Ministry’s appeal rejected; irregularity report partially annulled and overpaid EU co-financing VAT ordered refunded with interest.

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 27 iulie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. Buzău, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în temeiul art. 51 alin. (2) O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora şi art. 8 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, a formulat acţiune în contencios administrativ împotriva Deciziei nr. 10763/28.02.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă nr. 101244/29.12.2016, solicitând ca, după analizarea motivelor invocate şi administrarea probatoriului propus, să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună admiterea acţiunii formulate cu următoarele consecinţe: (1) Anularea în parte a Procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/29.12.2016 modificat prin Procesul-verbal de revenire nr. x/02.03.2017; (2) Diminuarea creanţei bugetare stabilită în sarcina reclamantei prin actul contestat de la sumă de 10.938.373 RON la suma de 9.893.847,44 RON; şi (3) Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor ocazionate de acest litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 166 din 03 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. Buzău, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (în calitate de succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene), a anulat în parte procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/29.12.2016 modificat prin procesul-verbal de revenire nr. x/02.03.2017 în sensul diminuării creanţei bugetare stabilită în sarcina reclamantei la valoarea de 9.865.249,80 RON, a obligat pârâtul la restituirea sumei de 1.037.195,66 RON, sumă ce reprezintă diferenţa dintre valoarea creanţei bugetare stabilită în procesul-verbal şi valoarea creanţei bugetare stabilită ca urmare a încadrării sumei de 1.037.195,66 RON ca şi contribuţie proprie la proiect (NFG) şi a dobânzii fiscale aferente începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data achitării efective şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu expert. (6050 RON).

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 166 din 03 octombrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în temeiul dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea litigiului în fond, să se constate legalitatea actelor administrative contestate.

Un prim motiv de recurs vizează suma stabilită de către instanţa de fond prin dispozitivul hotărârii recurate. Recurentul-pârât a arătat că aceasta a dispus în mod greşit în sensul diminuării creanţei bugetare stabilită în sarcina sa la valoarea de 9.865.249 RON, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat diminuarea creanţei bugetare de la suma de 10.938.373,17 RON stabilită în sarcina sa, la suma de 9.893.847,44 RON.

Or, a susţinut recurentul-pârât că măsura dispusă de către instanţa de fond excede principiului disponibilităţii întrucât, în aplicarea acestui principiu, instanţa este obligată să se pronunţe numai cu privire la ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în contextul în care obiectul litigiului a fost clar exprimat de reclamanta în cauză, nefiind pusă în discuţia părţilor o altă valoare diminuată a creanţei bugetare ori dobândă fiscală aferentă la această sumă.

Al doilea motiv de recurs priveşte valoarea TVA aferentă sumei de 26.032.909,27 RON, în cuantum de 6,025,817,88 RON nesolicitată la rambursare, fiind dedusă, conform art. 145 alin. (2) pct. a din Legea nr. 371/2003 şi art. 297 alin. (4) pct. a din Legea nr. 227/2015. A arătat recurentul-pârât că prima instanţă a reţinut, în mod greşit, că suma corespunzătoare TVA, plătită din fonduri proprii de A. S.A. Buzău, are valoare de contribuţie proprie la proiect.

Astfel, considerentele primei instanţe se raportează şi limitează, pe de o parte, la constatările făcute în Raportul de expertiză fiscală judiciară de către expertul desemnat, care prin răspunsul său la obiecţiunile pârâtului asupra raportului de expertiză, nu a delimitat cheltuielile efectuate de beneficiarul proiectului, din contul de împrumut BERD avansate cu titlu de contribuţie proprie la proiect şi cheltuielile eligibile acceptate în cadrul proiectului de autoritatea de management.

Al treilea motiv de recurs vizează faptul că instanţa de fond a reţinut incorect că suma de 1.044.525,66 RON reprezentând TVA, prevăzută în cererea de rambursare nr. x/25.02.2016, ar fi compusă din suma de 1.037.195,66 RON reprezentând TVA-ul aferent unor cheltuieli eligibile, precum şi din suma de 7.330,00 RON reprezentând TVA-ul aferent unor cheltuieli neeligibile, astfel că în vederea necesităţii completării NFG, suma de 1.037.195,66 RON trebuie acceptată de AM POS Mediu ca fiind contribuţie proprie a Companiei de Apă S.A. Buzău la proiect.

Or, a susţinut recurentul-pârât că raţionamentul primei instanţe sub acest aspect nu este lămuritor din perspectiva raportului de expertiză efectuat în cauză, dar şi din perspectiva prevederilor la care face trimitere în considerentele sale, cu privire la eligibilitatea cheltuielilor, respectiv prevederile art. 6 din contractul de finanţare nr. x/24.02.2011 cu trimitere la H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul POS Mediu, ale Ordinului în vigoare la data depunerii cererii de finanţare pe care le-a invocat prin întâmpinare la fondul cauzei.

