, care nu a fost avută în vedere şi nu a fost utilizată de partea pentru care se intervine.
Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere faptul că potrivit art. 67 alin. (4) C. proc. civ., calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.
Prin urmare, cererea de intervenţie accesorie formulată de ANRE se impune a fi respinsă ca inadmisibilă şi din această perspectivă.
În mod similar şi având în vedere argumentele prezentate cu privire la cererea de intervenţie formulată de ANRE, se impuneau a fi respinse ca inadmisibile susţinerile Ministerului Energiei.
Contrar celor reţinute de instanţă, H.G. nr. 1215/2009, chiar împreună cu nota sa de fundamentare nu respectă dispoziţiile Legii nr. 24/2000 în privinţa motivării actului şi nici principiul motivării actului administrativ.
Dintr-o primă perspectivă, instanţa nici nu arată care ar fi raţiunea adoptării actului administrativ care ar reieşi din nota de fundamentare. De asemenea, scopul emiterii actului administrativ nu conduce per se la îndeplinirea cerinţelor de motivare, ci este numai unul dintre elementele instrumentului de motivare a actului administrativ prevăzut de art. 31 din Legea nr. 24/2000 (motivul emiterii actului administrativ).
Dintr-o a doua perspectivă, pretinsa conturare a actului administrativ lato sensu nu se numără printre elementele pe care trebuie să le respecte motivarea actului administrativ, operaţiunile administrative la care face referire instanţa şi care ar face parte integrantă din actul lato sensu nu ţin de motivarea actului administrativ în cauză, ci de procedura de aprobare a schemei de ajutor de stat.
Actele/operaţiunile administrative menţionate de instanţă, şi anume Nota de fundamentare, Avizul Consiliului Concurenţei şi Decizia C(2009)7085 a Comisiei Europene, chiar dacă ar ţine de procedura de aprobare a schemei de ajutor de stat, nu fac parte integrantă din motivarea actului administrativ. Ele nu cuprind referiri la H.G. nr. 1215/2009 în ceea ce priveşte stabilirea modalităţilor de determinare a preţurilor energiei termice şi electrice produse într-o centrală de cogenerare şi nici alte elemente prevăzute de lege cu privire la motivarea actului.
Dintr-o a treia perspectivă, motivarea actului administrativ trebuie să rezulte din actele anume prevăzute de lege (instrument de motivare, studii de impact, lucrări de cercetare etc.) conform art. 31 din Legea nr. 24/2000, iar nu din alte documente cu privire la care ar considera instanţa că ar contribui la motivarea (conturarea-conform exprimării instanţei) actului administrativ.
Dintr-o a patra perspectivă, legea prevede în mod expres ce anume trebuie să conţină motivarea, iar contribuţiile doctrinare în materie explică şi interpretează aceste prevederi legale, precum şi ce înseamnă îndeplinirea cerinţei motivării şi respectarea principiului motivării actului administrativ.
Astfel se observă că instanţa a analizat pretinsa motivare a actului administrativ prin raportare la chestiuni teoretice şi abstracte, iar nu prin raportare la criticile concrete invocate de reclamanţi cu privire la actul administrativ atacat.
Dintr-o a cincea perspectivă, H.G. nr. 1215/2009 nu este motivată în acord cu prevederile legale în materie din Legea nr. 24/2000 şi Legea nr. 52/2003.
Astfel, cerinţa motivării actului administrativ este o condiţie de legalitate a acestuia, constituind o garanţie pentru persoanele interesate împotriva arbitrariului, a cărei nerespectare conduce la nulitatea actului.
Motivarea reprezintă un element esenţial pentru formarea convingerii cetăţenilor cu privire la legalitatea şi oportunitatea actului administrativ, constituind, totodată, o garanţie a alegerii soluţiei optime de către organul de decizie. Motivarea actelor administrative trebuie să fie una efectivă, iar nu una formală. O motivare superficială echivalează cu lipsa motivării.
Motivarea actelor administrative are o bază constituţională care se regăseşte în prevederile art. 31 din legea fundamentală prin care este consacrat dreptul la informaţie.
Legislaţia naţională cuprinde o reglementare detaliată şi imperativă în ceea ce priveşte motivarea actelor administrative, esenţiale în acest sens fiind prevederile Legii 24/2000 şi Legii 53/2003.
Motivarea actului administrativ trebuie să existe încă de la momentul supunerii proiectului de act administrativ spre dezbatere publică, aşa cum stabilesc în mod expres prevederile art. 7 alin. (2) din Legea 52/2003.
H.G. nr. 1215/2009 nu conţine o motivare concretă a măsurii dispuse, fiind lipsit de relevanţă faptul că în preambulul acesteia sunt doar înşiruite prevederile legale presupuse a fi temeiul reglementării. Dincolo de indicarea temeiurilor de drept ce au determinat adoptarea H.G. nr. 1215/2009, emitentul era ţinut să arate din punct de vedere faptic raţionamentul pentru care s-a ajuns la emiterea reglementării.
Cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, instanţa a respins motivul referitor la necompetenţa Guvernului României, în opinia recurentului.
Se pretinde în acest context că instanţa nu a observat faptul că, atât în prezent, cât şi la momentul adoptării H.G. nr. 1215/2009, competenţele şi atribuţiile ANRE, precum şi rolul de autoritate de reglementare, inclusiv în ceea ce priveşte elaborarea ansamblului de reglementări obligatorii la nivel naţional, necesar funcţionării sectorului energiei electrice şi termice erau prevăzute de acte normative cu rang superior.
Astfel, potrivit O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea ANRE, competenţa de reglementare în materia sectorului şi pieţei de energie electrică, termică şi a gazelor naturale, inclusiv în ceea ce priveşte energia produsă în cogenerare aparţine ANRE. De asemenea, Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale consacră (art. 3 pct. 2 şi art. 7 din Legea nr. 123/2012 în privinţa energiei electrice şi art. 100 pct. 9 în privinţa gazelor naturale19) calitatea ANRE de autoritate de reglementare în materia energiei electrice şi a gazelor naturale.
Aceasta are, aşa cum rezultă din art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea ANRE, în calitate de autoritate independentă decizional, organizatoric şi funcţional, competenţa de a elabora, aproba şi monitoriza reglementările obligatorii la nivel naţional în aceste domenii, inclusiv în ceea ce priveşte preţurile energiei produse în cogenerare.
Astfel, se observă că O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea ANRE., reglementează în mod special competenţele ANRE, inclusiv acelea în materia stabilirii metodologiilor de calcul şi preţurilor pentru energiile termică şi electrică produse în cogenerare.
În consecinţă, reglementările din cuprinsul H.G. nr. 1215/2009 în materia preţurilor energiei termice şi electrice contravin dispoziţiilor legale de rang superior care stabilesc plenitudinea de competenţă a ANRE în acest domeniu.
