RCA victim compensation: shared fault reduction and objectivity of moral damages valuation under standardized insurer guidelines

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.09.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 8769/28.08.2017, emise de pârât; obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii de admiterii a cererii de plată, respectiv de aprobare a plăţii creanţei de asigurare în cuantum de 238.945,30 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material suferit ca urmare a avarierii motociclului în accidentul rutier din data de 29.09.2012, în valoare de 9.730,30 RON, acoperirii prejudiciului material suferit ca urmare a distrugerii echipamentului de protecţie în acelaşi accident rutier, în valoare de 3.707,00 RON; acordării prejudiciului moral în cuantum de 222.945 RON (contravaloarea în RON a sumei de 50.000,00 euro, conversia în RON efectuându-se la cursul valutar al BNR/03.12.2015: l euro = 4,4589 RON); acordarea cheltuielilor de judecată, în valoare de 2.563,00 RON.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06.11.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 9716/10.10.2017, emise de pârât şi obligarea acestuia la emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată, respectiv de aprobare a plăţii creanţei de asigurare în cuantum de 13.437,30 RON, reprezentând acoperirea prejudiciului material în sumă de 9.730,30 RON ca urmare a avarierii motociclului în accidentul rutier din data de 29.09.2012 şi a sumei de 3.707,00 RON ca urmare a distrugerii echipamentului de protecţie în acelaşi accident rutier, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 11.05.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a conexat la dosarul nr. x/2017 dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1683 din 08.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 1683 din 08.05.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei împotriva deciziilor nr. 8769/28.09.2017 şi nr. 9716/10.10.2017, emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor; obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată astfel cum a fost formulată, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 2.563,00 RON.

În motivarea recursului arată că prin hotărârea recurată, instanţa de fond a încălcat următoarele norme de drept material: art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 14/2011, potrivit cărora stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale trebuie să fie în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România; art. 1371 C. civ., potrivit căruia "în cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o"; art. 1387 alin. (1) C. civ., potrivit căruia în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă, în condiţiile art. 1388 şi 1389, echivalentul câştigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacităţii sale de muncă. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale.; art. 1391 alin. (1) C. civ., conform căruia în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

Susţine că instanţa de fond în mod nelegal a stabilit că a existat o culpă comună a recurentului în producerea accidentului rutier, având în vedere că din raportul de expertiză tehnică auto întocmit în dosarul nr. x/2015 de către expertul B. reiese că starea de pericol care a condus la producerea accidentului a fost generată de către conducătorul autoturismului C., D., aflat la volanul unui vehicul asigurat RCA la E. S.A., care nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulaţie, precum şi faptul că viteza cu care recurentul circula nu a fost un factor determinant în producerea accidentului.

Critică faptul că instanţa de fond a reţinut că pârâtul a aplicat în mod justificat procedura internă standardizată de cuantificare a daunelor morale şi că această procedură reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului; că raţionamentul instanţei încalcă atât art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 şi că prima instanţă nu s-a raportat la jurisprudenţa indicată de recurent, considerând că speţele respective nu se referă la situaţii identice în privinţa leziunilor suferite; că durata îngrijirilor medicale nu reprezintă unicul criteriu de stabilire a daunelor morale, astfel că trimiterea în mod exclusiv la acest indicator încalcă principiul reparaţiei integrale a prejudiciului, prevăzut de art. 1385 alin. (1) C. civ. că durata îngrijirilor medicale este o noţiune care a fost concepută în vederea aplicării legislaţiei penale, iar pe de altă parte, aceasta conţine o doză de apreciere din partea medicului legist, fiind stabilită prin aproximare, în baza unui barem prestabilit.

Susţine că, în speţă, numărul de zile de îngrijiri medicale nu surprinde întreaga dimensiune a modului în care viaţa sa a fost afectată de evenimentul rutier, motiv pentru care la dimensionarea "în echitate" a prejudiciului moral trebuie avute în vedere criteriile stabilite în doctrină şi jurisprudenţă, cum ar fi: indicatorii medico-legali ai gravităţii vătămării corporale; durata menţinerii consecinţelor vătămării (la nivel fizic şi psihic); existenţa unei forme particulare de prejudiciu (estetic, de agrement, juvenil, etc); impactul traumatismului suferit asupra tuturor sferelor vieţii victimei (personale, sociale, profesionale etc), consecinţele în plan fizic şi psihic ale leziunilor suferite.

Consideră că procedura utilizată de intimatul-pârât ignoră aceste aspecte, în condiţiile în care fiecare victimă percepe vătămarea într-un mod specific, aşa încât două persoane cu vătămări identice, respectiv cu lezarea aceloraşi zone ale corpului nu vor avea niciodată un prejudiciu identic ca întindere, gravitate ori importanţă.

Din această perspectivă, susţine că utilizarea unor criterii de apreciere a prejudiciului moral ca cele avute în vedere de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pe lângă faptul că nu sunt reglementate printr-o lege, se caracterizează prin rigiditate şi grad scăzut de adaptare la diferitele cazuri particulare.

