Salary overpayment upheld; reclassification under Article 39(2) Law 153/2017 unlawful; State Secretariat's appeal rejected, 67,104 RON recovery confirmed.

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamantul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat in România in perioada 1945-1989 a formulat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României contestaţie împotriva încheierii nr. 13/12.09.2018 emise în urma examinării contestaţiei nr. 18/5504/30.07.2018 formulate împotriva Deciziei nr. 4/18.07.2018 - constatarea 1 măsura II pct. l emisă de către echipa de auditori externi de la Departamentul VIII, Direcţia 2 din cadrul Curţii de Conturi.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civile nr. 2221/2019 din 19 iulie 2019 a respins cererea de chemare în judecata formulată de reclamantul Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989 în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată şi, totodată, a respins cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii A., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs atât recurentul-reclamant Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 cât şi recurenţii-intervenienţi A., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M..

3.1. Recurentul-reclamant Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989, în motivarea recursului, arată că, la pronunţarea hotărârii, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 27 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (2) din Legea nr. 153/2017(art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Astfel, recurenta susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că în cuprinsul deciziei contestate temeinic şi legal s-a apreciat că în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 153/2017.

Prima încălcare a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 comisă de instanţă este aceea că instanţa de fond reţinând că erau funcţii similare nu menţionează care erau acelaşi funcţii similare la momentul revenirii din suspendare, ceea ce face ca afirmaţia să fie nefondată, fără suport probator. În acest sens, recurentul menţionează că a ataşat ca probă, statul de funcţiuni iulie- august 2017 din care rezultă cu certitudine tipul de funcţii prevăzute, funcţiile ocupate anterior şi ulterior suspendării precum şi funcţiile vacante. Cel mai relevant exemplu în acest sens îl reprezintă faptul că în luna iunie 2017 erau prevăzute două funcţii publice de conducere de şef serviciu care erau şi ocupate (şef serviciu contencios administrativ şi şef serviciu financiar buget contabilitate achiziţii şi programe) şi ale căror raporturi de serviciu au fost suspendate simultan, astfel că la revenirea din suspendare nu exista nici funcţie similară şi nici funcţie similară în plată, conform dispoziţiilor exprese prevăzute de legiuitor - art. 7 lit. g) din Legea nr. 153/2017 - "g) funcţia similară reprezintă o funcţie de acelaşi fel din cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, care implică aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, după caz, şi condiţii de muncă".

În ceea ce priveşte aserţiunea instanţei care face referire la art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 99/2016, recurentul consideră că acesta nu este incident în speţa de faţă deoarece întreg personalul instituţiei a fost salarizat şi încadrat începând cu data de 01.07.2017 pe noua Lege cadru nr. 153/2017 potrivit dispoziţiilor următoare:

Se mai arată că ulterior suspendării, după cum rezultă din statul de funcţiuni nu exista nici funcţie similară şi nici funcţie similară în plată pentru următoarele categorii: cele două funcţii publice de şef serviciu, funcţia contractuală de şef serviciu, funcţia contractuală de inspector I, funcţia contractuală de inspector II, astfel că singura încadrare legală privind salarizarea era calcularea pe coeficient.

Din această perspectivă recurentul consideră că soluţia instanţei de fond este nelegală deoarece aplica un raţionament juridic privind funcţiile prevăzute şi neocupate şi ignoră acelaşi raţionament juridic cu privire la faptul că pentru funcţiile menţionate mai sus nu existau alte funcţii similare vacante, motiv pentru care încadrarea în baza art. 39 alin. (2) era unica soluţie prevăzută de către legiuitor.

Cu privire la celelalte posturi vacante la data de 30.06.2017 prevăzute în statul de personal, recurentul precizează că persoanelor care ocupau funcţiile de consilier superior, consilier principal, consilier juridic asistent nu le era incidentă prevederea de la art. 7 lit. g) din Legea nr. 153/2017 deoarece aveau gradaţii diferite şi condiţii de studii diferite, raportat la posturile vacante, motiv pentru care şi pentru aceşti angajaţi încadrarea în baza art. 39 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 era obligatorie.

