Bankruptcy as automatic irregularity: insufficiency of mere insolvency to justify recovery of EU funds without proof of prejudice

Şedinţa publică din data de 15 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

La data de 04 decembrie 2071, pe rolul Curţii de Apel Craiova a fost înregistrată contestaţia formulată de S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B. şi administrator special C. împotriva Deciziei nr. 5457/19.10.2017 emise de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, decizie prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva măsurilor dispuse prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind proiectul E-COMMERCE în cadrul S.C. A. S.R.L., Cod SMIS 46805, nr. 3475/23.06.2017 emis de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale - Direcţia Management Financiar şi Control - Compartimentul Control şi Nereguli.

A solicitat anularea Deciziei nr. 5457/19.10.2017 emisă de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind proiectul E-COMMERCE în cadrul S.C. A. S.R.L., Cod SMIS 46805, nr. 3475/23.06.2017 emis de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale -Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale - Direcţia Management Financiar şi Control - Compartimentul Control şi Nereguli.

De asemenea, a formulat cerere de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind proiectul E-COMMERCE în cadrul S.C. A. S.R.L., Cod SMIS 46805, nr. 3475/23.06.2017 emis de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale -Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale - Direcţia Management Financiar şi Control - Compartimentul Control şi Nereguli.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 365/2019 din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi a dispus anularea Deciziei nr. 5457/19.10.2017 emisă de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/23.06.2017 emis de MCSI-OIPSI.

3. Recursul exercitat în cauză

Pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României a formulat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată autoritatea pârâtă că soluţia instanţei de fond este nelegală deoarece judecătorul Curţii de Apel Craiova, la momentul analizei în concret a activităţii beneficiarului contractului, s-a raportat permanent la situaţia de fapt actuală, iar nu la cea existentă la momentul emiterii titlului de creanţă.

Astfel, instanţa fondului şi-a întărit convingerea citând din considerentele Deciziei nr. 342 din 24 septembrie 2013 pronunţată de Curtea Constituţională referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, arată recurenta.

Mai arată recurenta, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, reprezentanţii OIPSI au procedat în conformitate cu prevederile din legea specială, dar şi ca urmare a faptului că părţile (Ministerul pentru Societatea Informaţională în calitate de Organism Intermediar şi S.C. A. SRL) au convenit la data de 21.02.2014 ca la art. 21 alin. (2) lit. e) din Contractul de finanţare nr. x/21.02.2014 sa fie inserate, în mod expres, următoarele prevederi: "Contractul se consideră reziliat de drept, fără altă formalitate sau punere în întârziere (pact comisoriu de grad IV), urmând ca beneficiarul să restituie sumele rambursate până în acel moment, în cazul în care Beneficiarul, după încheierea contractului, face obiectul unei proceduri de insolvenţă - dizolvare prin reorganizare fără acordul prealabil al OI, administrare judiciară sau sub controlul altei autorităţi, şi-a suspendat activitatea sau se află într-o situaţie asemănătoare rezultând dintr-o procedură similară reglementată de legislaţia sau reglementările la nivel naţional sau comunitar".

Or, conform art. 1270 alin. (1) C. civ. contractul este legea părţilor contractante, iar criticile S.C. A. S.R.L. referitoare la netemeinicia actului administrativ nu pot anula efectele Procesului-verbal nr. x/23.06.2017, ce reprezintă titlu de creanţă de drept.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei, reţinute de către instanţa de fond, cu privire la faptul că intrarea în insolvenţă nu reprezintă o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora, apreciază recurenta că:

O.U.G. nr. 66/2011 stabileşte, în general, că la momentul când apare o neregulă se demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare şi în special, în art. 36 din ordonanţă: " Prin derogare de la dispoziţiile art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanţă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora".

Este adevărat, arată recurenta, că în Legea insolvenţei (art. 36 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolvenţă publicată în Monitorul Oficial nr. 466/25.06.2014), se prevăd măsuri de protejare a debitorului insolvent, în sensul că: "de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale", însă având în vedere faptul că O.U.G. nr. 66/2011, modificată şi completată ulterior, este legea specială în raport cu Legea nr. 85/2014, apare această derogare care înlătură protecţia prevăzută de lege.

