Insurer insolvency claim barred by res judicata; appeal rejected, damages denied.

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 02.08.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 7440/11.07.2017, cu consecinţa obligării pârâtului la plata sumei de 500.000 RON, din care 120.000 RON reprezintă daune materiale si 380.000 RON reprezintă daune morale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5053 din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca urmare a constatării existenţei puterii de lucru judecat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5053 din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând, în principal, casarea sentinţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond şi, în subsidiar, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea litigiului în fond, să se dispună admiterea contestaţiei, anularea deciziei contestate şi obligarea pârâtului FGA la plata sumei de 500.000 RON solicitată cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Sub un prim aspect, recurentul-reclamant critică sentinţa de fond apreciind că putere de lucru judecat o are încheierea din 11.04.2014 pronunţată în dosarul x/2013 de către Tribunalul Neamţ prin care s-a respins excepţia inadmisibilităţii, întrucât împăcarea părţilor pe latură penală nu înlătură dreptul părţii vătămate de a-şi valorifica pretenţiile civile, conform art. 132 din vechiul C. pen. si art. 19 din vechiul C. pen.

Aşadar, instanţa de fond a reţinut autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile 6254/17.10.2016 a Tribunalului Bucureşti în detrimentul soluţiei dată de Tribunalul Neamţ în încheierea de respingere a excepţiei inadmisibilităţii din 11.04.2014 din dosarul nr. x/2013 şi, procedând in acest fel, a ales, din propria voinţă, dintre soluţiile a doua instanţe privind aceeaşi problemă, pe cea care a considerat-o ea legala.

Având in vedere ca instanţa de fond a reţinut ca ar fi intervenit împăcarea în speţă, recurentul-reclamant opinează că nu s-a împăcat, ci doar şi-a retras plângerea penală, iar, în aceste condiţii, acţiunea civila continuă într-o instanţă civilă, având în vedere că o împăcare trebuie să fie totală, necondiţionată si definitiva, condiţii neîndeplinite în speţă. Or, singura declaraţie pe care a dat-o se află la fila x şi în care s-a consemnat că "nu depun plângere penala împotriva şoferului B.", fiindcă poliţistul i-a spus ca pentru un număr de îngrijiri medicale mai mare de 60 zile, acţiunea penala se exercită din oficiu, a consemnat că se împacă cu şoferul doar "privind pretenţiile penale".

Susţine recurentul-reclamant că nu a renunţat la dreptul de a exercita drepturile civile, de a-şi recupera paguba, ci doar a dorit ca şoferul sa nu facă închisoare, iar în acest moment nu-şi mai poate recupera cheltuielile făcute cu operaţii, tratamente, viaţa sa fiind şi acum în pericol pentru simplul fapt ca organele de urmărire penală au dat o interpretare greşită a faptului că a renunţat strict la partea penala.

Recurentul-reclamant critică soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte admiterea excepţiei puterii de lucru judecat, deoarece soluţiile date în dosarele anterioare nu au legătura cu modalitatea de soluţionare a acestei cauze ce are ca obiect despăgubiri acordate de FGA (nu de C.) formulate în baza Legii nr. 213/2015 (nu pe răspunderea pentru fapta proprie si nu pe Legea nr. 85/2014).

Astfel, susţine recurentul-reclamant că dosarele formulate nu atrag admiterea acestei excepţii, deoarece a formulat o acţiune în pretenţii înregistrata pe rolul Tribunalului Neamţ care a fost suspendată la data de 18.02.2016, urmare a intrării în faliment a asigurătorului C..

Ulterior, arată că a formulat cerere de înscriere în tabelul creditorilor S.C. C., cerere ce a fost respinsa şi împotriva căreia a formulat contestaţie în temeiul Legii nr. 85/2014, dosar nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti, soluţionat irevocabil de Curtea de Apel Bucureşti. In cadrul acestui dosar s-a respins cererea sa pe motiv ca nu deţine un titlu executoriu. Instanţa a solicitat existenta unei creanţe stabilite în mod cert, clar si exigibil, ceea ce nu se putea face direct în tabelul creditorilor.

