Rejection of revision based on document issued post-judgment despite pre-existing factual certification

Şedinţa publică din data de 10 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin încheierea din 12.11.2019 Curtea a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant invocată de reclamantă, ca neîntemeiată şi au fost consemnate dezbaterile asupra fondului.

Prin sentinţa civilă nr. 2607/10.11.2019 Curtea a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, B., C., D., E. şi F. şi a obligat reclamanta la plata către pârâtul D. a sumei de 5.090,70 de RON, cheltuieli de judecată, respingând totodată cererea pârâtei F. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 12.11.2019 şi a sentinţei nr. 2607/10.11.2019 a formulat cerere de revizuire reclamanta A. S.R.L prin care a solicitat schimbarea în parte şi în rejudecare respingerea ca neîntemeiată a cererii pârâtului D. de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5090 RON şi obligarea pârâtului D. să restituie reclamantei A. S.R.L. suma de 5090 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 371 din 15 martie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de intimat, ca neîntemeiată, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul D., ca neîntemeiată şi a obligat revizuenta la plata către intimat a sumei de 2261 RON reprezentând onorariu avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 371 din 15 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

Reclamanta A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în rejudecarea cererii de revizuire după casare, admiterea cererii de revizuire, schimbarea în parte a sentinţei civile şi a încheierii de şedinţă şi, în rejudecare:

Respingerea ca neîntemeiată a cererii pârâtului D. şi obligarea acestuia să restituie reclamantei suma de 5090 RON.

În motivarea recursului recurenta arată că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece a arătat că va analiza pe fond cererea de revizuire, însă în realitate a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată fără a cerceta fondul cererii de revizuire, ci prin prisma unui motiv de admisibilitate a revizuirii.

În opinia recurentei instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii revizuirii, însă în realitate a respins cererea de revizuire în temeiul unui motiv de inadmisibilitate, iar nu de fond.

Conform art. 513 alin (3) C. proc. civ., "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".

Or, arată recurenta, având în vedere tocmai faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, soluţionarea cererii presupune esenţialmente doi paşi: (1) încheierea de admitere în principiu a cererii de revizuire, atunci când instanţa respinge excepţia inadmisibilităţii şi reţine faptul că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii şi (2) cercetarea fondului cererii revizuirii, i.e. reanalizarea probebr si a soluţiei pronunţate prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, prin prisma înscrisului nou adus de revizuent. urmată de pronunţarea unei singure hotărâri finale, de admitere sau respingere a cererii de revizuire.

Astfel sesizată cu o cerere de revizuire, instanţa va supune dezbaterii părţilor, mai întâi condiţiile de admisibilitate a revizuirii, iar dacă constată că sunt îndeplinite toate condiţiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ., va emite o încheiere de admitere în principiu a cererii de revizuire, o încheiere interlocutorie si distinctă de hotărârea pronunţată asupra fondului cererii de revizuire.

Atât din textul legal citat, cât şi din practică, arată recurenta, rezultă clar că admisibilitatea revizuirii se constată printr-o încheiere interlocutorie care precedă şi este distinctă de hotărârea prin care a fost admisă sau respinsă cererea de revizuire (în acest sens, reglementarea C. proc. civ. fiind chiar mai clară în acest sens decât textul art. 322 vechiul C. proc. civ.). De altfel acest mod de soluţionare reiese în mod firesc din faptul că aspectele necesar a fi analizate cu privire la admisibilitatea revizuirii sunt diferite fată de cele analizate pe fondul revizuirii.

Aceste norme procesuale au fost încălcate, deoarece instanţa a analizat împreună atât condiţiile de admisibilitate, cât şi fondul revizuirii, a reţinut admisibilitatea revizuirii, a respins excepţia inadmisibilităţii revizuirii, însă nu a pronunţat în acest sens o încheiere de admitere în principiu a cererii de revizuire.

Mai arată recurenta că instanţa de fond a mai încălcat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentinţa conţinând considerente contradictorii, deoarece deşi instanţa arată la pagina 7 a sentinţei faptul că cererea de revizuire este admisibilă, la pagina 8 a sentinţei arată că nu ar fi îndeplinită o condiţie pentru incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 5 C. proc. civ.. Astfel instanţa respinge revizuirea ca neîntemeiată, însă din motivare reiese că instanţa s-a pronunţat fără a intra în cercetarea fondului cererii.