Se mai consideră că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 27 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (1) şi (2) pentru că a refuzat să ia în considerare trei adrese emise de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, respectiv adresele nr. x/19.07.2018; 1448/07.09.2017 şi 4596/25811/25.09.2017 prin care se precizează expres modul cum se face încadrarea personalului revenit din suspendare şi sunt evidenţiate cele două situaţii: când există funcţie similară încadrarea se face potrivit art. 39 alin. (1) din Lg. nr. 153/2017 şi când nu există funcţie similară în plată, salarizarea se face conform art. 39 alin. (2) din Lg. nr. 153/2017. În cazul instituţiei întrucât nu existau funcţii similare potrivit art. 7 lit. g) din Lg. nr. 153/2017 încadrarea s-a făcut potrivit art. 39 alin. (2) din Lg. nr. 153/2017. Acesta a fost şi argumentul juridic în baza cărora, în ordinele de încadrare, după suspendare au fost trecute ca temeiuri legale atât alin. (1) cât şi alin. (2) de la art. 39 din Lg. nr. 153/2017 deoarece art. 39 alin. (1) face referire la numirea/încadrarea personalului pe funcţii, grade, trepte profesionale, iar art. 39 alin. (2) face referire la nivelul salariului de baza, în cazul de faţă, salarizarea tuturor angajaţilor şi modalitatea de calcul a acestora are ca unică bază legală alin. (2) al art. 39 din Lg. nr. 153/2017.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul precizează că instanţa nu a motivat în niciun fel cazurile diferite de suspendare ale raporturilor de serviciu/muncă ale angajaţilor, ceea ce atrage nulitatea hotărârii întrucât prin cererile de intervenţie, intervenientii au motivat în susţinerea legalităţii încadrării, specificitatea fiecărui tip de suspendare.

3.2. Prin recursul formulat, intervenienţii B., L., G., F., E., D., A., K., M., H. arată că deşi au formulat apărări în limita unei cereri accesorii de sprijin al acţiunii formulate de către SSRML, verificarea aplicabilităţii în mod corect a prevederilor legale trebuia să fie realizată de către instanţa de judecată prin verificarea particulară şi nu generală a legii.

Astfel, SSRML a avut în vedere două cazuri diferite de aplicare a prevederilor legale prin raportare la 2 situaţii/premise diferite şi nicidecum una singură cum a arătat Curtea de Conturi şi instanţa de fond.

Situaţia premisă 1: pentru personalul care s-a aflat în grevă şi ale cărui raporturi de serviciu/muncă au fost suspendate de drept (art. 182 din Lg. 62/2011 şi art. 94 lit. o) din Lg. 188/1999 pentru funcţionarii publici şi art. 182 din Lg. 62/2011 şi art. 50 lit. 1 din Lg. 53/2003 pentru personalul contractual) - cazul intervenienţilor J., L., G., F., E., D., A., K., H., caz în care încadrarea a fost făcută având la baza trei temeiuri legale: art. 27 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (1) şi (2) din Lg. nr. 153/2017 deoarece după revenirea din suspendare nu exista nicio funcţie similară în plată pentru fiecare funcţie, treaptă şi gradaţie de vechime.

Situaţia premisă 2: pentru personalul care nu s-a aflat în grevă, relaţiile de muncă fiind suspendate în temeiul art. 94 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, iar la revenirea din suspendare aceştia au fost numiţi pe alte posturi decât cele deţinute anterior - cazul intervenienţilor accesorii M., C. şi I..

În consecinţă, dacă instanţa de fond ar fi realizat o analiză particularizată în raport de cererile de intervenţie accesorii şi apărările formulate de contestatoare, ar fi putut face distincţie între cazuri particulare de aplicare a legii şi ar fi admis cel puţin în parte contestaţia formulată.

Astfel, prin lipsa unei motivări cu privire la fiecare caz prezentat de către intervenient în condiţiile art. 425 alin. (2) pct. b C. proc. civ. potrivit căruia "trebuie să fie arătate motivele pentru care s-au admis cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor" devin incidente dispoziţiile art. 174 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. privitoare la nulitatea relativă a actului de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale de fond sau de formă.

Se mai arată că principiul egalităţii de tratament şi interzicerea discriminării nu permit angajatorului să dezavantajeze unii salariaţi în favoarea altora inclusiv în ceea ce priveşte cuantumul salariilor.

Prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind personalul plătit din fonduri publice, pronunţată de ÎCCJ -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 9 februarie 2016, s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti, secţia 1 civilă, şi, în consecinţă, s-a stabilit că:

Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşa de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010". Această decizie este obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Instanţa de fond nu a avut în vedere aceste susţineri apreciind că din conţinutul adresei ministerului rezultă că în situaţia unui angajat al instituţiei ale cărui raporturi de muncă au fost suspendate, reîncadrarea se va face la data reluării activităţii cu respectarea art. 39 alin. (1) -similar în plată sau aliniat 2- prin înmulţirea coeficienţilor după caz.

Faţă de momentul intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, şi după reîncadrarea salariaţilor, la reluarea activităţii după suspendare, s-au aplicat dispoziţiile referitoare la existenţa sau nu a unei funcţii similare în plată.

Jurisprudenţa a interpretat sintagma funcţia similară în plată ca fiind intenţia legiuitorului care a stabilit ca pentru persoanele nou încadrate, angajate, promovate, salarizarea se va face la un nivel de salarizare ce se plăteşte pentru o funcţie ce are aceleaşi repere din perspectiva salarizării, adică funcţie analoagă sau asemănătoare raportat la criteriile în funcţie de care se face salarizarea. Dacă legiuitorul nu ar fi dorit asigurarea unui corespondent cât mai fidel cu un salariu deja în plată din perspectiva tuturor acestor criterii de salarizare atunci ar fi utilizat o altă sintagmă care să precizeze că nivelul de salarizare relevant este cel în plată pentru funcţia pentru care persoana este încadrată, angajată sau promovată. (Decizia 100 din 25.01.2017 Curtea de Apel Cluj).

Prin urmare, pe perioada grevei contractele de muncă au fost suspendate, posturile pentru funcţiile din organigramă devenind vacante. În consecinţă, la data declanşării grevei nu mai existau funcţii similare în plată. Aşadar, la momentul reluării activităţii au devenit incidente dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 potrivit cărora în cazul în care nu există funcţie similară în plată nivelul salariului pe funcţii de acelaşi fel (astfel cum existau în organigramă) se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut în anexa cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă.

3.3. Intervenientele I. şi J. îşi întemeiază recursurile pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, cu referire la primul caz de casare - pct. 8 arată că instanţa de fond, la pronunţarea hotărârii, a încălcat dispoziţiile art. 27 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (1) şi (2) din Lg. nr. 153/2017.

Primul argument este acela ca instanţa de fond nu motivează absolut deloc legalitatea măsurii intimatei sub aspectul încadrării, ceea ce duce la nulitatea sentinţei. Întrucât prin decizia intimatei, sunt obligate la plata unor sume de bani încasate nelegal, recurentele apreciază că instanţa de fond avea obligaţia motivării respingerii acţiunii pe acest aspect.

Deşi art. 7 lit. g) din Lg. nr. 153/2017 menţionează expres ce însemna funcţie similara, instanţa de fond ignora aceasta prevedere legala si nu specifica care erau funcţiile similare la care trebuia făcută raportarea în ceea ce priveşte cazul său atipic de suspendare.

De altfel, nelegalitatea măsurii intimatei constă şi prin prisma faptului că au fost încadrate pe un salariu similar cu al altor trei angajaţi, care la data revenirii din suspendare aveau aceleaşi condiţii de studii, acelaşi grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în specialitate şi condiţii de muncă.

Nu există prevedere legală în vigoare în baza căruia încadrarea unui angajat să se facă raportat la o funcţie similară vacantă.

Un alt caz de nelegalitate al sentinţei este acela că instanţa de fond nu face nicio menţiune privind faptul că sumele restante cu titlu de prejudiciu nu pot face obiectul reţinerilor din salariu deoarece art. 169 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii prevede:

"(1) Nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege.

(2) Reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă".