Astfel, a arătat recurentul-pârât că prima instanţă nu a analizat criticile sale făcute la cererea precizatoare a Companiei de Apă S.A. Buzău, înaintate la data de 28.12.2017, potrivit cărora a arătat ce cuprind costurile eligibile în cadrul unui proiect, conform Deciziei CE nr. C(2011)329 din 14.02.2011 privind Aplicaţia de finanţare a proiectului, respectiv că acestea cuprind valoarea Non Funding Gap (NFG) în procent de 9,12% contribuţie proprie a beneficiarului la valoarea proiectului; valoarea Funding Gap (FG) în procent 90.88% cheltuieli eligibile de finanţare din POS Mediu pentru sursele de finanţare (contribuţie UE, contribuţie de la BS şi contribuţie de la BL); dar si despre valoarea totală a proiectului care este defalcată pe surse de finanţare (pagina 20-21 din hotărâre), inclusiv despre TVA aferentă valorii totale a proiectului (TVA pentru valori eligibile proiectului şi TVA pentru alte valori decât cea eligibilă).

De asemenea, a mai arătat că instanţa de fond nu a ţinut cont nici de clauzele contractului de finanţare (art. 4 pct. 4) pe care, prin semnarea acestuia, A. S.A. Buzău şi-a asumat sumele privind cofinanţatarea proiectului, inclusiv sumele aferente contribuţiei proprii a beneficiarului la cheltuielile eligibile (NFG) şi cheltuielile neeligibile, semnând în acest sens Declaraţia de angajament operaţiune care a reprezentat una din condiţiile privind eligibilitatea beneficiarului la aprobarea proiectului.

În consecinţă, a susţinut recurentul-pârât că instanţa de fond prin considerente achiesează sensibil la cele susţinute de A. S.A. Buzău, fără să analizeze în concret şi să dezlege eficient litigiul de faţă, raportat la obiectul dedus judecăţii şi la argumentele sale, pe care le-a ignorat, precum şi în considerarea faptului că suma de 10.938.373,17 RON reprezintă creanţă bugetară stabilită în sarcina reclamantei rezultată din nereguli şi din cheltuieli declarate neeligibile, stabilită în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Contractul de finanţare nr. x/24.02.2011, art. 2 alin. (1) Ut. a) şi art. 32 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, art. 57 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1081/2006 din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind FEDR, FSE, FCoeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999.

Mai mult, a mai arătat că, în mod greşit, instanţa de fond nu a luat in considerare prevederile art. 6 din contractul de finanţare nr. x/24.02.2011 potrivit cărora dispoziţiile H.G. nr. 759/2007 cu modificările şi completările ulterioare, devin aplicabile la data depunerii cererii de finanţare, în contextul în care cererea de finanţare a fost depusă la AM POS Mediu înainte de semnarea contractului de finanţare cu beneficiarul. Or, sub aspectul prevederilor art. II (1) din H.G. nr. 1135/2011 referitoare la "Prevederile art. 111 din H.G. nr. 759/2007" potrivit cărora acestea se aplică proiectelor depuse după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, respectiv data de 01.01.2012, devin inaplicabile, şi nu cum a apreciat prima instanţă.

În ceea ce priveşte valoarea totală a proiectului fără TVA menţionată la art. 3 alin. (1) din CF nr. x/2011, a arătat că aceasta a fost defalcată pe surse de finanţare, valoarea TVA fiind evidenţiată separat în coloanele 8 şi 9, cu precizarea că valoarea menţionată în coloana 8 reprezintă valoarea TVA ce putea fi acordată beneficiarului, conform O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aspect de care prima instanţă nu a ţinut cont.

Or, în speţa dedusă judecăţii, câtă vreme cheltuielile în sumă de 14.271.311,88 RON nu au fost considerate cheltuieli eligibile conform POS Mediu, a arătat recurentul-pârât că nici valoarea TVA aferentă acestor cheltuieli nu putea fi acordată beneficiarului, conform prevederilor O.U.G. nr. 64/2009.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă A. S.A. Buzău a invocat, în principal, excepţia tardivităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale

La data de 25 martie 2021 intimata-reclamantă A. S.A. Buzău a formulat note de şedinţă prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs pentru nemotivare.

La termenul de judecată din 15 aprilie 2021, intimata-reclamantă A. S.A. Buzău a renunţat la excepţia tardivităţii invocată prin întâmpinare, iar Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-pârât, pentru motivele reţinute în partea introductivă a prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, reţinând următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond ar fi acordat mai mult decât s-ar fi solicitat încălcând principiul disponibilităţii, Înalta Curte constată că este nefondat.

Recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond a dispus în mod greşit în sensul diminuării creanţei bugetare stabilită în sarcina sa la valoarea de 9.865.249 RON, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat diminuarea creanţei bugetare de la suma de 10.938.373,17 RON stabilită în sarcina sa, la suma de 9.893.847,44 RON.

Înalta Curte reţine că principiul disponibilităţii impune judecătorului cauzei să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamant.