Subliniază recurenta că sentinţa este confuz motivată, considerentele fiind vădit contradictorii, nefiind posibil ca excepţia inadmisibilităţii să fie respinsă, însă cererea de revizuire să fie în realitate respinsă în baza unui motiv de inadmisibilitate, fără ca motivele revizuirii să fie analizate.

Astfel, arată recurenta, contradicţia rezultă tocmai din faptul că, deşi instanţa reţine admisibilitatea revizuirii, instanţa reţine că nu ar fi îndeplinită o condiţie pentru "incidenţa acestui caz de revizuire", ceea ce constituie, de fapt, o motivare asupra inadmisibilităţii cererii.

Or această motivare confuză şi contradictorie, fără a fi fost în realitate soluţionat fondul cererii, deşi cererea este respinsă ca "nefondată", nu îndeplineşte cerinţele de motivare a hotărârilor judecătoreşti necesare pentru asigurarea dreptului la apărare al revizuentei.

Totodată, recurenta arată că instanţa a interpretat şi aplicat eronat normele materiale cu privire la noţiunea de act juridic - art. 488 alin. (1) pct 8 C. proc. civ. - cerinţa art. 509 pct. 5 C. proc. civ. necesită ca raportul juridic (sau lipsa unui raport juridic) să fi existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, fiind indiferentă data emiterii suportului material în sine în calitatea acestuia de instrumentum probationis.

Astfel, instanţa confundă actul juridic şi dovada existenţei sau inexistenţei raportului juridic cu instrumentum probationis, arată recurenta.

În acest sens, susţine recurenta că Baroul Bucureşti atestă faptul că niciodată (deci nici la momentul pronunţării sentinţei) nu a fost înregistrat vreun contract de colaborare sau conlucrare între avocatul căruia i-a fost achitat onorariul avocaţial (G.) şi avocatul care a prestat efectiv asistenţa şi reprezentarea pârâtului (H.). Astfel chiar dacă înscrisul (ca instrumentam probationis) a fost emis ulterior pronunţării sentinţei, situaţia probată prin respectivul instrument exista la data pronunţării sentinţei.

Mai mult, instanţa de fond s-a raportat în mod eronat strict la data suportului material exterior, iar nu la conţinutul situaţiei de fapt probate. În speţă, reclamanta a fost împiedicată de împrejurări mai presus de voinţa sa de a procura înscrisul în timpul procesului, din două motive probate:

- dovezile privind cheltuielile de judecată nu au fost comunicate reclamantei decât la ultimul termen de judecată, la data de 12.11.2019. Nefiind comunicate anterior, reclamanta a fost în imposibilitatea de a observa faptul că onorariul a fost achitat unui alt avocat decât cel care reprezintă, efectiv partea, nici nu a putut efectua verificări proprii.

Această împrejurare excedează în mod evident voinţei reclamantei şi este probată prin încheierea de la termenul de judecată din 12.11.2019.

Fiind depuse la ultimul termen de judecată, reclamanta a fost în imposibilitatea de a-şi procura ea însăşi aceste informaţii deţinute exclusiv de Baroul Bucureşti.

- reclamanta a solicitat datele necesare Baroului Bucureşti după comunicarea sentinţei nr. 2607/10.12.2019, sentinţa nefiind comunicată decât după mai mult de 3 luni de la pronunţare (aprilie 2021).

Reclamanta a intrat în posesia înscrisului nou doar ulterior, la data de 12.10.2020, iar înscrisul certifică o situaţie de fapt existentă la data pronunţării sentinţei.

Interpretarea eronată a instanţei de fond a redus în mod eronat motivul revizuirii la înscrisurile emise în materialitatea lor anterior pronunţării sentinţei, ceea ce lipseşte acest caz de revizuire de scopul pentru care a fost instituită. Revizuirea a fost reglementată tocmai pentru că soluţia trebuie să aibă la bază situaţia de fapt reală, adevărul. Dacă un înscris constatator certifică faptul că, la data pronunţării, situaţia de fapt reală era diferită de cea avută în vedere de instanţă, hotărârea se impune a fi revizuită tocmai pentru a asigura că hotărârea judecătorească este bazată pe adevăr, pe realitate.

Revizuirea pentru descoperirea unui înscris nou a fost reglementată tocmai pentru ca instanţa să aibă o ultimă modalitate de a se asigura că adevărul judiciar este modificat în cazul în care există diferente probate între acesta şi situaţia de fapt reală, fiind chiar o garanţie a încrederii în actul de justiţie, o garanţie că soluţia reflectă aplicarea legii la situaţia reală din speţă.