În susţinerea recursurilor sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata -pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi a apărărilor expuse în întâmpinare intimatei, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamanţi în cererile de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că o echipă de auditori publici externi ai Curţii de Conturi - Departamentul VIII a desfăşurat în perioada 2 aprilie - 28 iunie 2018, misiunea de audit financiar asupra contului de execuţie şi a bilanţului contabil pentru anul 2017 la Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989, ocazie cu care au fost constatate unele abateri de la legalitate şi regularitate, care au fost consemnate în procesul-verbal de constatare, înregistrat sub nr. x/4855/28 iunie 2018 la entitatea verificată şi sub nr. VIII/40393/28 iunie 2018 la Curtea de Conturi a României.

Astfel, a fost emisă Decizia nr. 4/18 iulie 2018 de Curtea de Conturi prin Departamentul VIII, prin care au fost dispuse în sarcina conducătorului entităţii verificate mai multe măsuri.

Măsura dispusă la punctul II.1 din dispozitivul acesteia, corelativ cu abaterea descrisă la punctul 1 din partea constatativă a aceleiaşi decizii, a fost contestată.

Cu privire la abaterea descrisă la punctul 1, s-au reţinut următoarele:

Încadrarea la începutul anului 2017, prin ordine ale conducătorului instituţiei verificate, ale personalului contractual şi ale funcţionarilor publici din cadrul acesteia, fără a se înregistra modificări ale cuantumului veniturilor salariale în raport cu cele stabilite pentru luna decembrie 2016, în condiţiile în care prin Ordinul 1/04 ianuarie 2017 a fost aprobat statul de funcţii ale acesteia, în limita unui număr de 40 de posturi, valabil începând cu data de 01 ianuarie 2017, conform organigramei aprobate prin H.G. nr. 639/2016 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 563/2014 privind organizarea şi funcţionarea acestei instituţii publice.

În luna iulie 2017, a fost declanşat un conflict de muncă la nivelul entităţii verificate, care nu a fost soluţionat şi care a generat o grevă, desfăşurată pe parcursul a două zile, în perioada 27 iulie 2017 - 28 iulie 2017, la care au participat 15 angajaţi (11 angajaţi în baza unor contracte individuale de muncă şi 4 funcţionari publici).

Persoanele participante la grevă au fost suspendate din funcţie pe durata participării la grevă, iar imediat ulterior, la reluarea activităţii profesionale, aceştia au fost reîncadraţi pe posturile deţinute anterior suspendării, însă, totodată, s-a procedat la majorarea nivelului veniturilor salariale ale personalului care participase la grevă, în contextul în care ordinele de încadrare/numire au fost emise în temeiul prevederilor art. 27 alin. (1) coroborat cu dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (2) din Legea cadru nr. 153/20017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Pentru înlăturarea acestei abateri de la legalitate şi regularitate de natură financiar-contabilă, a fost dispusă măsura:

"Stabilirea întinderii prejudiciului reprezentând venituri de natură salarială acordate în mod necuvenit angajaţilor, respectiv actualizarea sumei de 67.104 RON până la dat recalculării, potrivit legii, a salariului de bază şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul; dispunerea măsurilor de recuperare şi virare la bugetul de stat a acestor sume. Termen de realizare: 30.09.2018".

Contestaţia formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin încheierea nr. 13/12 septembrie 2018, pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, constituită la nivelul Curţii de Conturi a României, încheiere care a fost menţinută de instanţa de fond.

Înalta Curte împărtăşeşte soluţia instanţei de fond pentru considerentele în continuare arătate.

Se susţine, în esenţă, că reîncadrările în discuţie au avut drept scop uniformizarea salariului angajaţilor instituţiei, în sensul eliminării diferenţelor salariale între angajaţii numiţi/încadraţi în funcţii de acelaşi fel, cu acelaşi grad sau treaptă profesională şi cu acelaşi spor de vechime şi invocă în sprijinul susţinerilor sale prevederile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 153/2017.

Înalta Curte constată că temeinic şi legal s-a reţinut că invocarea textului de lege menţionat anterior nu are nicio relevanţă în contextul abaterii de la legalitate şi regularitate, consemnată în actul de procesul-verbal de constatare, încheiat de echipa de auditori publici externi, iar abordarea neconformă a prevederilor legale incidente a generat o creştere nejustificată a veniturilor salariale ale angajaţi în cauză, fiind afectate în mod direct fondurile publice ale instituţiei verificate, puse la dispoziţia sa de la bugetul de stat.