Contrar susţinerilor recurentului, principiul disponibilităţii nu a fost încălcat în cauză, având în vedere că prin cererea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat anularea în parte a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi diminuarea creanţei bugetare de la suma de 10.938.373 RON la suma de 9.893.847,44 RON. Ulterior, având în vedere concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză, reclamanta a formulat note de şedinţă la termenul din 06.09.2018 prin care, în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., şi-a micşorat cuantumul obiectului cererii, în sensul că a solicitat diminuarea creanţei bugetare stabilită în sarcina sa prin actul contestat de la suma de 10.938.373 RON la suma de 9.865.249,80 RON.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii de chemare în judecată astfel cum a precizată, în limita învestirii, având în vedere că această micşorare a petitului cererii nu reprezintă o veritabilă modificare a cererii de chemare în judecată, nefiind obligată să o pună în discuţia părţilor.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a se reproşa primei instanţe că ar fi încălcat prevederile art. 9 din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil.

În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, că suma de 6.025.817,88 RON reprezentând TVA aferentă sumei de 26.365.786,93 RON are valoare de contribuţie proprie la proiect, Înalta Curte constată că această critică este nefondată, fiind corectă concluzia primei instanţe.

Astfel, în temeiul contractului de finanţare nr. x/24.02.2011, aşa cum a fost modificat prin Actul Adiţional nr. 2 din 10.12.2013 şi a Instrucţiunii nr. 70089/16.08.2016, reclamanta trebuia să asigure suma de 26.032.909,27 RON + TVA cu titlu de contribuţie proprie la proiect. De asemenea, expertul judiciar prin raportul de expertiză efectuat în cauză a statuat că valoarea totală a confinanţării pe care trebuia să o asigure reclamanta este de 26.032.909 RON la care se adaugă taxa pe valoare adăugată în valoare de 6.025.817,88 RON.

În vederea asigurării contribuţiei la proiect, reclamanta a încheiat un contract de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, iar pe parcursul derulării proiectului de finanţare a efectuat plăţi din acest cont de împrumut în valoare totală de 26.365.786,93 RON. Sumele achitate din contul BERD au fost solicitate de reclamantă la rambursare, prin intermediul mai multor cereri, acestea fiind restituie în integralitate.

Aşadar, având în vedere că reclamanta a asigurat TVA-ul de 6.025.817,88 RON aferent întregi valori a Non Funding Gap şi nu l-a solicitat la rambursare, fiind dedus, în mod corect a reţinut instanţa de fond că suma corespunzătoare TVA a fost plătită de reclamantă din fonduri proprii, aspect ce a rezultat şi din concluziile raportului de expertiză, iar o parte din acest TVA, respectiv 152.179,44 RON, fiind aferent sumei de 634.081 RON, sumă plătită de IID (un fond de rezervă).

Nefondat este şi motivul de recurs potrivit căreia instanţa de fond în mod greşit a reţinut că suma de 1.037.195,66 RON reprezintă TVA aferent unor cheltuieli eligibile, pentru următoarele considerente.

Astfel, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, suma de 1.044.525,66 RON reprezentând TVA este compusă din suma de 1.037.195,66 RON reprezentând TVA aferent unor cheltuieli eligibile şi din suma de 7.330 RON reprezentând TVA aferent unor cheltuieli neeligibile.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar apreciază că suma de 1.037.195,66 RON trebuia acceptată de către pârâtă ca fiind contribuţie proprie la proiect, având în vedere necesitatea completării NFG.

Aşa cum rezultă din raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză şi din răspunsul la obiecţiuni, expertul judiciar a analizat toate cheltuielile prevăzute în cererea de rambursare finală nr. 51/25.02.2016 (inclusiv TVA-ul de 1.037.195,66 RON) şi a stabilit că aceste cheltuieli sunt eligibile în conformitate cu art. 6 din Contractul de finanţare nr. x/24.02.2011 şi cu cele ale H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programe operaţionale.

În ceea ce priveşte susţinerea că instanţa de fond la analiza eligibilităţii cheltuielilor cuprinse în cererea de rambursare nr. x/25.02.2016 a avut în vedere prevederile art. I pct. (1) din H.G. nr. 1135/2011 prin care s-a modificat H.G. nr. 759/2007, dispoziţii care nu se aplicau contractului de finanţare nr. x/24.02.2011, Înalta Curte reţine că în speţă nu s-a reţinut că temeiul de drept al restituirii sumei de 1.037.195,66 RON reprezentând TVA ca fiind parte din contribuţia proprie la proiect l-ar constitui prevederile art. 111 din H.G. nr. 759/2007.

În fine, în ceea ce priveşte susţinerea recurentului-pârât că atâta timp cât cheltuielile în sumă de 14.271.311,88 RON nu au fost considerate cheltuieli eligibile conform POS MEDIU, nici valoarea TVA aferentă acestor cheltuieli nu putea fi acordată beneficiarului conform prevederilor O.U.G. nr. 64/2009, Înalta Curte reţine că este nefondată, în situaţia în care aceste cheltuieli nu au fost considerate eligibile de autoritatea de management POS MEDIU.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul - pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene la plata cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 1.557 RON către intimata - reclamantă A. Buzău S.A., astfel cum au fost dovedite cu înscrisurile de la dosarul instanţei de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva sentinţei nr. 166 din 03 octombrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul - pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene la plata sumei de 1.557 RON către intimata - reclamantă A. Buzău S.A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2021.