Rejection of salary assimilation for contractual experts to magistrates' council counselors under Law 567/2004
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal and upheld the first-instance judgment, thereby leaving in force the administrative order that set the plaintiff's base gross salary at 7,452 RON for the position of contractual expert. The dispute centered on whether the plaintiff, a contractual employee in the General Prosecutor's Office, could be reclassified as a "counsel" (consilier) under Law No. 153/2017 and whether his salary should be assimilated to that of counsels in the Superior Council of Magistrature pursuant to Article 902 of Law No. 567/2004. The Court held that the appeal was procedurally valid as a "recurs" under the Law on Administrative Litigation No. 554/2004 and rejected the inadmissibility exception, but found the substantive claim unfounded because Article 902 of Law No. 567/2004 only permits salary assimilation for similar functions, and the plaintiff did not challenge the prior administrative act that initially assigned him to the distinct "expert" role, thus precluding any legal basis for reclassification or salary alignment with the "counsel" category.
Legislator headnote
AI generatedart. 902 din Legea nr. 567/2004, art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, art. 486 C. proc. civ, art. 96 pct. 1 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; Rejection of salary assimilation for contractual experts to magistrates' council counselors under Law 567/2004: Instanţa de fond nu a observat incidenţa dispoziţiilor art. 902 din Legea nr. 567/2004, a art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 şi nu a luat act de Nota nr. x/05.02.2018 transmisă de către Consiliul Superior al Magistraturii Ministerului Public din care rezulta că a reîncadrat personalul contractual în funcţia de consilier.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 18 aprilie 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anularea în parte a Ordinului nr. 261 din 01.02.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, comunicat la 08.02.2018, prin care i s-a stabilit salariul de baza brut la valoarea de 7.452 RON, conform anexei nr. 1, poz. 5, determinarea acestuia în urma unei reîncadrări corecte, şi anume în funcţia de consilier, gradul profesional IA, gradaţia 5.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 4460 pronunţată la 02 noiembrie 2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, respins cererea formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 4460 din 02 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul B..
În motivarea căii de atac susţine că reîncadrarea sa nu s-a efectuat conform Legii nr. 153/2017, deşi, prin adresa nr. x/05.02.2018 Consiliul Superior al Magistraturii a transmis Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că reîncadrarea personalului contractual care nu se regăseşte pe statul de funcţii conform anexelor din legea susmenţionată, funcţia de expert poate fi reîncadrată pe o funcţie similară în plată, respectiv funcţia de consilier.
Precizează că reîncadrarea poate fi efectuată potrivit dispoziţiilor capitolului II, lit. A), pct. 2.8 din anexa VIII a Legii nr. 153/2017, întrucât, având în vedere că această categorie de personal era încadrată pe grade profesionale, Consiliul Superior al Magistraturii s-a raportat la pct. 2.4. din capitolul II al anexei VIII, lit. b), poziţia 2 unde sunt menţionate distinct grade profesionale pentru funcţia de consilier.
Apreciază că Ordinul 3123/C/08.08.2018 al Ministerului de Justiţie privind stabilirea statului de funcţii, statul de funcţii a rămas nemodificat, la fel ca Ordinul 3442/C/13.09.2016, deşi trebuia să se efectueze modificarea conform Legii nr. 153/2017.
Recurentul arată că prin actul administrativ contestat a fost salarizat corespunzător funcţiei de expert, gradul profesional IA, gradaţia 5, funcţie ce nu se regăseşte în Anexa VIII, capitolul II, lit. A), pct. 2.8 din Legea nr. 153/2017, deoarece anexa menţionată nu cuprinde grade profesionale aferente funcţiei de expert.
Instanţa de fond nu a observat incidenţa dispoziţiilor art. 902 din Legea nr. 567/2004, a art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 şi nu a luat act de Nota nr. x/05.02.2018 transmisă de către Consiliul Superior al Magistraturii Ministerului Public din care rezulta că a reîncadrat personalul contractual în funcţia de consilier.
Solicită admiterea căii de atac promovate cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, faţă de cele expuse anterior, precum şi a faptului că există o funcţie similară aflată în plată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, personalul contractual care ocupă funcţia de expert în cadrul acestui parchet poate fi încadrat în funcţia de consilier cu salarizarea respectivă, corespunzător cu funcţia de consilier în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
4. Apărări formulate în cauză
Intimatul-pârât a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia, în principal a invoca excepţia inadmisibilităţii apelului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a precizat că din eroare a denumit calea de atac ca fiind apel, în realitate declarând recurs.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 mai 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 1 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
În ceea ce priveşte calea de atac ce poate fi declarată împotriva unei hotărâri pronunţate în materia contenciosului administrativ, Înalta Curte constată ca fiind incidente dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora " Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", această cale de atac fiind, de altfel, corect menţionată în dispozitivul hotărârii recurate.
Un alt argument ce poate fi adus în sprijinul exercitării căii de atac a recursului într-o situaţie, cum este cea în speţă, este cel legat de competenţa instanţelor în materia contenciosului administrativ.