Or interpretarea restrictivă efectuată de instanţă încalcă scopul instituii dreptului părţii de a fi modificată o soluţie bazată pe o situaţie de fapt nereală, susţine recurenta.

Concluzionând recurenta solicită ca, în urma casării sentinţei recurate, să se dispună trimiterea dosarului pentru rejudecarea pe fond a cererii de revizuire, tocmai deoarece fondul revizuirii nu a fost cercetat. Înscrisul nou certifică faptul că între Cabinet Avocat G. (forma de exercitare a profesiei cu care a fost încheiat contractul de asistenţă juridică) şi avocatul H. nu a existat nici un raport juridic de colaborare sau conlucrare.

Aceasta are două consecinţe esenţiale pentru prezenta revizuire, arată recurenta:

- Avocatul care nu a prestat un serviciu nu are dreptul de a percepe onorariu;

- Avocatul care nu colabora cu cabinetul cu care a fost încheiat contractul nu putea asigura reprezentarea, deci nici nu putea percepe onorariu pentru reprezentarea pârâtului în dosarul nr. x/2018.

Conform Statutului profesiei de avocat/avocaţii îşi pot desfăşura activitatea doar în cadrul unei forme de exercitare a profesiei: ca avocat titular sau colaborator sau salarizat. Colaborarea dintre avocaţi se realizează doar în baza unui contract de colaborare care se avizează de către Consiliul Baroului.

Înscrisul emis de Baroul Bucureşti certifică faptul că între Cabinetul de Avocat G. şi avocatul H. nu a fost încheiat un astfel de contract, ceea ce înseamnă că:

- Avocaţii nu îsi puteau transfera reciproc clienţii, nici onorariile pentru asistarea clienţilor celuilalt;

- Avocaţii nu puteau fi trecuţi pe aceeaşi împuternicire avocaţială (împuternicirea este un înscris emis strict de forma de exercitare, or forma de exercitare nu poate certifica faptul că din cadrul său ar face parte alţi avocaţi decât cei înscrişi ca atare în Tabloul avocaţilor;

- Avocaţii se puteau substitui doar în baza unei delegaţii de substituire, în forma specială stabilită de Statutul profesiei de avocat, document complet diferit de împuternicirea avocaţială - în dosarul nr. x/2018 nu a fost depusă o delegaţie de substituire.

Înscrisurile depuse de pârât odată cu întâmpinarea nu arată posibilitatea dnei G. de a transfera clienţi ai cabinetului său către dl H. deoarece:

- Contractul de conlucrare dintre Cabinet Avocat G. este încheiat doar cu Cabinetul de Avocat I., iar dl av H. nu face parte din cabinetul dnei I. (aspect necontestat de vreuna dintre părţi şi probat prin extrasele de pe Tabloul avocaţilor din Baroul Bucureşti);

- Contractul de conlucrare nu prevede posibilitatea dnei I. de a ceda clienţii dnei av G. către altepersoane, care nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul cabinetului său (astfel cum este dl av H.);

- Contractul de conlucrare dintre Cab. Av. G. şi Cab. Av. I. arată chiar la art. 5.2 "părţile se obligă să păstreze confidenţialitatea documentelor, informaţiilor, datelor şi lucrărilor privind pe cealaltă parte sau pe clienţii acesteia şi să nu le divulge terţilor fără acordul prealabil al partenerului" - astfel rezultă clar că în baza acestui contract nu puteau fi cedaţi clienţii proprii ai Cab Av G. către alte persoane decât dna I..

Cele două contracte de conlucrare depuse odată cu întâmpinarea certifică următoarele, arată recurenta:

- Că dna av G. poate ceda clienţii proprii doar către dna av I.;

- Că dna av I. poate ceda exclusiv clienţii proprii către dl av H..

Chiar prin întâmpinare se arată că raportul contractual a fost format între pârâtul-client şi Cabinetul de Avocat G. "urmând ca avocaţii să se desocotească între ei", această "desocotire ulterioară" nu naşte dreptul de reprezentare, si nici nu putea fi realizată decât în conformitate cu prevederile Statutului profesiei de avocat, i.e. în baza unui contract de colaborare/conlucrare, inexistent în prezenta cauză.