Chiar în cuprinsul Legii nr. 153/2017 se prevede neechivoc că art. 39 are o aplicare tranzitorie, având în vedere intenţia reală a legiuitorului de a uniformiza salariul în cadrul entităţii verificate, adică de a elimina diferenţele salariale între angajaţii numiţi/încadraţi în funcţii de acelaşi tel, cu acelaşi grad sau treaptă profesională şi cu acelaşi spor de vechime.

La data reluării activităţii personalului care a participat la grevă, Secretariatul de Stat a recunoscut existenţa funcţiilor similare, aflate în plată, încadrând angajaţii pe funcţiile deţinute anterior şi acordându-le drepturile salariale în conformitate cu statul de funcţii, precum şi statul de personal, valabil începând cu data de 01 iulie 2017, conform prevederilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, însă, ulterior, la data de 29 august 2017, entitatea verificată a aprobat statul de funcţii şi statul de personal care era valabil începând cu data de 01 august 2017, şi care, analizat comparativ cu statul de funcţii valabil de la data de 01 iulie 2017, a rezultat că a fost menţinut statul de funcţii valabil anterior, respectiv cel în vigoare din data de 1 iulie 2017, precum şi faptul că a fost modificat statul de personal în sensul creşterii (majorării) salariului de bază pentru persoanele participante la greva din perioada 27 iulie 2017-28 iulie 2017, faţă de perioada 01 iulie 2017-26 iulie 2017 din cadrul aceleiaşi luni.

Folosirea în preambulul ordinelor emise de conducătorul entităţii verificate a conjuncţiei "şi", care este diferită de textul legii, este de natură să indice obligativitatea aplicării concomitente a clor două alineate ale art. 39 (alin. (1) şi alin. (2), contrar intenţiei reale a legiuitorului, care utilizează conjuncţia "sau", astfel că acesta a avut în vedere realizarea unui raport de coordonare disjunctivă şi restrictivă între cele două alineate ale art. 39 din legea cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.

Prin urmare, până la data de 31 iulie 2017, entitatea verificată a recunoscut funcţiile similare de salarizare şi nivelul corect, prevăzut de lege, iar ulterior, drepturile salariale nu au mai fost recunoscute, ignorând, totodată, şi prevederile legale referitoare la menţinerea în plată a salariului acordat pentru luna iunie 2017, până la data de 31 decembrie 2017, conform prevederilor art. 38 alin. (2) din legea cadru.

Nerecunoaşterea funcţiilor similar în plată existente a condus la aplicarea de către entitatea verificată a alin. (2) al art. 39 din Legea nr. 153/2017 şi, în consecinţă, la elaborarea unui nou stat de personal cu majorarea nivelului de salarizare, aprobat prin Ordinul nr. 246/29 august 2017, aspect ce încalcă atât prevederile alin. (1) al art. 27, coroborate cu cele ale alin. (1) din art. 39 din Legea nr. 153/2017.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite susţinerile entităţii verificate, referitoare la neafectarea bugetului de stat de către majorările salariale survenite ca urmare a suspendării raporturilor de muncă/de serviciu şi reîncadrării, în condiţiile în care partea adversă s-ar fi încadrat cu limitele cheltuielilor de personal în limitele de credite bugetare, aprobate pentru anul 2017.

Potrivit dispoziţiilor Legii cadru nr. 153/2017, gestionarea sistemului de salarizare din instituţiile publice se asigură de fiecare ordonator de credite, care are obligaţia de a stabili salariile de bază în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în limitele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond temeinic şi legal a constatat că în mod corect s-a reţinut în cuprinsul deciziei contestate că în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 153/2017.

Prin funcţie similară în plată, legiuitorul a avut în vedere existenţa în cadrul organigramei instituţiei în care se realizează încadrarea, a unei funcţii similare, iar nu existenţa unei funcţii similare efectiv ocupate, cum susţine, în mod eronat recurenta.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Astfel fiind, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că măsurile dispuse în cauză sunt legale şi temeinice, respingând argumentat acţiunea.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 şi de recurenţii-intervenienţi A., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. împotriva sentinţei civile nr. 2221/2019 din 19 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 aprilie 2022.