Suspension of joint tax liability for failure to file for insolvency during state of alert: presumption of legality and imminent harm

Şedinţa publică din data de 08 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanţii S.C. A. S.R.L. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 3572 din 19.07.2021.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 123/CA/2021 din 13 octombrie 2021, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. C., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi a dispus suspendarea efectelor Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 3572 din 19.07.2021 până la pronunţarea instanţei de fond, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că prin sentinţă, se reţine în mod greşit, faptul că:"nu ar fi incident motivul de atragere a răspunderii solidare prevăzut de art. 25 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură fiscală.." şi că " începând cu momentul instituirii stării de alertă reclamantul nu era obligat să solicite deschiderea procedurii insolvenţei,...", aspect care ar contura cazul bine justificat,.

Recurenta mai arată că nu s-a produs nicio pagubă în patrimoniul reclamantului, întrucât actele administrativ fiscale au fost emise pentru sume care reprezintă obligaţii de plată pe care acesta le are conform legii, bucurându-se de prezumţia de legalitate.

Cu privire la condiţia pagubei iminente, arată faptul că, în cazul unei eventuale executări silite, pentru recuperarea banilor încasaţi, nu este necesară promovarea unei acţiuni de întoarcere a executării silite.

În opinia recurentei, cele reţinute de instanţa de judecată în prezenta cauză, nu au nici o legătură cu îndeplinirea celor două condiţii prevăzute de lege pentru acordarea suspendării executării actului administrativ fiscal.

Astfel, consideră că nu există împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, din care să rezulte aparenţe de nelegalitate care să creeze o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Totodată, precizează că, până la anularea de către o instanţă judecătorească, actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate.

Prin urmare, în mod evident, cele reţinute de instanţa de fond prin sentinţa atacată nu sunt de natură a antrena suspendarea executării, punerea în executare a actului administrativ neputând fi considerată prin ea însăşi producătoare a unei pagube iminente.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/19.07.2021 i s-a atras reclamantului, în calitate de administrator, răspunderea solidară cu debitorul S.C. A. S.R.L., pentru suma totală de 9647608 RON, în temeiul art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din Codul de procedură fiscală. S-a reţinut că reclamantul, în calitate de administrator, a fost de rea-credinţă deoarece a achitat cu precădere furnizorii de servicii/furnizorii de materii prime în detrimentul obligaţiilor bugetare şi că deşi a constatat starea de insolvenţă prezumată nu a depus la instanţă o solicitare pentru deschiderea procedurii insolvenţei.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a dispus suspendarea deciziei de angajare a răspunderii solidare emisă în cauză.

Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că începând cu momentul instituirii stării de alertă pe teritoriul României reclamantul nu era obligat să solicite deschiderea procedurii insolvenţei în caz de insolvenţă prezumată, astfel că, în lipsa unei astfel de obligaţii, nu ar fi incident cazul de atragere a răspunderii solidare prevăzut de art. 25 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură fiscală.

Chiar din cuprinsul deciziei de atragere a răspunderii solidare rezultă că reclamantul a îndeplinit funcţia de administrator al debitorului insolvabil numai începând cu data de 01.07.2019. Pe de altă parte, din cuprinsul procesului-verbal de audiere reiese că obligaţiile fiscale totale ale debitorului insolvabil sunt de 9.647.708 RON şi că acestea sunt aferente perioadei 25.09.2018-25.04.2021.

Aşadar, în mod corect s-a apreciat că aparent, reclamantului i s-a atras răspunderea inclusiv pentru creanţe născute anterior datei la care acesta a devenit administrator al debitorului insolvabil, fără ca organele fiscale să arate motivat în cuprinsul actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere care sunt temeiurile de fapt şi de drept care justifică o astfel de măsură.

Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluţionarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuţie sunt de natură să justifice urgenţa. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa cu privire la cererea de anulare a actului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond, temeinic şi legal a reţinut că o astfel de punere în executare, ţinând seama de cuantumul ridicat al totalului obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantului, ar fi de natură să producă efecte greu de reparat cu privire la situaţia patrimonială a reclamantului, acesta făcând dovada că deja s-a început executarea silită împotriva sa.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva sentinţei nr. 123/CA/2021 din 13 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 aprilie 2022.