Astfel, aceste dispoziţii prin care Guvernul impune din start modul în care ANRE trebuie să stabilească preţul de vânzare a celor două energii, golesc de conţinut competenţa ANRE în materia elaborării reglementărilor în materia preţurilor energiei produse în cogenerare.
În contextul în care ANRE era cea care avea competenţe de reglementare în materia preţurilor energiei produse în cogenerare, golirea de conţinut a acestei competenţe există şi în contextul în care prin dispoziţii din acelaşi act normativ
În consecinţă, se apreciază că în mod greşit instanţa a interpretat şi aplicat prevederile art. 21 şi 22 din H.G. nr. 1215/2009 raportate la art. 6 lit. d), art. 19 din acelaşi act normativ, precum şi ale art. 1 alin. (1) raportat la art. 9 din O.U.G. nr. 33/2007, în special lit. b), d) e), f), concluzionând că Guvernul nu impune ANRE niciun preţ de vânzare a energiei.
Instanţa a reţinut cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii că nu ar fi întemeiat motivul de nelegalitate privind încălcarea principiilor fundamentale, precum principiul transparenţei preţurilor şi a costurilor utilizate în stabilirea acestora, încălcarea dreptului la informare, încălcarea principiului protejării interesului public şi încălcarea principiului protecţiei consumatorilor
Cele reţinute de instanţă nu sunt de natură a susţine soluţia instanţei potrivit căreia aceste motive nu ar fi întemeiate, nu au în vedere argumentele prezentate de reclamanţi şi se bazează pe o aplicare greşită a legii de către instanţă, aşa cum vom demonstra în cele ce urmează.
Considerentele instanţei sunt unele generale, neanalizând aspectele referitoare la încălcarea fiecărui principiu şi drept în parte.
Deşi formulările instanţei sunt unele prolixe, se poate deduce că, în esenţă, instanţa exprimă ideea potrivit căreia prin motivele invocate s-ar reda o stare de fapt şi s-ar susţine încălcarea unor principii, iar acestei încălcări i s-ar atribui fără fundament o serie de sancţiuni, însă aceste sancţiuni nu ar exista.
Or, aceste considerente sunt eronate şi constituie o încălcare a dispoziţiilor legale invocate în sprijinul acestor motive, dispoziţii care consacră aceste principii şi respectarea lor, precum şi o aplicare greşită chiar a dispoziţiilor legale din care rezultă şi sancţiunea ce intervine în cazul acestor încălcări, respectiv ignorarea acesteia.
Invocarea încălcării acestor principii şi drepturi a fost invocată şi demonstrată prin raportare la situaţia de fapt concretă din speţă, respectiv prin raportare la mecanismele de calcul al preţurilor din cuprinsul H.G. nr. 1215/2009 şi la criticile aduse cu privire la aceste mecanisme.
Totodată, principiile şi drepturile a căror încălcare a fost invocată sunt prevăzute de lege şi guvernează piaţa energiei şi modalitatea de stabilire a preţurilor, nefiind vorba despre principii extrase din reglementări.
Încălcarea unor principii şi drepturi dă naştere unei sancţiuni, instanţa apreciind în mod greşit că ar fi vorba despre propriile concluzii ale reclamanţilor şi despre conferirea fără fundament a unor sancţiuni. De altfel, chiar instanţa reţine că reglementările care conţin acele principii sunt menite ele însele să asigure respectarea principiilor, cu toate că mecanismele de verificare sunt cele ce derivă din aceste reglementări.
Invocarea încălcării principiilor şi drepturilor a fost una concretă şi detaliată, iar contrar celor reţinute de instanţă această încălcare determină nelegalitatea mecanismelor stabilite prin dispoziţiile H.G. nr. 1215/2009.
Instanţa a omis prin aceste considerentele aferente acestor aspecte tocmai faptul că încălcarea principiilor şi drepturilor fundamentale invocate de reclamanţi se traduce într-un exces de putere pe care aceasta era datoare să îl constate şi să îl sancţioneze. Astfel, sancţiunea ce intervine în cazul încălcării principiilor derivă tocmai din excesul de putere.
Or, reclamanţii au invocat în contextul criticilor cu privire la încălcarea principiilor şi drepturilor săvârşirea unui exces de putere. Chiar şi în lipsa unei astfel de invocări, instanţa nu putea aprecia că încălcarea unor drepturi şi principii ar fi lipsită de sancţiuni şi nu ar conduce la nelegalitatea actului, cele reţinute de instanţă, constituind o înfrângere a dispoziţiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.
În continuare, recurentul reia dezvoltarea criticilor relative la aceste principii, aşa cum au fost ele expuse în cererea de chemare în judecată.
Reglementarea de către Guvernul României a preţului la energia termică şi energia electrică produse în cogenerare, astfel cum este prevăzută de H.G. nr. 1215/2009, s-a efectuat prin exces de putere, fiind încălcat inclusiv principiul legalităţii.
În ceea ce priveşte mecanismele de calcul al preţurilor energiilor în cogenerare prevăzute de H.G. nr. 1215/2009 sunt întrunite ambele ipoteze prevăzute de textul citat.
Astfel, pe de o parte, ANRE este cea care are competenţa de reglementare a preţului la energia termică şi electrică produsă în cogenerare cu respectarea unor limite impuse de lege, respectiv în condiţii de transparenţă, accesibilitate a preţurilor, protecţie a consumatorilor. Guvernul României a interferat în aceste competenţe ale autorităţii competente. Totodată, limitele în cadrul cărora trebuie stabilite preţurile au fost depăşite de Guvernul României prin modalitatea de stabilire a preţului la energia termică din cuprinsul H.G. nr. 1215/2009.
Pe de altă parte, prin depăşirea limitelor legale în care trebuie stabilite aceste preţuri, au fost încălcate drepturile legitime ale consumatorilor şi principiile fundamentale referitoare la stabilirea preţurilor, respectiv dreptul la informare, dreptul de a beneficia de preţuri accesibile şi transparente atât la energia termică, cât şi la energia electrică, principiul protejării interesului public, al protecţiei consumatorilor. Toate aceste drepturi şi principii sunt consacrate legislativ, expres şi imperativ.