De asemenea, intrarea în insolvenţă a beneficiarului de fonduri europene, precum şi înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul proiectului finanţat prin Program reprezintă nereguli şi încălcări ale clauzelor contractului de finanţare şi ale legislaţiei speciale în domeniu, fiind stipulate sub sancţiunea de declarare ca neeligibile a cheltuielilor aferente contractului şi declararea procedurii de constituire şi recuperarea debitului potrivit legislaţiei aplicabile creanţelor bugetare.

Aceasta înseamnă că, în momentul în care un comerciant a intrat în insolvenţă se demarează acţiunea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, care reprezintă activitatea prin care se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată rezultată din neregula constatată. În urma acestei acţiuni se întocmeşte un Proces-verbal de constatare sau o Notă de constatare, care reprezintă titlu de creanţă, concluzionează recurenta.

Având în vedere că, la data de 19.06.2014 în dosarul nr. x/2014 Tribunalul Gorj, prin Hotărâre, a admis cererea de chemare în judecată, dispunând în temeiul art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului S.C. A. S.R.L., apreciază recurentul că, în mod legal şi pentru motive întemeiate, echipa de control din cadrul OIPSI a procedat la întocmirea titlului de creanţă, Procesul-verbal de constatare a neregulii/debitului nr. x/23.06.2017, contestatorul devenind debitor pentru suma de 302,400.00 RON, după cum urmează: 250,084.80 RON - FEDR şi 52.315,20 RON - BS.

În consecinţă, toate aceste fapte au condus la emiterea actelor contestate şi constituie "nereguli" şi "neregularităţi" în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 12 din Contractul de finanţare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 05.02.2020, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii de fond ca temeinică şi legală.

În esenţă, intimata-reclamantă a susţinut că în mod corect a reţinut instanţa de fond nelegalitatea actelor administrative contestate, întrucât recurenta-pârâtă nu a făcut dovada prejudiciului adus bugetului Uniunii Europene în urma deschiderii procedurii generale a insolvenţei societăţii reclamante.

5. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reţine că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În esenţă, criticile recurentei-pârâte vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente, precum şi a prevederilor legale incidente în materia acordării finanţării nerambursabile prin FEADR, respectiv a clauzelor Contractului de finanţare nr. x/21.02.2014 încheiat între Ministerului pentru Societatea Informaţională, în prezent Autoritatea pentru Digitalizarea României, în calitate de autoritate contractantă, şi reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de beneficiar, prin prisma intrării societăţii reclamante sub incidenţa Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare.

Concret, chestiunea de drept relevantă în speţă este aceea dacă intrarea în insolvenţă a beneficiarului finanţării reprezintă ca atare o încălcare a prevederilor contractuale şi dacă acesta a fost sancţionat exclusiv pentru declanşarea procedurii de insolvenţă.

În acest sens, se observă că recurenta a susţinut că intrarea beneficiarului de fonduri nerambursabile sub incidenţa Legii nr. 85/2006 reprezintă o încălcare a contractului de finanţare, fiind astfel suficientă o schimbare a situaţiei financiare a proiectului asumat de beneficiarul fondurilor europene, respectiv deschiderea procedurii insolvenţei în forma generală sau simplificată asupra beneficiarului, indiferent de culpa sau nu a acestuia în declanşarea acestei proceduri, pentru ca autoritatea contractantă să procedeze la demararea procedurilor de recuperare a ajutorului financiar acordat.

Totodată, a susţinut că intrarea în stare de insolvenţă a debitorului reprezintă un criteriu de declarare ca neeligibil a acestuia, de natură a determina declanşarea procedurii de constituire şi recuperare a debitului.

