Salary recalculation for auxiliary prosecutors upheld with 405 RON sectoral value and 2015 seniority date.

Dosar nr. x/2018

Şedinţa publică din data de 04 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 2.02.2018 reclamanţii Arhire Adriana Irina, Bican Corina Anca, Chirilă Tudoriţa, Militaru Maria Magdalena, Panica Ilona Valuşa, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, în aplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 să emită ordine de salarizare: începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 si O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015) si venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În subsidiar, au solicitat obligarea pârâţilor să procedeze la plata în favoarea reclamanţilor a diferenţelor de salariu dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 405 RON şi venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală calculată conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2996 din 22 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile, în contradictoriu cu Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondate, a admis cererile reclamanţilor Arhire Adriana Irina, Bican Corina Anca, Chirilă Tudoriţa, Militaru Maria Magdalena, Panica Ilona Valuşa, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice şi a obligat pârâţii să emită reclamanţilor un nou ordin de salarizare in mod legal, raportat la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia CCR nr 794/2016, ţinând cont de vechimea in munca, gradul profesional, funcţia, sporurile salariale şi să dispună plăţile aferente, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectoriala de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevazută de Legea nr 293/2015, majorare aplicabila din 01.12.2015 si sa efectueze plata prin ordonatorul de credite corespunzător cu stabilirea cuantumului exact in RON, toate actualizate cu rata inflaţiei si dobânda legala calculate de la data scadentei pana la data plăţii efective, cu rectificarea tuturor erorilor de calcul.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2996 din 22 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În motivarea cererii de recurs, recurenţii-pârâţi au arătat că, deşi reclamantele nu au atacat ordinul prin care li s-au acordat drepturile salariale contestate, solicitarea obligării emiterii unui nou ordin este similară cu atacarea celui în vigoare, iar instanţa de fond, în mod greşit a dispus aceasta, ignorând faptul că vechiul ordin era un act administrativ legal, emis în aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare.

Astfel, au susţinut recurenţii că prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 1 august 2016, s-a dispus recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10 potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domneiul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale sus-menţionate îl constituie dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 284/2010 - Lege - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolul VIII - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (4) şi art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI a aceluiaşi act normativ, art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termen, precum şi unele măsuri fiscal - bugetare, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2016.

Ulterior adoptării O.U.G. nr. 20/2016, care a modificat O.U.G. nr. 57/2015, art. 31 alin. (1), în vederea unei interpretări unitare a dispoziţiilor în materie de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea O.U.G. nr. 57/2015 şi au fost definite sintagmele "fiecare funcţie", prevăzută în art. 31 alin. (1) şi "instituţie sau autoritate publică", şi au fost aduse clarificări cu privire la modalitatea de stabilire/identificare a nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care face referire 31 alin. (11), alin. (12) şi alin. (13).

Dispoziţiile O.U.G. nr. 43/2016 au făcut obiectul verificării constituţionalităţii acestora, astfel cum rezultă din Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale. Prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familiei ocupaţionale prevăzute de Legea nr. 284/2010 - Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Aşadar, au concluzionat recurenţii că nu este întemeiată solicitarea de stabilire a datei de 9 aprilie 2015, ca dată a acordării drepturilor salariale recalculate, întrucât nu exista în plată, al acel moment, în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, niciun salariu de bază lunar stabilit prin raportarela o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pentru funcţii de pesonal auxiliar de specialitate şi personal conex, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile legale pentru admiterea prezentei acţiuni.

Recurenţii-pârâţi au prezentat cadrul legislativ incident în materia drepturilor salariale, ulterior adoptării Legii nr. 284/2010, făcând trimitere la Legea nr. 285/2010, Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 83/2014.

Totodată, au arătat că prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice, care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îndpelineşte aceleaşi condiţii şi studii (medii, superioare, postuniversitare, doctorale), de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Au mai susţinut recurenţii-pârâţi faptul că instanţa de fond a încălcat principiul neretroactivităţii legi ridicat la rang constituţional de art. 15 alin. (2) din Constituţie, în raport de Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare trebuie să se stabilească prin raportare la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupaţională, indiferent de instituţie sau autoritate publică, ţinând cont de valoarea de referinţă sectorială aplicată la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a apreciat că valaorea de referinţă sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională justiţie.

Solicitarea acordării drepturilor salariale începând cu 9 aprilie 2015 este vădit neîntemeiată, de vreme ce la acea dată nu exista un salariu la care să te raportezi, acesta fiind statuat prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale.

