Anticompetitive fine contestation: constitutional challenge to prescription period for continuous violations based on cessation of effects rather than acts

Şedinţa publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei:

(i) anularea Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 297 din 23 martie 2012 privind declanşarea unei investigaţii privind posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei de către S.C. Hidroelectrica S.A. şi o parte dintre clienţii săi, (ii) anularea Deciziei nr. 82/24.12.2015 ca nelegală cu consecinţa exonerării reclamantei de la plata amenzii contravenţionale stabilite în sarcina acesteia prin intermediul actului administrativ atacat sau (iii) în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii aplicate reclamantei prin intermediul Deciziei 82.

2. Hotărârea recurată

Prin încheierea din 22 decembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, formulată de recurenta-reclamantă A. S.A.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, şi în rejudecare, modificarea hotărârii recurate în sensul constatării admisibilităţii exceţiei invocate, şi, în consecinţă, sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 în sensul că acesta este constitutional numai în măsura în care este interpretat în sensul că prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni în cazul încălcărilor care au caracter de continuitate sau de repetabilitate începe să curgă numai de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurenţial în cauză şi nu de la data încetării consecinţelor sau efectelor actelor sau faptelor anticoncurenţiale.

În mod contradictoriu a concluzionat instanţa de recurs că excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată nu ar avea legătură cu soluţionarea cauzei, fiind evident că critica societăţii a vizat tocmai norma interpretată într-o valenţă neconstituţională de instanţa de fond.

Precizează recurenta că şi norma criticată este în mod evident neclară, fiind imposibil inclusiv instanţei de recurs să stabilească în mod clar care este presupusul moment la care termenul de prescripţie începe să curgă.

Recurenta mai susţine că, şi norma criticată este neconstituţională deoarece permite o interpretare în care curgerea, în beneficiul unei persoane, a unui termen de prescripţie depinde de elemente care ţin exclusiv de terţi (respectiv aptitudinea Hidroelectrica - terţ faţă de societate - de a negocia şi încheia contracte cu alţi terţi) şi care nu pot fi cunoscute persoanei în beneficiul căreia termenul de prescripţie a fost instituit, momentul de început al curgerii termenului fiind astfel obiectiv imposibil de determinat pentru persoana în beneficiul căreia termenul este instituit.

Precizează recurenta că, hotărârea recurată a reţinut că textul de lege a cărui constituţionalitate se contestă nu ar avea legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind astfel îndeplinite toate condiţiile pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional. Arată recurenta că, instanţa consideră că A. ar fi invocat neconstituţionalitatea propriei sale interpretări, că, criticile societăţii privesc o problemă de interpretare a legii şi că finalitatea urmărită ar fi cenzurarea opiniei primei instanţe, problematică ce intră în competenţa exclusivă a instanţei de control judiciar şi nu a Curţii Constituţionale.

În combaterea argumentelor expuse în cuprinsul încheierii recurate, recurenta menţionează că, a fost sancţionată pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială unică şi continuă, momentul de început al cursului prescripţiei pentru o astfel de faptă fiind data încetării ultimului act sau fapt anticoncurenţial, potrivit art. 63 alin. (2), moment pe care instanţa l-a apreciat însă prin raportare nu la actele şi faptele societăţii, ci prin raportare la "consecinţele concrete ale încălcărilor generate de aceste contracte, şi anume la blocarea efectivă a pieţei constând în imposibilitatea Hidroelectrica S.A. de a mai negocia şi încheia contracte şi cu alţi furnizori", aşadar prin raportare la acte şi fapte ale unor terţi, acte şi fapte care nu pot fi cunoscute societăţii recurente.

Art. 63 alin. (2) este o normă de strictă interpretare şi aplicare. Modificarea normei, pe cale de interpretare, prin introducerea unui reper imposibil de determinat ca moment de începere a cursului prescripţiei [i.e. data încetării consecinţelor sau efectelor concrete ale faptelor presupus anticoncurenţiale prin raportare exclusiv la situaţia unor terţi - aptitudinea Hidroelectrica de a contracta cu terţi] face ca momentul de început al curgerii prescripţiei sa fie unul lăsat la îndemâna autorităţii în contra căruia termenul a fost instituit de lege, negând astfel atât scopul instituirii prescripţiei cât şi securitatea juridică a întreprinderilor care pot fi sancţionate contravenţional fără a putea şti niciodată când termenul de prescripţie al dreptului autorităţii de a dispune sancţiunea a început să curgă şi, pe cale de consecinţă, când s-a împlinit.