Prima instanţă a reţinut că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 23.06.2017, pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României a constatat că împotriva beneficiarului s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă prin sentinţa nr. 1114/2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, astfel că începând cu data de 16.09.2014, reclamanta se află sub incidenţa Legii nr. 85/2014, prin deschiderea procedurii generale de insolvenţă şi, în aceste condiţii, echipa de control a constatat că investiţia realizată de reclamantă în cadrul proiectului "E-Commerce în cadrul lui S.C. A. SRL" a devenit neeligibilă deoarece, prin intrarea în insolvenţă s-au încălcat dispoziţiile contractuale, suma neeligibilă datorată fiind stabilită la un cuantum de 302,400.00 RON (250.084.80 RON - FEDR şi 52.315,20 RON - BS). De asemenea, a reţinut că din documentele existente la dosarul cauzei precum şi din declaraţia pe proprie răspundere a administratorului societăţii reiese faptul că toate bunurile achiziţionate prin proiectul E-Commerce sunt în integralitatea lor în posesia societăţii şi sunt folosite în scopul pentru care au fost achiziţionate.

Totdată, potrivit, sentinţei nr. 197 din 19 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare rezultă că reclamanta a parcurs cu succes procedura reorganizării judiciare şi că bunurile achiziţionate sunt folosite în continuare în scopul pentru care au fost achiziţionate, astfel că, în cauză nu se poate discuta despre existenţa vreunui prejudiciu care să afecteze bugetul U.E. sau bugetul naţional.

Prin urmare, este de observat faptul că procesul-verbal a fost emis exclusiv pe considerentul deschiderii procedurii, fără a se analiza cauzele intrării în insolvenţă, iar în contractul de finanţare încheiat între părţi nu s-a prevăzut explicit că împrejurarea declanşării procedurii insolvenţei faţă de reclamantă constituie neregulă şi determină retragerea finanţării, prin procesul-verbal contestat fiind reţinute dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, pârâta concluzionând că deschiderea procedurii insolvenţei constituie în sine o neregulă, nefiind necesară întrunirea altor condiţii.

Din cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/23.06.2017 emis de MCSI-OIPSI şi al Deciziei nr. 5457/19.10.2017 emisă de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale de soluţionare a contestaţiei, rezultă că motivul de fapt care a stat la baza emiterii acestor acte administrative îl constituie deschiderea procedurii generale de insolvenţă în privinţa beneficiarului S.C. A. S.R.L..

Autoritatea publică pârâtă a concluzionat că societatea reclamantă a intrat sub incidenţa Legii nr. 85/2006, ceea ce constituie o neregulă, conform prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, motiv pentru care a demarat procedura de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil acordat în baza contractului de finanţare.

Contrar susţinerilor recurentei şi în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanţa de control judiciar apreciază că pârâta a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât simpla deschidere a procedurii insolvenţei în privinţa reclamantei nu reprezintă în sine o neregulă, care determină automat restituirea ajutorului financiar nerambursabil acordat societăţii.

Conform art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, prin derogare de la dispoziţiile art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora.

Înalta Curte constată că dispoziţiile enunţate supra obligă autorităţile competente în gestionarea fondurilor europene să demareze activitatea de: a) constatare a neregulilor; b) stabilire a creanţelor bugetare pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora, premisa demarării acestei activităţi constituind-o intrarea în procedura insolvenţei a beneficiarului finanţării.

Aşadar, se reţine că prima obligaţie a autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene este aceea de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului, fără a prezuma că intrarea în insolvenţă reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora. A doua obligaţie a autorităţilor competente în gestionarea fondurilor europene este aceea de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din neregulile constatate, fiind, ca atare, o activitate subsecventă constatării unor nereguli.

În consecinţă, prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează obligaţii ale autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene şi procedura de urmat pentru identificarea unor astfel de nereguli în cazul beneficiarilor pentru care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă.

De altfel, aşa cum rezultă şi din Decizia nr. 342/24.09.2013, invocată în cauză, considerente reiterate şi în Decizia nr. 195/2015 a Curţii Constituţionale, recurenta-pârâta trebuia să analizeze în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene şi care să fi determinat intrarea în insolvenţă, distinct de constatarea deschiderii procedurii insolvenţei.

