Lawyer status and retroactive effect of constitutional annulment of incompatibility exclusion bar registration on non-practicing lawyers table

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Călăraşi, a solicitat:

- în principal, să se constate caracterul nejustificat al refuzului pârâţilor în rezolvarea cererii adresate Baroului Călăraşi, înregistrate sub nr. x/01.09.2016, şi să fie obligaţi la emiterea unui act prin care reclamanta să fie înscrisă în "Tabloul avocaţilor care nu au exercitat niciodată profesia de avocat şi nu au fost înscrişi în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei";

- în subsidiar, în măsura în care instanţa va califica răspunsurile criticate ca fiind acte administrative propriu-zise, să se dispună anularea acestora, având în vedere încălcarea dreptului de a fi înscris în "Tabloul avocaţilor care nu au exercitat niciodată profesia de avocat şi nu au fost înscrişi în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei", şi obligarea pârâţilor la emiterea unui act prin care reclamanta să fie înscrisă în acest tablou.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3745 din 24 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Călăraşi, ca neîntemeiată, şi a obligat reclamanta la plata către pârâta Baroul Călăraşi a sumei de 595 RON şi către pârâta UNBR a sumei de 952 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3745 din 24 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că prima instanţă a oferit o interpretare eronată a condiţiilor pe care trebuia să le îndeplinească atunci când a solicitat înscrierea în "Tabloul avocaţilor care nu au exercitat niciodată profesia de avocat şi nu au fost înscrişi în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei", prin raportare la Hotărârea Consiliului UNBR nr. 126 din 04 iunie 2016.

Recurenta-reclamantă a arătat că nu poate fi reţinută concluzia primei instanţe conform căreia "prin Hotărârea UNBR nr. 126/04.06.2016 nu s-a reglementat o nouă modalitate de a accede în profesia de avocat şi nici nu au fost create condiţii specifice de înscriere în noul tablou constituit, aplicându-se regulile prevăzute de lege pentru înscrierea în tabloul avocaţilor incompatibili". De asemenea, a menţionat că Hotărârea UNBR se adresează către două categorii de persoane - cele care au fost primite în profesie cu examen şi, respectiv, cele care au fost primite în profesie cu scutire de examen. Deopotrivă, ambele categorii trebuie să nu fi exercitat niciodată profesia de avocat şi să nu fi fost înscrise în tabloul aferent. Dacă în privinţa celei din urmă categorii nu apar probleme (căci primirea în profesie cu examen are loc anual), în privinţa persoanelor primite în profesie cu scutire de examen se ivesc mai multe impedimente.

Mai întâi, a precizat că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, care permitea intrarea în profesie cu scutire de examen, a fost abrogat odată cu republicarea acestui act normativ din data de 07 februarie 2011. Ulterior acestui moment, primirea în profesie cu scutire de examen a fost posibilă doar pentru persoanele ce au deţinut calitatea de judecător la Înalta Curte ori la o instanţă internaţională, precum şi în condiţiile art. 100 şi 109 din Legea nr. 51/1995, republicată, referitoare la avocaţii care au obţinut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European. Aşadar, categoria persoanelor primite în profesie cu scutire de examen se restrânge în mod drastic, căci cele mai multe astfel de cazuri puteau fi întâlnite anterior datei de 07 februarie 2011.

Ulterior, a susţinut recurenta-reclamantă că aceste persoane trebuiau să se afle, de la bun început, în stare de incompatibilitate (pentru că, altfel, ar fi fost înscrise pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, nemaifiind îndeplinită cea de-a doua condiţie). De asemenea, până în data de 22 mai 2014 (i.e. data publicării Deciziei CCR nr. 297), persoanele aflate în stare de incompatibilitate erau obligate să îşi rezolve această stare în termen de două luni, sub sancţiunea excluderii din profesie.

În acest context, o persoană primită în profesie cu scutire de examen şi care se afla în stare de incompatibilitate la acel moment nu ar mai fi putut deţine, în mod legal, calitatea de avocat la data adoptării Hotărârii UNBR nr. 126 din 4 iunie 2016, cu excepţia cazului în care organele profesiei au rămas în pasivitate, au tolerat încălcarea legii şi nu au emis nicio decizie de sancţionare cu excluderea din profesie a acelor persoane.

Evident, această concluzie nu poate fi primită. De asemenea, nu poate fi reţinut că Hotărârea UNBR ar fi avut în vedere doar persoanele descrise la paragraful anterior, întrucât scopul acesteia era chiar remedierea soluţiilor discriminatorii ce au fost generate de aplicarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, articol ce a fost declarat neconstituţional.