De asemenea, critică stabilirea daunelor morale cu ajutorul unor praguri valorice agreate printr-o procedură internă, în cazul său acestea fiind în sumă de 320,00 RON/zi de îngrijiri medicale, câtă vreme acestea nu sunt reglementate printr-o normă legală aplicabilă pe teritoriul României, sens în care invocă parag. 20 din expunerea de motive a Directivei 2009/103/CE, potrivit căruia:

"Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii."

Apreciază că în materia daunelor morale nu pot exista astfel de praguri valorice şi că judecătorul fondului a încălcat legea şi a dat o interpretare eronată acesteia, validând sub aspectul daunelor morale acordate, Ghidul F.P.V.S. (Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii) pentru soluţionarea daunelor morale, emis pro causa de către o persoană juridică cu rol de organism de plată a despăgubirilor, inclusiv a daunelor morale, în cazul accidentelor auto, în condiţiile stabilite prin Ordinul CSA nr. 1/2008.

Precizează că Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii este, potrivit art. 251 din Legea nr. 32/2000, o asociaţie constituită din toţi asigurătorii autorizaţi, condus de un consiliu director şi finanţat prin cotizaţie, astfel că acest organism nu este un terţ imparţial în materia asigurătorilor, acesta având interese comune cu societăţile de asigurare existente pe piaţă.

Mai mult, din cuprinsul Legii nr. 32/2000 rezultă că scopul Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii nu este acela de a emite ghiduri privind acordarea de daune, ci de a achita despăgubiri în situaţiile prevăzute de lege, ceea ce face ca emiterea Ghidului să reprezintă o depăşire a sferei de activitate reglementate prin legea specială, emiterea acestui act reprezentând o încălcare a capacităţii speciale de folosinţă a Fondului. Prin urmare, consideră că Ghidul emis de către această entitate nu poate fi luat în considerare în prezenta speţă, instanţa fiind chemată să analizeze exclusiv jurisprudenţa relevantă, urmând a aprecia în concret, în raport cu circumstanţele cauzei.

Consideră că informaţiile furnizate de Ghid nu au putere probantă şi nu se face dovada afirmaţiilor din cuprinsul acestuia, iar pe de altă parte, având în vedere entitatea care l-a întocmit, se poate considera că acesta este afectat de subiectivism, în condiţiile în care nu a fost făcută publică modalitatea de selecţie a bazei de date. Pe de altă parte, arată că lucrarea este depăşită, având în vedere că priveşte soluţii de la nivelul anilor 2006 - 2010, ori accidentul din speţă a avut loc în anul 2016.

4. Apărările intimatului-pârât

Deşi a fost legal citat, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ în dosarele conexate nr. x/2017 şi nr. y/2017 cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziilor nr. 8769/28.08.2017 şi nr. 9716/10.10.2017, emise de pârât; obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii de admiterii a cererii de plată, respectiv de aprobare a plăţii creanţei de asigurare în cuantum de 238.945,30 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material suferit ca urmare a avarierii motociclului în accidentul rutier din data de 29.09.2012, în valoare de 9.730,30 RON, acoperirii prejudiciului material suferit ca urmare a distrugerii echipamentului de protecţie în acelaşi accident rutier, în valoare de 3.707,00 RON; acordării prejudiciului moral în cuantum de 222.945 RON (contravaloarea în RON a sumei de 50.000,00 euro la cursul BNR din 03.12.2015: l euro = 4,4589 RON).

Prin decizia nr. 8769/28.08.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în analizarea daunelor morale, s-a admis cererea de plată formulată de reclamantul A. pentru suma de 8.800 RON şi s-a respins cererea de plată în rest, apreciind că se impune acordarea către partea vătămată a jumătate din valoarea daunelor morale pe care le-a considerat întemeiate, ca urmare a reţinerii culpei comune a conducătorilor vehiculelor implicate în accident.

Prin decizia nr. 9716/10.10.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în analizarea prejudiciului material în cuantum de 13.437,30 RON reprezentând avariere motociclu şi echipament de protecţie, s-a admis cererea de plată formulată de reclamantul A. pentru suma de 6.718,65 RON reprezentând prejudiciul material pentru avarierea motociclului şi a echipamentului de protecţie şi s-a respins cererea de plată cu privire la suma de 6.718,65 RON, Fondul de Garantare a Asiguraţilor reţinând culpa comună a celor două părţi implicate în accident.

Astfel, s-a reţinut că autoturismul cu numărul de înmatriculare x a schimbat banda de circulaţie fără a se asigura corespunzător, iar conducătorul motociclului (recurentul-reclamant din cauza de faţă) nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, motiv pentru care a admis cererea de plată în proporţie de 50% din valoarea la care intimatul-pârât a apreciat că este îndreptăţit recurentul-reclamant.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului, constatând că aspectele reţinute de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin deciziile atacate, referitoare la culpa comună a persoanelor implicate în accidentul de circulaţie, sunt corecte, în condiţiile în care prin ordonanţa pronunţată în dosarul nr. x/2012 organele de cercetare penală au constatat o culpă comună în producerea accidentului care aparţine pe de o parte, numitului D. pentru faptul că a trecut de pe o bandă pe alta fără a se asigura corespunzător, iar pe de altă parte reclamantului care a frânat brusc şi nu şi-a adaptat viteza la condiţiile de drum semnalizate corespunzător.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că o concluzie similară reiese şi din raportul de expertiză efectuat în cauză, prin care s-a constatat că a existat o culpă a reclamantului în producerea pagubelor datorată vitezei de aproximativ 102 km/h, neadaptată la condiţiile drumului, aspect care nu i-a permis reclamantului frânarea în condiţii de siguranţă.