Având ca obiect doar înscrierea creanţei pe tabloul creditorilor S.C. C. S.A. în dosar de faliment nr. x/2015, dat fiind faptul ca în tabel de înscriu doar creanţele definitive pentru care exista un titlu (dosarul civil x/2013 este suspendat de Tribunalul Neamţ) sau creanţele provizorii din dosarele penale, opinează recurentul-reclamant că nu s-a circumscris în niciuna din aceste doua situaţii. Înscrierea pe tabelul creditorilor se făcea sub condiţie rezolutorie, conform art. 102 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, urmând ca instanţa care judecă fondul sa statueze asupra culpei şi despăgubirii care se impunea a fi acordata, fiind clar ca nu instanţa de faliment este instanţa de fond, ci instanţa de contencios administrativ, care, cu alte cuvinte, are rolul de a continua procesul început de instanţa civila competenta de la Tribunalul Neamţ, care a suspendat de drept, în situaţia în care FGA nu admitea cererea sa de despăgubire. Art. 102 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 85/2014 îl obligă să înscrie creanţa la masa credala, chiar si in condiţia in care nu era scadenta si prin raportare la art. 102 alin. (8) din Legea nr. 85/2014, după aceasta judecata in fata instanţei de contencios, indiferent de momentul in care se va finaliza si prin raportare la art. 105 din aceeaşi lege, lichidatorul ar urma să refacă tabelul de creanţe şi să se dispună plata în situaţia în care s-ar depăşi pragul de 450.000 RON pe care trebuie să îl suporte FGA. Ulterior, a formulat o cerere la FGA de plata a despăgubirilor, ce a fost respinsa, împotriva căreia a formulat contestaţie si recurs. Aceasta cerere a fost formulată în baza Legii nr. 213/2015, dispoziţii ce permit exercitarea dreptului si stabilirea calităţii de creditor de asigurări.

De aceea, opinează recurentul-reclamant că nu exista puterea de lucru judecat pentru a constata ca aceasta chestiune dedusa judecaţii a mai fost deja dezlegata, ci este necesar a se reţineţi fie ca împotriva FGA a mai formulat o cerere de acordare despăgubiri, fie ca solicită despăgubiri suplimentare iniţial respinse, etc.

Motivarea paratei de respingere a solicitării sale de plată a daunelor este incorecta, mai ales că în practica judiciara s-a stabilit în mod clar că împăcarea părţilor nu înlătură dreptul părţii vătămate de a obţine despăgubirea solicitata pe calea acţiunii civile, posibilitatea de recuperare a prejudiciului.

Mai arată recurentul-reclamant faptul că soluţia de respingerea a înscrierii creanţei pe tabelul creditorilor nu exclude aplicarea dispoziţiilor legale privind Legea 213/2015 si nici calitatea de creditor de asigurări. Neînscrierea unei creanţe pe tabelul creditorilor echivalează doar cu faptul ca acesta nu poate participa la distribuirea sumelor în cadrul falimentului. Nu putea fi înscrisă creanţa decât daca ar fi existat un dosar penal pe rolul instanţelor şi doar sub condiţie suspensiva, iar în lipsa unei hotărâri civile definitive nu puteai dovedi creanţa si de aceea nu a fost înscris pe tabloul creditorilor.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30.01.2019, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 15 aprilie 2021.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată prin prisma formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Criticile formulate de reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalităţii soluţiei adoptate de prima instanţă în sensul reţinerii în cauza de faţă a puterii de lucru judecat a considerentelor reţinute de judecătorul sindic în cuprinsul sentinţei civile nr. 6257 din data de 17.10.2016 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia nr. 404 din data de 23.02.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susţinut că încheierea de şedinţă din data de 11.04.2014 prin care s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în pretenţii în dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Tribunalului Neamţ, dosar suspendat, are putere de lucru judecat şi în mod greşit s-a reţinut că urmare a definitivării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului împotriva debitoarei acţiunea din dosarul nr. x/2013 încetează şi că soluţia Tribunalului Neamţ nu poate fi reţinută pentru că nu poate fi atacată cu apel.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 431 din C. proc. civ., republicat, "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Potrivit prevederilor art. 432 C. proc. civ., republicat, "Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată".

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul, astfel încât nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Lucrul judecat atrage deci exclusivitatea, ceea ce face ca un nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi cu aceeaşi cauză să nu mai fie cu putinţă.

Efectele autorităţii de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 C. proc. civ., republicat, sunt:

(1) efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză juridică şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată, spre a se evita contradicţia între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti;

(2) efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, de natură să permită oricăreia dintre părţi să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Excepţia autorităţii de lucru judecat reprezintă o formă de punere în valoare a efectului negativ, extinctiv, al autorităţii de lucru judecat.

Elementele autorităţii de lucru judecat, atunci când se urmăreşte blocarea judiciară a celei de-a doua cereri, adică efectul negativ ori extinctiv, sunt: (a) părţile, (b) obiectul şi (c) cauza, care trebuie să fie aceleaşi în ambele procese.

În privinţa efectului pozitiv, Înalta Curtea reţine că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăţi, astfel încât să nu se nesocotească ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional. Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu presupune o identitate de acţiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuţie în cadrul celor două procese. Astfel, autoritatea de lucru judecat la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ., republicat, poate fi opusă ca apărare de fond.