Singura interpretare corectă, atât semantic, cât şi din punct de vedere legal şi teleologic, opinează recurenta este aceea că Hotărârea UNBR se aplică atât persoanelor care au fost sancţionate cu excluderea din profesie pentru nerezolvarea stării de incompatibilitate, cât şi acelor persoane care nu au fost sancţionate în acest fel, întrucât sunt prevăzute doar două condiţii pe care solicitantul trebuie să le îndeplinească: (i) să fi fost primit în profesia de avocat şi (ii) să nu fi exercitat niciodată profesia şi să nu fi fost înscris în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, context în care nu poate fi reţinută interpretarea dată de prima instanţă, în sensul că solicitantul înscrierii în tablou trebuie "sa fi dobândit calitatea de avocat".

Prima condiţie impusă de Hotărârea UNBR este ca solicitantul să fi fost primit în profesia de avocat, iar nu să deţină calitatea de avocat la momentul înscrierii în tablou.

În speţă, recurenta-reclamantă a fost primita în profesie cu scutire de examen prin Decizia nr. 21/28.06.2010 şi nu a exercitat niciodată profesia, nefiind înscrisă în niciun moment în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, motiv pentru care aceasta întruneşte condiţiile impuse prin Hotărârea UNBR.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. recurenta-reclamantă a învederat că prima instanţă a făcut trimitere la hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2014 şi a reţinut că "neîndeplinirea condiţiei de a fi avocat se întemeiază pe efectele lucrului judecat anterior", motiv pentru care nu a mai analizat excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011 prin care a fost anulată Decizia de primire în profesie şi, procedând în acest fel, a încălcat distincţia dintre efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi efectul negativ al autorităţii de lucru judecat. Astfel, a susţinut recurenta-reclamantă că atâta timp cât nu se afla în prezenţa unei triple identităţi cerute de efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, instanţa era obligată să soluţioneze excepţia de nelegalitate invocată, iar nu să refuze judecata.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 15 ianuarie 2019, intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 15 ianuarie 2019, intimatul-pârât Baroul Călăraşi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, reţinând următoarele considerente:

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.

Astfel, aşa cum s-a reţinut de către instanţa de fond, prin Decizia Consiliului Baroului Călăraşi nr. 21/28.06.2010, recurenta-reclamantă a fost primită în profesia de avocat cu scutire de examen, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în forma în vigoare la acel moment.

Prin Decizia Consiliul Baroului Călăraşi nr. 25/21.03.2011 s-a dispus anularea Deciziei nr. 21/28.06.2010, întrucât de la data emiterii Deciziei nr. 21/28.06.2010 şi până la data de 21 martie 2011 reclamata a refuzat să facă să înceteze starea de incompatibilitate în care se afla, fiind astfel încălcate prevederile art. 14 lit. a), art. 16 alin. (2) lit. b), art. 24 alin. (2)3 din Legea nr. 51/1995.

Având în vedere Decizia nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale, precum şi Hotărârea nr. 126/04.06.2016 a Consiliului U.N.B.R. din data de 4-5 iunie 2016, reclamanta a formulat o cerere către Baroul Călăraşi, înregistrată sub nr. x/01.09.2016, prin care a solicitat înscrierea în "Tabloul avocaţilor care nu au exercitat niciodată profesia de avocat şi nu au fost înscrişi în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei", solicitare respinsă conform adresei nr. x/13.01.2017 .

Prin Decizia nr. 219/18.02.2017 pârâta UNBR a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă împotriva hotărârii Consiliului Baroului Călăraşi, materializată în adresa nr. x/06.10.2016, reţinând în esenţă, că litigiul ce face obiectul dosarului nr. x/2014 vizează tocmai calitatea de avocat a petentei, menţinând soluţia adoptată de Consiliul Baroului Călăraşi, în sensul amânării soluţionării cererii nr. x/01.09.2016.

Prin decizia nr. 8/06.08.2018, emisă de pârâta Baroul Călăraşi, s-a decis respingerea cererii reclamantei de înscriere în Tabloul avocaţilor care nu au exercitat niciodată profesia de avocat şi nu au fost înscrişi în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei deoarece la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/22.05.2014 nu avea calitatea de avocat.

