Guarantee fund payment claim time-barred: 90-day filing deadline vs. 5-year prescription period for insurance claims against bankrupt insurers

Şedinţa publică din data de 08 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat în principal, anularea Deciziei nr. 20593/04.07.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul obligării intimatei la plata sumelor astfel cum au fost indicate în cererea de plată nr. x/07.11.2017, precum si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, anularea Deciziei nr. 20593/04.07.2019 si obligarea intimatei Fondul de Garantare a Asiguraţilor la analizarea pe fond a cererii, respectiv emiterea unei noi Decizii, prin care să admită cererea de plată nr. x/07.11.2017, astfel cum a fost formulată, precum şi repunerea în termenul de formulare a cererii de plată în temeiul art. 186 C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 134 din 03 martie 2020, a respins capătul de cerere principal, ca inadmisibil şi, totodată, a respins acţiunea în rest privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material") .

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa de fond a pronunţat sentinţa, aplicând/interpretând greşit normele de drept material incidente în cauză, respectiv dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 213/2015, art. 23 din Legea nr. 503/2004, art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, se arată că în mod eronat, instanţa de fond a apreciat că este întemeiată, interpretând şi aplicând greşit dispoziţiile art. 3 alin. (6) din Legea nr. 213/2015 care instituie dreptul la acţiune contra Fondului pentru plata indemnizaţiilor/despăgubirilor.

Scopul reglementării căii de atac a contestaţiei este tocmai acela de a asigura îndreptarea aprecierii subiective a intimatei - pârâte, din etapa administrativă, pe care instanţa o poate realiza prin analizarea fondului cauzei.

De asemenea, pe fond, instanţa a apreciat, în mod eronat, că "cererea de plată a fost depusă (...) cu depăşirea termenului de 90 de zile care a început să curgă de la rămânerii definitive a hotărârii".

Recurentul precizează că deşi a formulat cerere de plată la data de 7 noiembrie 2017, cu toate acestea, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a răspuns la această cerere în termenul general de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ (termen aplicabil prin raportare la inexistenţa reglementării, sub acest aspect, în legea specială), Decizia nr. 20593/2019 fiind emisă la data de 4 iulie 2019, la aproape doi ani de la momentul formulării cererii de plată.

Cu alte cuvinte, deşi instanţa a reţinut o eventuală nerespectare a termenului de depunere a cererii de plată, nesocoteşte faptul că intimatul a încălcat flagrant dispoziţiile legale, procedând la soluţionarea cererii după doi ani de zile, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015: "dreptul la acţiune contra Fondului pentru plata indemnizaţiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculaţi de la data naşterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment."

În opinia recurentului, îi este recunoscut dreptul de a formula acţiune împotriva Fondului de Garantare a Asiguraţilor pentru obţinerea despăgubirilor, în termen de 5 ani de la data producerii evenimentului rutier, respectiv 24.06.2015, acesta fiind momentul naşterii dreptului său de creanţă, motiv pentru care, termenul limită pentru formularea unei astfel de acţiuni este 24.06.2020 şi nicidecum termenul menţionat în decizia contestată şi apreciat de instanţa de fond ca fiind de decădere.

Pentru egalitate de tratament, cu atât mai mult, în sarcina creditorului de asigurare, şi aşa aflat într-o poziţie de inferioritate, nu poate fi instituit un termen pentru depunerea cererii de plată, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a-şi recupera prejudiciul suferit.

Se mai arată că la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a societăţii B., respectiv 17.03.2017, avea înregistrată pe rolul Tribunalul Dolj, încă din data de 7 iulie 2016, o acţiune având ca obiect pretenţii formulată în contradictoriu cu pârâta B. S.A., acţiune care, în prima instanţă, a fost admisă, însă, în apel, s-a dispus suspendarea judecării în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

În cauza pendinte, nedepunerea cererii de plată la FGA în termenul de 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a societăţii B. este justificată şi de existenţa litigiului înregistrat la Tribunalul Dolj.

Recurentul mai precizează că a fost deschis la societatea B. S.A Dosarul de daună nr. x la data de 30.03.2016, astfel cum rezultă chiar din înscrisurile pe care intimata le-a anexat.

După cum este lesne de observat, nu există nicio dovadă a înaintării dosarului de daună către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, nici a publicării listei potenţialilor creditori de asigurare printre care să se regăsească, astfel cum impun dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 503/2004.

