Absolute nullity of integrity evaluation report due to defective notification under Civil Procedure Code service requirements

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, anularea Ordonanţei nr. 5/08.06.2018 emisă de această din urmă pârâtă.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1386 din 21 decembrie 2020, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiate.

Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Integritate şi pârâţii A. şi B..

3.1. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, a apreciat că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind rezultatul încălcării şi aplicării greşite, pe de o parte, a prevederilor Legii nr. 176/2010 (art. 13), iar pe de altă parte a dispoziţiilor a Legii nr. 115/1996.

În esenţă., recurenta a reluat situaţia de fapt şi a arătat, contrar celor reţinute de prima instanţă cu privire la nulitatea raportului de evaluare, că, sub aspect procedural, în ceea ce priveşte informarea persoanei evaluate, au fost îndeplinite prevederile Legii nr. 176/2010, conform art. 20 din lege, invocând în acest sens că faţă de pârâtul A. s-a efectuat procedura de informare la data de 06.03.2013, prin Adresa nr. x/06.03.2013, prin care a fost informat în legătură cu declanşarea evaluării averii pe perioada exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice, confirmarea de primire fiind semnată de destinatar la data de 08.03.2013.

Totodată, ulterior, prin adresa nr. x/13.03.2017, persoana cercetată a fost informată despre existenţa unei diferenţe semnificative în sensul prevederilor art. 18 Legea 176/2010 şi a fost invitată să prezinte date şi informaţii, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, fiind informat că are dreptul să fie asistat sau reprezentat de avocat, iar confirmarea de primire a fost semnată de destinatar la data de 15.03.2017.

Aşa fiind, a apreciat că în mod greşit prima instanţă a reţinut aplicabilitatea prevederilor art. 163 alin. (6) şi art. 164 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (3) din C. proc. civ., motivat de faptul că informarea persoanei cercetate s-a făcut în baza unei legi speciale - Legea nr. 176/2010.

Or, în momentul informării persoanei evaluate de către Agenţie, în procedura de evaluare nu sunt incidente prevederile C. proc. civ. privind citarea părţilor, pentru că nu este vorba despre o cauză judiciară, activitatea inspectorului fiind una pur administrativă.

Prin urmare, a apreciat că obligaţia de informare a fost respectată de către inspectorul de integritate, astfel că nerecunoaşterea semnăturii de pe confirmarea de primire sau a semnării acesteia de către o altă persoană nu poate fi pusă în sarcina inspectorului de integritate, acesta neputând să aprecieze cui aparţine semnătura de primire, el îndeplinindu-şi obligaţiile legale conform Legii nr. 176/2010, chiar precizând în raportul de evaluare că nu s-a depus punct de vedere.

Este o prezumţie de legalitate a formularului de confirmare de primire şi ce este menţionat în acesta în faţa inspectorului de integritate, iar faptul că în acest formular ar fi menţionate detalii neconforme cu realitatea nu poate să aducă răspunderea inspectorului de integritate prin nerespectarea prevederilor legale cu privire la informare, ci, poate, a instituţiei competente pentru transmiterea informării.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea, admiterea acţiunii.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâţii au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în privinţa soluţiei asupra excepţiilor invocate.

3.2.1 Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., recurenţii au arătat că pârâta nu deţine calitatea de persoană căreia i se adresează actul administrativ reprezentat de Ordonanţa nr. 5/08.06.2018, întrucât nu deţine funcţiile menţionate în cuprinsul actului normativ anterior menţionat (i.e.Legea nr. 115/1996).

Astfel, au apreciat că verificarea raportului juridic dedus judecaţii, respectiv a identităţii subiecţilor activi şi pasivi ai acestuia, trebuia realizată în raport cu prevederile Legii nr. 115/1996, iar nu cu cele ale Legii nr. 176/2010, cum a procedat prima instanţă.