Guvernul României a stabilit în mod discreţionar mecanismele de calcul al preţurilor energiilor produse în cogenerare, fără a exista nicio justificare a unei astfel de reglementări a preţului. În acest context, pe de o parte, RADET este în mod direct afectată prin cumpărarea unei energii termice la preţuri excesive, stabilite în condiţii de netransparenţă, iar consumatorii finali sunt în acelaşi sens obligaţi să plătească un preţ pentru energia termică care nu respecta niciunul dintre principiile acestei pieţe şi nici nu reflectă costurile reale determinate de producerea acestei energii, în timp ce preţul energiei electrice nu include niciun cost al producerii acestei energii în cogenerare. Mai mult decât atât, Municipiul Bucureşti este afectat de imposibilitatea asigurării de către RADET a continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică, având în vedere rolul social deţinut de Municipiul Bucureşti de a asigura o protecţie adecvată şi efectivă a populaţiei Municipiului Bucureşti.
În consecinţă, atât din perspectiva încălcării competenţei ANRE, cât şi din perspectiva încălcării drepturilor şi principiilor invocate, Guvernul României a săvârşit, în opinia recurentului, un exces de putere.
Se mai critică argumentele instanţei de fond referitoare la fondul reglementării, susţinându-se că soluţia instanţei de fond se întemeiază pe o încălcare şi aplicare greşită a prevederilor legale incidente şi chiar a celor indicate de instanţă, precum şi a dispoziţiilor legale invocate de reclamanţi în sprijinul motivelor invocate.
În speţă este contestat un act administrativ cu caracter normativ care face parte din dreptul intern, respectiv dispoziţii legale cuprinse în acesta, act normativ care este supus controlului de legalitate în condiţiile prevăzute de dreptul naţional.
Cu privire la acest act administrativ sunt invocate o serie de motive de nelegalitate care demonstrează inclusiv excesul de putere al Guvernului în ceea ce priveşte reglementările în cauză. Astfel, pe lângă aspectul referitor la nemotivarea actului administrativ, care afectează actul în întregul său, se consideră că s-a demonstrat pe larg faptul că mecanismele de calcul al preţurilor energiei termice şi electrice produse în cogenerare reglementate prin H.G. nr. 1215/2009 sunt nelegale, încălcând drepturi şi principii consacrate de lege, fiind emise cu exces de putere, prevederi legalecare determină o subvenţie încrucişată şi un ajutor de stat indirect.
Contrar celor reţinute de instanţă, aceasta poate efectua controlul de legalitate în cadrul acţiunii în contencios administrativ cu privire la motivele invocate.
În speţă nu s-a contestat acordarea ajutorului de stat, bonusul de cogenerare şi nici aspecte de oportunitate referitoare la ajutorul de stat aprobat, aşa cum în mod eronat reţine instanţa.
Astfel, referirile instanţei la schema de ajutor de stat, la bonus, la pretinsa opţiune aleasă de statul român pentru ajutorul de stat, la pretinsa putere discreţionară a statului în ceea ce priveşte acordarea ajutorului de stat nu au relevanţă pentru obiectul cauzei.
Aceasta pentru că reclamanţii au contestat nu acordarea ajutorului de stat ci mecanismele de calcul al preţurilor energiilor în cogenerare care sunt prevăzute în actul administrativ intern şi care nu au fost analizate sau ratificate de Comisia Europeană.
Comisia a aprobat în cadrul acestei proceduri schema de ajutor de stat aşa cum a fost propusă de autorităţile române, luând în considerare doar explicaţii ale autorităţilor române cu privire la anumite aspecte care nu au legătură cu obiectul acţiunii din prezenta cauză.
Autorităţile române sunt singurele responsabile de modalitatea în care au conceput şi implementat această schemă de sprijin.
Or, modalitatea în care Guvernul României a gândit şi a reglementat metodele de stabilire a preţurilor energiei termice şi electrice în cogenerare prezintă vicii de legalitate de substanţă ce se impun a fi cenzurare de instanţă.
În plus, Comisia Europeană nu a analizat legalitatea şi impactul mecanismelor de calcul al preţurilor energiilor produse în cogenerare şi nici nu a aprobat mecanismele pe baza cărora România a înţeles să stabilească preţurile energiei termice şi electrice în cogenerare.
H.G. nr. 1215/2009 nu pune în practică Decizia Comisiei Europene şi nici nu este în concordanţă cu aceasta. Relaţia dintre cele două acte este exact inversă. Astfel, proiectul H.G. nr. 1215/2009 a fost întocmit anterior Deciziei Comisiei Europene şi a fost solicitată aprobarea forului european strict pe aspectul ajutorului de stat. Comisia nu a făcut altceva decât să aprobe schema ajutorului de stat propus de guvernul României.
Comisia Europeană nu a analizat pe fond mecanismele de calcul al preţurilor energiei termice şi electrice produse în cogenerare. Schema de ajutor de stat a fost aprobată de Comisia Europeană în forma transmisă de România exclusiv din punctul de vedere al compatibilităţii ajutorului de stat cu Aquis-ul comunitar.
Aprobarea unei scheme de sprijin de către Comisia Europeană nu instituie o prezumţie absolută de legalitate a schemei de sprijin şi cu atât mai mult nu instituie vreo astfel de prezumţie cu privire la actul administrativ ce face obiectul prezentei cauze, iar girul Comisei Europene asupra unei scheme de sprijin nu acoperă/confirmă nelegalitatea H.G. nr. 1215/2009.
În concluzie Comisia Europeană nu a emis judecăţi cu privire la mecanismele de calcul al preţurilor sau analize de legalitate a acestor mecanisme din perspectiva dreptului naţional.
Comisia Europeană nu a aprobat H.G. nr. 1215/2009 sau prevederile acesteia, ci schema de ajutor de stat prezentată de România.
În ceea ce priveşte, considerentul instanţei referitor la Orientările comunitare privind ajutorul de stat pentru protecţia mediului 2008/82/01, arătăm că inclusiv acestea relevă nelegalitatea mecanismelor de calcul, chiar prin raportare la bonusul acordat.
Conform art. 107 din Orientări, Ajutorul de funcţionare pentru producerea de energie regenerabilă poate fi justificat pentru a acoperi diferenţa dintre costul producerii de energie din surse de energie regenerabile şi preţul de piaţă al tipului de energie în cauză. De asemenea, opţiunea 1 la care face referire instanţa, se referă la faptul că statele membre pot acorda ajutor de funcţionare pentru compensarea diferenţei dintre costul de producţie a energiei din surse regenerabile, inclusiv amortizarea investiţiilor suplimentare pentru protecţia mediului şi preţul pieţei pentru forma de energie în cauză. Sintagma "forma de energie în cauză" se referă deci la energia pentru producerea căreia care au fost efectuate costurile. Deci Orientările au în vedere acoperirea diferenţei dintre costurile de producţie ale energiei electrice din surse regenerabile şi preţul pieţei pentru această energie.
Ajutorul de stat pentru cogenerare (bonusul de cogenerare) a fost acordat exclusiv pentru producerea energiei electrice în cogenerare, nu şi pentru producerea energiei termice.