Într-adevăr, prin decizia nr. 342/24.09.2013 invocată de recurenta-pârâtă, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, însă considerentele acesteia sunt obligatorii şi se impun a fi respectate, în egală măsură, ca şi menţiunile dispozitivului acesteia.

Astfel, aşa cum s-a arătat, prin decizia nr. 342/24.09.2013 Curtea Constituţională a constatat compatibilitatea art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 cu prevederile Constituţiei motivând că, "prima obligaţie a autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene este aceea de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului, fără a prezuma că intrarea în insolvenţă reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora. A doua obligaţie a autorităţilor competente în gestionarea fondurilor europene este aceea de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din neregulile constatate, fiind, deci, o activitate subsecventă constatării unor nereguli, şi fiind evident că nu pot fi imputate sumele acordate în cadrul contractului fără ca beneficiarul să nu aibă nicio culpă la intrarea în insolvenţă".

A mai reţinut Curtea Constituţională că, "orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia", iar "instanţa de judecată este chemată să analizeze în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene, distinct de simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenţei, şi care, eventual, au condus la intrarea în insolvenţă, precum şi să facă aplicarea art. 36 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011".

În speţă, organele de control au făcut aplicarea art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit căruia în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă de hotărârea prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar trebuie demarată activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheind procesul-verbal fără a motiva în concret de ce deschiderea procedurii de insolvenţă contravine condiţiilor finanţării şi criteriilor de eligibilitate.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că nu este suficientă deschiderea procedurii insolvenţei asupra beneficiarului pentru a se demara procedura de recuperare a ajutorului financiar acordat, această situaţie reprezentând exclusiv premisa îndeplinirii de către autoritatea contractantă a obligaţiei de a începe activitatea de control şi, doar în ipoteza constatării existenţei unor nereguli, de a proceda la constatarea neregulilor identificate şi la stabilirea creanţelor bugetare rezultate.

În speţă, nu poate fi primită alegaţia recurentei-pârâte în sensul că simpla intrare a societăţii reclamante în procedura insolvenţei ar reprezenta o neregulă, contravenind condiţiilor stipulate în contractul de finanţare şi constituind astfel un criteriu de neeligibilitate a beneficiarului finanţării nerambursabile, deoarece nu este susţinută de un suport probator şi nu este fundamentată legal, fiind rezultatul greşitei interpretări de către parte a dispoziţiilor incidente în materie. În acelaşi sens, nu poate fi primită nici alegaţia recurentei-pârâte în sensul că existenţa clauzei prevăzute de art. 21 alin. (2) lit. e) din contractul de finanţare fac dovada existenţei unei nereguli.

Sub acest aspect este relevant art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 care defineşte neregula ca fiind: "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit."

Noţiunea de neregulă este definită, de asemenea, în art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, dispoziţii care au aplicabilitate directă în legislaţia naţională, ca fiind "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general."

La rândul său, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în jurisprudenţa sa, a apreciat că şi "abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii" (C-465/10 pct. 47), "statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării" (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind aceea că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obţinut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15), dar cu aplicarea principiului proporţionalităţii, principiu consacrat de jurisprudenţa acestei curţi.

În legislaţia naţională principiul proporţionalităţii este reglementat prin art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv.

Totodată, potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, "orice acţiunea întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia."

Aplicând cadrul normativ evidenţiat cauzei deduse judecăţii, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că Procesul-verbal de stabilire a creanţelor bugetare contestat este nelegal, având în vedere că la baza emiterii acestuia a stat exclusiv motivul intrării în insolvenţă a societăţii reclamante.

În speţă, intrarea societăţii reclamante în procedura insolvenţei nu reprezintă o neregulă în accepţiunea legii, conţinutul activităţii de constatare a neregulilor neputând fi redus la simpla constatare de către autoritatea pârâtă a împrejurării că reclamanta se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006 (sentinţa nr. 1114/2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă deschizându-se procedura generală de insolvenţă), premisa demarării procedurii de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil, fără a se reţine existenţa unor nereguli distinct de simpla intrare a societăţii în insolvenţă.