Aşa fiind, aspecte menţionate de judecătorul fondului, în paragraful de la fila x din sentinţă, în motivarea acestei excepţii, tind a sublinia faptul ca soluţia în cauza are la baza un act normativ inaplicabil raportului juridic dedus judecaţii, sens în care recurenţii au considerat că motivarea sentinţei cuprinde motive străine de natura pricinii, în plus nu îndeplineşte condiţiile calitative reglementate de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În opinia recurenţilor, elementele expuse de prima instanţă în cuprinsul sentinţei atacate în privinţa excepţiei în discuţie îmbracă forma unei concluzii, iar nu a unei motivări efective, nefiind arătat raţionamentul ce a condus către o astfel de concluzie şi care sunt temeiurile legale ce stau la baza unei astfel de soluţii, având în vedere prevederile art. 101, art. 102 şi art. 103 din Legea nr. 115/1996, care disting între "persoana a cărei avere este supusă controlului" şi "soţul sau soţia acestuia".

Aşadar, prima instanţa nu a dezlegat aspecte de drept real deduse judecaţii, calitatea procesuală pasivă în raport de calitatea de parte căreia i se adresează actul administrativ emis conform prevederilor Legii nr. 115/1996, respectiv cine are calitatea de "parte" într-o astfel de procedură, şi nici nu prezintă raţionamentele ce stau la baza soluţiei de respingere a excepţiei.

Or, o motivare generală, pur formală a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea acesteia.

3.2.2 În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., recurenţii au arătat că problema de drept supusa analizei este cea a identificării pârţilor raportului juridic administrativ supus analizei de legalitate.

În esenţă, au arătat că, în ceea ce priveşte calitate de persoană a cărei avere este supusă controlului, în sensul Legii nr. 115/1996, ce, astfel, dobândeşte calitatea de parte căreia i se adresează actul administrativ in discuţie, este doar acea persoana care are calitatea de demnitar, magistrat, persoana cu funcţii de conducere şi de control sau funcţionar public.

Astfel, au apreciat că, în condiţiile în care recurenta-pârâtă nu a deţinut niciodată vreuna din calităţile prevăzute de Legea nr. 115/1996 (respectiv aceea de demnitar, magistrat, persoana cu funcţii de conducere şi de control sau funcţionar public), acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu o persoană ce nu deţinea calitatea de parte în raportul juridic de drept administrativ, a cărei legalitate a făcut obiectul analizei, sens în care soluţia primei instanţe este nelegală.

Teza lipsei calităţii recurentei de persoană căreia să i se adreseze actul administrativ în discuţie este întărită şi de faptul că nici măcar în procedura de evaluare realizată de Agenţie şi finalizată prin raportul de evaluare nu a fost subiect al evaluării şi nici nu a fost chemată în vederea formulării unui punct de vedere.

3.3 O altă critică se referă soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes a reclamantei Agenţia Naţională de Integritate în promovarea acţiunii deduse judecăţii.

3.3.1 Recurenţii au susţinut, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că motivarea primei instanţe în susţinerea respingerii acestei excepţii, concretizată în paragraful de la fila x din sentinţă, nu îndeplineşte condiţiile calitative reglementate de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., nefiind o motivare reală în fapt şi în drept.

În opinia recurenţilor, elementele expuse de prima instanţă în cuprinsul sentinţei atacate în privinţa excepţiei în discuţie îmbracă forma unei concluzii, iar nu a unei motivări efective, nefiind arătat raţionamentul ce a condus către o astfel de concluzie şi care sunt temeiurile legale ce stau la baza unei astfel de soluţii

Or, o motivare generală, pur formală a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea acesteia.

3.3.2 În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes a reclamantei Agenţia Naţională de Integritate în promovarea acţiunii deduse judecăţii, recurenţii au arătat că lipsa de interes decurge din aplicarea dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 115/1996 şi ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 coroborate cu cele ale art. 28 alin. (3) din Legea nr. 115/1996.

Legat de aplicarea dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 115/1996, au susţinut că în cauză nu există niciun indiciu care să conducă la concluzia că ar exista elemente noi de natura a determina o soluţie diferită faţă de cea pronunţată de Comisie şi nici partea adversă nu a indicat în cuprinsul acţiunii vreun astfel de element.

Astfel, chiar şi în situaţia în care ar fi fost pronunţată o soluţie favorabila Agenţiei, partea adversă nu putea obţine niciun folos practic ca urmare a acestei soluţii, întrucât Comisia nu putea relua controlul în lipsa oricăror elemente noi care să justifice o astfel de situaţie, aşa încât demersul instituţiei reclamante era unul lipsit de interes, sens în care soluţia primei instanţe, de respingere a acestei excepţii, nu are un temei legal.