În concluzie, este clar că norma a cărei constituţionalitate se contestă are legătură cu soluţionarea cauzei şi că, astfel, este incident motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. întrucât Hotărârea recurată a fost emisă cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi în contra jurisprudenţei Curţii Constituţionale, fiind astfel nelegală.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prevederea legală vizată de excepţia de neconstituţionalitate este cuprinsă în art. 63 alin. (2) teza finală din Legea nr. 21/1996 republicată, potrivit cu care: Prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni începe să curgă de la data săvârşirii încălcării. În cazul încălcărilor care au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripţia începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurenţial în cauză.

În opinia recurentei, dispoziţiile art. 63 alin. (2) teza finală din Legea nr. 21/1996 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni ar curge de la momentul încetării consecinţelor sau efectelor actelor sau faptelor anticoncurenţiale.

Obiectul cauzei este reprezentat de anularea Deciziei nr. 82/24.12.2015 emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei prin care, în ceea ce o priveşte pe recurenta-reclamantă, a constatat încălcarea art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996 prin participarea la o înţelegere anticoncurenţială unică şi continuă, constând în limitarea comercializării de energie electrică pentru alţi furnizori de energie electrică şi/sau alţi consumatori eligibili din România, precum şi în limitarea altor producători în a comercializa către partenerii contractuali ai Hidroelectrica S.A..

Instanţa de fond, tranşând problema prescripţiei prin prisma prevederilor art. 63 alin. (2) teza finală, a reţinut că în stabilirea dreptului Consiliului Concurenţei de a antrena răspunderea contravenţională a întreprinderilor implicate, prezintă relevanţă momentul epuizării faptei anticoncurenţiale iar nu momentul de debut al acesteia, întrucât nu se poate raporta exclusiv la datele la care au fost încheiate contractele, respectiv actele adiţionale prin care acestea au fost modificate, ci şi la consecinţele concrete ale încălcărilor generate de aceste contracte, şi anume la blocarea efectivă a pieţei constând în imposibilitatea Hidroelectrica S.A. de a mai negocia şi încheia contracte şi cu alţi furnizori.

Astfel cum a rezultat din chiar cererea formulată de recurentă, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale se referă la o problemă de interpretare şi de aplicare a prevederilor art. 63 alin. (2) din lege, aspect de competenta instanţei de judecată învestită să se pronunţe asupra legalităţii Deciziei C. civ. nr. 82/2015.

În acord cu judecătorul fondului, motivarea autoarei excepţiei a plecat de la premisa eronată că teza a doua a art. 63 alin. (2) din lege se referă la aceea că "prescripţia dreptului Consiliului Concurentei de a aplica sancţiuni ar curge de la momentul încetării consecinţelor sau efectelor actelor sau faptelor anticoncurentiale ". Or, astfel cum reiese cu evidenţă din corpul normei, o astfel de prevedere nu există în cuprinsul său, fiind, în fapt, o chestiune de interpretare a art. 63 alin. (2) din lege şi nu de prevedere expresă în conţinutul acestuia.

Astfel, dispoziţiile legale cuprinse în art. 63 alin. (2) prevăd în mod expres că termenul de prescripţie începe să curgă, în cazul încălcărilor cu caracter continuu, la "data încetării ultimului act sau fapt anticoncurential în cauză".

Prin urmare, criticile formulate de A. au vizat, în fapt, interpretarea si aplicarea dispoziţiilor art. 63 alin. (2) din lege în ceea ce priveşte momentul de debut al începerii cursului prescripţiei pentru contravenţiile cu caracter continuu, finalitatea unui atare de demers fiind, în realitate, amendarea/cenzurarea opiniei primei instanţe, aspect ce este de competenta exclusiva a instanţei de control judiciar.

Cu alte cuvinte, aceste critici nu se circumscriu controlului de constituţionalitate pe care îl poate realiza Curtea Constituţionala întrucât privesc o problema de interpretare a prevederilor care fac obiectul excepţiei.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva încheierii din 22 decembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 februarie 2022.