Validity of security measures lifted following unconstitutionality ruling and procedural fault underlying judicial costs in dismissal for mootness

Şedinţa publică din data de 08 aprilie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/30.05.2018şi a adreselor de înfiinţare a popririi, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 298 din 21 mai 2020, a admis excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală reprezentată de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov, ca rămasă fără obiect şi, totodată, a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti la cheltuieli de judecată către reclamantă în sumă de 14.100 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtele pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală au declarat recurs.

3.1. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov, în motivarea recursului, arată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, pentru că nu a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov.

În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, solicită să se reţină nelegalitatea hotărârii, având în vedere ca potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, plata cheltuielilor de judecată presupune ca aceste cheltuieli să fie dovedite ca reale şi necesare şi, în plus, să aibă un nivel rezonabil.

Recurenta precizează că la data de 04.07.2018 reclamanta s-a îndreptat cu o contestaţie împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/30.05.2018 emisă de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, primul termen de judecată acordat în cauză fiind la data de 18.10.2019. La solicitarea instanţei de judecată, pentru următorul termen de judecată din data de 19 noiembrie, recurenta a depus precizări prin care a arătat ca dispoziţia de măsuri asigurătorii se află sub incidenţa prevederilor art. 213 alin. (8) din Legea nr. 207/2015, respectiv, rezultatele verificărilor specifice efectuate reclamantei societăţi A. S.R.L. de către Direcţia Generala Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, au fost valorificate în cuprinsul unui act de sesizare a organelor de urmărire penală, înaintate structurii de parchet competente.

În opinia recurentei, în temeiul art. 213 alin. (8) din Codul de procedură fiscală:

"Prin excepţie de la prevederile alin. (7), în situaţia în care au fost instituite măsuri asiguratorii şi au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii subzistă până la data soluţionării cauzei de către organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată."

Se mai susţine că a iniţiat acţiunea de inspecţie fiscală parţială la reclamantă, însă, aceasta acţiune a fost suspendată în baza Deciziei de suspendare nr. 31/16.09.2019, societatea confirmând luarea la cunoştinţă prin administrator.

În acord cu decizia Curţii Constituţionale a României nr. 518/2019, a fost emisă Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii nr. x/09.03.2020.

La aceeaşi dată, deşi decizia Curţii intrase în vigoare, având în vedere susţinerile reclamantei, totuşi, instanţa a apreciat că se impune amânarea cauzei pentru a-i da posibilitatea acestei părţi să depună la dosarul cauzei un raport de expertiză extrajudiciar care să susţină poziţia sa exprimată prin cererea introductivă de instanţă.

Admiţând faptul că instanţei de judecată îi era necesară părerea unui expert care să se pronunţe asupra unor chestiuni de drept (deja clarificate de CCR) şi să acorde un alt termen în cauză (17.03.2020), pentru ca în acord cu Decretul Preşedintelui României din data de 16 martie 2020, să dispună amânarea (12.05.2020), prelungind cu încă un termen de judecată pronunţarea - 21.05.2020 - faţă de dispoziţiile art. 454 C. proc. civ., recurenta consideră că aspectele privind reaua credinţă, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu putea fi reţinută în sarcina structurii emitente a deciziei de instituire măsuri asigurătorii pentru a fi obligată la plata unor cheltuieli de judecată exagerate.

3.2. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală, în motivarea recursului susţine că în ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată în suma de 14.100 RON, constând în onorariu avocat în cuantum de 14.000 RON şi taxa judiciară de timbru de 100 RON, consideră că instanţa de control judiciar trebuie să verifice realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al acestora, având în vedere că acest capăt de cerere nu a fost fundamentat în niciun fel de către instanţa de fond ori, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii care cade în pretenţii. Culpa procesuală este cea care trebuie să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenţii, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Or, în cauză, acţiunea a fost respinsă rămasă fără obiect.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a recurentei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov, referitor la motivul de recurs nr. 2, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a obligat-o pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată, astfel că va admite excepţia şi, pe cale de consecinţă, va respinge acest motiv de recurs ca fiind lipsit de interes.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Înalta Curte constată că pârâta a criticat soluţia instanţei de fond cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată, din perspectiva faptului că, în mod greşit, instanţa ar fi dispus obligarea la plata unei sume importante, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă, în raport de complexitatea cauzei.

Regularizarea cuantumului sumelor achitate cu titlu de onorariu avocaţial, proporţional cu circumstanţele cauzei, este menită să asigure un just echilibru între dreptul părţii care a avut câştig de cauză, de a-şi recupera cheltuielile avansate şi culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

În ceea ce priveşte culpa procesuală, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a apreciat că această condiţie este îndeplinită întrucât prin emiterea deciziei privind ridicarea măsurilor asigurătorii şi prin desfiinţarea popririlor înfiinţate anterior în baza acesteia, pârâtele au recunoscut culpa în ceea ce priveşte emiterea şi menţinerea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii atacate şi a adreselor de înfiinţare a popririi.

De asemenea, în mod corect s-a reţinut că împrejurarea că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost emisă pe baza unor norme declarate neconstituţionale nu exonerează pârâta de obligaţia achitării cheltuielilor de judecată, dimpotrivă, declararea neconstituţionalităţii unui text normativ în baza căruia s-au dispus, respectiv s-au menţinut măsuri asigurătorii reprezintă chiar un motiv de anulare a actului administrativ atacat, nulitate ce ar fi trebuit constatată prin însăşi soluţia pe fond a instanţei (dacă instanţa ar fi analizat şi fondul litigiului), ceea ce ar fi condus tot la concluzia culpei procesuale.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că prin Decizia nr. 3/2020 dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că "stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face (…). În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, neputând fi analizată pe calea recursului".

Astfel fiind, Înalta Curte constată că această critică nu se încadrează nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), (8) din C. proc. civ., astfel că nu poate face obiectul analizei instanţei de control judiciar, în calea de atac a recursului.

În consecinţă, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii şi va anula acest motiv de recurs, doar din perspectiva criticii privind cuantumul cheltuielilor de judecată.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin decizia nr. AAFR 4846/09.03.2020 emisă de ANAF- DGAF DRAF Bucureşti, în baza art. 213 alin. (7) şi art. 214 din Legea nr. 207/2015, s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/30.05.2018.

Decizia de ridicare a măsurilor asiguratorii a fost emisă având în vedere decizia Curţii Constituţionale a României nr. 581/2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 40/21.01.2020. Ca urmare a ridicării măsurilor asigurătorii au fost desfiinţate şi măsurile privind poprirea.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a admis excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii şi a respins acţiunea ca rămasă fără obiect.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes a Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov în ceea ce priveşte motivul referitor la cheltuielile de judecată, va respinge acest motiv de recurs ca fiind lipsit de interes, va admite excepţia nulităţii criticii referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, în ceea ce priveşte recursul promovat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, va constata nulitatea acestei critici şi, totodată, va respinge, în rest recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes a Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov în ceea ce priveşte motivul de recurs nr. 2, referitor la cheltuielile de judecată, excepţie invocată din oficiu.

Respinge acest motiv de recurs ca fiind lipsit de interes.

Respinge, în rest, recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 298 din 21 mai 2020, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind nefondat.

Admite excepţia nulităţii criticii referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, în ceea ce priveşte recursul promovat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, excepţie invocată din oficiu.

Constată nulitatea acestei critici.

Respinge, în rest, recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 298/2020 din 21 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2022.