Magistrate’s promotion challenge denied as appeals held time-barred and unfounded

Şedinţa publică din data de 08 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul a solicitat anularea hotărârii nr. 20 din 30.09.2019 pronunţată de Comisia de organizare a concursului de promovare pe loc a procurorilor în funcţii de execuţie, organizat în perioada septembrie- noiembrie 2019, anularea hotărârii nr. 840 din 10.10.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii prin care reclamantului i-a fost respinsă contestaţia împotriva hotărârii nr. 20 din 30.09.2019 a Comisiei, recunoaşterea dreptului de a participa la concursul de promovare, suspendarea hotărârilor sus menţionate, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 29 ianuarie 2020, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamantul A. cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (1), (2) şi art. 110 din Legea nr. 303/2004 republicată, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, raportat la art. 15 alin. (2), art. 16, art. 124 şi art. 132 din Constituţie, iar prin sentinţa nr. 30 din 11 martie 2020, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestor hotărâri reclamantul A. a declarat recurs.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 30 din 11 martie 2020, recurentul arată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material deoarece aceasta, în mod eronat, s-a limitat să constate că legislaţia în vigoare la momentul organizării concursului de promovare în funcţie prevedea o anumită condiţie de vechime, pe care subsemnatul nu o avea, aspect, de altfel, necontestat.

Curtea de Apel Alba Iulia a omis să aplice corespunzător deciziile Curţii Constituţionale invocate cu privire la modul în care trebuia interpretată situaţia juridică supusă judecăţii.

Astfel, Deciziile nr. 903/2010 şi nr. 727/2012, cu privire la care instanţa a arătat că n-ar avea legătură cu obiectul cauzei, au fost invocate ca exemple de hotărâri în care Curtea Constituţională a statuat caracterul obligatoriu inclusiv al considerentelor deciziilor Curţii, nu doar al dispozitivului acestora.

Recurentul mai susţine că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere şi să aplice direct, în cauză, considerentele Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 873/2010 şi nr. 436/2014.

În opinia recurentului, mutatis mutandis, intervenţia puterii legislative cu privire la vocaţia de promovare a magistraţilor în funcţie reprezintă aceeaşi încălcare a principiului constituţional al independenţei justiţiei.

O interpretare contrară ar însemna recunoaşterea posibilităţii legiuitorului de a impune arbitrar condiţii pentru promovarea în carieră care să favorizeze ascensiunea la instanţele şi parchetele superioare doar a unor magistraţi ale căror soluţii ar fi pe placul puterii politice, interpretare vădit incompatibilă cu starul de drept şi Constituţia României.

În ceea ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 436/2014, recurentul consideră că deşi instanţa de fond a citat considerentele acesteia, a ajuns la o concluzie opusă.

Instanţa constituţională a statuat că o nouă condiţie introdusă de legiuitor pentru accederea la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv lipsa sancţiunilor disciplinare ale candidaţilor, nu poate viza perioada anterioară intrării în vigoare a legii. În mod evident, situaţia nu este identică cu cea care face obiectul prezentei cauze, dar principiul rămâne acelaşi. Modificarea condiţiilor de promovare, nu poate opera decât pentru viitor, astfel încât să nu afecteze cariera magistraţilor în funcţie.

Distincţia făcută de către Curtea de Apel Alba Iulia între situaţia magistratului care a comis o abatere disciplinară şi cea a magistratului care nu mai îndeplineşte condiţia de vechime pentru promovare, ca urmare a intervenţiei legiuitorului, vizează forma, însă omite fondul problemei. De facto, ambilor magistraţi, independent de voinţa lor şi capacitatea de a prevedea modul în care le va evolua cariera, li s-a opus de către puterea legislativă un obstacol insurmontabil cu privire la promovarea în funcţie, care este o componentă a independentei justiţei.

În egală măsură, este irelevant caracterul definitiv al primei situaţii raportat la cea de a doua, invocat de către instanţa de fond, în condiţiile în care această trăsătură este doar aparentă. La fel cum norma care introduce condiţia lipsei abaterii disciplinare poate fi modificată sau abrogată la un moment ulterior intrării în vigoare, norma care prevede necesitatea unei anumite vechimi ar putea să extindă, prin intervenţii succesive ale legiuitorului, durata acesteia, astfel încât imposibilitatea promovării din cauza lipsei vechimii necesare să se perpetueze indefinit.

