Life insurance claim filed one day late perempted by 90-day deadline; insurer guarantee fund prevails.

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 18 decembrie 2017, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 11397/17.11.2017 a FGA, obligarea Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei noi decizii de plata în favoarea sa şi plata sumei solicitate in dosarul de dauna x şi prin cererea finală de plata nr. x/2016, obligarea FGA la calcularea şi plata in favoarea contestatorului a dobânzii legale calculate de la data de 29.07.2016 (data depunerii cererii de finalizare a dosarului de dauna) si pana la data plaţii efective a debitului, cu cheltuieli de judecata.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3204 pronunţată în data de 04 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat Decizia nr. 11397/17.11.2017 şi a obligat pârâtul să soluţioneze pe fond cererea reclamantei, a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins restul pretenţiilor.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civilă nr. 3204 pronunţată în data de 04 iulie 2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât arată că sentinţa pronunţată de prima instanţă încalcă principiul contradictorialităţii corelativ cu încălcarea dreptului la apărare, motivat de faptul că nicicând pe parcursul soluţionării procesului nu s-a invocat si nici nu s-a pus in discuţia contradictorie a părţilor o eventuală cerere de repunere in termen formulata de reclamantă sau formulată din oficiu în beneficiul reclamantei, pentru a se reţine în considerente întrunirea condiţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ.. Deşi instanţa constată ca termenul de 90 de zile este unul de decădere, pentru anumite motive (caracterul potenţial imprevizibil al momentului de la care începe sa curgă termenul) repune faptic reclamanta în termenul de formulare a cererii de plata (reţinând nejustificat că cererea de plata transmisa la data de 29.07.2016 este formulata înăuntrul termenului).

În egală măsură, reclamanta nu a invocat si nici instanţa nu i-a pus în vedere sa facă "dovada respectării fata de reclamant a dispoziţiilor art. 14 alin. (1), respectiv art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004".

Astfel, nu a avut posibilitatea de a formula apărări, implicit fiind încălcat dreptul la apărare si la un proces echitabil prevăzut de art. 13 din C. proc. civ. si art. 6 CEDO.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţine recurentul-pârât că sentinţa pronunţată de prima instanţă cuprinde motive contradictorii, având în vedere că se retine în considerente ca "pentru legala învestire a Fondului de Garantare a Asiguraţilor este necesara o cerere de plata distincta de cea adresata asigurătorului B. S.A. pentru deschiderea unui dosar"(pagina 10) însă, in acelaşi timp, se reţine că ar fi avut obligaţia dovedirii a împrejurării ca asigurătorul si-a îndeplinit obligaţiile fata de creditor, implicit retine instanţa de fond aceleaşi obligaţii şi în sarcina sa.

În privinţa incidenţei art. 14 din Legea nr. 503/2004 nu era aplicabil in speţa. In ce priveşte îndeplinirea obligaţiei de predare a dosarelor de dauna şi a evidentelor tehnico-operative, este evident ca asigurătorul si-a îndeplinit aceasta obligaţie, altfel ar fi fost in imposibilitate de a soluţiona cererea reclamantei. Dovada îndeplinirii obligaţiilor reiese de altfel din chiar documentaţia depusa la dosar privind cererea reclamantei pentru ca în măsura in care nu s-ar fi predat nu ar fi putut complini obligaţia de depunere a documentaţiei avute in vederea emiterii deciziei (art. 13 din Legea nr. 554/2004).

Raportat la lipsa identităţii de persoane, subliniază recurentul ca prin efectul legii, nu a preluat calitatea de asigurător, nu se află in niciuna dintre modalităţile de transmitere a calităţii procesuale, nici pe cale convenţionala si nici pe cale legala. FGA nu este succesoarea în drepturi ţi obligaţii a B. S.A. - în faliment, aspect ce rezultă şi din dispoziţiile art. 9 din Norma ASF nr. 16/2015.

Prin urmare, considerentele instanţei de fond sunt contradictorii, câtă vreme, pe de o parte, reţine că este nevoie de învestirea formală a FGA cu o cerere de plată, iar, pe de altă parte, reţine că implicit există identitate de persoane între recurent şi asigurator (pentru că avea obligaţia de a face dovada ca asigurătorul (si nu FGA) a notificat creditorul de asigurări), respectiv, în final, sa se retina ca nici măcar nu e necesara efectiv o cerere de plata căci, in esenţa, orice cerere poate fi asimilata unei cereri de plata, chiar si cererea de deschidere a unui dosar de dauna.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât consideră că sentinţa este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (respectiv, art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015).

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a enunţării dispoziţiilor incidente cauzei cu privire la demersurile necesare pentru obţinerea de la FGA, de creditorii de asigurări, a despăgubirilor/indemnizaţiilor cuvenite, recurentul-pârât arată că petenta a depus cererea de plata in data de 29.07.2016 (data transmiterii pe e-mail), ulterior datei de 28.07.2016, aceasta fiind ultima zi in care se putea depune cererea de plata pentru B. S.A.

Cu toate acestea, susţine recurentul-pârât că soluţia este una profund eronata, căci legiuitorul a înţeles să reglementeze prin Legea nr. 213/2015 şi Norma 16/2015 în mod distinct două situaţii in care un petent ulterior ridicării autorizaţiei de funcţionare a unui asigurător poate sa se adreseze FGA:

(i) deschiderea dosarului de daună direct la Fond şi (ii) plata din disponibilităţile Fondului.

ambele situaţii presupun o acţiune din partea potenţialului creditor al unei societăţi in faliment, care,

1. pentru constatarea daunelor trebuie sa investească FGA cu o avizare de daună - ceea ce duce la deschiderea si instrumentarea unui nou dosar de dauna si constatarea avariilor - si eliberarea Documentului de introducere in reparaţie.