Astfel, potrivit art. 96 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel judecă, în primă instanţă, cererile în materia contenciosului administrativ şi fiscal, potrivit legii, iar conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
De asemenea, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ- fiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege organică nu se prevede altfel".
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al reclamantului s-ar nesocoti dispoziţiile C. proc. civ. care prevăd expres că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de recurs şi ar însemna ca instanţa supremă să soluţioneze apelul, cale ordinară de atac, ce nu este dat de lege în competenţa sa.
Faţă de aceste considerente, având în vedere, deopotrivă, şi soluţia adoptată în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal din 28 octombrie 2013, când s-a stabilit că judecarea apelului este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ, reţine că, în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) C. proc. civ. raportat la prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Curţile de Apel, ca instanţe de contencios administrativ, se poate exercita calea extraordinară de atac a recursului.
Analizând astfel criticile aduse de reclamantul B. sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în materia contenciosului administrativ, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (4) şi art. 152 C. proc. civ., constată că acestea pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situaţia "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", partea invocând în esenţă greşita aplicare a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul că reîncadrarea sa în funcţia de expert nu s-a efectuat conform acestor legi, deoarece trebuia să fie numit în funcţia de consilier.
Pe cale de consecinţă, dat fiind faptul că cererea de apel formulată de către reclamant conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată, drept recurs şi să analizeze criticile care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, urmează ca, în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (4) şi art. 152 C. proc. civ., dar şi de considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 19/2016 (Complet RIL) publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2016, să respingă excepţia inadmisibilităţii apelului promovat de reclamantul B., invocată de intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Recurentul critică hotărârea instanţei de fond sub aspectul interpretării greşite a dispoziţiilor legale incidente în raport de obiectul cauzei.
Criticile sale sunt neîntemeiate.
Reclamantul B. a fost încadrat, începând cu data de 01.07.2017, în funcţia de expert, grad profesional IA, gradaţia V.
Prin Ordinul 261 din 1 februarie 2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i s-a stabilit un salariu de bază brut la valoarea de 7452 RON, conform anexei nr. 1 poz. 5
Reclamantul a contestat această decizie, invocând încălcarea Legii nr. 153/2017 prin neasimilarea funcţiei sale de expert cu cea de consilier, ceea ce determină discrepanţe în raport de salariul unor alţi colegi experţi din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Prima instanţă a reţinut că decizia contestată a fost emisă în condiţii de legalitate, fiind respectate prevederile legale invocate de reclamant, în condiţiile în care asimilarea cu funcţia de consilier nu putea fi realizată.
Analizând criticile recurentului, Înalta Curte observă că, deşi reclamantul nu a solicitat încadrarea sa în funcţia de consilier şi nici nu a contestat actul administrativ, prin care, în aplicarea art. 36 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 a fost reîncadrat începând cu data de 01 iulie 2017 în funcţia de expert gradul IA, acesta a solicitat asimilarea celor două funcţii din punct de vedere al salarizării, susţinând că activitatea desfăşurată în cadrul compartimentului în care activează în calitate de expert este similară cu cea a personalului încadrat ca şi consilier în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Într-adevăr, potrivit art. 902 din Legea nr. 567/2004, forma în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate "funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul instanţelor judecătoreşti, parchetelor de pe lângă acestea, al Ministerului Justiţiei, Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri sunt salarizaţi potrivit dispoziţiilor legale aplicabile aceloraşi categorii de personal din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii."
Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte precizează că interpretarea art. 902 din Legea nr. 153/2017 nu poate conduce la asimilarea funcţiei de expert cu funcţia de consilier, întrucât reclamantul ocupă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţia contractuală de expert, iar nu cea de consilier.
De altfel, chiar din interpretarea literală a textului de lege analizat rezultă că asimilarea nu poate privi decât funcţii similare, iar existenţa unor discrepanţe între salariul reclamantului expert contractual şi cel al unui consilier nu justifică asimilarea pretinsă.
Criticile recurentului-reclamant sub acest aspect se dovedesc nefondate, întrucât pornesc de la premisa greşită a unei posibile asimilări a funcţiei contractuale de expert cu o funcţie de consilier, precum şi a unei pretinse lipse de distincţie în corpul legii între cele două categorii de salariaţi.
Înalta Curte precizează că atât timp cât nu a fost contestat actul administrativ prin care reclamantul a fost reîncadrat începând cu data de 01 iulie 2017 în funcţia de expert gradul IA, nu pot fi analizate actele administrative emise ulterior şi în special, Ordinul nr. 261 din 1 februarie 2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aceste condiţii, soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, este legală şi este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.
Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituţie, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi la jurisprudenţa CEDO, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică, pe care o va menţine.
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va califica drept recurs calea de atac formulată în cauză, va respinge excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de intimatul-pârât şi va respinge recursul declarat de B., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Califică drept recurs calea de atac formulată în cauză.
Respinge excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de intimatul-pârât.
Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinţei civile nr. 4460 din
02 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 01 aprilie 2021.