Prin urmare, Decizia Curţii Constituţionale nr. 352/2018 invocată de către instanţă, care a subliniat că "este atributul exclusiv al legiuitorului să determine condiţiile specifice de exercitare a profesiei de magistrat, inclusiv din perspectiva vechimii în funcţia de judecător sau procuror, necesară pentru promovarea în funcţii de execuţie", este irelevantă în cauză, deoarece nu contrazice în vreun fel argumentele menţionate,

Recurentul mai susţine că deşi împărtăşeşte opinia instanţei de fond cu privire la libertatea legiuitorului de a modifica condiţiile de vechime necesare promovării în funcţie, a solicitat acesteia să interpreteze modificările legislative corespunzător considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale, respectiv să constate că vor opera doar pentru viitor, cu privire la cariera magistraţilor care au dobândit această calitate, sau pe cea de auditor de justiţie, după data de 18.10.2018.

Referitor la recunoaşterea dreptului pe care îl avea de a participa la concursul de promovare în funcţie, organizat în perioada septembrie - noiembrie 2019, recurentul mai arată că deşi a arătat instanţei de fond că hotărârile (acte administrative unilaterale individuale) a căror anulare a solicitat-o nu îi fuseseră comunicate, nici măcar la data introducerii acţiunii, însă pârâta i le-a opus, nepermiţându-i susţinerea concursului, în mod nejustificat instanţa nu s-a pronunţat cu privire la acest aspect.

În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege şi decizii ale Curţii Constituţionale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă

Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992:

"dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că recursul a fost formulat peste termenul legal de 48 de ore de la pronunţare, prevăzut de textul legal sus citat.

Astfel fiind, Înalta Curte va respinge recursul, ca tardiv formulat.

5.2 În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 30 din 11 martie 2020

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin recursul formulat recurentul-reclamant a invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând faptul că prima instanţă a interpretat greşit normele de drept material, respectiv dispoziţiile art. 44 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 cu referire la condiţia de vechime necesară pentru participarea la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie, în sensul că în interpretarea acestei dispoziţii legale prima instanţă a omis să aplice corespunzător Deciziile Curţii Constituţionale nr. 873/2010, nr. 436/2014, nr. 903/2010 şi nr. 727/2012.

Înalta Curte costată că aceste critici sunt nefondate, având în vedere faptul că, aşa cum a susţinut şi recurentul, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 903/2010 şi nr. 727/2012 au fost invocate ca exemple de hotărâri în care Curtea Constituţională a statuat caracterul obligatoriu inclusiv al considerentelor deciziilor sale, nu doar al dispozitivului acestora.

Prin respectivele decizii, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale (art. 11 din O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi) şi a unor soluţii legislative (excluderea de la controlul de constituţionalitate a hotărârilor Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale) ce nu au nicio legătură cu prezenta cauză.

Împrejurarea că în considerentele acestor decizii Curtea Constituţională reaminteşte că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta, astfel că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept, nu conduce la o altă concluzie. Aceasta deoarece cele două decizii constituţionale, chiar dacă fac referire în considerentele lor la o noţiune general valabilă actelor jurisdicţionale (respectiv puterea de lucru judecat), ele dezleagă chestiuni de drept punctuale şi specifice, fără nicio legătură cu prezenta cauză, iar puterea de lucru judecat de care se bucură considerentele respectivelor decizii vizează strict obiectul şi cauza ce au fost deduse respectivei judecăţi.

Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă în considerentele sentinţei recurate faptul că aceste decizii ale Curţii Constituţionale invocate de reclamant nu au nici un fel de legătură cu obiectul cauzei.

Aceste decizii nu prezintă nicio relevanţă sub aspectul interpretării în cauză a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 cu referire la condiţia de vechime necesară pentru participarea la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie,

În ceea ce priveşte criticile recurentului invocate prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 873/2010, decizie prin care Curtea a statuat că atât pensia de serviciu a magistraţilor, cât şi procedura de promovare în funcţie, sunt componente ale independenţei justiţiei şi, în consecinţă, a decis că afectarea pensiei de serviciu a magistraţilor constituie o încălcare a prevederilor art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie, Înalta Curte apreciază că nici acestea nu pot fi primite, prima instanţă reţinând în mod corect că respectiva decizie nu are legătură cu obiectul cauzei şi nici nu are semnificaţia pe care a apreciat-o recurentul-reclamant.

Prin Decizia 873/2010, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor - prin care se elimină "pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale" - sunt neconstituţionale.