De asemenea, nu există o dovadă a încunoştiinţării sale cu privire la preluarea dosarului de către Fond şi a demersurilor pe care trebuie să le întreprindă, motiv pentru care nu i se poate reproşa faptul că a depus cererea de plată tardiv, în lipsa neexecutării propriilor obligaţii de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul a depus cererea de plată nr. x la data de 07.11.2017, fiind deschis dosarul de daună nr. x.

Prin decizia nr. 20593/04.07.2019 Fondul de Garantare a Asiguraţilor a dispus respingerea integrală a cererii de plată, ca tardiv formulată.

Deschiderea procedurii de faliment împotriva B.. S.A. s-a realizat prin Hotărârea intermediară nr. 132 pronunţată la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, devenind definitivă la data de 17.03.2017.

Referitor la situaţia asigurătorului B. S.A., prin Decizia A.S.F. nr. 1498/27.07.2016 s-a decis închiderea procedurii de redresare a B. S.A. şi s-a constatat starea de insolvenţă a acestei societăţi de asigurare. Prin încheierea de şedinţă din data de 16.02.2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II a civilă în dosarul nr. x/2016, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului B. S.A.. şi desemnarea lichidatorului judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania - Filiala Cluj, cu sediul în Cluj Napoca, iar la data de 17.03.2017 a rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii de faliment a B. S.A., termen de la care încep a se calcula cele 90 zile (pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive), iar conform prevederilor de la teza a II-a din art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 "In vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile (...) de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.".

Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de fond a stabilit că, în cauză, creanţa reclamantului s-a născut anterior rămânerii definitive a încheierii prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. B. S.A. Prin urmare, în cazul său, termenul de 90 de zile a început să curgă la data de 17.03.2017.

Prin urmare, în mod corect s-a constatat că cererea de plată a fost depusă la data de 07.11.2017, cu depăşirea termenului de 90 de zile care a început să curgă de la rămânerii definitive a hotărârii.

Recurentul nu a contestat data transmiterii cererii de plată - 07.11.2017, ci a reluat aceleaşi susţineri din contestaţie şi a apreciat în continuare faptul că are dreptul de formula acţiune împotriva FGA pentru obţinerea despăgubirilor în termen de 5 ani, precum şi faptul că acesta nu a putut depune cererea de plată deoarece exista litigiul înregistrat la Tribunalul Dolj.

Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

Dispoziţiile înscrise în Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor (art. 14) instituie o procedură necontencioasă pentru soluţionarea pretenţiilor formulate de creditorii de asigurări. Totodată, dispoziţiile acestui act normativ dispun că obţinerea de despăgubiri din disponibilităţile Fondului nu se face prin acţiune în justiţie pe calea dreptului comun, creditorii de asigurări trebuind să sesizeze în prealabil Fondul de garantare a asiguraţilor prin formularea unei cereri de plată, declanşând astfel procedura de plată administrativă, necontencioasă, pusă la dispoziţie de Legea nr. 213/2015 şi prevăzută de art. 22 alin. (1) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, care stipulează că "indemnizaţiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice şi/sau juridice, potrivit condiţiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare în faliment, în conformitate cu prevederile prezentei norme."

Astfel, exercitarea dreptului de a formula cererea adresată Fondului, în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, nu poate exclude respectarea unor proceduri prealabile, care sunt prevăzute de legiuitor tocmai în ideea soluţionării amiabile, cu celeritate, a pretenţiilor exprimate de creditorii de asigurări, fără a fi nevoie de învestirea instanţelor de judecată.

În acest sens este Legea nr. 213/2015, care stabileşte o procedură necontencioasă, prealabilă acţiunii în instanţă, ce trebuie urmată de creditorul de asigurări, a priori formulării unei cereri de chemare în judecată.

Procedura administrativă de plată a despăgubirilor reglementată prin actul normativ sus menţionat a fost instituită pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraţilor şi creditorii de asigurări, care au posibilitatea, în cazul falimentului unui asigurător, să se adreseze Fondului pentru valorificarea dreptului de creanţă întemeiat pe o poliţă de asigurare civilă auto, emisă de un asigurător aflat în faliment.