În concluzie, efectul pozitiv presupune existenţa unui proces în desfăşurare între aceleaşi părţi, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, iar efectul negativ opreşte o nouă judecată în fond.

Totodată, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., republicat, "Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.".

În interpretarea textului menţionat, doctrina relevantă de drept procesual civil a reţinut că "în privinţa considerentelor care intră în autoritatea de lucru judecat, textul precizează că este vorba despre acelea pe care se sprijină soluţia din dispozitiv. Este vorba despre acele considerente aşa-numite "decisive", explicaţia şi fundamentul soluţiei, care trebuie să participe, în egală măsură, la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului. Considerentele care sprijină în mod necesar hotărârea instanţei trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat pentru că, în fapt, ele fac corp comun cu dispozitivul, în absenţa lor soluţia fiind neclară, necunoscându-se limitele judecăţii şi nici aspectele tranşate în mod definitiv, fără posibilitatea reluării dezbaterii judiciare asupra lor. (…) Intră în autoritatea de lucru judecat şi acele motive care conţin ele însele, separat de soluţia din dispozitiv (şi făcând posibilă adoptarea acesteia), rezolvări ale unor chestiuni litigioase. Este vorba despre aşa-numitele motive cu valoare decizională care vin să tranşeze aspecte ale litigiului dedus judecăţii de o manieră incidentală, aşa încât rezolvarea asupra lor nu se poate regăsi în dispozitiv (decât de o manieră indirectă). Motivele decizorii nu vin să explice soluţia din dispozitiv, ci conţin ele însele soluţia asupra unei apărări (…). A nega efectul autorităţii de lucru judecat unei soluţii date de instanţă asupra unui punct litigios supus dezbaterii părţilor, doar pe motiv că soluţia se regăseşte în considerente, înseamnă a contesta însuşi fundamentul autorităţii de lucru judecat - verificarea jurisdicţională care dă răspuns contestaţiei făcute de părţi - şi de a deschide şirul altor procese." (M. Tăbârcă, Drept procesual civil. Vol. II - Procedura contencioasă în faţa primei instanţe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pag. 586 - 587).

Instanţa de control judiciar constată că încheierea din data de 11.04.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2013 prin care Tribunalul Neamţ a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în pretenţii şi considerentele acesteia nu se pot bucura de autoritate de lucru judecat, în condiţiile art. 430 din C. proc. civ., având în vedere că în acest dosar judecata a fost suspendată ca urmare a deschiderii procedurii de faliment împotriva debitoarei C. S.A., iar în baza art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 acţiunea încetează.

Raportat la dispoziţiile acestui articol, acţiunea în pretenţii formulată de reclamant în contradictoriu cu asigurătorul C. S.A. nu numai că nu a fost soluţionată, dar aceasta a încetat de drept, astfel încât nu se poate pune problema puterii de lucru judecat.

Înalta Curte constată, în acord cu cele reţinute de judecătorul fondului, că împotriva încheierii din 11.04.2014 pronunţată de Tribunalul Neamţ se putea formula apel împreună cu fondul, în situaţia în care s-ar fi ajuns la pronunţarea unei hotărâri asupra fondului cauzei. Or, o hotărâre asupra fondului cauzei nu se va pronunţa în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Neamţ, iar soluţia dată asupra excepţiei inadmisibilităţii nu va putea fi verificată de către o instanţă de control judiciar. Pentru aceste considerente se apreciază că nu sunt întrunite condiţiile autorităţii de lucru judecat provizorii, întrucât aceasta presupune existenţa unei căi de atac efective împotriva soluţiei în raport de care se invocă autoritatea provizorie."

Faţă de cele menţionate, rezultă că soluţia asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în pretenţii dată prin încheierea de şedinţă din 11.04.2014 de către Tribunalul Neamţ nu poate fi verificată de o instanţă de control, astfel că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut în soluţionarea prezentei cauze sentinţa civilă nr. 6257/17.10.2016 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia nr. 404 din data de 23.02.2017 a Curţii de Apel Bucureşti.

De asemenea, susţinerile recurentului-reclamant referitoare la soluţia instanţei de fond prin care aceasta a respins acţiunea ca urmare a constatării existenţei puterii de lucru judecat, având în vedere că între reclamant şi persoana vinovată de producerea accidentului a intervenit împăcarea ce are ca efect stingerea acţiunii civile, nu pot fi reţinute întrucât verificarea întrunirii condiţiilor împăcării s-a făcut de către organul de urmărire penală la data emiterii rezoluţiei de neîncepere a urmării penale, iar recurentul nu a făcut dovada că a contestat soluţia procurorului în ceea ce priveşte legalitatea constatării intervenirii împăcării.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că sentinţa recurată este pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii, motivele invocate prin cererea de recurs de către recurent nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul recurentului-reclamant, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 5053 din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2021.