De asemenea, cât priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 coroborate cu cele ale art. 28 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, recurentul a arătat că mandatul său s-a încheiat la data de 6.11.2013, astfel încât data limită până la care s-ar fi putut demara activitatea de evaluare prevăzuta de Legea nr. 115/1996 este data de 6.11.2016.

A arătat recurentul că momentul la care urmează să ne raportam ca fiind generator în privinţa procedurii demarate faţă de acesta este cel la care a putut participa în mod activ în sensul protejării efective a drepturilor sale, respectiv în anul 2017, când a fost sesizată Comisia şi a aflat de existenta activităţii de evaluare efectuate în temeiul Legii nr. 115/1996.

Or, termenul de trei ani prevăzut de lege pentru sesizarea Comisiei curge de la data încetării funcţiei, respectiv de la data de 6.11.2013, şi s-a împlinit la data de 6.11.2016, şi cum Comisia a fost sesizată abia la data de 18.09.2017, cu depăşirea termenului prevăzut de lege, rezulta că dreptul la acţiune era prescris la data sesizării Comisiei, aşa încât acţiunea formulată este lipsită de interes.

3.4 În fine, recurenţii au criticat şi soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii deduse judecăţii.

3.4.1 Recurenţii au susţinut, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că motivarea primei instanţe în susţinerea respingerii acestei excepţii, concretizată în paragraful de la fila x din sentinţă, nu îndeplineşte condiţiile calitative reglementate de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., nefiind o motivare reală în fapt şi în drept.

În opinia recurenţilor, elementele expuse de prima instanţă în cuprinsul sentinţei atacate în privinţa excepţiei în discuţie îmbracă forma unei concluzii, iar nu a unei motivări efective, nefiind arătat raţionamentul ce a condus către o astfel de concluzie şi care sunt temeiurile legale ce stau la baza unei astfel de soluţii.

Or, o motivare generală, pur formală a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea acesteia.

3.4.2 În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii deduse judecăţii, recurenţii au arătat că, în cauză, sunt aplicabile cu prioritate dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 115/1996, ca lege specială, în raport cu cele ale Legoo nr. 554/2004, potrivit principiului "specialîa generalibus derogant", în sensul că nu pot face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ actele emise de Comisie.

Astfel, Legea specială - nr. 115/1996 (aşa cum a reţinut şi Comisia în Ordonanţa nr. 2/26.05.2020) nu prevede nicio cale de atac împotriva ordonanţelor pronunţate de Comisie în situaţiile enumerate de textul legal citat anterior, deci nici împotriva ordonanţei prin care se dispune respingerea excepţiei.

În cauza, reclamanta a formulat plângerea prealabilă şi prezenta acţiune în temeiul dreptului comun în materia contenciosului administrativ, respectiv Legea nr. 554/2004, apreciind ca Ordonanţa de clasare pronunţata de Comisie este un act administrativ ce poate fi atacat pe calea dreptului comun.

Or, cum corect s-a reţinut in Ordonanţa 2 din data de 26 mai 2020, "acest raţionament este eronat din considerente ce tin atât de calitatea reclamantei de subiect de sezina în materia contenciosului administrativ (..), cât şi din considerente ce ţin de natura juridică specială a Ordonanţelor pronunţate de Comisie în exercitarea atribuţiilor legale conferite prin Legea specială, de succesiunea evenimentelor legislative (modificări, abrogări), care au determinat forma actuală a Legii nr. 115/1996 şi de deciziile relevante pronunţate de Curtea Constituţionala în ceea ce priveşte constituţionalitatea unor acte normative cu incidenţă în domeniul controlului averilor".

În contenciosul administrativ subiectiv, care priveşte invocarea intereselor legitime publice, calitatea de subiect de sezina este recunoscută de lege numai anumitor interese publice expres prevăzute de art. 1 alin. (3), (4), (5) si 8 din Legea nr. 554/2004, Agenţia nu face parte din categoria autorităţilor publice care pot fi subiecte de sezina în contenciosul administrativ subiectiv, o astfel de calitate nefiind menţionata nici in Legea nr. 554/2004 şi nici în legea sa specială de organizare.