Contrar celor susţinute de recurent, modificarea condiţiilor de participare la examenul de promovare nu reprezintă din partea legiuitorului o încălcare a principiului constituţional al independenţei justiţiei, căci vocaţia la promovare pe care recurentul o avea sub vechea lege o are şi sub legea nouă (situaţie diferită de pensia de serviciu a magistraţilor care fusese eliminată prin dispoziţiile 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor), însă el trebuie să se supună noilor reguli instituite, referitoare la vechime, în vigoare la data înscrierii la concurs.

Înalta Curte reţine că recurentul - reclamant se bucură în continuare de dreptul de a participa la un concurs de promovare, acest drept fiindu-i în continuare recunoscut prin lege, dar cu respectarea condiţiilor de vechime expres reglementate la momentul înscrierii şi organizării concursului.

Recurentul - reclamant a mai susţinut şi faptul că prima instanţă, deşi a citat considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 436/2014, a ajuns la o concluzie opusă celei a Curţii. Recurentul consideră că modificarea condiţiilor de promovare nu poate opera decât pentru viitor, cu privire la cariera magistraţilor care au dobândit această calitate sau pe cea de auditor de justiţie după data de 18.10.2018 (data intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018 de modificare şi completare a Legii nr. 303/2004), principiul fiind acelaşi cu cel reţinut de Curtea Constituţională în decizia invocată, pentru a nu se afecta cariera magistraţilor în funcţie.

Înalta Curte constată că nici aceste critici nu pot fi primite, deoarece prima instanţă a interpretat corect şi legal dispoziţiile art. 44 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 referitoare la condiţia de vechime necesară pentru participarea la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 436/2014 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi s-a constatat că sintagma "nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar" este constituţională în măsura în care dispune numai cu privire la abaterile disciplinare săvârşite după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004.

Ceea ce reţine Curtea Constituţională în considerentele acestei decizii este faptul că o nouă condiţie introdusă de legiuitor pentru accederea la concursul de promovare în funcţia de judecător la ÎCCJ, respectiv lipsa sancţiunilor disciplinare ale candidaţilor, nu poate viza perioada anterioară intrării în vigoare a legii (pct. 28- 29-30 considerente).

Condiţia de vechime reglementată de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 nu reprezintă, contrar susţinerilor recurentului, o situaţie similară cu condiţia lipsei sancţiunilor disciplinare reglementată de art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la momentul pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 436/2014, deoarece condiţia de vechime nu este un obstacol insurmontabil cu privire la promovarea în funcţie a magistraţilor. Această condiţie de vechime se poate îndeplini în viitor, spre deosebire de condiţia lipsei sancţiunilor disciplinare din art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la momentul pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 436/2014, lipsă ce viza şi perioada anterioară intrării în vigoare a legii.

Prin Legea nr. 242/2018 au fost determinate condiţiile specifice din perspectiva vechimii necesare pentru promovarea în funcţii de execuţie.

Momentul promovării în carieră a magistratului nu are semnificaţia juridică a unui drept câştigat de a promova în condiţii de vechime prevăzute la momentul numirii în magistratură, aşa cum susţine recurentul atunci când afirmă că prevederile Legii nr. 242/2018 privind condiţia de vechime trebuie să se aplice numai generaţiilor de magistraţi care au dobândit această calitate sau pe cea de auditor de justiţie după data de 18.10.2018 (data intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018 de modificare şi completare a Legii nr. 303/2004).

Într-adevăr, Legea nr. 242/2018 se aplică doar pentru viitor, însă nu în sensul arătat de recurentul - reclamant, ci numai în cazul organizării unor concursuri după intrarea sa în vigoare, când se creează situaţii juridice noi, ceea ce este în deplin acord cu principiul neretroactivităţii legii civile, fiind irelevantă data la care magistraţii au fost admişi la INM, toţi fiind supuşi aceloraşi condiţii de vechime prevăzute de legea în vigoare la momentul înscrierii la concursul la care participă.

În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la capătul de cerere având ca obiect recunoaşterea dreptului pe care îl avea de a participa la concursul de promovare în funcţie, organizat în perioada septembrie - noiembrie 2019, critici prin care acesta a invocat faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la susţinerile sale referitoare la necomunicarea celor două hotărâri contestate şi la nepermiterea susţinerii concursului, Înalta Curte apreciază că nici acestea nu pot fi primite. Prima instanţă s-a pronunţat asupra acestui petit, petit care are un caracter accesoriu în raport de cererile principale de anulare a celor două hotărâri contestate, astfel că respingerea cererilor principale conduce la respingerea capătului de cerere accesoriu.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii din 29 ianuarie 2020 ca tardiv formulat, iar recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 30/2020 din 11 martie 2020, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii invocate din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 29 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 30/2020 din 11 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 aprilie 2022.