Recurentul-reclamant critică prin cererea de recurs reţinerea de către instanţa de fond şi de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a culpei comune în producerea accidentului de circulaţie, ceea ce a atras aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 1371 C. civ., ce prevede că "în cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o."

Înalta Curte împărtăşeşte concluziile instanţei de fond sub acest aspect, în condiţiile în care opinia instanţei de fond este susţinută de probele administrate nemijlocit în cauză.

Solicitarea recurentului-reclamant de a se reţine concluziile raportului de expertiză întocmit de către expertul B. în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti nu poate fi primită, având în vedere că aceasta este o expertiză extrajudiciară în raport cu cauza pendinte, impunându-se a se reţine probele administrate în dosarul de faţă, nemijlocit şi în condiţii de contradictorialitate.

Înalta Curte observă că, reţinând culpa comună a celor două persoane implicate, recurentului-reclamant i-au fost diminuate cu 50% atât despăgubirile reprezentând daunele materiale, cât şi despăgubirile privind daunele morale la care Fondul de Garantare a Asiguraţilor a apreciat că este îndreptăţit.

În ceea ce priveşte critica referitoare la cuantumul daunelor morale acordate, Înalta Curte constată că potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) şi pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională a solicitantului despăgubirilor.

Din această perspectivă este adevărat că două persoane cu vătămări identice, respectiv cu lezarea aceloraşi zone ale corpului pot să nu aibă un prejudiciu identic ca întindere, gravitate ori importanţă, astfel cum susţine recurentul-reclamant prin cererea de recurs, însă tocmai de aceea se impune cu necesitate stabilirea unor criterii cu un grad ridicat de obiectivitate, care să se coroboreze cu circumstanţele particulare ale cauzei şi cu jurisprudenţa în materie.

Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească despăgubirea.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ şi teoretic la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a criticat reţinerea în stabilirea cuantumului despăgubirilor, conform procedurii interne, a criteriului referitor la numărul de zile de îngrijiri medicale.

Înalta Curte constată că, deşi prin elaborarea procedurii interne, intimatul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, conform Ghidului de stabilire a prejudiciului, elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi de jurisprudenţa instanţelor naţionale, care poate justifica depăşirea cerinţelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA sau de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii. Cu toate acestea, durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat medico-legal sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea daunelor acordate pentru compensarea suferinţelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conţinut economic, existenţa şi intensitatea suferinţelor resimţite trebuie privită în raport cu circumstanţele particulare ale fiecărei cauze.

După cum s-a arătat anterior, Ghidul de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii poate fi avut în vedere de instanţa de judecată la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dar nu în mod exclusiv. Prevederile acestui Ghid se aplică prin prisma dispoziţiilor legale incidente, a criteriilor de cuantificare a despăgubirii stabilite pe cale jurisprudenţială şi a trăsăturilor specifice fiecărei cauze. Constatarea instanţei în sensul că prejudiciul material suferit de reclamant în urma vătămării corporale se pretează la acordarea unei despăgubiri este o chestiune de apreciere, respectiv de temeinicie, asupra căreia nu se va interveni în recurs.

În speţă, în baza înscrisurilor depuse la dosar şi a raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2017, instanţa de fond a avut în vedere toate urmările produse de vătămarea corporală şi intensitatea acestor consecinţe, apreciind ca fiind corectă valoarea despăgubirilor acordate de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor reclamantului.

În ceea ce priveşte critica recurentului-reclamant conform căreia Ghidul de stabilire a prejudiciului a fost emis de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii cu depăşirea sferei de activitate a acestei entităţi, astfel cum este reglementată prin Legea nr. 32/2000, Înalta Curte constată că aceasta excede obiectului cauzei de faţă, care constă în anularea deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în soluţionarea contestaţiei formulate de către recurentul-reclamant.

În plus, o asemenea critică nu a fost invocată în faţa primei instanţe în argumentarea nelegalităţii şi netemeiniciei deciziilor atacate.

Înalta Curte reţine că despăgubirile acordate de instanţa de fond reprezintă o justă şi îndreptăţită reparaţie morală pentru suferinţele profunde şi îndelungate, fizice şi psihice suferite de intimat, acestea fiind diminuate corespunzător ca urmare a reţinerii culpei comune în producerea accidentului rutier.

Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a hotărârii instanţei de fond, Înalta Curte va respinge recursul de faţă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1683 din 08.05.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1683 din 08.05.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 martie 2022.