Astfel, bonusul ar trebui să aibă în vedere şi să se acorde pe baza costurilor de producţie a energiei electrice şi a preţului de piaţă pentru energia electrică. Pentru ca bonusul să se acorde în mod real pentru energia electrică, preţul de vânzare al acesteia ar trebui să acopere costurile de producere a acestei energii în cogenerare.
Or, de vreme ce preţul de piaţă al energiei electrice nu preia costurile de producţie, acestea fiind incluse integral în preţul de piaţă al energiei termice (şi achitat integral de consumatorii de energie termică) rezultă că bonusul nu este acordat în mod real pentru a acoperi o diferenţă dintre costurile de producţie ale energiei electrice şi preţul său de piaţă.
Astfel, bonusul acordat pentru energia electrică în cogenerare nu se determină pe baza diferenţei reale a costurilor de producţie şi veniturile rezultate din vânzarea celor două energii la preţul de piaţă, cum Guvernul în mod distorsionat a prezentat Comisiei Europene ci se determină pe baza unui mecanism controlat de autorităţile române singurele în măsură să restabilească legalitatea mecanismului de stabilire a preţului pentru energia termică produsă în cogenerare.
Cu toate acestea, acordarea bonusului sau formula de calcul a acestuia sunt lipsite de relevanţă din perspectiva obiectului cauzei de vreme ce în speţă este criticată şi demonstrată nelegalitatea mecanismelor de calcul, respectiv faptul că prin aceste mecanisme toate costurile de producţie în cogenerare sunt incluse doar în preţul energiei termice. Faţă de această modalitate de calcul, consumatorii de energie termică achită şi costurile de producţie a energiei electrice, iar Municipiul Bucureşti subvenţionează aceste costuri de producţie.
Prin urmare, opţiunea aleasă de statul român pentru ajutorul de stat, adoptarea H.G. nr. 1215/2009 în considerarea şi cu pretinsa respectare a Orientărilor, precum şi existenţa unei scheme de ajutor de stat nu pot constitui argumente în sprijinul soluţiei instanţei de respingere a cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte considerentele instanţei cu privire la pretinsa putere discreţionară a statului şi imposibilitatea instanţei de a o cenzura, acestea nu au legătură cu cauza şi sunt eronate.
În primul rând, aşa cum am arătat în speţă nu se contestă ajutorul de stat sau aspecte de oportunitate cu privire la acesta, astfel încât referirea instanţei la faptul că statul ar avea o largă apreciere în ceea ce priveşte aprobarea ajutorului şi limitele acordării ajutorului este lipsită de relevanţă. Presupusele evaluări complexe şi rigorile de avizare a ajutorului de stat nu constituie argumente pentru ca instanţa să invoce pretinsa imposibilitate a sa de a cenzura actul administrativ atacat.
Sub pretextul existenţei unei scheme de ajutor de stat, deşi nu aceasta a fost contestată, instanţa a refuzat să analizeze legalitatea mecanismelor de calcul prevăzute de H.G. nr. 1215/2009.
Or, instanţa trebuia şi putea să efectueze controlul asupra dispoziţiilor criticate. Criticile reclamanţilor se subsumau controlului pe care instanţa de contencios putea să îl facă şi nu vizau aprecierea statului cu privire la acordarea ajutorului de stat.
Mai mult decât atât, contrar celor reţinute de instanţă analiza criticilor reclamanţilor nu constituia o substituire a aprecierii guvernului cu propria apreciere economică. Aspectele invocate nu ţin de chestiuni economice, ci de nelegalitatea dispoziţiilor legale.
Statul nu beneficiază de o putere discreţionară absolută, România nefiind un stat totalitar ci o democraţie în care legea trebuie să fie edictată şi aplicată în interesul cetăţeanului. Oportunitatea este un element al legalităţii, semnificând conformitatea actului administrativ cu spiritul legii.
În al doilea rând, în speţă a fost invocat excesul de putere al Guvernului în ceea ce priveşte stabilirea mecanismelor de calcul criticate din cuprinsul H.G. nr. 1215/2009, iar sub acest aspect nu se poate ignora faptul că, în raporturile de drept administrativ, primează interesul public, ce vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, precum şi realizarea competenţelor autorităţilor publice.
Totodată, în dreptul administrativ, principiul proporţionalităţii este o limită a puterii discreţionare, a autorităţilor publice şi reprezintă un criteriu de exercitare a controlului jurisdicţional al actelor administrative discreţionare.
Excesul de putere reprezintă exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Excesul de putere semnifică exercitarea unei competenţe legale fără să existe o motivare rezonabilă sau fără să existe un raport adecvat între măsura dispusă, situaţia de fapt şi scopul legitim urmărit.
Or, în speţă, contrar celor reţinute de instanţă, dispoziţiile legale atacate nu sunt conforme spiritului legii, fiind contrare unei serii de prevederi legale, precum şi unor drepturi şi principii fundamentale stabilite prin normele Igale imperative.
Prin urmare, considerentele instanţei potrivit cărora nu ar putea cenzura limitele acordării ajutorului de stat (aspect care nici nu face obiectul cauzei) întrucât se plasează pe tărâmul oportunităţii nu pot fi avute în vedere.
În ceea ce priveşte invocarea de către prima instanţă a Deciziei CJUE nr. C-121/10, aceasta este de asemenea lipsită de relevanţă.
Astfel, pe de o parte, se consideră că s-a demonstrat nelegalitatea considerentelor instanţei referitoare la pretinsa oportunitate, precum şi nelegalitatea ignorării de către instanţă a excesului de putere săvârşit de Guvernul României.
Faţă de aspectele prezentate, se observă că instanţa a refuzat să analizeze motivele reclamanţilor cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, precum şi a prevederilor legale invocate în sprijinul criticilor invocate. Totodată, faţă de aspectele prezentate, rezultă că instanţa a aplicat greşit prevederile art. 72 din Legea nr. 13/2007, art. 9 din H.G. nr. 219/2007, precum şi Orientările şi considerentele Deciziei de ajutor de stat, în contextul în care aceste aspecte nu aveau legătură cu criticile invocate şi nu sunt de natură a sprijini soluţia instanţei de respingere ca neîntemeiată a acţiunii.
În ceea ce priveşte restul motivelor invocate de reclamanţi pe care se pretinde că instanţa nu le-a analizat, se reiau în sinteză criticile invocate prin cererea introductivă referitoare la impunerea unor clauze abuzive în raporturile contractuale dintre RADET şi producătorii de energie, în condiţiile în care pe baza prevederilor nelegale atacate se stabilesc şi preţurile reglementate la energia termică, iar aceste preţuri sunt impuse în relaţia contractuală dintre RADET şi ELCEN, precum dintre aceasta şi ceilalţi producători de energie.
