Tax assessment annulment appeal mooted by administrative partial repeal: loss of interest and lapse of incidental appeal

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor:

- anularea actului administrativ asimilat/lipsa răspunsului la contestaţia fiscală înregistrată la ANAF -DGAMC sub nr. x/13.05.2019;

- anularea Deciziei de impunere nr. x/28.03.2019 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/28.03.2019 emise de DGAMC, pentru suma de 60.757.104 RON, reprezentând obligaţii principale stabilite suplimentar (37.888.417 RON) şi respectiv accesorii (22.868.687 RON);

- obligarea pârâtelor la emiterea actului administrativ individual prin care să se dispună restituirea sumelor reprezentând TVA stinse deşi nu erau datorate (37.888.417 RON) şi plata dobânzilor fiscale aferente acestora într-un termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;

- obligarea pârâtelor la emiterea actului administrativ individual prin care să se dispună restituirea sumelor achitate (1.067.722 RON) reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente impozitelor şi contribuţiilor salariate rămase de plată după ce TVA a fost respinsă la rambursare prin Decizia de impunere, într-un termen de 30 zile de la rămânerea definitvă a hotărârii judecătoreşti.

Ulterior, reclamanta a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 23 din 11 martie 2021, a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare.

Totodată, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie invocată de către pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de către reclamantă.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. şi pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

3.1. În motivarea recursului principal recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În esenţă, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a susţinut că sentinţa atacată este nelegală în raport cu obiecţiunile formulate, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de procedură - art. 663 pct. 3 din C. proc. civ., art. 281 alin(5) din Codul de procedură fiscală şi art. 18 alin. (2) din Legea 554/2004.

Potrivit recurentei, sentinţa este nelegală şi în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de întrebări preliminare, fiind pronunţată cu încălcarea art. 267 din TFUE, întrucât, prin raportare la obiectul cauzei, întrebările preliminare formulate prezintă utilitate.

Totodată, a apreciat că, în măsura în care instanţa nu a intrat în cercetarea fondului raportului juridic fiscal dedus judecăţii, soluţionând cauza prin admiterea unei excepţii peremptorii, în mod greşit prima instanţă a dispus asupra cererii de întrebări preliminare, soluţia firească fiind aceea de a lăsa nesoluţionată cererea, după cum a lăsat nesoluţionată şi cererea de probatoriu, fiind incidente astfel motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.

3.2. Apărările formulate în cauză

3.2.1. Apărările intimatei-pârâte Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Recursul incident

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia nulităţii recursului principal şi, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Odată cu întâmpinarea, pârâta a formulat şi recurs incident, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că prima instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, întrucât prin sentinţa atacata nu a analizat, respectiv nu s-a pronunţat asupra:

- excepţiei autorităţii de lucru judecat provizorie invocate de pârâta Direcţie în ceea ce priveşte criticile formale de nelegalitate de ordin procedural invocate de reclamantă;

- excepţiei inadmisibilităţii cu privire la petitul acţiunii prin care s-a solicitat restituirea sumelor.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului incident şi casarea sentinţei atacate în sensul admiterii excepţiilor invocate, în măsura în care instanţa înţelege să treacă peste excepţia inadmisibilităţii şi excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă.

4. Procedura derulată în recurs

Prin notele de şedinţă depuse la dosar, recurenta-pârâtă a solicitat să se constate că recursul a rămas fără obiect, având în vedere că, prin Decizia nr. 242/24.08.2021, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a respins ca neîntemeiată a contestaţia formulată de societatea reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.03.2019, emisă de organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru suma 6.436.161 RON, reprezentând 3.713.971 RON TVA şi 2.722.190 RON accesorii aferente TVA, şi, totodată, a desfiinţat parţial această decizie de impunere pentru suma de 54.334.605 RON, reprezentând 34.188.108 RON TVA şi 20.146.497 RON, accesorii aferente TVA, urmând ca organele fiscale să procedeze la reanalizarea situaţiei de fapt pentru aceleaşi obligaţii bugetare şi aceeaşi perioadă avută în vedere prin actul administrativ fiscal desfiinţat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recursului principal, invocată prin notele de şedinţă, Înalta Curte constată că este întemeiată.

1.1Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta - reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei de impunere nr. x/28.03.2019 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/28.03.2019 emise de DGAMC, pentru suma de 60.757.104 RON, reprezentând obligaţii principale stabilite suplimentar (37.888.417 RON) şi respectiv accesorii (22.868.687 RON) şi obligarea pârâtelor la restituirea sumelor reprezentând TVA stinse deşi nu erau datorate (37.888.417 RON) şi plata dobânzilor fiscale aferente acestora şi la restituirea sumelor achitate (1.067.722 RON) reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente impozitelor şi contribuţiilor salariate rămase de plată după ce TVA a fost respinsă la rambursare prin decizia de impunere, într-un termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare şi, totodată, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii respingând în consecinţă acţiunea.

Instanţa de control judiciar reţine că, prin Decizia nr. 242/24.08.2021, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a respins ca neîntemeiată a contestaţia formulată de societatea reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.03.2019, emisă de organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru suma 6.436.161 RON, şi, totodată, a desfiinţat parţial această decizie de impunere pentru suma de 54.334.605 RON, reprezentând 34.188.108 RON TVA şi 20.146.497 RON, accesorii aferente TVA, urmând ca organele fiscale să procedeze la reanalizarea situaţiei de fapt pentru aceleaşi obligaţii bugetare şi aceeaşi perioadă avută în vedere prin actul administrativ fiscal desfiinţat.

Aşa fiind, având în vedere că obiectul litigiului vizează obligarea autorităţii pârâte la reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei fiscale formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere x/28.03.2019 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/28.03.2019 se constată că pretenţia recurentei-reclamante a fost realizată, aşa încât se pune problema subzistenţei interesului în promovarea căii de atac exercitate.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că, în cauză, recurenta nu mai justifică un interes în soluţionarea prezentei căi de atac, în condiţiile în care, în procedura administrativă, s-a soluţionat contestaţia administrativ fiscală formulată.

În fine, în ceea ce priveşte critica reclamantei asupra soluţiei de respingere ca neîntemeiată a cererii de întrebări preliminare deşi acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, apreciind astfel că prima instanţă nu trebuia să cerceteze fondul acestei cereri în raport cu soluţia dată, Înalta Curte constată că nu produce niciun efect practic faptul că s-a respins respectiva cerere ca neîntemeiată şi nu ca inadmisibilă, aşa încât nu se impune reformarea hotărârii atacate în acest sens.

2. În ceea ce priveşte recursul incident formulat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva aceleiaşi sentinţe, instanţa de control judiciar are în vedere prevederile art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora, "(2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

Legiuitorul a înţeles să transpună aplicarea acestor prevederi şi în privinţa procedurii de soluţionare a recursului, astfel, potrivit art. 491 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile."

Ţinând cont că soluţia dată în privinţa recursului principal declarat de pârâtă nu implică cercetarea fondului, va constata că a rămas fără efect recursul incident declarat de pârâtă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respins recursul formulat de reclamant ca lipsit de interes.

Totodată, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 472 alin. (2), art. 491 alin. (1) şi art. 494 din acelaşi act normativ, va respinge ca rămas fără efect recursul incident formulat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 23 din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Respinge rescursul incident formulat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva aceleiaşi sentinţe, ca rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.