Ceea ce s-a dedus judecăţii de către reclamantă în prezentul dosar este refuzul pârâtelor de a-i soluţiona imediat cererea înregistrată la pârâta Baroul Călăraşi la data de 1.09.2016, privind înscrierea reclamantei în Tabloul avocaţilor care nu au exercitat niciodată profesia de avocat şi nu au fost înscrişi în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamante referitoare la faptul că instanţa de fond a oferit o interpretare eronată a condiţiilor pe care trebuia să le îndeplinească atunci când a solicitat înscrierea pe Tabloul avocaţilor care nu au exercitat niciodată profesia de avocat şi nu au fost înscrişi în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, prin raportare la Hotărârea Consiliului UNBR nr. 126 din 04 iunie 2016, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Astfel, temeiul de drept invocat de reclamantă în cererea de înscriere înregistrată la 01 septembrie 2016 este art. 53 alin. (2) lit. f) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995. Analizând conţinutul acestor texte legale, se constată că reclamanta s-a raportat la forma acestor dispoziţii anterior republicării Legii nr. 51/1995 din data de 07 februarie 2011, respectiv:

"Art. 53 alin. (2) lit. f): Consiliul baroului are următoarele atribuţii: (…) hotărăşte asupra stării de incompatibilitate şi asupra încetării acesteia;

Art. 24 alin. (1): Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaţilor incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate."

Totodată, art. 44 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat, aprobat prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 64/2011 stipulează că:

"Se va întocmi separat un tablou al avocaţilor incompatibili, alcătuit potrivit anexei nr. VII, care se verifică şi se reactualizează până la data de 15 ianuarie a fiecărui an".

Înalta Curte arată că Hotărârea U.N.B.R. nr. 126/04.06.2016 se aplică doar unei categorii determinate de persoane şi anume doar celor care mai deţineau calitatea de avocat la momentul formulării cererii de înscriere în tablou.

Mai mult de atât, expresia "avocaţi care nu au exercitat niciodată profesia" se referă exclusiv la persoanele care au dobândit calitatea de avocaţi şi care încă o deţineau la momentul solicitării de înscriere în tablou, însă care nu au activat în domeniu până la înaintarea solicitării. Prin urmare, în această categorie nu se regăsesc şi nu se pot regăsi avocaţii excluşi din profesie.

Înalta Curte constată că interpretarea dată de recurenta-reclamantă încalcă scopul urmărit de legiuitor şi anume că cererile de înscriere în tablou să fie înaintate de către persoane ce încă deţin calitatea de avocat. Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, Hotărârea U.N.B.R. nr. 126/04.06.2016 se aplică doar persoanelor care mai deţin, la data formulării cererii, calitatea de avocat.

Aşadar, reclamanta pierduse în mod formal-juridic calitatea de avocat, astfel că prevederile legale invocate de aceasta în favoarea ei nu îi mai erau aplicabile.

În consecinţă, reclamanta nu mai avea calitatea necesară conform prevederilor legale de a cere pârâţilor să constate că i se aplică decizia CCR nr. 297/2014, respectiv că ar trebui să fie menţinută pe tabloul incompatibililor, întrucât potrivit art. 147 din Constituţie deciziile Curţii Constituţionale se aplică numai pentru viitor şi sunt obligatorii erga omnes. Aşadar, decizia CCR antemenţionată nu poate retroactiva, efectele sale nu pot determina modificarea unei situaţii juridice care a fost deja soluţionată în trecut.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică hotărârea instanţei de fond prin refuzul acesteia de a soluţiona excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011 prin care a fost anulată Decizia nr. 21/28.06.2010 de primire în profesie.

Sub acest aspect, în mod concret, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond, prin raportare la considerentele instanţelor care s-au pronunţat în dosarul nr. x/2014, a încălcat distincţia dintre efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, atâta timp cât nu se afla în prezenţa unei triple identităţi cerute de efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, era obligată să soluţioneze excepţia de nelegalitate invocată, iar nu să refuze judecata.

Înalta Curte constată că sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curtea respinge, ca nefondate, şi criticile reclamantei referitoare la greşita raportare a primei instanţe la considerentele instanţelor care s-au pronunţat în dosarul nr. x/2014 şi reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 431 din C. proc. civ., republicat, "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Potrivit prevederilor art. 432 C. proc. civ., republicat, "Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată".

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul, astfel încât nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Lucrul judecat atrage deci exclusivitatea, ceea ce face ca un nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi cu aceeaşi cauză să nu mai fie cu putinţă.

Efectele autorităţii de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 C. proc. civ., republicat, sunt:

(1) efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză juridică şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată, spre a se evita contradicţia între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti;

(2) efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, de natură să permită oricăreia dintre părţi să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Excepţia autorităţii de lucru judecat reprezintă o formă de punere în valoare a efectului negativ, extinctiv, al autorităţii de lucru judecat.