În acelaşi context, se susţine că prin stabilirea preţurilor la energia termică şi electrică produsă în cogenerare în forma prevăzută de H.G. nr. 1215/2009 se ajunge la o subvenţie încrucişată între energia electrică şi energia termică, care este interzisă de lege.
Producerea energiei termice şi electrice în cogenerare presupune că, din aceeaşi materie primă, centrala în cogenerare produce simultan energie electrică şi energie termică, în proporţiile necesare acoperirii necesarului de consum la energia termică. Atunci când este produsă doar energie electrică, această producere nu este una în cogenerare şi, prin urmare, nu se aplică legislaţia corespunzătoare cogenerării, cum ar fi schema de ajutor pentru producătorii în cogenerare.
Ajutorul de stat pentru cogenerare (bonusul de cogenerare) a fost acordat exclusiv pentru producerea energiei electrice în cogenerare, nu şi pentru producerea energiei termice.
Pentru acordarea bonusului, trebuie să se determine cantitatea exactă de energie electrică produsă şi livrată dintr-o unitate de cogenerare, cu excluderea cantităţii de energie termică, aspect ce rezultă şi din cuprinsul art. 10 din H.G. nr. 1215/2009.
Anexa 2 lit. b) la H.G. nr. 219/2007 stabileşte în sensul în care calculul energiei electrice produse în cogenerare trebuie să se bazeze pe raportul efectiv energie electrică/energie termică, determinat pe baza caracteristicilor tehnice ale unităţii de cogenerare.
Prin H.G. nr. 1215/2009, Guvernul României a prevăzut faptul că ANRE stabileşte preţul pentru energia termică produsă şi livrată din centrale de cogenerare care beneficiază de schema de sprijin la nivelul preţului pentru energia termică livrată dintr-o centrală ce produce separat energie termică.
De asemenea, a prevăzut că preţul energiei electrice se stabileşte printr-un mecanism total străin de costurile efectuate pentru producerea acestei energii în cogenerare, pe baza preţului mediu de vânzare pe piaţă a energiei electrice realizat în anul anterior pe piaţa pentru ziua următoare şi pe piaţa intra-zilnică.
Or, combustibilul în centrala de cogenerare nu este utilizat numai pentru producerea energiei termice aşa cum este în cazul centralei care produce separat numai energie termică.
Cu toate acestea, în condiţiile mecanismelor de calcul al preţurilor energiei termice şi electrice produse în cogenerare, stabilite de Guvern prin H.G. nr. 1215/2009 şi aplicate de ANRE prin actele administrative emise în baza H.G. nr. 1215/2009, costurile pentru producerea energiei electrice în cogenerare sunt transferate exclusiv şi artificial pe seama energiei termice.
Practic, preţul energiei electrice produse în cogenerare este susţinut în prezent de preţul energiei termice produse de aceeaşi centrală, prin alocarea artificială către energia termică a tuturor costurilor de producere ale celor două tipuri de energie.
În aceste condiţii, preţurile energiei electrice şi bonusul sunt, de asemenea, nereale, toate costurile producţiei fiind transferate pe seama energiei termice.
Art. 9 lit. u) din O.U.G. nr. 33/2007 prevede că ANRE la măsuri prin care asigură că nu se realizează subvenţii încrucişate între activităţile de transport, distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi respectiv între energia electrică şi energia termică, în cazul cogenerării.
Această interdicţie este înfrântă prin prevederile referitoare la preţul energiei termice şi electrice produse în cogenerare din actul pe care l-am atacat.
Costurile de producţie a energiei electrice în centrala în cogenerare nu se reflectă în preţul acestei energii, ci se regăsesc în totalitate în preţul energiei termice fiind achitate integral de consumatorii de energie termică.
În vederea determinării unui bonus real pentru energia electrică, preţurile energiei termice şi electrice produse în cogenerare trebuie să se stabilească pe baza costurilor efective suportate pentru producerea fiecărei energii în cogenerare şi nu separat, prin aplicarea unei metode artificiale ce avantajează energia electrică faţă de energia termică. Numai astfel, preţul energiei electrice va îngloba costurile producerii acestei energii în cogenerare, în vederea determinării corecte a bonusului pentru energia electrică produsă în cogenerare.
Modalitatea de distribuire a costurilor între cele două forme de energie avantajează în mod nelegal şi netemeinic energia electrică, ceea ce determină nelegalitatea preţurilor atât pentru energia termică, cât şi pentru energia electrică, precum şi a bonusului.
Scopul bonusului de cogenerare este acela de a acoperi diferenţa dintre costurile totale de producţie în cadrul centralei de cogenerare şi veniturile obţinute din vânzarea energiei electrice.
În aceste condiţii în vederea stabilirii, pe de o parte, a preţurilor energiei termice produse în cogenerare, iar pe de altă parte a preţurilor energiei electrice produse în cogenerare, trebuie avute în vedere costurile efective suportate de producător pentru producerea fiecărui tip de energie. Astfel, preţurile nu se pot stabili în mod arbitrar de către autoritatea competentă, ci trebuie să reflecte costurile reale ale producerii celor două tipuri de energie.
Nu se pot stabili preţuri ale energiei termice şi electrice într-o modalitate abstractă sau predefinită, fără a avea în vedere cât anume s-a consumat efectiv pentru producerea acelei energii. Niciuna dintre energii nu poate prelua în preţul său costurile de producţie ale celeilalte.
Or, preţurile energiei termice şi electrice stabilite de Guvernul României nu sunt în concordanţă cu costurile efective de producţie ale energiei termice şi electrice în cogenerare.
Astfel, se impune stabilirea unei metode ştiinţifice de alocare a costurilor şi nu a uneia de oportunitate în favoarea energiei electrice.
În aceste condiţii, prevederile care reglementează mecanismele de stabilire a preţurilor energiei termice şi electrice în cogenerare prevăzute de H.G. nr. 1215/2009 sunt nelegale şi nejustificate, impunându-se stabilirea unor mecanisme de calcul pe baza cărora preţurile energiilor produse în cogenerare să fie stabilite pe baza costurilor de producţie a fiecărei energii.
Faţă de aceste aspecte se impune anularea prevederilor nelegale atacate.
1.4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare intimatele Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei solicitat respingerea recursului reclamantului, apreciind că hotărârea instanţei de fond precum şi încheierile premergătoare supuse cenzurii instanţei de recurs sunt legale, fiind motivate, şi date cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material şi procesual aplicabile.
