Public-sector wage differentials, inflation indexation, and interest: national probation authority’s appeal dismissed, lower court payment order upheld

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.05.2018, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cum indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

- Obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

• începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON;

• începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

- Obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei.

- Obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP:

• să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul CORECT calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie;

• să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat CORECT pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie CALCULATE Şl APLICATE ÎN MOD INDIVIDUAL Şl PROGRESIV, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

- obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atâta celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât şi a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 110 din 15 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune; a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţei dintre sumele stabilite reclamantei prin Ordinul MJ nr. 603/C/2018 şi sumele stabilite reclamantei prin Ordinul MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe, calculată de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective; a respins capetele de cerere privind anularea Ordinului MJ nr. 542/C/2018 şi anularea parţială a Ordinului MJ nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a drepturilor salariale cuvenite reclamantei şi obligarea MJ la emiterea unui nou ordin referitor la drepturile salariale cuvenite reclamantei, ca rămase fără obiect.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 110 din 15 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

3.1. Cu privire la soluţia de obligare la plata diferenţei dintre sumele stabilite prin OMJ nr. 603/C/2018 şi cele stabilite prin OMJ nr. 3396/C/19.07.2018, recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâţilor.

Ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) şi în luna octombrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante prin acest act administrativ (Anexă fluturaş de salariu pe luna septembrie 2018).

Prin urmare, nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat din partea recurentei-pârâte de a soluţiona o cerere, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât capătul de cerere era rămas fără obiect la data pronunţării sentinţei recurate.

3.2. Cu privire la soluţia de obligare la plata diferenţelor de drepturi, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale

3.2.1. Recurenta a arătat că prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în raport cu dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, a apreciat că soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei la plata sumelor reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei şi a dobânzilor legale este nelegală, întrucât, pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să existe o solicitare în acest sens din partea reclamantei.

Ori, din modul în care este formulat capătul 3 de cerere rezultă cu claritate că solicitarea se referă la obligarea pârâţilor la stabilirea "unui calendar" adică a unor date concrete la care Direcţia Naţională de Probaţiune să achite, pe lângă sumele ce rezultă din modificarea OMJ nr. 603/C/2018, şi dobânzile aferente acestora, precum şi sumele reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei.

3.2.2. Tot cu privire la soluţia de obligare la plata diferenţelor de drepturi, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., care obligă creditorul la repararea prejudiciului doar în situaţia întrunirii răspunderii civile.

În esenţă, a susţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1357 C. civ., nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru ca Direcţia să fie obligată la plata dobânzii legale şi a actualizării cu rata inflaţiei, întrucât OMJ nr. 3396/C/2018 produce efecte de la data de 01.01.2018, moment la care nu exista o obligaţie legală de a acorda sporurile în cuantum maxim de 30%. Decizia instituţională a acordării sporurilor, prin OMJ nr. 603/C/2018, este una de oportunitate, luată conform art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017.

Ca urmare, a apreciat că în mod greşit s-a dispus actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plaţii, nu există o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor în discuţie, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce priveşte plata dobânzilor legale a arătat că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, aşa încât nici plata acestora nu se justifică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acesta include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă faptul că prima instanţă în mod greşit a dispus obligarea acesteia la plata diferenţelor de drepturi, fără să existe o solicitare în acest sens din partea reclamantei.

Ori, contrar susţinerii recurentei, aceasta solicitare se găseşte în petitul 3 al acţiunii; din modul în care a fost formulat acesta, reiese cu claritate faptul că reclamanta a solicitat atât stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante, cât şi a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei.

Analizând acest capăt de cerere, instanţa de fond a constatat că, ulterior introducerii acţiunii, a fost emis la data de 30.08.2018 Ordinul 3396/C, prin care Ministerul Justiţiei a stabilit drepturile salariale ale personalului de probaţiune şi implicit şi ale reclamantei începând cu data de 01.01.2018, precum şi faptul că pârâţii nu au invocat şi nu au făcut dovada achitării diferenţelor dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 şi Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018.

Prin urmare, prima instanţă a admis acest capăt de cerere, obligând pârâtul Direcţia Naţională de Probaţiune să achite reclamantei diferenţele dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 şi Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018.

În aceste condiţii, prima instanţă s-a pronunţat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii, neexistând temeiuri pentru a-i reproşa primei instanţe că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil.

Nefondate sunt şi criticile referitoare la soluţia instanţei de obligare la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/19.07.2018, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale, critici circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, prin OMJ nr. 3396/C/2018 a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018, sporurile cuvenite reclamantei fiind acordate retroactiv, începând cu data de 01.01.2018. Aşadar, emiterea OMJ nr. 3396/C/2018 are drept consecinţă recunoaşterea drepturilor salariale în cuantumul solicitat de către reclamantă, ceea ce se reflectă în obligaţia angajatorului de a achita acesteia diferenţele dintre drepturile salariale stabilite prin ordinul iniţial şi cele stabilite prin ordinul ulterior, precum şi de a acoperi orice prejudiciul suferit de reclamantă prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.. În speţă, repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin lipsirea acesteia de drepturile salariale cuvenite potrivit legii cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Argumentul pârâtei referitor la inexistenţa faptei ilicite, ca urmare a inexistenţei unei obligaţii legale de acordare a sporurilor în procent maxim de 30% nu poate fi primit, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017. Acest drept a fost recunoscut reclamantei chiar de către ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiţiei, care, în condiţiile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, a procedat la emiterea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care s-au acordat sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul pentru risc, suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, cu începere de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 110 din 15 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 ianuarie 2022.