Or, a recunoaşte admisibilitatea unei acţiuni în contencios administrativ exercitată în condiţiile Legii nr. .554/2004, având ca obiect Ordonanţa pronunţata de Comisie, în calitate de unica autoritate care are dreptul de a decide cu privire la sesizarea instanţei judecătoreşti competente, sau după caz cu privire la clasarea cauzei, este echivalentă cu a înlătura atribuţia esenţială a acestei Comisii şi a permite ca sesizarea instanţei judecătoreşti să fie făcută de către Agenţie în baza propriilor aprecieri asupra probelor administrate, ceea ce ar înfrânge efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/14 aprilie 2010.

În sensul inadmisibilităţii unei acţiuni în anulare formulate în baza Legii contenciosului administrativ împotriva Ordonanţei pronunţate de Comisie este şi evenimentul legislativ constând în abrogarea expresă a art. 16 din Legea nr. 115/1996, care prevedea posibilitatea atacării cu recurs a Ordonanţei de clasare pronunţate de Comisie.

În concluzie, recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărările formulate

Prin întâmpinările formulate reciproc la recursurile exercitate, fiecare dintre recurenţi a solicitat respingerea căii de atac a părţii adverse.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de reclamantă şi de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. Cu privire la recursul reclamantei

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Ordonanţei nr. 5/08.06.2018 emisă de pârâta Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Curea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii precum şi acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiate.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că, în cauză, contrar celor reţinute de prima instanţă, obligaţia de informare a persoanei evaluate a fost respectată.

Prin Ordonanţa nr. 5/08.06.2018 pronunţată în cadrul dosarului nr. x/2017, Comisia de Cercetarea Averilor, constituită în baza Legii nr. 136/2010, a admis excepţia nulităţii absolute a Raportului de evaluare nr. x/18.09.2017, invocată de persoana evaluată A. şi de soţia acestuia B., şi a constatat nulitatea absolută a Raportului de evaluare nr. x/18.09.2017 emis de Agenţia Naţională de Integritate.

Pentru a pronunţa această soluţie, Comisia de Cercetare a Averilor a reţinut, în esenţă, că Agenţia Naţională de Integritate nu şi-a îndeplinit obligaţia de notificare a persoanei evaluate anterior solicitării de informaţii care nu sunt publice (notificarea a fost transmisă la adresa de domiciliu şi dovada de comunicare a fost semnată de o persoană care nu a fost identificată), ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora:

- art. 13 din Legea 176/2010, forma în vigoare la data desfăşurării activităţii evaluare, prevede:

"(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice; b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice.

(2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută.

- art. 14 din Legea 176/2010, prevede:

(1) Dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.

(2) Persoana informată şi invitată potrivit alin. (1) poate să prezinte inspectorului de integritate date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

(3) Informarea şi invitarea se fac prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informaţii pe care le consideră necesare.

(5) Dacă persoana a cărei avere este evaluată este căsătorită ori dacă are copii în întreţinere, în sensul Codului familiei, evaluarea se va extinde şi asupra averii soţului/soţiei şi, după caz, asupra averii copiilor aflaţi în întreţinere.

Totodată, conform art. 32 din Legea 176/2010, se reţine că dispoziţiile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 554/2004, iar potrivit art. 28 din Legea 554/2004 alin. .(1) dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

În raport cu prevederile menţionate, se reţine că actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor şi informaţiilor care nu sunt publice, în măsura în care au fost obţinute fără ca persoana evaluată să fi fost informată şi invitată să prezinte un punct de vedere prin scrisoare recomandată cu confirmare de primare, sunt lovite de nulitate absolută.

Contrar susţinerilor recurentei, analiza legalităţii procedurii de informare se realizează în raport cu prevederile C. proc. civ., dreptul comun în privinţa comunicării actelor de procedură, neputând fi primită susţinerea părţii în sensul că informarea persoanei cercetate s-a făcut în baza Legii nr. 176/2010, având în vedere că acest act normativ nu cuprinde dispoziţii specifice în această materie şi, în plus, Legea 176/2010 se completează cu dispoziţiile C. proc. civ., astfel cum reiese din coroborarea art. 32 Legea 176/2010 cu dispoziţiile art. 28 Legea nr. 554/2004.