Dacă nu există raportul contractual în baza căruia a fost realizată reprezentarea înseamnă că nu exista obligaţia reclamantei de a plăti cheltuieli de judecată. Pe de altă parte, dacă avocatul (G.) nu a prestat în concret serviciul la care s-a angajat prin contractul încheiat cu pârâtul (aspect care reiese din încheierile de şedinţă din dosar), nici nu poate percepe onorariul avocaţial pentru un serviciu neprestat.

În lipsa unui contract de conlucrare sau de colaborare între avocatul cu care pârâtul a încheiat contractul de asistenţă juridică şi avocatul prezent la şedinţele de judecată, suma pretinsă de pârât cu titlu de onorariu avocaţial nu dobândeşte natura juridică a unei cheltuieli de judecată, încheie recurenta.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât D. a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat pentru considerentele următoare:

Înalta Curte reţine că recurenta invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând că "instanţa de fond a încălcat dispoziţiile procesuale sancţionate cu nulitatea sentinţei, deoarece a arătat că va analiza pe fond cererea de revizuire, însă în realitate a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată fără a cerceta fondul cererii de revizuire, ci prin prisma unui motiv de admisibilitate a revizuirii.".

În susţinerea acestui motiv, recurenta analizează dispoziţiile art. 513 alin. (3) şi art. 509 C. proc. civ. precizând că:

"Aceste norme procesuale au fost încălcate, deoarece instanţa a analizat împreună atât condiţiile de admisibilitate, cât şi fondul revizuirii, a reţinut admisibilitatea revizuirii, a respins excepţia inadmisibilităţii revizuirii, însă nu a pronunţat în acest sens o încheiere de admitere în principiu a cererii de revizuire. In realitate, instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului cererii de revizuire, ci asupra unui motiv de inadmisibilitate (caracterul de înscris nou), confundând astfel motivele de fond ale cererii de revizuire cu un motiv de inadmisibilitate a cererii. Astfel, instanţa nu a intrat în realitate, în judecata fondului cererii de revizuire, ci a respins, de fapt, revizuirea în baza unui motiv de inadmisibilitate.".

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte arată că interpretarea recurentei asupra textelor art. 509 pct. 5 si art. 513 C. proc. civ. este eronată.

Astfel, instanţa învestită cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ. pronunţă o încheiere de admitere în principiu separată de hotărârea finală în cazul în care nu este în măsura să rezolve în acelaşi timp şi fondul. In acest sens sunt si precizările din lucrarea citată chiar de către recurentă "Drept procesual civil", G Boroi. M. Stancu (Ed Hamangiu, Bucureşti, 2015, pagina 727- 728).

Dincolo de acest aspect, câtă vreme nu există nicio dispoziţie legală specială care să prevadă obligativitatea pronunţării în mod separat a unei încheieri de admitere în principiu a cererii de revizuire nu se poate concluziona că instanţa de fond a încălcat normele de procedură prin modul în care a înteles să soluţioneze cererea.

Doar dacă un text de lege ar fi stabilit obligaţia instanţei de a se pronunţa prin încheiere interlocutorie separat asupra admiterii în principiu a revizuirii şi separat asupra temeiniciei revizuirii în ipoteza în care la acelaşi termen de judecată sunt puse în discuţie ambele aspecte, ori o interdicţie a punerii lor în discuţie la acelaşi termen de judecată, încălcarea normei legale de procedură atrăgea nulitatea absolută a actului.

În speţă, instanţa a analizat condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire: este redactată în forma prevăzută de lege, este formulată de una dintre părţile din proces împotriva unei hotărâri care poate fi supusă revizuirii, se invocă un motiv prevăzut de art. 509 C. proc. civ., este formulată în termenul prevăzut de lege. Considerentele hotărârii atacate care argumentează admisibilitatea revizuirii se regăsesc la pagina 7 a acesteia.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. Înscrisul considerat de autoarea excepţiei apt să declanşeze revizuirea este de adresa nr. x/07.10.2020 emisă de Baroul Bucureşti prin care se certifică faptul că între Cabinetul de Avocat G. si Cabinetul de Avocat H. nu există convenţie de conlucrare profesională, iar dl H. nu are calitatea de avocat colaborator sau salarizat în cadrul Cabinetului de Avocat G..

Înalta Curte reţine că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată ce au condus la stabilirea greşită a situaţiei de fapt prin hotărârea atacată, erori care pot fi evidenţiate prin prezentarea de înscrisuri pe care instanţa nu a putut să le aibă în vedere, astfel că a pronunţat hotărârea prin coroborarea unor informaţii incomplete, care au condus la apariţia unei/unor greşeli în raţionamentul care a fundamentat soluţia pronunţată.