2. pentru încasarea despăgubirilor de la FGA- trebuie sa formuleze cerere de plata - este practic actul prin care este investita autoritatea administrativa, ceea ce duce in definitiv la emiterea unui act administrativ - respectiv decizia Comisiei Speciale. Cererea de plata a fost transmisa prin email la data de 29.07.2016- iar in urma analizării acesteia s-a emis Decizia FGA nr. 11397/17.11.2017.

Astfel, Capitolul 111 din Norma 16/2015 reglementează Procedura deschiderii şi instrumentării dosarelor de daună, iar Capitolul IV din aceiaşi Normă reglementează Procedura si condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului.

Art. 15 din Norma ASF nr. 16/2015 prevede expres modalitatea de avizare/deschiderea dosarului de daună şi constatarea prejudiciilor, in timp ce art. 20 din Norma descrie cerinţele minime obligatorii de pe cererea de plata, si anume: în cuprinsul cererii de plată, petentul declară pe propria răspundere, sub sancţiunile prevăzute de C. pen., dacă suma pretinsă de la Fond a fost încasată în cadrul procedurii de faliment şi/sau în urma exercitării altor acţiuni de recuperare a sumelor cuvenite, îndreptate împotriva asigurătorului debitor fată de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Aşa cum a arătat, dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015 şi cele ale art. 20 alin. (1) din Norma 16/2015 prevăd în mod expres faptul că pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor orice persoană care pretinde un drept de creanţă împotriva societăţii de asigurări trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa 6. Această cerere se depune în maxim 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Contrar susţinerilor reclamantei, cererea de plata formulata către asigurător nu poate fi asimilată cererii de plata adresata FGA, întrucât FGA nu este succesorul în drepturi al asigurătorului si lipsesc menţiunile minimale obligatorii prevăzute de prevederile incidente in materie.

1.4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 09 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 15 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin sentinţa nr. 9661/03.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, definitivă prin decizia nr. 788/28.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei B. S.A.

Reclamanta A. a solicitat prin cererea de plata înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/27.10.2016 contravaloarea poliţei de viaţă nr. x.

Prin Decizia F.G.A. nr. 11397/17 noiembrie 2017 a fost respinsa cererea de plata nr. x/27 octombrie 2016(dată e-mail 29.07.2016), urmare a depăşirii termenului de 90 zile, menţionat de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, întrucât reclamanta a înţeles sa formuleze şi să depună cererea de plata după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plata la F.G.A. pentru asiguratorul B. S.A. în faliment.

Instanţa de fond, soluţionând cauza, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, a anulat decizia contestată şi a obligat Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze cererea de plată, reţinând că aceasta a fost depusă în termenul de 90 de zile defipt de lege.

Prin recurs, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 şi, prin urmare, a apreciat greşit data de la care începe să curgă termenul de decădere de 90 de zile.

Înalta Curte reţine că analiza cererii de plată şi a dosarului de daună s-a realizat de către autoritatea pârâtă ţinându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data naşterii dreptului - termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancţiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială şi norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obţine plata de despăgubiri din disponibilităţile FGA, cererea de plată fiind respinsă.

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a B. S.A. s-a realizat prin încheierea din 03.02.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015, şi a devenit definitivă la data de 28.04.2016.

Însă, în raport de faptul că intimatul - reclamant a deschis dosar de daună în luna septembrie 2015, Înalta Curte reţine că, în cauză, ne regăsim în prezenţa unui drept de creanţă născut anterior deschiderii procedurii de faliment.

În situaţia în care dreptul de creanţă al intimatului-reclamant s-a născut anterior deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului, termenul de 90 de zile în care aceasta avea posibilitatea formulării cererii de plată a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (28.04.2016) şi s-a împlinit la 28.07.2016. Or, aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamantul a depus cererea de plată la data de 29.07.2016, cu o zi peste termenul maxim de 90 de zile stabilit de legiuitor.

Prin urmare, nu pot fi reţinute ca legale motivele prezentate de judecătorul fondului prin sentinţa recurată în sensul că cererea de plată a fost depusă în termenul de 90 de zile.

Înalta Curte observă că termenul de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptăţită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii, conform legii speciale.

Cu privire la caracterul imperativ (peremptoriu) al termenului de 90 de zile, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 instituie un termen de decădere, iar pentru a opera decăderea nu este necesar ca legea sa prevadă această sancţiune pentru nerespectarea fiecărui termen în parte, fiind suficient ca titularul dreptului să nu-l fi exercitat în termenul peremptoriu fixat de lege.

Totodată, în condiţiile în care dispoziţiile art. 2545 din C. civ. instituie ca regulă decăderea pentru nerespectarea termenelor imperative prevăzute de lege, aceasta operează ori de câte ori există un termen legal imperativ înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul, iar legea nu prevede o derogare expresă de la sancţiunea decăderii.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la FGA după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că decizia contestată este legală, impunându-se respingerea cererii de anulare a acestei decizii, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., găsit întemeiat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant A. la plata către recurentul pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 3204 din 04 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Obligă intimata - reclamantă A. la plata sumei de 200 RON către recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2021.