Inadmissibility of separate appeal against interlocutory order denying suspension of proceedings

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Tulcea şi Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Tulcea, a atacat cu recurs sentinţei civilă nr. 1770/18.12.2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul Tulcea.

2. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din data de 23 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, a respins excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului.

Totodată, a respins cererea de suspendare formulată de recurent, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea cauzelor înregistrate sub nr. x/2021, pe rolul Judecătoriei Tulcea, prin care se solicită obligarea pârâţilor la prelungirea contractului de concesiune, respectiv nr.

9266/327/2020, cauză ce are ca obiect obligarea reclamanţilor din prezenta cauză la continuarea aceluiaşi contract de concesiune, fixând termen de judecată la data de 06.10.2021, apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele acestui text de lege.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., precizând, contrar menţiunii din dispozitivul încheierii atacate, că soluţia asupra cererii de suspendare este supusă căii de atac a recursului, raportat la art. 457 alin. (1) şi art. 414 alin. (1) din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că întrucât s-a reţinut că prima instanţă s-ar fi pronunţat în Dosarul x/2018 asupra cererii recurentului de prelungire, Curtea de Apel Constanţa a respins cererea de suspendare întemeindu-se pe motive contradictorii ori străine de argumentele cererii de suspendare, pentru că din simpla verificare a dosarului menţionat rezultă că recurentul nu a formulat o cerere reconvenţională prin care să solicite valorificarea dreptului contractual la prelungirea contractului, iar instanţa nu s-a pronunţat asupra unei astfel de cereri pentru că nu a fost învestită în acest sens, problema prelungirii contractului de concesiune nefăcând obiectul analizei instanţei.

În opinia recurentului, Curtea de Apel Constanţa a făcut şi o greşită aplicare a dispoziţiilor legale, întrucât soluţionarea Dosarului x/2020 (fost 340/88/20î8) depinde în mod neechivoc de valorificarea dreptului contractual al acestuia la prelungirea concesiunii pentru terenurile a căror predare se solicită.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casare în parte a încheierii atacate cu consecinţa admiterii cererii de suspendare aşa cum a fost formulată.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Judeţean Tulcea a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport cu prevederile art. 414 alin. (2) din C. proc. civ., iar prin cererea depusă ulterior acestei apărări a solicitat respingerea căii de atac ca lipsit de interes, având în vedere că a fost soluţionat Dosarul nr. x/2020.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte constată că încheierea recurată este definitivă, calea de atac promovată de recurent nefiind prevăzută de lege.

1. Asupra admisibilităţii recursului

Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Conform art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţia României, presupune, aşadar, că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Se reţine că prin încheierea atacată în prezenta cauză a fost respinsă cererea de suspendare formulată de recurent în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În art. 414 din C. proc. civ., cu denumirea marginală "Hotărârea de suspendare", se prevede:_

(1) Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă.

(2) Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

Din economia întregului text al art. 414 din C. proc. civ., rezultă că obiectul recursului nu poate fi decât încheierea prin care s-a admis cererea de suspendare ori cea prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

Aşa fiind, nici încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare, cum este în prezenta cauză, nici cea prin care s-a admis cererea de repunere pe rol nu pot forma obiect al recursului, acestea putând fi atacate doar odată cu fondul, dacă hotărârea finală este susceptibilă de vreo cale de atac.

Altfel spus, legiuitorul nu prevede posibilitatea atacării separate a încheierii prin care se respinge cererea de suspendare a judecăţii procesului. Diferenţa de tratament juridic în cele două cazuri rezultând din efectele produse de cele două tipuri de încheieri, de respingere şi, respectiv, de admitere a cererii de suspendare a judecăţii.

Aşadar, în raport cu dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte constată că sunt supuse recursului, după caz, numai încheierile prin care instanţa a dispus suspendarea judecăţii ori s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei suspendate, nu şi încheierile de respingere a cererii de suspendare a judecăţii.

În acest sens, în interpretarea dispoziţiilor art. 414 alin. (1) teza I din C. proc. civ., fiind şi Decizia nr. 2/2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 175 din 10 martie 2017), pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii.

Totodată, prin Decizia nr. 9/2018, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 414 alin. (2) din C. proc. civ., reţinând că încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacată cu recurs separat, ci doar odată cu fondul, conform art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., constatându-se grija legiuitorului de a nu se întârzia judecata cauzei, prin judecata căii de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare.

Aşadar, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor menţionate, nu are prevăzută cale de atac.

Prin urmare, recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu are cale de atac este inadmisibil.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca inadmisibil, ţinând seama şi de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 23 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.