Actul normativ sus evocat prevede, în mod obligatoriu, sesizarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor cu o cerere de despăgubire sau de plată însoţită de documente justificative, deoarece, Fondul acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurare, iar nu ca obligaţii proprii ale asigurătorilor în faliment, plăţile fiind achitate sau acoperite exclusiv prin procedura administrativă prevăzută de dispoziţiile legale speciale, de vreme ce între Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi conducătorii autovehiculelor implicaţi în accidente de circulaţie, nu există niciun raport juridic.

În acest sens, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, situat în Capitolul III al Legii care prevede procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului, stipulează că, în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, … . Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment".

Utilizarea sintagmei "poate formula", în cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, căreia recurentul îi atribuie semnificaţia de posibilitate, şi nu de obligaţie de decădere, de a formula cerere în termen de 90 de zile, demonstrează, în opinia instanţei de recurs, nu dreptul de opţiune între cele două proceduri, procedura administrativă şi una de drept comun, ci vocaţia persoanei interesate, titulară a unui drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment, de a solicita realizarea acestui drept în procedura specială reglementată de acest act normativ, cu respectarea normelor şi termenelor stabilite, în virtutea competenţei speciale atribuită în acest sens de legiuitor.

Această concluzie decurge din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 213/2005, lege specială care a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor, pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraţilor şi creditorii de asigurări, care au posibilitatea, în cazul falimentului unui asigurător, să se adreseze Fondului, ce nu este un succesor sau un mandatar al asigurătorilor în faliment şi nu poate fi chemat în judecată, pe calea dreptului comun, pentru valorificarea dreptului de creanţă în pofida tuturor termenelor procedurale stabilite, şi care nu au fost respectate.

Împrejurarea că recurentul-reclamat a formulat cererea de despăgubire peste termenul imperativ, de decădere, nu este de natură să determine o concluzie opusă, câtă vreme este opţiunea legiuitorului să reglementeze modalitatea şi procedura de acordare a despăgubirilor, iar instituirea unei proceduri administrative nu relevă, în sine, o problemă din perspectiva dreptului de acces la o instanţă garantat de art. 6 paragraf. 1 din Convenţia europeană.

Astfel, din perspectivă convenţională, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează fiecărei persoane " dreptul la un tribunal", ceea ce înseamnă dreptul ca o instanţă judiciară să soluţioneze orice contestaţie privitoare la drepturile şi obligaţiile sale civile.

Împrejurarea că Legea nr. 213/2015 prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative, prealabile, nu înseamnă privarea de dreptul la un tribunal în sensul art. 6 din Convenţia europeană, întrucât, cadrul normativ special prevede posibilitatea ca decizia emisă, în procedura administrativă, în temeiul Legii nr. 213/2015, prin care este soluţionată cererea de despăgubiri a creditorilor de asigurări poate fi supusă controlului de către instanţa de judecată, actul normativ asigurând, astfel, o jurisdicţie deplină şi efectivă, în fapt şi drept, a legalităţii deciziei emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi, implicit, a pretenţiilor creditorilor de asigurări.

Înalta Curte reţine că sunt nefondate şi susţinerile recurentului- reclamant, în sensul că, în speţă, ne aflăm înlăuntrul termenului de prescripţie de 5 ani, prevăzut de art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015.

Textul art. 13 alin. (6) din Lege este foarte clar:

"Dreptul la acţiune contra Fondului pentru plata indemnizaţiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculaţi de la data naşterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment", pe când, art. 14 alin. (1) prevede că:

"În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.".

Ca atare, cele două texte prevăd două termene diferite, calculate distinct, care nu se confundă, şi vizează reguli de desfăşurare diferite, în cadrul unei proceduri prin intermediul căreia să poată fi valorificat dreptul subiectiv pretins: termenul de prescripţie a dreptului la acţiune contra Fondului pentru plata despăgubirilor şi, respectiv, termenul de a formula cerere pentru încasarea indemnizaţiilor/despăgubirilor.

Termenul de 5 ani de la data naşterii dreptului se referă la plata despăgubirilor înseşi, şi nu la formularea cererii pentru încasarea indemnizaţiilor/despăgubirilor, cum greşit pretind recurenţii, şi în nici un caz nu poate constitui o derogare de la termenul de 90 de zile stabilit pentru formularea cererii de despăgubiri prevăzut, la rândul său, de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, text pe deplin aplicabil.

Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului de garantare a asiguraţilor.

Având în vedere textele de lege sus menţionate, Înalta Curte constată că temeinic şi legal a fost respinsă cererea de plată, ca tardiv formulată.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 134 din 03 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 aprilie 2022.