Totodată, în privinţa procedurii de comunicare, se reţine că referitor la regimul juridic al nulităţilor exprese sunt aplicabile tot dispoziţiile de drept comun prevăzute de art. 175 alin. (2) din C. proc. civ.

În cauză, se reţine că nu pot fi avute în vedere susţinerile recurentei, în sensul că a fost respectată procedura de informare a persoanei evaluate, având în vedere că dovada de îndeplinire a comunicării nu cuprinde datele de identificare şi calitatea persoanei care a primit această comunicare, menţiuni prevăzute sub sancţiunea nulităţii, potrivit art. 164 alin. (1) lit. c) şi d) raportat la dispoziţiilor art. 164 alin. (3) din C. proc. civ.

De asemenea, este de subliniat că probatoriul administrat în faţa Comisiei de Cercetare a Averilor (verificare de scripte, expertiză grafică) nu a demonstrat că semnătura aplicată pe confirmarea de primire aparţine persoanei evaluate (destinatarului) sau soţiei acestuia.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut că procedura de comunicare a informării şi a invitaţiei persoane evaluate A., la data de 06.03.2013, nu a fost legal îndeplinită de către Agenţia Naţională de Integritate, aşa cum a apreciat Comisia de Cercetare a Averilor.

Susţinerea recurentei că procedura de comunicare s-a realizat la adresa de domiciliu a persoanei evaluate nu echivalează cu îndeplinirea acesteia în mod corect, în condiţiile în care dovada de îndeplinire a comunicării nu cuprinde datele de identificare şi calitatea persoanei care a primit respectivul act, în conformitate cu prevederile C. proc. civ. privind comunicarea actelor de procedură.

De asemenea, faptul că inspectorul de integritate nu a avut posibilitatea de a verifica cui aparţine semnătura aplicată pe conformarea de primire, cum afirmă recurenta, nu poate conduce la o altă soluţie din perspectiva legalităţii procedurii de comunicare, a cărei verificare se efectuează, aşa cum s-a arătat, ţinându-se cont de dispoziţiile C. proc. civ.

Se constată astfel că în mod corect s-a apreciat că procedura de comunicare faţă de persoana evaluată A., realizată în data de 06.03.2013, nu a fost legal îndeplinită, pentru că actele întocmite de inspectorul de integritate, pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice obţinute ulterior momentul acestei comunicări, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, iar vătămarea produsă prin nelegala îndeplinire a procedurii de comunicare în cazul notificării din 06.03.2013 neputând fi înlăturată altfel decât prin aplicarea anularea actului atacat.

De altfel, aşa cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, pârâtul A. nu a putut participa nici la etapa procedurală reglementată de legiuitor pentru a permite persoanei evaluate să formuleze un punct de vedere cu privire la rezultatele activităţii de evaluare efectuate de inspectorul de integritate. notificarea prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 nefiind comunicată persoanei evaluate cu respectarea dispoziţiilor art. 163 alin. (6) şi art. 164 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. civ.

1.2. Referitor la recursul pârâţilor A. şi B.

1.2.1. Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare, cu precizarea prealabilă că dată fiind similitudinea criticilor formulate în privinţa soluţiei asupra celor trei excepţii, acestea vor fi analizate grupat şi vor primi răspuns prin argumente comune.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenţii au susţinut, în esenţă, cu privire la soluţionarea celor trei excepţii, că hotărârea atacată nu conţine o motivare efectivă, ci una generală, pur formală, ceea ce echivalează cu nemotivarea acesteia.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată asupra excepţiilor invocate în cauză, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Aşadar, nu se poate reţine o motivare deficitară a hotărârii recurate sub aspectul modalităţii de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., excepţiei lipsei de interes şi inadmisibilităţii acţiunii, considerentele avute în vedere în vedere de prima instanţă fiind expuse la pagina 2 din sentinţa atacată.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza excepţiilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

Totodată, se reţine că motivarea hotărârii răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi lipsit de arbitrariu, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare apărare/argument invocat, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor fiecărei cauze, ea presupunând însă ca partea în cauză să se poată aştepta la un răspuns specific şi explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei şi Cauza Ruiz Torija contra Spaniei).