Prin întâmpinare intimata Radet Constanţa a solicitat admiterea recursului reclamantului, apreciind hotărârea instanţei de fond nelegală.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi
2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte în constată că recursul reclmantului este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
2.1.1. Criticile de nelegalitate aduse încheierii de şedinţă din data de 23.11.2016 sunt nefondate.
În această privinţă reclamantul pretinde că instanţa de fond a revenit nemotivat asupra solicitării de comunicare la dosarul cauzei a corespondenţei purtate de Statul Român cu Comisia Europeană pe tema legiferării infralegale a garanţiilor de origine pentru energie electrică produsă în cogenerare de eficienţă înaltă, conduită procesuală care ar face incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.
Contrar acestor afirmaţii este de observat că instanţa de fond a respins ca nerelevantă cauzei această documentaţie, lipsa sa de pertinenţă fiind validată şi de instanţa de control judiciar. Această recalificare a mijlocului de probă anterior încuviinţat este suficientă pentru a oferi o explicaţie părţilor în proces cu privire la măsura dispusă, motivarea instanţei de fond sub acest aspect respectând exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Aserţiunile instanţei de fond în argumentaţia care a stat la baza respingerii în final a acestui mijloc de probă, în sensul că documentaţia solicitată este cea care a stat la baza emiterii avizului pentru acordarea ajutorului de stat prin actul normativ dedus cenzurii în prezenta cauză, constituie tocmai teza probatorie a acestui mijloc de probă, astfel că nu poate fi susţinută afirmţaia recurentului conform căreia considerentele instanţei de fond sunt străine de cauză.
Sub aspect procesual se impune a fi menţionat că încheierea de şedinţă prin care a fost încuviinţată iniţial solicitarea documentaţiei respective are un caracter preparatoriu, a cărei caracteristică constă în faptul că instanţa nu este legată de măsurile ordonate prin aceste încheieri, putând reveni asupra lor dacă acest lucru se impune pentru rezolvarea în mai bune condiţii a cauzei, aspect consacrat în mod expres în materie probatorie prin art. 259 C. proc. civ.
Or, din acest punct de vedere, încheierea de şedinţă analizată respectă exigenţele legale.
2.1.2. Nefondate sunt şi criticile recurentului aduse încheierii de şedinţă din 12.04.2017.
În această privinţă recurentul critică dispoziţia instanţei de fond prin care s-a revenit nemotivat asupra solicitării adresate Ministerului Energiei de comunicare a documentaţiei care a stat la baza emiterii H.G. nr. 1215/2019, documentaţie apreciată ca fiind relevantă pentru a verifica întinderea analizei efectuate de Comisie atunci când a aprobat ajutorul de stat în condiţiile în care s-ar fi verificat pe fond mecanismele de calcul ale acestui ajutor.
Contrar celor afirmate de recurentă, instanţa de control judiciar reţine că instanţa de fond nu a mai insistat în adresa de comunicare a documentaţiei de la Ministerul Energiei în considerarea faptului că documentele aflate în posesia acestei instituţii publice fuseseră comunicate, iar celelalte materiale în completarea acestei documentaţii s-ar putea afla în custodia Ministerului Economiei, care a fost iniţiatorul acestui act normativ. Având în vedere aceste consideraţii nu poate fi însuşită susţinerea recurentului referitoare la nemotivarea acestei măsuri procesuale, fiindu-i explicat de o manieră inteligibilă că un astfel de demers ar fi fost inutil, materialele care se aflau în posesia instituţiei publice solicitate fiind deja comunicate la dosarul cauzei.
2.1.3. Nu pot fi însuşite de instanţa de recurs nici criticile recurentului referitoare la nelegalitatea încheierii din data de 15.02.2017.
În această privinţă recurentul pretinde că în mod nelegal şi nemotivat au fost respinse mijloacele de probă cu expertiza termodinamică şi expertiza contabilă solicitate de reclamant.
În dezacord cu recurentul, instanţa de control judiciar reţine că instanţa de fond a respins aceste probe motivat, urmare a constatării caracterului lor inutil, nerelevant şi neconcludent în privinţa expertizei termodinamice şi a caracterului nerelevant în privinţa expertizei contabile.
În acest context este de menţionat că instanţa poate încuviinţa o expertiză tehnică atunci când se impune lămurirea unor împrejurări de fapt, aşa cum rezultă din art. 330 C. proc. civ. Or, raportat la obiectul specific al cauzei, care constă în verificarea legalităţii unui act administrativ cu caracter normativ în raport de actele normative cu forţă superioară pentru a căror organizare a executării lor a fost adoptat, a efectelor sale abstracte contrare legii, în mod evident nu sunt de lămurit împrejurări de fapt şi cu atât mai puţin nu este necesară consilierea instanţei de specialişti care să o lămurească din perspectiva domeniului lor de activitate.
Prin urmare, în mod legal şi motivat au fost respinse cererile reclamantului în probaţiune, respectiv cererile de efectuare a unei expertize termodinamice şi a unei expertize contabile.
2.1.4. Referitor la motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. relativ la sentinţa recurată, instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor, fiind afectată de viciu nelegalităţii hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.
Sub acest aspect se constată că hotărârea instanţei de fond răspunde cerinţei argumentării soluţiei adoptate, considerentele acesteia conţinând analiza complexă şi detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare şi diseminarea apărărilor părţilor împrocesuate.
Împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele reclamantei sau nu a analizat unele critici particulare, care intrau în contradicţie şi erau contrazise implicit de ansamblul considerentelor instanţei de fond nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere contradictorialitatea între considerentele hotărârii, în care unele argumente diminuează sau anihilează forţa explicativă a celorlalte, iar nu situaţia relevată de recurentă în care considerentele avute în vedere la fundamentarea soluţiei sunt contrarii motivelor de legalitate invocate de reclamantă, nefiind însuşite de instanţa de fond.
O soluţie sau alta a instanţei de fond presupune preluarea filtrată, totală sau parţială a argumentelor unei părţi în conflictul judiciar dedus judecăţii, astfel că respingerea acţiunii reclamantei s-a întemeiat pe argumentele invocate de partea adversă, însuşite de instanţa de fond, iar susţinerile reclamantei au fost apreciate, în consecinţă, nefondate.
Pe de altă parte, nu pot fi apreciate ca fiind contradictorii nici afirmaţiile instanţei la lipsa proprie de sancţiune a principiilor invocate a fi încălcate în procesul de adoptare a actului normativ contestat, fiind evidenţiat doar că numai atunci când încălcarea lor duce la conturarea unui exces de putere ar interveni sancţiunea nulităţii actului administrativ în condiţiile Legii nr. 554/2004.
În fine, motivele străine, în sensul motivului de casare suspus analizei, nu vizează motivele neinvocate de o parte, în cadrul apărărilor specifice formulate, ci motivele care nu au legătură cu cauza, categorie în care nu se situează argumentele instanţei de fond evidenţiate de reclamant.