De asemenea, deşi pârâta a considerat că se impune aplicarea sancţiunii declarării neeligibilităţii cheltuielilor aferente contractului de finanţare şi declanşarea procedurii de constituire şi recuperare a prejudiciului, aceasta nu a administrat dovezi pentru a-şi susţine opinia conform căreia, ca urmare a intrării societăţii reclamante în procedura generală a insolvenţei, a fost prejudiciat bugetul Uniunii Europene şi au fost efectuate cheltuieli necuvenite.

Or, câtă vreme s-a constatat că ulterior sentinţei nr. 197 din 19 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare, reclamanta a parcurs cu succes procedura reorganizării judiciare şi că bunurile achiziţionate sunt folosite în continuare în scopul pentru care au fost achiziţionate (toate bunurile achiziţionate prin proiectul E-COMMERCE sunt în integralitatea lor în posesia societăţii şi sunt folosite în scopul pentru care au fost achiziţionate), măsura retragerii totale a finanţării nerambursabile acordate reclamantei pentru simplul fapt că a intrat în procedura insolvenţei nu respectă principiul proporţionalităţii consacrat de jurisprudenţa europeană şi naţională, nefiind o măsură oportună şi necesară.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă interpretează greşit considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 342/24.09.2013, susţinând că, indiferent de culpa sau nu a beneficiarului finanţării europene nerambursabile în declanşarea procedurii insolvenţei, acest eveniment reprezintă o schimbare a situaţiei financiare a proiectului asumat de acesta, constituind astfel premisa demarării procedurii de recuperare a ajutorului financiar acordat.

Potrivit statuărilor instanţei constituţionale, "(…..) instanţa de judecată este chemată să analizeze în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene, distinct de simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenţei, şi care, eventual, au condus la intrarea în insolvenţă, precum şi să facă aplicarea art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011."

În consecinţă, instanţa de control judiciar arată că răspunderea beneficiarului nu poate fi antrenată decât de existenţa culpei, aspect care nu rezultă din cuprinsul procesului-verbal, deoarece nu s-a demonstrat că insolvenţa a fost provocată de culpa intimatei-reclamante, sarcina probei culpei acesteia în ceea ce priveşte starea de insolvenţă revenind autorităţii care a întocmit actul de control. Or, aceasta a învederat doar că beneficiarul a intrat în procedura insolvenţei şi a încălcat dispoziţiile art. 21 alin. (2) lit. e) din contractul de finanţare, fără a-şi întemeia această din urmă afirmaţie pe un suport probator.

De altfel, aceste imputări aduse reclamantei reprezintă doar o reproducere a unor clauze contractuale, fără a fi învederate fapte culpabile concrete, ci doar o deducere a existenţei faptelor imputate din starea de insolvenţă. În lipsa oricăror alte informaţii relative la cauzele ce au provocat insolvenţa, simpla deschidere a procedurii nu echivalează cu o acţiune sau inacţiune prin care să se fi încălcat obligaţiile impuse de contractul de finanţare şi de normele dreptului comunitar, incidente în speţă, şi care să fi avut ca efect prejudicierea bugetului Uniunii Europene.

În fine, nu poate fi reţinută nici critica recurentei-pârâte în sensul că instanţa de fond a ignorat întreaga situaţie de fapt şi drept care a impus emiterea actelor contestate, deoarece din considerentele sentinţei atacate rezultă că judecătorul fondului a analizat criticile reclamantei formulate din perspectiva dispoziţiilor legale incidente, şi le-a apreciat întemeiate, argumentându-şi opinia.

În acest context, reţinând că deschiderea procedurii de insolvenţă nu reprezintă prin ea însăşi o neregulă, în sensul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, iar în cazul intimatei-reclamante nu au fost dovedite nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora, în acord cu opinia exprimată de prima instanţă, Înalta Curte constată că demersul recurentei-pârâte de constatare a neregulii şi de stabilire a creanţei bugetare este nelegal, consecinţa fiind anularea actelor administrative contestate.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat şi va menţine sentinţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României împotriva sentinţei nr. 365/2019 din 14 octombrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2022.