În cazul de faţă, înscrisul la care se face referire nu urmăreşte să corecteze o eroare de judecată prin clarificarea unor împrejurări, ci urmăreşte să schimbe raţionamentul instanţei şi să îl înlocuiască cu cel făcut de reclamantă.

Prevederile de lege criticate permit formularea cererii de revizuire a unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul dacă, "după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor". Este vorba, aşadar, esenţialmente, despre înscrisuri care existau la momentul pronunţării hotărârii, dar care, din motivele precizate în text, nu au putut fi prezentate în cursul judecăţii.

În cauza de faţă, recurenta are în vedere un înscris emis ulterior pronunţării hotărârii, dar despre care afirmă că "certifică o situaţie de fapt existentă la data pronunţării sentinţei".

Instanţa de fond a analizat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 5 C. proc. civ. din perspectiva condiţiilor pe care înscrisul nou trebuie să le îndeplinească.

Revizuirea fiind o cale de retractare şi nu de "cenzură judiciară", revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate printr-o decizie definitivă.

Potrivit art. 509 punct 5 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Prima instanţă a analizat pe fond revizuirea, ajungând la concluzia că înscrisul considerat nou, nu este de natură a determina reformarea soluţiei existente. Aşadar nu există nicio normă de procedură încălcată de instanţa de fond.

Aşadar, în lipsa precizării prevederilor legale din categoria normelor de procedură care au fost încălcate de instanţa de fond, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.

Revenind la prezenta cauză, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat susţineri de maximă generalitate; indiferent că se reclamă nemotivarea hotărârii, indicarea unor motive contradictorii de către instanţa sau a unor motive străine de natura pricinii, recurenta era ţinută să indice instanţei de recurs şi să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate lipsa motivării, caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanţa de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) şi să indice acele considerente străine de natura pricinii.

Cu toate acestea, recurenta îşi exprimă dezacordul faţă de concluzia instanţei şi faţă de sentinţa pronunţată, nemulţumirea acestuia, valorificată în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanţă ar fi făcut confuzie între un motiv de inadmisibilitate a revizuirii cu un motiv de fond; aceste susţineri nu pot fi reţinute ca fiind de natură să atragă incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Or, instanţa de recurs a făcut distincţie evidentă între condiţiile de admisibilitate ale formulării acestei căi de atac şi condiţiile de admisibilitate ale înscrisului nou invocat de recurentă. Dispozitivul hotărârii precizează ca revizuirea a fost respinsă ca neîntemeiată, iar în considerente, la pagina 8 sunt explicate pe larg condiţiile pe care înscrisul nou trebuie sa le îndeplinească pentru aplicarea prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, confuzia pe care o face recurenta între noţiunile analizate de instanţa şi considerentele reţinute în hotărâre nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În continuare, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond. Aceasta întrucât instanţa a aplicat judicios dispoziţiile de drept substanţial, considerentele prezentate justificând soluţia adoptată.

Înalta Curte reţine că prima instanţă a respins în mod corect excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată.

O altă critică formulată de recurentă în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constă în aceea că instanţa de fond a interpretat greşit normele de drept material, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că " Instanţa de fond a interpretat eronat noţiunea de drept material de act juridic, raportând în mod eronat cerinţa caracterului nou strict la instrumentul constatator utilizat de parte (instrumentam probationis), fără a avea în vedere că situaţia de fapt certificată prin instrumentul nou exista la data pronunţării sentinţei atacate cu revizuire. Instanţa de fond realizează o confuzie între FONDUL înscrisului (atestarea în sine, situaţia de fapt certificată de Baroul Bucureşti - existentă la data pronunţării sentinţei) si FORMA exterioară pe care o îmbracă această certificare. Or interpretarea corectă a sensului noţiunii legale era tocmai ca situaţia probată, i.e. situaţia de fapt descrisă de actul exhibat, să fi existat la data soluţionării cauzei, indiferent de momentul în care a fost generat instrumentul care descrie această situaţie.".