Prin urmare, este nefondată această critică de nelegalitate.
2.1.5. Nu pot fi validate nici criticile recurentului referitoare la admisibilitatea cererilor de intervenţie accesorii formulate de Ministerul Energiei şi A.N.R.E.
Sub acest aspect recurentul a susţinut că încheierea de şedinţă din 07.09.2019 prin care au fost admise cele două cereri de intervenţii accesorii este nemotivată în privinţa acestei dispoziţii şi nelegală întrucât cererile de intervenţie nu erau admisibile, nefiind justificat interesul celor doi intervenienţi.
Luând în considerare aspectele teoretice anterior expuse, instanţa de control judiciar reţine că pretinsul caracter superficial al motivării, aşa cum susţine reclamanta, vizează o problemă de calitate a acesteia, de corectă şi profundă argumentare a măsurii procesuale luate, vizând în fapt legalitatea admisibilităţii cererilor de intervenţie. O asemenea constatare, deşi nu este reală, nu echivalează cu lipsa motivării unei măsuri procesuale, pentru a face incident art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Contrar susţinerilor recurentului, în cauză se verifică cu evidenţă interesul Ministerului Energiei şi a A.N.R.E. în formularea cererilor de intervenţie accesorie, cele două instituţii publice fiind iniţiatorii actului administrativ cu caracter normativ contestat, acesta conţinând norme care reglează şi conduita celor două instituţii în problematica pe care o abordează. Din acest punct de vedere nu se poate afirma că cei doi intervenienţi nu au justificat un folos practic la declanşarea procedurilor legale de intervenţie în acest proces, aşa încât se poate concluziona că în mod corect instanţa de fond a declarat admisibile cele două cereri de intervenţie.
2.1.6. Instanţa de control judiciar apreciază în acord cu judecătorul fondului că că actul administrativ contestat respectă rigorile de motivare impuse unui act administrativ cu caracter normativ, de natură tehnică.
Dincolo de aspectele teoretice relevate de recurent referitoare la exigenţa motivării unui act administrativ, privită în jurisprudenţă şi în legislaţie ca o cerinţă de legalitate a acestuia, este de subliniat că Legea nr. 24/2000 prevede cu caracter special că instrumentele de motivare ale hotărârilor de guvern sunt reprezentate potrivit art. 30 alin. (1) lit. b) de notele de fundamentare.
De asemenea, potrivit art. 31 din acelaşi act normativ "(1) Instrumentul de prezentare şi motivare include conţinutul evaluării impactului actelor normative, cuprinzând următoarele secţiuni:
a) motivul emiterii actului normativ - cerinţele care reclamă intervenţia normativă, cu referire specială la insuficienţele şi neconcordanţele reglementărilor în vigoare; principiile de bază şi finalitatea reglementărilor propuse, cu evidenţierea elementelor noi; concluziile studiilor, lucrărilor de cercetare, evaluărilor statistice; referirile la documente de politici publice sau la actul normativ pentru a căror implementare este elaborat respectivul proiect. Pentru ordonanţele de urgenţă vor fi prezentate distinct elementele obiective ale situaţiei extraordinare care impune reglementarea imediată, nefiind suficientă utilizarea procedurii parlamentare de urgenţă, precum şi eventualele consecinţe care s-ar produce în lipsa luării măsurilor legislative propuse;
b) impactul socioeconomic - efectele asupra mediului macroeconomic, de afaceri, social şi asupra mediului înconjurător, inclusiv evaluarea costurilor şi beneficiilor;
c) impactul financiar asupra bugetului general consolidat atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani), inclusiv informaţii cu privire la cheltuieli şi venituri;
d) impactul asupra sistemului juridic - implicaţiile pe care noua reglementare le are asupra legislaţiei în vigoare; compatibilitatea cu reglementările comunitare în materie, determinarea exactă a acestora şi, dacă este cazul, măsurile viitoare de armonizare care se impun; deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi alte documente relevante pentru transpunerea sau implementarea prevederilor legale respective; implicaţiile asupra legislaţiei interne, în cazul ratificării sau aprobării unor tratate ori acorduri internaţionale, precum şi măsurile de adaptare necesare; preocupările în materie de armonizare legislativă;
e) consultările derulate în vederea elaborării proiectului de act normativ, organizaţiile şi specialiştii consultaţi, esenţa recomandărilor primite;
f) activităţile de informare publică privind elaborarea şi implementarea proiectului de act normativ;
g) măsurile de implementare - modificările instituţionale şi funcţionale la nivelul administraţiei publice centrale şi locale.
(2) În situaţia în care reglementarea propusă se elaborează în executarea unui act normativ, motivarea trebuie să cuprindă referiri la actul pe baza şi în executarea căruia se emite.
(3) Forma finală a instrumentelor de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative trebuie să cuprindă referiri la avizul Consiliului Legislativ şi, după caz, al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Curţii de Conturi sau Consiliului Economic şi Social.
(4) Guvernul stabileşte structura şi conţinutul detaliat al instrumentelor de prezentare şi motivare pentru actele normative iniţiate de Guvern".
Art. 32 din Legea nr. 24/2000 dispune că "(1) Documentele de motivare se redactează într-un stil explicativ, clar, folosindu-se terminologia proiectului de act normativ pe care îl prezintă.
(2) Motivarea trebuie să se refere la forma finală a proiectului de act normativ; dacă pe parcurs s-au adus unele modificări proiectului, ca urmare a propunerilor şi observaţiilor primite de la organele de avizare, motivarea iniţială trebuie reconsiderată în mod corespunzător".
Aşa cum a reţinut în mod just instanţa de fond, din Nota de fundamentare care stă la baza actului normativ contestat se desprind cu suficienţă motivele care prezintă importanţă esenţială în economia actului atacat, care sunt menite să ofere destinatarilor lui ori terţilor interesaţi o informarea corectă asupra treburilor publice şi asupra problemelor de ordin personal, iar instanţei să permită efectuarea unui control de legalitate adecvat.
Este de semnalat, aşa cum s-a mai reţinut în jurisprudenţa instanţei supreme, că nu pot fi pretinse actului administrativ exigenţe similare în privinţa motivării cu cele solicitate hotărârilor judecătoreşti, pentru că nu se poate face abstracţie de caracterul său de act juridic unilateral, de faptul că emiterea lui este rezultatul valorificării raporturilor de putere publică a emitentului în raport de destinatarii lor, că în procedura de emitere a acestuia contenciosul îşi pierde din intensitate, chiar dacă legiuitorul a instituit obligaţia parcurgerii recursului graţios ori ierarhic.
