Judicial appointment dispute: Cassation appeal declared null due to failure to state valid grounds of illegality.

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 777 din 28.05.2020, prin care s-a respins cererea sa de continuare a activităţii la Tribunalul Iaşi după expirarea mandatului de vicepreşedinte al Judecătoriei Iaşi, anularea actului administrativ prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă, fiindu-i comunicată Adresa nr. x din 27.07.2020 a Direcţiei de Resurse Umane şi Organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi recunoaşterea dreptului său de a continua activitatea la Tribunalul Iaşi după expirarea mandatului de vicepreşedinte al Judecătoriei Iaşi.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 36 din 23 februarie 2021, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantei de anulare a actului prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă, comunicată prin Adresa nr. x/27.07.2020, invocată de pârât, şi, în consecinţă a respins această cerere.

Totodată, a respins ca neîntemeiate celelalte capete ale cererii formulate de reclamantă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, recurenta a apreciat că prima instanţă nu a analizat şi nu a motivat în mod real şi concret niciunul din argumentele sale, or, a făcut o greşită aplicarea a normelor de drept material, ci s-a rezumat în a prelua apărările Consiliului, fără a face referire la motivele de nelegalitate invocate, pe care le-a reiterat în prezenta cale de atac.

Astfel, recurenta a invocat interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 51 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în forma nemodificată prin Legea nr. 242/2018), sub următoarele aspecte:

- interpretarea primei instanţe şi a secţiei pentru judecători cu privire la inexistenţa dreptului reclamantei de a funcţiona la instanţa superioară, aspect care, în opinia recurentei, se impune a fi reanalizat întrucât are acest drept prin faptul dobândirii gradului profesional corespunzător;

- interpretarea primei instanţe şi a secţiei pentru judecători referitoare la faptul că dreptul părţii de continuare a activităţii la instanţa superioară ar impune analiza condiţiilor de la transfer, iar în subsidiarul acestui aspect, în situaţia în care instanţa va reţine ca validă interpretarea potrivit căreia dispoziţiile art. 51 din legea veche presupun o analiză a oportunităţii, respectiv îndeplinirea condiţiilor de la transfer, a arătat că înţelege să invoce excepţia de neconstituţionalitate a acestui text de lege, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61, art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie;

- interpretarea dată, fără temei, potrivit căreia dreptul la continuarea activităţii la instanţa superioară ar reprezenta doar o vocaţie a judecătorului cu funcţie de conducere şi nu un drept;

- aplicarea principiului actus interpretandus este potius ut valeat quam ut pereat (actul trebuie interpretat în înţelesul în care el poate produce efecte, nu în a-l lăsa fără niciun efect), reglementat ca atare in dreptul românesc în art. 978 din C. civ., precizând că, urmare interpretării date de Consiliu, este lipsită de un drept pe care legea i-l conferă, art. 51 în discuţie fiind interpretat în sensul în care acesta nu produce niciun efect.

În fine, recurenta a făcut trimitere, totodată, la contrarietatea considerentelor Hotărârii nr. 777/28.05.2020 a secţiei pentru judecători, atacate, în sensul că, pe de o parte, s-a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile de la transferul judecătorilor, iar pe de altă parte s-a făcut o analiză a acestor criterii, cererea fiind respinsă pentru neîndeplinirea lor, şi la motivele de oportunitate sub forma excesului de putere în pronunţarea acestei hotărâri, raportat la situaţia posturilor vacante şi a volumului de activitate privind Judecătoria Iaşi şi Tribunalul Iaşi, invocând şi practica constată a secţiei în situaţia în care la data analizării cererii nu ar fi existat niciun loc vacant la instanţa solicitată.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărările intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că recurenta-reclamantă a reiterat situaţia de fapt şi argumentele prezentate în susţinerea cererii de chemare în judecată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Regularitatea promovării căii de atac

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În cauză, se constată că susţinerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea în raport cu soluţia primei instanţe şi a reluat conţinutul acţiunii introductive de instanţă, cu invocarea aceloraşi argumente, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reţinute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raţionamentul instanţei.

De asemenea, recurenta-reclamantă nu circumstanţiază în niciun mod criticile sale în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei, ci doar a făcut aprecieri referitoare la actul atacat, la motivele şi interpretarea autorităţii publice intimate cu privire la art. 51 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în forma nemodificată prin Legea nr. 242/2018), aspecte la care a făcut trimitere şi în acţiunea formulată.

Această critici ar fi presupus indicarea în concret în ce constă pretinsa nemotivare a hotărârii şi identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanţă încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conţinutul cererii de recurs.

Înalta Cure reaminteşte că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, aşadar, instanţa de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii generale, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac, iar pct. 5 al acestui text de lege a fost indicat fără nicio dezvoltare a vreunei ipoteze avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Prin urmare, susţinerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 36 din 23 februarie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.