Faptul că recurenţii nu împărtăşesc raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe asupra excepţiilor invovate nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

1.1.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, invocat faţă de soluţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., de asemenea, este nefondat.

Aşadar, acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare care poate îmbrăca mai multe aspecte, şi anume aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia (cum ar fi aplicarea unei norme de drept comun la situaţii pentru care există o normă specială, aplicarea unei norme speciale, prin analogie, la situaţii care nu cad sub incidenţa ei, etc); textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită (inclusiv în cazul în care norma juridică este obscură şi, deci, susceptibilă de interpretare, dar interpretarea data în speţă nu este justă); violarea unor principii generale de drept, etc.

Criticile potrivit cărora în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., întrucât nu a deţinut niciodată vreuna din calităţile prevăzute de Legea nr. 115/1996 aşa încât acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu o persoană ce nu deţinea calitatea de parte în raportul juridic de drept administrativ dedus judecăţii, nu pot fi primite.

Astfel, se constată că recurenta-pârâtă a figurat în calitate de parte în faţa Comisiei de Cercetare a Averilor, prin urmare în cadrul acţiunii având ca obiect anularea ordonanţei atacate emise de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au calitate procesuală toate persoanele care au figurat în calitate de parte în faţa Comisiei, iar faptul că recurenta nu a fost subiect al evaluării nu are relevanţă din perspectiva calităţii procesuale, acest aspect vizând fondul raportului juridic administrativ, cum corect a sesizat şi prima instanţă.

Raportul juridic dedus judecăţii este un raport de drept administrativ a cărui naştere este determinată de sesizarea Comisiei pentru evaluarea averilor din cadrul

Curţii de apel competente printr-un raport de evaluare a averii unei persoane determinate, întocmit de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate.

În cauză, evaluarea averii recurentului s-a realizat cu luarea în considerare şi a veniturilor recurentei, în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, .chiar dacă aceasta nu are calitatea de persoană evaluată conform legii.

Aşadar, părţi în raportul de drept administrativ în discuţie sunt Agenţia Naţională de Integritate, Comisia pentru cercetarea averii ca organ administrativ instrumentator şi persoana sau persoanele a căror avere au făcut obiectul controlului şi cercetărilor ulterioare, astfel cum rezultă şi din art. 102 din Legea nr. 115/1996.

În concluzie, în plan procesual, atunci când raportul juridic ajunge în faţa instanţei de contencios administrativ competente legitimare procesuală au toate cele aceste părţi, care poate fi activă sau pasivă, în funcţie de soluţia adoptată de Comisia pentru cercetarea averii şi de vătămarea produsă prin aceasta.

1.1.2. Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat nu este incident nici cu privire la soluţia asupra excepţiei lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii.

Contrar susţinerilor pârâţilor, reclamanta justifică interes în formularea acţiunii, întrucât Comisia de Cercetare a Averilor a anulat sesizarea formulată de aceasta prin intermediul ordonanţei atacate, iar incidenţa dispoziţiilor art. 15 lit. a) Legea 115/1996 şi a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) Legea 176/2010 coroborate cu art. 28 alin. (3) din Legea nr. 115/1996 vizează interesul Agenţiei în formularea respectivei sesizări şi nu interesul acesteia de a cere anularea ordonanţei în acţiunea de faţă, conform Legii nr. 554/2004, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.

1.1.3. În fine, referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat cu privire la soluţia asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, de asemenea, este nefondat.

Contrar criticilor formulate de pârâţi, ordonanţa atacată reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) Legea nr. 176/2010, care poate fi atacată în faţa instanţei de contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 554/2004, cum de altfel s-a şi întâmplat.

Or, aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 104 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 115/1996, soluţia de clasare pronunţată de Comisia de Cercetare a Averilor are ca efect finalizarea procedurii de evaluare a averilor în faza administrativă, nemaifiind urmată de o sesizare a instanţei competente în etapa judiciară, ceea ce conferă ordonanţei de clasare aptitudinea de a stinge raporturi juridice.

Aşadar, actele Comisiei sunt acte juridice administrative în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât sunt acte emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii, putând fi contestate în condiţiile prevăzute Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Prin urmare, se constată că toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursurile ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate şi de pârâţii B. şi A. împotriva sentinţei nr. 1386 din 21 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.