Apărările formulate în cauză

În cauză, nu s-au formulat întâmpinări.

Alte aspecte procedurale

La data de 18 februarie 2021 intimatul-pârât Ministerul Finanţelor (fost Ministerul Finanţelor Publice) a formulat note scrise prin care a solicitat menţinerea soluţiei Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pronunţată prin încheierea de şedinţă din data de 08.06.2018 în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, instanţă de Ministerul Finanţelor Publice.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul declarat de pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti va fi respins ca nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantele Arhire Adriana-Irina, Bican Corina-Anca, Chirilă Tudoriţa, Militaru Maria-Magdalena şi Panică Ilona-Valuşa sunt încadrate ca procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar salarizarea acestora se stabileşte prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea înregistrată la Cabinetul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamantele au solicitat stabilirea salariului prin luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu data de 09.04.2015.

Cererea reclamantelor a fost respinsă prin răspunsul nr. x/23.01.2017 emis de procurorul şef al secţiei resurse umane din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de fond a apreciat că refuzul pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a da curs cererii reclamantelor este nejustificat raportat la art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 introdus prin Legea nr. 71/2015 şi care a intrat în vigoare la 09.04.2015.

În ceea ce priveşte criticile formulate de către pârâţi întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acest motiv de casare sancţionează pronunţarea hotărârii cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea de către instanţa de judecată a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Recurenţii-pârâţi au criticat sentinţa recurată pentru depăşirea atribuţiilor judecătoreşti, soluţia instanţei de fond fiind lipsită de temei legal, întemeindu-se pe dispoziţiile legale adoptate ulterior datei de 9 aprilie 2015, fiind încălcat astfel principiul neretroactivităţii legii, critică ce corespunde cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, iar nu unei pretinse imixtiuni în atribuţiile puterii în atribuţiile puterii legislative. Ceea ce se critică în speţă este interpretarea pe care instanţa de fond a făcut-o cu referire la momentul de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială de 405 RON în calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantelor, apreciind că normele de salarizare permit luarea în calcul a acestei valori anterior datei de 01.10.2016, mai exact începând cu data de 09.04.2015, conform susţinerilor recurenţilor-pârâţi.

Aşadar, chestiunea disputată în cauză se circumscrie interpretării şi aplicării legii la situaţia în speţă, nefiind decelate elemente care să conducă la concluzia că instanţa de fond s-a substituit autorităţii legislative, exercitând atribuţii de legiferare.

Referitor la criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea se referă, în esenţă, la stabilirea de către instanţa de fond a indemnizaţiilor de încadrare salarială cuvenite reclamantelor în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.05.2015. Recurenţii-pârâţi au susţinut că această valoare de referinţă nu putea fi luată în considerare, motivat de inexistenţa în plată, în sistemul justiţiei, la data de 09.04.2015, a unei indemnizaţii calculate în raport de această valoare şi de caracterul neretroactiv al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015.

În ceea ce priveşte argumentul aplicării retroactive a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin aceasta nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Se mai reţine că deciziile Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii unui text de lege sunt aplicabile, de la data publicării lor în Monitorul Oficial, tuturor litigiilor pendinte. Drept urmare, existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care se recunoaşte un anume nivel al salarizării, începând cu 09.04.2015, este relevantă în stabilirea nivelului maxim al salariului/indemnizaţiei în plată.

Aşadar, criticile recurenţilor-pârâţi sunt nefondate. În realitate, aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor şi prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

Înalta Curte constată că prin dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, şi care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiţie, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituţiilor expres menţionate în cuprinsul dispoziţiei legale.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, şi la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, implicit în cazul reclamanţilor, iar salarizarea personalului din justiţie trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcţii/grad/treaptă şi gradaţie.

Anterior pronunţării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat şi completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 31, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, şi prevederea cuprinsă în alin. (1)2 al art. 31 potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti".

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederii redate mai sus şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituţionale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a statuat următoarele:

"în consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamantele din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizaţii brute de încadrare calculate în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON.

Înalta Curte, în acord cu soluţia primei instanţe, apreciază că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, fără luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familiei ocupaţionale "justiţie" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond privind obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, este dată cu corecta aplicare a legii, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În raport cu cele expuse, instanţa constată caracterul nefondat al criticii privind încălcarea neretroactivităţii legii, valoarea sectorială solicitată fiind acordată de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, iar nu anterior, pentru a se putea vorbi despre o aplicare retroactivă a vreunei norme juridice.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2996 din 22 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 martie 2021.