De asemenea, referitor la întinderea motivării şi elementele sale de conţinut, aşa cum a reţinut instanţa de fond pe baza jurisprudenţei unionale citate în hotărârea atacată, motivarea se poate limita să menţioneze, pe de o parte, situaţia de ansamblu care a condus la adoptarea acestuia şi, pe de altă parte, scopurile generale pe care îşi propune să le atingă, fără a presupune în mod necesar şi esenţial o analiză comparativă, cu referiri la alte posibile soluţii la care emitentul ar fi putut recurge, cu atât mai puţin cu privire la explicitarea mecanismelor de calcul ale preţurilor energiei termice şi electrice în cogenerare.
2.1.7. Referitor la necompetenţa Guvernului în calitate de emitent a actului normativ contestat în prezenta cauză, recurentul insistă în critica că dispoziţiile art. 21 şi 22 din H.G. nr. 1215/2009 contravin dispoziţiilor de rang superior care stabilesc plenitudinea de competenţă a ANRE în acest domeniu, impunând acestei instituţii modalitatea de stabilire a preţului de stabilire a energiei termice şi electrice în cogenerare, contrar art. 13 din Legea nr. 13/2007.
În dezacord cu recurentul, instanţa de control judicar apreciază că prin dispoziţiile art. 22 se subliniază tocmai competenţa ANRE de stabilire a preţului pentru energia termică produsă şi livrată din centrale de cogenerare care beneficiază de schema de sprijin la nivelul preţului pentru energia termică livrată dintr-o centrală ce produce separat energie termică cu acelaşi tip de combustibil şi cu eficienţa de referinţă armonizată a producerii separate de energie termică.
De asemenea, prin art. 21 alin. (2) se precizează că preţul de vânzare al energiei electrice produse în cogenerare de înaltă eficienţă, prin contracte reglementate, este stabilit anual prin ordin al preşedintelui ANRE, fiind determinată numai ponderea preţului acesteia la nivelul a 90% din preţul mediu de tranzacţionare a energiei electrice realizat în anul anterior pe piaţa pentru ziua următoare.
Prin urmare, Guvernul în calitate de emitent al H.G. nr. 1215/2009 nu s-a substituit în competenţele A.N.R.E. de elaborare şi aprobare a metodologiilor de calcul necesare stabilirii preţurilor şi tarifelor energiei termice şi electrice, criticile recurentului sub acest aspect fiind nefondate.
2.1.8. Referitor la motivul de nelegalitate privind încălcarea unor principii fundamentale, precum principiul transparenţei preţurilor şi a costurilor utilizate în stabilirea acestora, încălcarea dreptului la informare, încălcarea principiului protejării interesului public şi încălcarea principiului protecţiei consumatorilor recurentul reia criticile de nelegalitate invocate în faţa instanţei de fond pretinzând că nerespectarea acestor principii în adoptarea actului administrativ cu caracter normativ de către emitentul acestuia concretizează un exces de putere ce se impune a fi sancţionat prin anularea acestuia.
Însă, din acest punct de vedere, în mod just a subliniat instanţa de fond că reclamantul după expunerea stării de fapt, a concluzionat asupra nesocotirii unor principii cărora li se conferă, fără fundament, o serie de sancţiuni, eludând veriga reglementării legale a cărei nesocotire ar fi trebui invocată sau a fost deja invocată şi analizată de instanţă (precum aspectul motivării).
În alte cuvinte, instanţa de fond a precizat caracterul subsidiar de izvor de drept al principiilor fundamentale ale dreptului, care indiferent de consacrarea lor legală, nu pot fundamenta sancţiunea nulităţii actului administrativ decât în situaţia relevării şi constatării încălcării normelor legale care concretizează aceste principii, care stăteau şi trebuiau să fie avute în vedere la adoptarea sau emiterea acestui act, spre respectarea principiului general al legalităţii.
Or, cu titlu de exemplu, respectarea dreptului la informare al cetăţenilor este realizat şi prin reglementarea cerinţei motivării actului administrativ, aspect asupra căruia s-a apreciat că instanţa de fond a concluzionat în mod just că a fost respectat, iar principiul protecţiei consumatorilor este dezvoltat şi concretizat printr-o legislaţie vastă, din care O.G. nr. 21/1992 constituie pilonul legislativ central, în care sunt reglementate drepturi cu caracter specific al consumatorilor, de care reclamantul nu s-a prevalat în demonstrarea nelegalităţii actului administrativ contestat.
Cu atât mai puţin, pretinsa nerespectare a principiilor invocate nu poate fi analizată în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care precizează fără echivoc faptul că reprezintă motiv de casare numai încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce exclude posibilitatea ca în cadrul acestui motiv să se invoce în exclusivitate principiile ce se degajă din aceste norme, cu omiterea identificării lor şi a caracterului neconform al conduitei alese la adoptarea unui act administrativ în raport de cea prescrisă.
2.1.9. În final, reia de o manieră sintetică criticile pe care pretinde că instanţa de fond nu le-a analizat.
În această privinţă recurentul a susţinut că scopul bonusului de cogenerare este acela de a acoperi diferenţa dintre costurile totale de producţie în cadrul centralei de cogenerare şi veniturile obţinute din vânzarea energiei electrice, astfel încât la determinarea preţurilor energiei termice şi electrice produse în cogenerare trebuie avute în vedere costurile efective suportate de producător pentru producerea fiecărui tip de energie.
Astfel, se pretinde că preţurile nu se pot stabili în mod arbitrar de către Guvern, ci trebuie să reflecte costurile reale ale producerii celor două tipuri de energie în cogenerare.
Or, este de observat că în analiza criticilor referitoare la competenţa Guvernului de de stabilire a preţurilor celor două tipuri de energie în cogenerare instanţa de control judiciar a apreciat că prin actul normativ contestat nu a fost subminate atribuţiile ANRE în determinarea preţurilor energiei electrice şi termice produse în cogenerare, astfel că nu poate fi validată afirmaţia referitoare la caracterul arbitrar al determinării acestuia de către Guvern.
Pe de altă parte, aceste critici nu sunt formulate prin raportare la o normă de drept care să le susţină, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar instanţa de control judiciar să fie în măsură a decela asupra aplicării sau interpretării greşite a normei de drept material care să confere ilegitimitate conduitei criticate.
Prin urmare, actul administrativ cu caracter normativ criticat în prezenta cauză este legal din perspectiva criticilor formualte, astfel că hotărârea instanţei de fond care l-a validat, precum şi încheierile premărgătoare acesteia, sunt legale, fiind motivate corespunzător şi pronunţate cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti împotriva încheierii din 7 septembrie 2016, a încheierii din 15 februarie 2017 şi a sentinţei civile nr. 1717 din 10 mai 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti împotriva încheierii din 7 septembrie 2016, a încheierii din 15 februarie 2017 şi a sentinţei civile nr. 1717 din 10 mai 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.