Elementele autorităţii de lucru judecat, atunci când se urmăreşte blocarea judiciară a celei de-a doua cereri, adică efectul negativ ori extinctiv, sunt: (a) părţile, (b) obiectul şi (c) cauza, care trebuie să fie aceleaşi în ambele procese.

În privinţa efectului pozitiv, Înalta Curtea reţine că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăţi, astfel încât să nu se nesocotească ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional. Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu presupune o identitate de acţiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuţie în cadrul celor două procese. Astfel, autoritatea de lucru judecat la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ., republicat, poate fi opusă ca apărare de fond.

În concluzie, efectul pozitiv presupune existenţa unui proces în desfăşurare între aceleaşi părţi, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, iar efectul negativ opreşte o nouă judecată în fond.

Totodată, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., republicat, "Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.".

În interpretarea textului menţionat, doctrina relevantă de drept procesual civil a reţinut că "în privinţa considerentelor care intră în autoritatea de lucru judecat, textul precizează că este vorba despre acelea pe care se sprijină soluţia din dispozitiv. Este vorba despre acele considerente aşa-numite "decisive", explicaţia şi fundamentul soluţiei, care trebuie să participe, în egală măsură, la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului. Considerentele care sprijină în mod necesar hotărârea instanţei trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat pentru că, în fapt, ele fac corp comun cu dispozitivul, în absenţa lor soluţia fiind neclară, necunoscându-se limitele judecăţii şi nici aspectele tranşate în mod definitiv, fără posibilitatea reluării dezbaterii judiciare asupra lor. (…) Intră în autoritatea de lucru judecat şi acele motive care conţin ele însele, separat de soluţia din dispozitiv (şi făcând posibilă adoptarea acesteia), rezolvări ale unor chestiuni litigioase. Este vorba despre aşa-numitele motive cu valoare decizională care vin să tranşeze aspecte ale litigiului dedus judecăţii de o manieră incidentală, aşa încât rezolvarea asupra lor nu se poate regăsi în dispozitiv (decât de o manieră indirectă). Motivele decizorii nu vin să explice soluţia din dispozitiv, ci conţin ele însele soluţia asupra unei apărări (…). A nega efectul autorităţii de lucru judecat unei soluţii date de instanţă asupra unui punct litigios supus dezbaterii părţilor, doar pe motiv că soluţia se regăseşte în considerente, înseamnă a contesta însuşi fundamentul autorităţii de lucru judecat - verificarea jurisdicţională care dă răspuns contestaţiei făcute de părţi - şi de a deschide şirul altor procese." (M. Tăbârcă, Drept procesual civil. Vol. II - Procedura contencioasă în faţa primei instanţe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pag. 586 - 587).

În cauza pendinte, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, autoritatea de lucru judecat vizează tocmai excepţia ridicată în cauză, întrucât aceasta a mai fost analizată prin raportare la aceeaşi situaţie faptică. Cu toate că în prezentul dosar, recurenta solicită înscrierea într-un alt tablou nu are nicio legătură cu excepţia ridicată de aceasta, întrucât indiferent de solicitarea acesteia, soluţionarea excepţiei de nelegalitate este în interdependenţă cu situaţia faptică dedusă judecăţii, iar nu cu tabloul în care urmează a fi sau nu înscrisă.

Prima instanţă, în mod corect, a refuzat analizarea excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011 de anulare a deciziei de primire în profesie, deoarece prin decizia nr. 1227 din 21 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2014 s-a reţinut cu putere de lucru judecat că Decizia nr. 25/21.03.2011 a fost în mod legal emisă de Consiliul Baroului Călăraşi, având în vedere că în ambele dosare reclamanta a susţinut caracterul nelegal al Deciziei nr. 25/21.03.2011 pe baza aceloraşi argumente, respectiv Consiliul Baroului Călăraşi nu avea atribuţia să emită o astfel de decizie şi hotărârea are la bază un caz de nedemnitate în care aceasta nu s-a aflat niciodată.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, respectiv suma de 967,01 RON către intimatul-pârât Baroul Călăraşi şi suma de 967,01 RON către intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România, astfel cum a fost dovedit cu înscrisurile de la dosarul instanţei de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 3745 din 24 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta - reclamantă A. la plata cheltuielilor de judecată, astfel: suma de 967,01 RON către intimatul - pârât Baroul Călăraşi şi suma de 967,01 RON către intimata - pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2021.