Or, recurenta nu a înţeles explicaţia clară şi concisă a instanţei de fond în sensul că înscrisul - adresa nr. x/07.10.2020 - nu îndeplineşte condiţia referitoare la existenţa sa la data pronunţării hotărârii ce se cerea a fi revizuită întrucât cererea recurentei adresată Baroului Bucureşti pentru obţinerea relaţiilor atestate de adresa x/07.10.2020 invocată în revizuire, este ulterioară pronunţării hotărârii, nu este imputabilă Baroului Bucureşti, ci recurentei.

Asadar, partea nu s-a aflat într-o imposibilitatea de a fi prezentat acest înscris până la pronunţarea hotărârii a cărei revizuire o solicită pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Nimic nu a împiedicat-o să formuleze până la acea dată cererea sa şi nici nu a făcut dovada vreunei astfel de împiedicări.

Este fără dubiu că prin motivele invocate recurenta vizează de fapt reanalizarea raporturilor juridice dintre avocaţii G. şi H.. Insă, în mod corect, Curtea de Apel a precizat "prin încheierea din 12.11.2019 instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la relevanţa raporturilor juridice existente între avocaţii G. şi H. în cadrul soluţionării excepţiei lipsei calităţii de reprezentant invocată de revizuentă A. S.R.L., iar această dezlegare prezintă relevanţă inclusiv în ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată (această împrejurare a fost avută în vedere de altfel şi de revizuentă, în condiţiile în care a înţeles să indice în mod expres că cererea de revizuire priveşte şi încheierea de dezbateri). In aceste condiţii. Curtea reţine că prin prezenta cerere de revizuire, A. S.R.L. invocă în realitate critici cu privire la soluţia instanţei de fond, iar nu un veritabil motiv de revizuire. Ori. aceste critici nu pot fi însă analizate în cadrul cererii de revizuire, întrucât legiuitorul nu a reglemenetat această cale de atac ca un mijloc de reformare a hotărârii instanţei de fond.".

Considerentele instanţei de fond sunt pe deplin corecte, ele reprezintă contraargumente faţă de susţinerile recurentei referitoare la "confuzie între FONDUL înscrisului" si "FORMA exterioară pe care o îmbracă această certificare" şi pretinsa interpretare eronată a instanţei de fond asupra înscrisului nou şi a scopului revizuirii.

De asemenea, aceste argumente ale instanţei de fond dovedesc caracterul nefondat al susţinerii recurentei privind imposibilitatea sa de a efectua verificări proprii asupra raporturilor juridice dintre avocaţi până la data comunicării sentinţei civile nr. 2607/10.12.2019 si contrazic situaţia de fapt pe care recurenta încearca să o contureze.

Nu pot fi primite nici susţinerile recurentei în sensul că "Interpretarea eronată a instanţei de fond a redus în mod eronat motivul revizuirii la înscrisurile emise în materialitatea lor anterior pronunţării sentinţei, ceea ce lipseşte acest caz de revizuire de scopul pentru care a fost instituit revizuirea a fost reglementată tocmai pentru că soluţia trebuie să aibă Ia bază situaţia de fapt REALĂ, adevărul. Dacă un înscris constatator certifică faptul că, la data pronunţării, situaţia de fapt reală era diferită de cea avută în vedere de instanţă, hotărârea se impune a fi revizuită tocmai pentru a asigura că hotărârea judecătorească este bazată pe adevăr, pe realitate.

Ceea ce a dorit recurenta să dovedească cu adresa nr. x/07.10.2020 emisă de Baroul Bucureşti a fost analizat de instanţă şi dovedeşte din nou că recurenta are reprezentarea căii de atac a revizuirii drept o cale de rejudecare a fondului pricinii, analiza condiţiilor pe care înscrisul nou trebuie să le îndeplinească, fiind în opinia sa, pur formale.

Faţă de soluţia prefigurată, Înalta Curte arată că celelalte motive invocate, ţin de raporturile juridice dintre avocaţii care au asigurat serviciile de consultanţă şi asistenţă juridică în cauză şi exced motivelor de recurs. Ele vizează temeinicia acordării cheltuielilor judiciare şi nu motivele de nelegalitate ale sentinţei atacate.

Totodată, în baza art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte reţinând culpa procesuală a recurentei reclamante A. S.R.L. în formularea prezentei căi de atac precum şi cererea intimatului pârât, va dispune obligarea recurentei la plata către intimat a sumei de 5000 RON reprezentând onorariu avocat conform înscrisului existent la filele x, apreciind că suma solicitată corespunde complexităţii cauzei şi activităţii desfăşurate efectiv de avocat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 371 din 15 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 371 din 15 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2022.